Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2rc-286/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 aprilie 2015
Părțile
SA Moldovagaz vs. Victor Parlicov, ANRE, intervenient accesoriu Agenţia de ştiri INFOTAG
Pe scurt
Comunicarea actelor de procedura, citatia si înştiinţarea judiciară

2rc-286/15 — Apărarea reputaţiei profesionale, dezminţirea informaţiei şi repararea prejudiciului moral

prima instanţă: V. Orîndaş dosarul nr. 2rc-286/15 (Judecătoria Comercială de Circumscripţie) instanţa de apel: I. Muruianu, A. Nogai, I. Cimpoi (Curtea de Apel Chişinău) DECIZIE 22 aprilie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru, Iuliana Oprea examinând, fără înştiinţarea participanţilor la proces, recursul declarat de către Victor Parlicov, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni ”Moldovagaz” împotriva lui Victor Parlicov, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, intervenient accesoriu Agenţia de ştiri ”INFOTAG” cu privire la apărarea reputaţiei profesionale, dezminţirea informaţiei şi repararea prejudiciului moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2014, prin care a fost restituit apelul declarat de către Victor Parlicov, c o n s t a t ă La 26 aprilie 2013, SA “Moldovagaz” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Victor Parlicov cu privire la apărarea reputaţiei profesionale, dezminţirea informaţiei răspândite de către Victor Parlicov prin intermediul Agenţiei de ştiri ”INFOTAG” şi încasarea de la pîrît în beneficiul său suma de 1 000000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta SA “Moldovagaz” a invocat că la 28 februarie 2013, pe site-ul Agenţiei de ştiri ”INFOTAG” a fost publicată informaţia referitoare la ÎS ”Moldelectrica” – declaraţia în presă a directorului general ANRE, Victor Parlicov, în care acesta a susţinut că în procesul negocierilor cu ANRE, ÎS ”Moldelectrica” nu a înaintat careva propuneri, iar când Metodologia cu privire la pierderi a fost aprobată, compania şi-a manifestat în scris dezacordul, afirmând că există probleme şi contestând Metodologia şi tarifele în instanţa de judecată.

De asemenea, Victor Parlicov a indicat în declaraţia sa că cele comunicate se referă şi la SA “Moldovagaz”, or, această declaraţie este sugestivă, din care ar reieşi că şi reclamanta în procesul examinării proiectului Metodologiei de calcul al consumurilor tehnologice şi al pierderilor tehnice de gaze naturale în reţelele de distribuţie, nu a prezentat careva obiecţii faţă de proiectul actului administrativ elaborat de ANRE, iar, ulterior, nejustificat s-a adresat în instanţa de judecată.

Reclamanta consideră că declaraţia ce se referă la SA “Moldovagaz” conţine fapte, care, în esenţă, nu corespund realităţii şi care lezează dreptul la respectul reputaţiei profesionale a întreprinderii şi solicită obligarea pârâtului Victor Parlicov să dezmintă prin intermediul aceleiaşi Agenţii de ştiri ”INFOTAG”, în termen de 15 zile de la devenirea definitivă a hotărârii instanţei de judecată, informaţia răspândită, conform textului dezminţirii ”Eu, Victor Parlicov, declar că SA “Moldovagaz” a luat parte la discuţiile legate de elaborarea Metodologiei cu privire la pierderi şi a prezentat în scris obiecţiile şi propunerile faţă de proiectul propus de ANRE, iar declaraţiile mele în acest sens, din 28 februarie 2013, pentru Agenţia de ştiri ”INFOTAG” sunt false; obligarea pârâtului Victor Parlicov să-şi ceară scuze în mod public de la conducerea SA “Moldovagaz”, în termen de 15 zile de la devenirea definitivă a hotărârii instanţei de judecată, pentru expresia ”aceasta se referă şi la SA “Moldovagaz”, scuzele, urmând a fi exprimate în fraza exactă ”Eu, Victor Parlicov, îmi cer scuze publice faţă de conducerea SA “Moldovagaz” pentru că expresia ”Aceeaşi (asimilat la faptul neprezentării obiecţiilor,

propunerilor în cadrul aprobării metodologiei pierderilor) se referă şi la SA “Moldovagaz” declarată pentru Agenţia de ştiri ”INFOTAG” din data de 28 februarie 2013 şi încasarea de la Victor Parlicov în beneficiul SA “Moldovagaz” sumei de 1000000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie din 20 iunie 2013, a fost atrasă în calitate de copîrîtă Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică. Prin încheierea Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie din 23 mai 2014, a fost atrasă în calitate de intervenient accesoriu Agenţia de ştiri ”INFOTAG”.

Prin hotărârea Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie din 18 iulie 2014, acţiunea fost admisă parţial şi obligat Victor Parlicov să dezmintă informaţia răspândită şi să publice dezminţirea în termen de 15 zile de la devenirea definitivă a hotărârii instanţei de judecată prin intermediul aceleiaşi Agenţii de ştiri ”INFOTAG”, conform textului dezminţirii: „Eu, Victor Parlicov, declar că SA „Moldovagaz" a luat parte la discuţiile legate de elaborarea metodologiei cu privire la pierderi şi a prezentat în scris obiecţiile şi propunerile faţă de proiectul propus de ANRE, iar declaraţiile mele în acest sens din 28.02.2013 pentru Agenţia de ştiri ”INFOTAG” sunt false”.

S-a respins pretenţia înaintată de SA „Moldovagaz" împotriva lui Victor Parlicov şi Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, intervenient accesoriu Agenţia de ştiri „INFOTAG" privind obligarea lui Victor Parlicov să-şi ceară scuze în mod public de la conducerea SA"Moldovagaz" pentru declaraţiile sale din 28.02.2013 publicate de Agenţia de ştiri ”INFOTAG” „… aceasta se referă şi la SA „Moldovagaz". S-a încasat din contul lui Victor Parlicov în beneficiul SA „Moldovagaz" suma de 1500 lei cu titlu de prejudiciu moral şi suma de 250 lei cu titlu de taxă de stat.

La 22 iulie 2014, SA „Moldovagaz" a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea cererii de apel, casarea parţială a hotărârii, în partea în care s-a respins cerinţa de încasare a prejudiciului moral în valoare de 998 500 lei în beneficiul SA „Moldovagaz", cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a cerinţelor înaintate de SA „Moldovagaz". La 13 august 2014, a declarat apel şi Victor Parlicov împotriva hotărârii instanţei de fond, solicitând admiterea apelului şi casarea integrală a hotărârii. 2 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2014, în temeiul art.368 CPC, nu s-a dat curs cererilor de apel, acordînd apelanţilor termen până la 26 noiembrie 2014 pentru lichidarea neajunsurilor apelurilor.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2014, apelurile declarate de către SA „Moldovagaz" şi Victor Parlicov au fost restituite în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, pe motiv că nu s-au conformat indicațiilor obligatorii stabilite prin încheierea din 02 octombrie 2014. La 11 februarie 2015, Victor Parlicov a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2014, solicitând admiterea recursului şi casarea încheierii recurate. În motivarea recursului, Victor Parlicov a invocat ilegalitatea încheierii recurate, or, pricina a fost examinată în absenţa sa, ca urmare a faptului că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2014 de a nu da curs cererii de apel şi încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2014 de restituire a cererii de apel au fost expediate nu în adresa sa (menţionată în cererea de apel), ci pe adresa sediului ANRE, fiind recepţionate de secretara acesteia.

Mai susţine acesta, că nu mai activează în cadrul ANRE din 06 martie 2014, astfel, nu putea să cunoască despre încheierile emise, făcând cunoştinţă cu acestea abia la 29 ianuarie 2015. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele cauzei atestă că copia încheierii instanţei de apel din 27 noiembrie 2014 a fost expediată lui Victor Parlicov la 12 decembrie 2014 pe adresa sediului ANRE, nefiind careva date de recepţionare a acesteia de către recurent, însă acesta a făcut cunoştinţă cu materialele dosarului şi încheierea recurată la 29 ianuarie 2015. În circumstanţele relevate, recursul declarat de către Victor Parlicov se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege.

La 25 martie 2015, în adresa intimaţilor SA ”Moldovagaz”, ANRE şi Agenţia de ştiri ”INFOTAG” a fost expediată copia recursului declarat de către Victor Parlicov cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei la recurs. La 16 aprilie 2015, intimata SA ”Moldovagaz” a depus referinţă la recursul declarat de către Victor Parlicov, invocând caracterul neîntemeiat şi abuziv al acestuia, solicitând respingerea recursului şi menţinerea încheierii recurate. Alte referinţe la recursul declarat nu au fost depuse. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recursul declarant şi referinţa SA ”Moldovagaz”, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii contestate în partea restituirii apelului declarat de Victor Parlicov şi restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel în această parte, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. 3 În conformitate cu art.102 alin. (6) CPC, citaţia sau înştiinţarea se trimite la adresa menţionată de parte sau de un alt participant la proces.

Conform art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Potrivit art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC. Din materialele dosarului rezultă că, la 13 august 2014 Victor Parlicov a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie din 18 iulie 2014. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2014, în temeiul art.368 CPC, nu s-a dat curs cererii de apel, apelantului fiindu-i fixat termen până la 26 noiembrie 2014 pentru lichidarea neajunsurilor apelului.

Copia încheierii instanţei de apel din 02 octombrie 2014 a fost expediată recurentului-apelant Victor Parlicov pe adresa sediului ANRE prin scrisoare recomandată cu aviz de recepţie, deşi în cererea de apel acesta a indicat altă adresă, aceasta fiind recepţionată şi fiind aplicată semnătura aceleiaşi persoane ca şi pe avizul de recepţie al ANRE (vol. II, f.d. 16-17), unde Victor Parlicov la acel moment nu mai activa, fapt unanim cunoscut. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2014, în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, apelurile declarate de către SA „Moldovagaz" şi Victor Parlicov au fost restituite. Potrivit scrisorii de însoţire a încheierii de restituire a apelului din 12 decembrie 2014, aceasta a fost transmisă lui Victor Parlicov, de asemenea pe adresa sediului ANRE şi nicidecum cea indicată de către recurentul-apelant în cererea de apel (f.d.

28, vol. II), respectiv, nefiind careva date de recepţionare a acestei încheieri de către Victor Parlicov. Astfel, actele pricinii relevă că instanţa de apel nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-l înştiinţa pe Victor Parlicov asupra actelor de procedură ce urmau a fi efectuate, stabilindu-se cert că încheierea recurată din 27 noiembrie 2014 a fost emisă în lipsa recurentului-apelant, care nu a fost legal citat, acestuia nefiindu-i comunicată nici încheierea din 02 octombrie 2014. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că examinarea chestiunii cu privire la restituirea cererii de apel fără înştiinţarea legală a participanţilor la proces constituie o încălcare certă a procedurii examinării apelului şi poate condiţiona îngrădirea nejustificată a dreptului subiecţilor la un proces echitabil.

În circumstanţele enunţate şi ţinând cont de faptul că emiterea încheierii din 27 noiembrie 2014, în partea ce ţine de restituirea cererii de apel a lui Victor Parlicov a fost efectuată în lipsa recurentului-apelant, care nu a fost legal citat, fiind prezente la caz încălcări de procedură ce afectează însăşi substanţa dreptului părţilor la un proces echitabil, încheierea recurată urmează a fi casată în partea restituirii apelului declarat de Victor Parlicov cu restituirea pricinii în instanţa de apel la faza primirii cererii de apel al acestuia.

4 Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că s-a stabilit în mod cert încălcarea normelor de drept procedural de către instanţa de apel în cadrul restituirii apelului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către Victor Parlicov, a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2014 în partea restituirii apelului declarat de Victor Parlicov şi a restitui prezenta pricină în instanţă de apel la faza primirii cererii de apel al acestuia. Se atenţionează, în speţă, că la faza primirii cererii de apel, Victor Parlicov în calitate de apelant urmează să înlăture neajunsurile cererii sale de apel indicate în încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2014, în termen, pînă la data la care va fi citat la adresa indicată în cererea de apel, şi garantarea dreptului acestuia la un proces echitabil.

În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Victor Parlicov. Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni ”Moldovagaz” împotriva lui Victor Parlicov, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, intervenient accesoriu Agenţia de ştiri ”INFOTAG” cu privire la apărarea reputaţiei profesionale, dezminţirea informaţiei şi repararea prejudiciului moral, în partea restituirii apelului declarat de către Victor Parlicov, cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Chişinău la faza primirii cererii de apel al acestuia.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.