- Dosarul nr.
- 2r-310/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 aprilie 2015
- Părțile
- Zelenina Galina vs ÎCS Constr-Prim Locuinţă SRL - cerere de urgentare a examinării recursului
- Pe scurt
- Termenele de judecare a pricinilor civile
2r-310/15 — Cerere de urgentare a examinării recursului
dosarul nr. 2r-310/15 ÎNCHEIERE 15 aprilie 2015 mun.
Chişinău Colegiul comercial, civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea, Iurie Bejenaru examinînd cererea depusă de către avocatul Chirtoacă Rodica în interesele lui Zelenina Galina cu privire la accelerarea procedurii de judecare a cauzei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Galinei Zelenina împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Constr-Prim Locuinţă” SRL cu privire la rezoluţiunea contractului de investiţii, încasarea sumei contractului, repararea prejudiciului material şi moral, încasarea dobînzii de întîrziere, şi la cererea reconvenţională a Întreprinderii cu capital străin „Constr-Prim Locuinţă” societate cu răspundere limitată împotriva Galinei Zelenina cu privire la obligarea executării contractului, c o n s t a t ă La 10 martie 2010, Galina Zelenina a depus o cerere de chemare în judecată împotriva ÎCS „Constr-Prim Locuinţă” SRL cu privire la rezoluţiunea contractului de investiţii, încasarea sumei contractului, repararea prejudiciului material şi moral, încasarea dobînzii de întîrziere.
Pe parcursul examinării cauzei Galina Zelenina a înaintat instanţei de judecată mai multe cereri de concretizare a cerinţelor, ultima fiind depusă la 12 iunie 2013 prin care a solicitat rezolvirea contractului de investiţii nr. 28/A din 28 iulie 2008 încheiat între Zelenina Galina şi SRL „Constr -Prim Locuinţă”, încasarea de la pîrît a sumei de 609 582 lei, preţul contractului, repararea prejudiciului material în sumă de 9360 euro-cheltuieli suportate în legătură cu închirierea spaţiului locativ, încasarea dobînzii de întîrziere în sumă de 169061 lei, încasarea cheltuielilor pentru asistenţa juridică în mărime de 2000 euro şi a taxei de stat în mărime de 10632,94 lei (f.d.
214- 215). În cadrul examinării pricinii ÎCS „Constr-Prim Locuinţă” a depus în instanţa de judecată cererea reconvenţională împotriva Galinei Zelenina, solicitînd obligarea 1 acesteia de a executa pct. 8.2 al contractului de investiţii în construcţia spaţiului locativ nr. 28 A din 28 iulie 2008 şi anume a aduce un alt investitor (f.d. 223-224). Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 18 noiembrie 2013 acţiunea iniţială a Galinei Zelenina a fost admisă parţial, iar acţiunea reconvenţională a ÎCS „Constr-Prim Locuinţă” SRL a fost respinsă ca depusă cu omiterea neîntemeiată a termenului de prescripţie.
Împotriva hotărîrii primei instanţe a declarat apel ÎCS „Constr-Prim Locuinţă” SRL care a solicitat scutirea de la plata taxei de stat la cererea de apel (f.d.53-54, 74- 78). Împotriva hotărîrii primei instanţe a declarat apel şi Galina Zelenina (f.d.37, 67- 70) Ulterior, reprezentantul SRL „Constr-Prim Locuinţă”- S. Pîntea a înaintat cerere cu privire la strămutarea pricinii într-o altă instanţă de acelaşi grad în temeiul art. 43 al. (2) lit. f) CPC. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 20 martie 2014 a fost admisă cererea de strămutare a pricinii înaintată de reprezentantul SRL „Constr-Prim Locuinţă” - S. Pîntea, cauza fiind strămutată la Curtea de Apel Bălţi (f.d.91-92).
Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 02 decembrie 2014 a fost respinsă cererea de amînare a plăţii taxei de stat pentru cererea de apel depusă de ÎCS „Constr-Prim Locuinţă” şi i s-a acordat termen suplimentar pentru a înlătura neajunsurile indicate în încheierea Curţii de Apel Bălţi din 13 mai 2014 pînă la 16 decembrie 4 2014, ora 15.00. I s-a explicat că în caz de nu va înlătura indicaţiile date cererea de apel va fi restituită şi nu se va considera depusă. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 03 martie 2015 a fost respinsă cererea apelantului ÎCS „Constr-Prim Locuinţă” SRL cu privire la scutirea taxei de stat.
S-a restituit cererea de apel ÎCS „Constr-Prim Locuinţă” SRL pe motivul neîndeplinirii încheierii Curţii de Apel Curţii de Apel Bălţi din 02 decembrie 2014. La data 19 martie 2015 ÎCS „Constr-Prim Locuinţă” SRL a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 03 martie 2015, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii instanţei de apel, cu soluţionarea chestiunii privind scutirea taxei de stat prin decizie în fond.
Cauza civilă nominalizată a parvenit în adresa Curţii Supreme de Justiţie la 27 martie 2015. Conform fişei de repartizare a dosarului, cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Galinei Zelenina împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Constr-Prim Locuinţă” SRL cu privire la rezoluţiunea contractului de investiţii, încasarea sumei contractului, repararea prejudiciului material şi moral, încasarea dobînzii de întîrziere, şi la cererea reconvenţională a Întreprinderii cu capital străin „Constr- Prim Locuinţă” societate cu răspundere limitată împotriva Galinei Zelenina cu 2 privire la obligarea executării contractului a fost repartizată la 30 martie 2015, cauza fiind numită spre examinare la 29.04.2015.
La 07 aprilie 2015, avocatul Chirtoacă Rodica în interesele lui Zelenina Galina prin intermediul cancelariei a depus o cerere de accelerare a procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs, invocînd că ÎCS „Constr-Prim Locuinţă” SRL se foloseşte cu rea-credinţă de drepturile sale procedurale, din care motiv solicită examinarea cazului de urgenţă. Examinînd cererea cu privire la accelerarea procedurii de judecare a cauzei în recurs, completul Colegiului comercial, civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 192 alin.(11) CPC, în situaţia în care, la judecarea unei pricini concrete, există pericolul de încălcare a termenului rezonabil, participanţii la proces pot adresa instanţei care examinează pricina în fond o cerere privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei.
Examinarea cererii se face în absenţa părţilor, în termen de 5 zile lucrătoare, de către un alt judecător sau de un alt complet de judecată decît cel care examinează pricina. Pricina civilă la cererea de chemare în judecată aGalinei Zelenina împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Constr-Prim Locuinţă” SRL cu privire la rezoluţiunea contractului de investiţii, încasarea sumei contractului, repararea prejudiciului material şi moral, încasarea dobînzii de întîrziere, şi la cererea reconvenţională a Întreprinderii cu capital străin „Constr-Prim Locuinţă” societate cu răspundere limitată împotriva Galinei Zelenina cu privire la obligarea executării contractului, a parvenit la Curtea Supremă de Justiţie la 27 martie 2015, iar cauza a fost repartizată pentru examinare în Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie la 30.03.2015 şi numită spre examinare la 29.04.2015.
Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. În asemenea situaţie, Colegiul civil, comercial, civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că cererea avocatului Chirtoacă Rodica în interesele lui Zelenina Galina de accelerare a procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs urmează a fi respinsă, deoarece după cum rezultă din materialele pricinii, termenii de judecare au fost respectaţi, cauza fiind numită spre examinare într-un termen rezonabil reieşind din complexitatea cauzei, precum şi din categoria litigiului din care face parte, fiind în corespundere cu prevederile art. 192,426 alin. (3) CPC.
3 În conformitate cu art. 192 alin.(12), art. art. 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Se respinge cererea depusă de avocatul Chirtoacă Rodica în interesele lui Zelenina Galina cu privire la accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Galinei Zelenina împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Constr-Prim Locuinţă” SRL cu privire la rezoluţiunea contractului de investiţii, încasarea sumei contractului, repararea prejudiciului material şi moral, încasarea dobînzii de întîrziere, şi la cererea reconvenţională a Întreprinderii cu capital străin „Constr-Prim Locuinţă” societate cu răspundere limitată împotriva Galinei Zelenina cu privire la obligarea executării contractului.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru 4