- Dosarul nr.
- 2rc-240/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 aprilie 2015
- Părțile
- SRL Sah si Co in proces de insolvabilitate
- Pe scurt
- Termenul de inaintare a creantelor, inaintarea tardiva a creantelor, repunerea in termen, examinarea contestatiilor, validarea creantelor
2rc-240/15 — Termenul de înaintare a creanțelor, înaintarea tardivă a creanțelor, repunerea în termen, examinarea contestațiilor, validarea creanțelor
dosarul nr. 2rc-240/15 instanţa de apel: A.Doga DECIZIE 22 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei Nicolae Clima Judecătorii: Maria Ghervas, Dumitru Mardari examinînd recursurile declarate de ”Sapiens” Societatea cu răspundere limitată, ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată, ”Saian-Construct” Societatea cu răspundere limitată în cadrul dosarului de insolvabilitate a debitorului „Sah & Co Invest” Societatea cu răspundere limitată, în procedura accelerată de restructurare împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 09 februarie 2015, prin care s- au respins cererile de validare a creanţelor depuse de către ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată, de ”Sapiens” Societatea cu răspundere limitată şi de ”Saian Construct” Societatea cu răspundere limitată.
c o n s t a t ă Debitorul „Sah&Co Invest” Societatea cu răspundere limitată a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa sa, prin intentarea procedurii accelerate de restructurare a debitorului în temeiul art. 219 al Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2013 a fost intentat procesul de insolvabilitate în procedura accelerată de restructurare față de „Sah&Co- Invest” Societatea cu răspundere limitată. Pe parcursul derulării procesului de insolvabilitate prin cancelaria Curţii de Apel Chişinău au parvenit cereri de repunere în termen şi de validare a creanţelor de la „Saian-Construct” Societatea cu răspundere limitată, „Maconst-Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată şi „Sapiens” Societatea cu răspundere limitată.
1 Creditorul „Saian Construct” Societatea cu răspundere limitată prin cererea sa a solicitat repunerea în termen si validarea creanţei în sumă totală de 2 568 496, 22 lei, rezultată din contractul de investiţii. Creditorul „Maconst-Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată prin cererea sa a solicitat la fel, repunerea în termen şi validarea creanţei în mărime de 2 245 417, 16 lei. Creditorul „Sapiens” Societatea cu răspundere limitată prin cererea de concretizare a solicitat admiterea creanţei în sumă de 6 678 307, 58 lei, la fel invocînd contractul de investiţii, suma care este alcătuită din 61,18 % din construcţiile situate pe strada Primar German Pîntea mun. Chișinău cu volumul investiţiilor efectuate de 4 144 038 lei și din 57,97% din construcţiile situate pe strada Albastrele 9/1 mun.
Chișinău cu volumul investiţiilor de 1 85 432, 95 lei şi 679 916 lei achitaţi cu titlu de împrumut. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2014 au fost repuse în termen cererile de validare a creanţelor depuse de către creditorii ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată, ”Sapiens” Societatea cu răspundere limitată şi ”Saian Construct” Societatea cu răspundere limitată şi s-a dispus validarea creanţelor invocate de aceştia. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 09 aprilie 2014 a fost admis recursul declarat de către debitorul „Sah&Co Invest” Societate cu răspundere limitată. S-a casat încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2014 prin care s-a admis contestaţia lui Petrov Serghei şi s-a transmis cauza spre rejudecare.
S-a casat încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2014 şi s-a emis o nouă hotărîre prin care s-a repus în termen cererile tardive ale creditorilor întîrziaţi ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată, de ”Sapiens” Societatea cu răspundere limitată şi de ”Saian Construct” Societatea cu răspundere limitată, în această parte cauza fiind transmisă spre rejudecare în Curtea de Apel Chişinău. Rejudecînd cauza, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2014 s- au admis cererile de validare a creanţelor depuse de către creditorii ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată, de ”Sapiens” Societatea cu răspundere limitată şi de ”Saian Construct” Societatea cu răspundere limitată.
S-au validat creanţele depuse de către ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată; de ”Sapiens” Societatea cu răspundere limitată şi de ”Saian Construct” Societatea cu răspundere limitată, în următoarele sume: -s-a validat creanţa depusă de către „Saian-Construct” Societatea cu răspundere limitată în sumă de 2 568 496, 22 lei; -s-a validat creanţa depusă de către „Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată, în sumă de 2 245 417, 16 lei; - s-a validat creanţa depusă de către „Sapiens” Societatea cu răspundere limitată în sumă de 6 678 307, 58 lei.
La 26 mai 2014 administratorul Sahanovici Veaceslav în interesele debitorului „Sah&Co Invest” Societate cu răspundere limitată a declarat recurs împotriva 2 încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2014, cu emiterea unei noi decizii privind respingerea cererilor de admitere a creanţelor creditorilor „Maconst-Prim” Societate cu răspundere limitată, „Sapiens” Societate cu răspundere limitată şi „Saian Construct” Societate cu răspundere limitată, ca nefondate. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 10 septembrie 2014 s-a admis recursul declarat de administratorul Sahanovici Veaceslav în interesele debitorului „Sah&Co Invest” Societate cu răspundere limitată; s-a casat încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2014 cu restituirea pricinii la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău.
La rejudecare, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 februarie 2015 s- au respins cererile de validare a creanţelor depuse de către ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată, de ”Sapiens” Societatea cu răspundere limitată şi de ”Saian Construct” Societatea cu răspundere limitată, fiind constatat un litigiu de drept care urmează a fi examinat separat de instanța de drept comun, unde creditorii urmează să se adreseze cu o acțiune în acest sens. Considerînd ilegală încheierea pronunţată, la data de 19 februarie 2015 creditorul ”Sapiens” Societatea cu răspundere limitată a declarat recurs nemotivat.
La data de 24 martie 2015 creditorul ”Sapiens” Societatea cu răspundere limitată a declarat recurs motivat împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2015, solicitînd admiterea recursului declarat, casarea încheierii instanței de insolvabilitate, cu pronunțarea unei decizii noi, prin care cererea recurentului /creditor ”Sapiens” Societatea cu răspundere limitată de validare a creanțelor să fie admisă. În motivarea recursului recurentul a invocat aplicarea eronată a normelor de drept material şi aprecierea arbitrară a probelor, neconstatarea şi neelucidarea pe deplin a circumstanţelor pricinii. Suplimentar, a invocat că înaintînd cerere de validare a creanței instanței de insolvabilitate au fost prezentate toate actele de lucrări îndeplinite, notele informative prin care s-au stabilit volumele de lucrări executate, actele de recepție finală a lucrărilor executate pentru construirea caselor din mun.
Chișinău, str. Gherman Pîntea 104 în sumă de 4 144 038, 63 lei. Astfel, în opinia recurentului, instanța de insolvabilitate nu a ținut cont de exigențele legale în sensul aplicării prevederilor art. 144 al Legii insolvabilității, existînd riscul afectării nejustificate a dreptului de proprietate a ”Sapiens” Societate cu răspundere limitată asupra cotei părți din imobilul construit din investiții, ca urmare instanța de insolvabilitate s-a pronunțat formal privitor la existența unui litigiu, invocînd ca temei dezacordul administratorului insolvabilității și debitorului în partea ce ține de investițiile efectuate.
La data de 23 februarie 2015 creditorul ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată a declarat recurs nemotivat, fiind completat la data de 24 martie 2015 cu cerere motivată, solicitînd admiterea recursului declarat, casarea încheierii instanței de insolvabilitate, cu pronunțarea unei decizii noi, prin care cererea recurentului/creditor ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată de validare a creanțelor să fie admisă. 3 A menționat, că pînă în prezent nici administratorul insolvabilității, nici debitorul nu au contestat actele care au stat la baza depunerii cererii de validare, nu au declarat în ce parte nu sunt de acord cu sumele invocate, din data depunerii cererii de validare a trecut un an și 3 luni și nimeni nu a prezentat careva calcule care ar demonstra că sumele prezentate de creditorul ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată sunt incorecte.
La data de 24 februarie 2015 avocatul Ion Harabagiu, în interesele creditorului ”Saian-Construct” Societate cu răspundere limitată a depus cererea de recurs nemotivată. La data de 27 martie 2015 avocatul Ion Harabagiu, în interesele creditorului ”Saian-Construct” Societate cu răspundere limitată a depus recurs motivat, solicitînd admiterea recursului declarat, casarea parțială a încheierii instanței de insolvabilitate în partea respingerii cererii de validare a creanței recurentului/creditor ”Saian- Construct” Societate cu răspundere limitată de validare și soluționarea prin decizie a cererii de validare a creanței în sumă de 295 732, 80 euro conform cursului BNM la data pronunțării.
Consideră că încheierea dată este ilegală și pasibilă de a fi casată, dat fiind faptul că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost efectuată arbitrar, or, creditorul/recurent ”Saian-Construct” Societate cu răspundere limitată în justificarea creanței sale a prezentat următoarele acte: contractul de antreprinză în construcții nr. 8/13 din 16 august 2013 și contractul de investiții nr. 09/13 din 19 septembrie 2013; procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate 1/6; factura fiscală nr. FB3582859 din 17 ianuarie 2014; actul de control al Inspectoratului fiscal de Stat din 10 octombrie 2014; procesul verbal al Inspecției de Stat în Construcții seria AA nr.0001972 din 26 iunie 2014, precum și hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău din 24 octombrie 2014. Iar, prin Ordonanța Procuraturii sect. Rîșcani din 30 octombrie 2014 a fost dispus de a nu începe urmărirea penală pe procesul penal nr.20140202632 din 01 octombrie 2014 pe temeiul art. 310 alin. (1) și art. 257 Cod Penal și clasarea procesului penal pe acțiunile presupus ilicite a factorilor de decizie a ”Saian - Construct” Societate cu răspundere limitată. Prin urmare, afirmă recurentul că în cazul dat nu există un litigiu de drept, dat fiind faptul că presupusele circumstanțe de litigiu au fost cercetate și elucidate pe deplin de instanțele de judecată, agenți constatatori și organul de urmărire penală. La data de 16 aprilie 2015 creditorii Tîmbal Ruslan, Botnaru Lilia, Lunchevici Roman și Pasecinic Alexandr au depus referință la recursurile declarate, solicitînd respingerea acestora ca nefondate.
La data de 17 aprilie 2015 Druță Adrian, administratorul insolvabilității „Sah&Co Invest” Societatea cu răspundere limitată și avocatul Pagoni Domnița, în interesele debitorului au depus referințe la recursurile declarate de creditori. Au invocat că, creanța recurenților/creditori nu este nici certă, nici exigibilă, nici lichidă. La fel, creanța nu a apărut anterior deschiderii procedurii, deoarece în principiu contractele la care se fac referire nu au fost executare de recurenți. Afirmă, că atît ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societate cu răspundere limitată, cît și ”Sapiens” Societate cu răspundere limitată din motive 4 necunoscute de intimat nu și-au onorat obligațiunile de construire și investire a mijloacelor financiare în construcția blocurilor locative.
Cu privire la contractul de investiții din 19 septembrie 2013, în baza căruia ”Saian Construct” Societate cu răspundere limitată au fost transmise 10 apartamente cu valoare de 295 732,83 euro (care la momentul încheierii constituia suma de 5 087 934,96 lei), în nici un caz nu constituie temei pentru validarea creanței, deoarece ”creditorul” nu a investit acești bani în construirea imobilului, apartamentele fiind transmise de debitorul ”Sah& Co Invest” Societate cu răspundere limitată cu titlu de plată în avans pentru lucrările de construire asumate de ”Saian Construct” Societate cu răspundere limitată în baza contractului de antrepriză. În situația la zi, recurentul de fapt este debitorul intimatului deoarece a primit în baza contractului de investiții apartamente (bun viitor) valoarea cărora depășește cu mult mărime surselor financiare investite în construirea fundamentului cu abateri de la cerințele legislației în vigoare.
Consideră intimații, că acești ”creditori” ar fi putut pretinde validarea creanței în mărime de valoarea apartamentelor care s-ar fi cuvenit în baza contractelor de antrepriză, investiție și colaborare, doar în cazul în care și-ar fi executat integral obligațiunile asumate prin contractele de antrepriză și colaborare. La data de 17 aprilie 2015, administratorul insolvabilității al ”Maconst Prim” Societate cu răspundere limitată, Leu Vasile, a depus referință la recursul declarat de ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societate cu răspundere limitată, solicitînd respingerea acestuia ca neîntemeiat și depus de o persoană fără de împuterniciri, cererea fiind semnată de Cojocaru Andrei, fostul administrator al întreprinderii, căruia prin Hotărîrea Curții de Apel Chișinău nr.2i-72 /14 din 02 iulie 2014 i-a fost ridicat dreptul de administrare.
Prin prisma art. 8 din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, hotărârile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării. Declarînd recursurile la 19 februarie, la 23 februarie și 24 februarie 2015 recurenții/creditori s-au conformat prevederilor legale, fiind depuse în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate care urmează a fi respinse cu menţinerea încheierii din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea.
În conformitate cu art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoare din 14 martie 2013, procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi. În conformitate cu art. 356 Codul de procedură civilă, cererea de declarare a insolvabilităţii se judecă în instanţă conform normelor generale din prezentul cod, cu excepţiile şi completările stabilite de legislaţia insolvabilităţii. Materialele cauzei atestă că, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2013 a fost intentat procesul de insolvabilitate în procedura accelerată de restructurare față de „Sah&Co-Invest” Societatea cu răspundere limitată.
5 Creditorul „Sapiens” Societatea cu răspundere limitată prin cererea de concretizare a solicitat admiterea creanţei în sumă de 6 678 307, 58 lei. Creditorul „Maconst-Prim” în proces de insolvabilitate, Societatea cu răspundere limitată prin cererea sa a solicitat la fel validarea creanţei în mărime de 2 245 417, 16 lei. Recurenții îşi exprimă dezacordul cu soluţia instanţei de insolvabilitate pronunțată prin Încheierea sa din 09 februarie 2015, prin care au fost respinse cererile de validare a creanţelor depuse de către ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată, de ”Sapiens” Societatea cu răspundere limitată şi de ”Saian Construct” Societatea cu răspundere limitată, pe motivul existenței unui litigiu de drept.
În conformitate cu prevederile art.76 al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, înaintarea creanţelor de către creditori are loc în strictă conformitate cu reglementările privind procedura de insolvabilitate. În conformitate cu art.140 alin. (1) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, dacă are o creanţă faţă de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanţa, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanţelor adresată instanţei de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului. Cererile de admitere a creanţelor se consemnează într-un registru, care se păstrează în instanţă.
În conformitate cu art.144 alin. (1-4) lit.a) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, debitorul şi creditorii pot să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi la drepturile de preferinţă neadmise sau trecute integral sau parţial de administratorul insolvabilităţii/lichidator în tabelul definitiv. Contestaţiile se depun în scris la instanţa de judecată care examinează cazul de insolvabilitate cu cel puţin 3 zile înainte de data şedinţei fixate pentru examinarea valabilităţii creanţelor incluse în tabelul definitiv. Contestaţiile înaintate după termenul prevăzut se declară tardive şi se restituie fără a fi examinate. Instanţa de insolvabilitate soluţionează contestaţiile în şedinţă de validare sau în cadrul unei alte şedinţe speciale, cu citarea contestatorului, a creditorului care deţine creanţa contestată, dacă acesta nu este chiar contestatorul, a administratorului insolvabilităţii/lichidatorului şi a oricărei alte părţi interesate, după caz.
Dacă la examinarea contestaţiei se constată existenţa unui litigiu de drept, instanţa de insolvabilitate admite contestaţia printr-o încheiere motivată, care poate fi atacată cu recurs de către creditorul a cărui creanţă nu a fost validată. În acest caz, creanţa se radiază din tabel, iar creditorul a cărui creanţă nu a fost validată este în drept să intenteze proces separat de confirmare a creanţei sau de preluare a procesului pendinte. Creanţele faţă de care au fost admise contestaţiile se iau în calcul la elaborarea planului de distribuire intermediară prin rezervarea lor din masa debitoare, în condiţiile stabilite la art.152.
În conformitate cu art.152 al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, creditorul a cărui creanţă a fost contestată şi/sau admisă cu titlu provizoriu în tabelul de creanţe sau a cărui creanţă a fost contestată, iar contestaţia a fost admisă trebuie să aducă administratorului/lichidatorului, în termen de 15 zile din data primirii notificării 6 despre înregistrarea planului de distribuţie în instanţă, dovada faptului că această creanţă este trecută în tabelul de creanţe cu titlu provizoriu şi că refuzul validării a fost contestat sau însăşi creanţa a fost contestată şi/sau dovada faptului că procedura de confirmare a creanţei este intentată sau că procesul pendinte a fost preluat. Dacă dovada consemnată la alin.(1) se prezintă administratorului/lichidatorului în termen, partea din masa debitoare care ar acoperi creanţa este rezervată spre distribuţie, care se va efectua după soluţionarea litigiului.
Dacă dovada consemnată la alin. (1) nu este prezentată la timp, creanţa nu se ia în considerare la distribuţie. Cu privire la recursurile declarate de creditorii ”Sapiens” societatea cu răspundere limitată și „Maconst-Prim” (în proces de insolvabilitate) societatea cu răspundere limitată. Creditorul „Saian Construct” Societatea cu răspundere limitată prin cererea sa a solicitat validarea creanţei în sumă totală de 2 568 496, 22 lei, rezultată din contractul de investiţii. Creditorul „Maconst-Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată prin cererea sa a solicitat, la fel, validarea creanţei în mărime de 2 245 417,16 lei. Conform probatoriului administrat, instanţa de recurs reţine că, la data de 29 aprilie 2011 între debitorul „Sah & Co Invest” Societatea cu răspundere limitată şi „Maconst-Prim” Societatea cu răspundere limitată a fost încheiat un contract de antrepriză.
Potrivit pct.5.1 al contractului încheiat, „Maconst-Prim” Societatea cu răspundere limitată în calitate de antreprenor urma să efectueze lucrări de construcţie a casei de locuit din str. Primar Gherman Pîntea 104 mun. Chișinău, din mijloace financiare proprii. La rîndul său, debitorul „Sah & Co Invest” Societatea cu răspundere limitată s-a obligat să achite antreprenorului „Maconst-Prim” Societatea cu răspundere limitată prin transmiterea 78,5% din suprafeţele construite, iar restul suprafeţelor urmau să rămînă investitorului. Începând cu data încheierii contractului, „Maconst-Prim” Societatea cu răspundere limitată urma să efectueze lucrări pentru construirea casei de locuit din mun. Chişinău str. Gheorghe Pîntea 104 în sumă de 2 147 157,16 lei, ceea ce constituie 11,76% din suprafețele casei de locuit la faza finală, fapt confirmat prin note informative privind valoarea lucrărilor executate şi acte de recepţie finală a lucrărilor executate.
Potrivit pct. 6.2.1. al contractului menționat, investitorul „Sah&CoInvest” Societatea cu răspundere limitată urma să transmită în proprietate către „Maconst- Prim” Societatea cu răspundere limitată cu titlu de ”bun viitor” 28 de încăperi (garaj, spații locative și nelocative). La 17 noiembrie 2011 „Maconst-Prim” Societatea cu răspundere limitată în baza contractului de antrepriză a înregistrat la OCT Chișinău pe numele său dreptul de proprietate asupra celor 28 apartamente viitoare. Potrivit pct. 8.1. al contractului „Maconst-Prim” Societatea cu răspundere limitată avea dreptul să încheie contracte investiționale cu investitorii persoane fizice doar cu acordul „Sah&CoInvest” Societatea cu răspundere limitată și cu condiția transferării la contul debitorului a banilor care vor fi încasați în baza contractelor investiționale.
7 La data de 03 aprilie 2012 între „Sah&CoInvest” Societatea cu răspundere limitată – ”Investitor-1”, „Maconst-Prim” Societatea cu răspundere limitată – ”Antreprenor” şi „Sapiens” Societatea cu răspundere limitată – ”Investitor -2” a fost încheiat un contract de antrepriză sub număr 02/03.04.2012, conform căruia „Sapiens” Societatea cu răspundere limitată în calitate de ”Investitor -2” urma să investească mijloace financiare în construcţia casei de locuit din mun. Chişinău str. Gheorghe Pîntea 104, iar „Maconst-Prim” Societate cu răspundere limitată în calitate de antreprenor urma să efectueze lucrări de construcţie a casei de locuit din mijloacele financiare acordate de „Sapiens” Societatea cu răspundere limitată.
Conform prevederilor contractuale „Sah & Co Invest” Societatea cu răspundere limitată s-a obligat să achite pentru lucrările efectuate antreprenorului „Maconst- Prim” Societatea cu răspundere limitată prin transmiterea a 11,76% din suprafeţele construite, și față de „Sapiens” Societatea cu răspundere limitată prin transmiterea suprafeţei în mărime de 61,18% din construcţiile efectuate. De asemenea, la data de 09 ianuarie 2013 între cet. Sandul Ludmila, Sandul Vasile proprietarii terenului de str.Albăstrele 9/1 mun. Chișinău și „Sah&CoInvest” Societatea cu răspundere limitată – ”Investitor 1”, „Maconst-Prim” Societatea cu răspundere limitată – ”Antreprenor” şi „Sapiens” Societatea cu răspundere limitată – ”Investitor -2” a fost încheiat un contract de colaborare, în conformitate cu care: cet.
Sandul Ludmila, Sandul Vasile proprietarii terenului de str. Albăstrele 9/1 mun. Chișinău transmit terenul investitorilor pentru a fi construită casa de locuit multifamiliară pe str. Albăstrele 9/1 mun. Chișinău; ”Sapiens” Societatea cu răspundere limitată, în calitate de ”Investitor-2” urma să investească mijloace financiare în construcția casei de locuit din str.Albăstrele 9/1 mun. Chișinău (pct. 5 din contract); ”Maconst-Prim” Societatea cu răspundere limitată, în calitatea de ”Antreprenor” urma să efectueze lucrări de construcție a casei de locuit din mijloace financiare acordate de ”Sapiens” Societatea cu răspundere limitată; iar „Sah&CoInvest” Societatea cu răspundere limitată, în conformitate cu pct. 6.1,6.2, 6.3.
din contract s-a obligat să achite Antreprenorului ”Maconst-Prim” Societatea cu răspundere limitată prin transmiterea a 20,08% din suprafețele construite; „Sapiens” Societatea cu răspundere limitată - prin transmiterea a 57,97 % din suprafețele construite; restul suprafețelor urmau să fie distribuite între debitorul „Sah &Co Invest” Societatea cu răspundere limitată și proprietarii terenului. Tot odată, în baza materialelor la dosar, precum și conform explicațiilor creditorilor Tîmbal Ruslan, Botnaru Lilia, Lunchevici Roman și Pasecinic Alexandr expuse în referință se constată, că recurenții/creditori au încheiat contracte investiționale cu persoane fizice, fără a contabiliza sumele încasate și fără a avea acordul debitorului „Sah&CoInvest” Societatea cu răspundere limitată, încălcînd prevederile contractuale.
În circumstanțele stabilite, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 09 februarie 2015 întemeiat a respins cererile de validare a creanțelor înaintate de creditorii ”Maconst-Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată și Sapiens” Societatea cu răspundere limitată, fiind neîntemeiate, deoarece afirmațiile recurenților că sumele admise spre validarea creanţei sînt 8 confirmate prin note informative privind valoarea lucrărilor executate şi acte de recepţie finală a lucrărilor executate, anexate la materialele dosarului, sunt insuficiente pentru a demonstra existența creanțelor în sumele solicitate, vin în contradicție cu constatările expuse și nu pot servi temei pentru admiterea recursului în sensul declarat.
Or, reieșind din prevederile art. 141 alin.(1) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, care stipulează că cererea de admitere a creanțelor are același regim juidic ca și cererea de chemare în judecată, instanța de recures reține că creditorii urmează să prezinte instanței de judecată probe pertinente și admisibile în sensul prevederilor art.118 Codul de procedură civilă, care ar justificia temeinicia pretențiilor solicitate, deoarece procesul de insolvabilitate nu este un proces de contencios (nu se examinează litigiu între părţi), ci un proces specific aparte. Aici nu există reclamant şi pîrît, ci debitor şi creditori. Instanţa de insolvabilitate soluţionează doar divergenţele ce apar între creditori.
Iar toate litigiile ce apar din momentul adresării cu cererea introductivă şi pînă la etapa finală a procesului de insolvabilitate nu se judecă în cadrul aceluiaşi proces de insolvabilitate, ci în cadrul altui proces civil separat de către instanţa competentă conform regulilor generale prevăzute de Codul de procedură civilă. Potrivit art.8 alin.(1) Cod de procedură civilă, părţile, alţi participanţi la proces au dreptul să fie asistaţi în judecată de către un avocat ales ori desemnat de coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat sau de un alt reprezentant, în cazurile prevăzute de prezentul cod.
Conform art.75 alin.(2) din Cod de procedură civilă, procesele persoanelor juridice se susţin în instanţă de judecată de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice sau de către avocaţi. Conducătorul organizaţiei îşi confirmă împuternicirile prin documentele prezentate în judecată ce atestă funcţia sau calitatea lui de serviciu (spre exemplu: Extras din Registrul de stat al persoanelor juridice) ori, după caz, prin actele de constituire (spre exemplu: Statutul sau Contractul de constituire a întreprinderii).
În caz de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnaţi în condiţiile legii. (art.75 alin.(3) Cod de procedură civilă). În conformitate cu art. 88 alin.(1-2) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, după intentarea procedurii de insolvabilitate sau a procedurii falimentului, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului va desemna pe cheltuiala lor un reprezentant persoană fizică pentru a reprezenta interesele debitorului şi ale acţionarilor/asociaţilor acestora şi pentru a participa la procedură din contul debitorului. Dacă nu este desemnat un astfel de reprezentant în termen de 10 zile lucrătoare din data publicării hotărîrii privind intentarea procedurii de insolvabilitate sau a procedurii falimentului, instanţa de insolvabilitate desemnează un reprezentant din rîndul persoanelor specificate la art.247.
Conform extrasului din registrul persoanelor juridice nr.9543 din 07 aprilie 2015 eliberat de ÎS ” Camera Înregistrării de Stat”,administratorului Cojocaru Andrei i-a 9 fost ridicat dreptul de administrare în baza hotărîrii Curții de Apel Chișinău nr. 2i- 72/14 din 02 iulie 2014, această fiind exercitată de administratorul insolvabilității ÎI ”Leu Vasile”. Cererea de recurs din partea întreprinderii ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată a fost depusă și semnată de Cojocaru Andrei, fostul administrator al societății comerciale.
Cu referire la cele constatate, instanța de recurs apreciază ca fiind juste afirmațiile intimaților Druță Adrian, administratorul insolvabilității „Sah&Co Invest” Societatea cu răspundere limitată, a avocatului Pagoni Domnița și a administratorului insolvabilității ÎI ”Leu Vasile” expuse în referințe cu privire la lipsa împuternicirilor de a depune și semna cererea de recurs din partea fostului administrator, respingînd recursul declarat de ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată, inclusiv și pe temeiul că a fost depusă de o persoană neîmputernicită în modul stabilit de lege. Cu privire la recursul declarat de creditorul ”Saian-Construct” societatea cu răspundere limitată.
Creditorul „Saian Construct” Societatea cu răspundere limitată, inițial, prin cererea sa a solicitat validarea creanţei în sumă totală de 2 568 496, 22 lei, ulterior, prin cerere concretizată a solicitat validarea creanţei în sumă totală de 295 732,80 euro, rezultată din contractul de investiţii. În motivarea cererii de validare a creanței s-a invocat că, la data de 16 august 2013 debitorul „Sah&CoInvest” Societatea cu răspundere limitată și ”Saian- Construct” societatea cu răspundere limitată au încheiat contractul de antrepriză nr.8/13, conform căruia „Sah&CoInvest” Societatea cu răspundere limitată avea calitatea de ”Investitor”, iar ”Saian-Construct” societatea cu răspundere limitată, avea calitatea de ”Antreprenor general”.
Potrivit pct. 4.1.
al contractului, lucrările urmau a fi executate în termen de 24 luni începînd cu data semnării contractului, pînă la 16 august 2015. La data de 19 septembrie 2013 a fost încheiat Contractul de investiții în construcția casei de locuit cu apartamente nr.09/13 din 19 septembrie 2013, prin care ”Apartamentele” cu suprafața de 616,11 m.p., amplasate în cadrul complexului locativ ”Gherman Pîntea 100”, conform planului general al proiectului, nr. cadastral 0100425.009.01, urmau a fi predate Beneficiarului (”Saian-Construct” societatea cu răspundere limitată) în temeiul contractului de antrepriză în construcție nr.8/13 din 16 august 2013 și anexa nr.3 la contractul de antrepriză în construcție nr.8/13 din 16 august 2013. Adoptînd o soluție de respingere a cererilor de validare a creanței în privința creditorului, instanța de insolvabilitate a concluzionat că, contractul de antrepriză în construcții nr. 8/13 din 16 august 2013, contractul de investiții nr. 09/13 din 19 septembrie 2013; procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate 1/6; factura fiscală nr. FB358285 din 17 ianuarie 2014 nu sunt suficiente și nu confirmă faptul investițiilor în mărime de 2 568 496,22 lei ce constituie 81,3 % din contul blocului locativ, cu atît mai mult că prin răspunsul din 04 iunie 2014 cu nr. 26/1-0/1090 a Întreprinderii de Stat „Fiscservinform”,
se confirmă că factura fiscală nr. FB 3582859 10 din 17 ianuarie 2014 a fost anulată la 10 aprilie 2014, valoarea căreia reprezintă 2 568 496,22 lei, adică suma creanței validarea căreea a fost solicitată de creditor. Astfel, reieşind din materialele cauzei a fost constatat că validarea creanţei solicitată de către creditorul ”Saian-Construct” societatea cu răspundere limitată nu este bazată pe careva titluri executorii, iar în acest caz sarcina probaţiunii aparţinînd creditorului. În conformitate cu art. 356 Codul de procedură civilă, cererea de declarare a insolvabilităţii se judecă în instanţă conform normelor generale din prezentul cod, cu excepţiile şi completările stabilite de legislaţia insolvabilităţii.
În conformitate cu art. 118 alin. (1) Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiile sale dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 130 alin. (1-3) Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu au pentru instanţa judecătorească o forţă probantă prestabilită fără aprecierea lor. Fiecare probă se apreciază de instanţă privitor la pertinenţa, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă şi suficienţa pentru soluţionarea pricinii.
La materialele dosarului este prezentat de recurent Actul inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău din 10 octombrie 2014 nr. 3-525984, confom căruia este constatat că: ”întreprinderea ”Saian-Construct” societatea cu răspundere limitată în baza devizului local nr.1/c a lucrărilor de construcție în valoare de 2 568 496,22 lei a emis factura fiscală FB 3582859 din 17 ianuarie 2014 pe adresa debitorului „Sah&CoInvest” Societatea cu răspundere limitată. ”Saian-Construct” societatea cu răspundere limitată a declarat livrarea dată în Declarația privind TVA pentru luna ianuarie 2014, ultima fiind anulată cu efectuarea corectărilor în declarația privind TVA pentru luna aprilie 2014. Facturile fiscale cu inscripția ”anulat” au fost prezentate la control și se păstrează în contabilitatea întreprinderii.
La momentul controlului conform datelor evidenței contabile (bilanțul contabil, deviz local nr.1/c a lucrărilor de construcție în valoare de 2 568 496,22 lei) prezentate de ”Saian-Construct” societatea cu răspundere limitată la contul contabil Dt215 ”producția în curs de execuție” pe obiectul bloc locativ str. G. Pîntea 100 mun. Chișinău sunt reflectate cheltuielile în sumă de 2 568 230, 75 lei”. La fel, la materialele cauzei este prezentat procesul verbal de constatare a contravenției seria AA nr.0001972 din 26 iunie 2014 întocmit de Inspecția de Stat în Construcții, conform căruia a fost stabilită încălcarea legislației de către ”Saian- Construct” societatea cu răspundere limitată a prevederilor art. 177 alin. (2) lit.f) Cod Contravențional ”încălcarea legislației și documentelor normative în construcții ” la obiectul locativ situat str. G. Pîntea 100 mun.
Chișinău. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău 24 octombrie 2014, menținut prin decizia Curții de Apel Chișinău din 10 februarie 2015, a fost încetat procesul contravențional intentat în baza art.177 alin. (2) lit.f) Cod Contravențional în privința ”Saian-Construct” societatea cu răspundere limitată, din motivul neprezentării agentului constatator. 11 Iar, prin Ordonanța Procuraturii sect. Rîșcani din 30 octombrie 2014 a fost dispus de a nu începe urmărirea penală pe procesul penal nr.20140202632 din 01 octombrie 2014 și clasarea procesului penal pe acțiunile presupus ilicite a factorilor de decizie a ”Saian - Construct” Societate cu răspundere limitată, în baza art. 310 alin. (1) și art. 257 Cod Penal, organul de urmărire penală reiterînd că relațiile apărute între părți sunt contractuale și sunt reglementate de legislația civilă, care urmează a fi soluționate în ordine civilă de către instanța de judecată.
În speță, instanța de recurs reține că creanța ”Saian - Construct” Societate cu răspundere limitată nu întrunește condițiile de certitudine, exigibilitate și lichiditate. La fel, creanța nu a apărut anterior deschiderii procedurii, deoarece contractul de antrepriză conform condiilor expuse, la moment este în curs de execuție, fiind valabil pînă la 16 august 2015; recurentul/creditor inițial a solicitat validarea creanței în sumă de 2 568 496,22 lei, ulterior și-a concretizat creanța pînă la suma de 6 202 818,04 lei, echivalentul a 295 732,80 euro, însă prin Actul Inspectoratului Fiscal de Stat mun.
Chișinău din 10 octombrie 2014 nr. 3-525984 prezentat de avocatul recurentului, prin care se probează temeiul juridic al creanței, s-a indicat că în contabilitatea întreprinderii sunt reflectate cheltuielile în altă sumă de 2 568 230, 75 lei; conform extrasului din cont pentru perioada 01 august 2013-30 septembrie 2013 deschis la Banca Comercială ”Moldova Agroindbank” Societate pe Acțiuni se atestă că debitorul „Sah&CoInvest” Societatea cu răspundere limitată a efectuat în adresa ”Saian - Construct” Societate cu răspundere limitată transferuri bănești în sumă de 470 000 lei, cu destinația plății pentru materiale de construcție; mai mult, nu există la materialele dosarului careva probe justificative care ar determina cuantumul investițiilor reale și certe efectuate de recurent.
Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că fiind justă concluzia instanței de insolvabilitate expusă prin încheierea din 09 februarie 2015 în privința respingerii cererii de validare a creanței înaintate de ”Saian - Construct” Societate cu răspundere limitată, fiind stabilit un litigiu de drept comun. Existenţa unui litigiu de drept se constată de instanţa de insolvabilitate în fiecare caz aparte pe baza probelor şi dovezilor prezentate, ţinînd cont de faptul că însuşi examinarea cererilor de validare a creanței presupune în sine un litigiu de drept şi care este definitivată prin admiterea sau respingerea cererilor. În asemenea situaţii, creditorul a cărui creanţă nu a fost validată prin admiterea contestaţiei, este în drept de a intenta un proces separat, după regulile generale, în instanţa competentă şi nu în instanţa de insolvabilitate.
Rezumînd cele constatate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, instanța de insolvabilitate a respins cererea de validare a creanțelor creditorilor pe motivul existenței unui litigiu de drept care poate fi soluționat în ordinea procedurii generale la cererea de chemare în judecată a creditorilor sau a procedurilor pendinte, și în acestă situație creditorii nu sunt lipsiți de dreptul în temeiul art. 152 alin. (2) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 să solicite rezervarea sumei la distribuirea sumelor din masa debitoare prezentînd dovada faptului că procedura de confirmare a creanței a fost intentată sau că procele pendinte au fost reluate.
12 Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea primei instanţe care este legală şi întemeiată. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se resping recursurile declarate de ”Sapiens” Societatea cu răspundere limitată, ”Maconst Prim” (în proces de insolvabilitate) Societatea cu răspundere limitată, ”Saian-Construct” Societatea cu răspundere limitată. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2015, adoptată în cadrul dosarului de insolvabilitate a debitorului „Sah & Co Invest” Societatea cu răspundere limitată, în procedura accelerată de restructurare.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei Nicolae Clima Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 13 14