3ra-522/15 — Asigurarea cu spaţiu locativ

dosarul nr. 3ra-522/15 prima instanţă: V. Efros instanţa de apel: N. Vascan, I. Cotruţă, S. Arnăut ÎNCHEIERE 09 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentatul lui Garuţa Vadim, avocatul Frecauţan Marina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Garuţa Vadim către Ministerul Apărării privind obligarea la asigurarea cu spaţiu locativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2015, prin care apelul declarat de Garuţa Vadim a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău, din 02 septembrie 2014, c o n s t a t ă: La data de 17 decembrie 2015 Garuţa Vadim s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului Ministerul Apărării, solicitînd obligarea Ministerului Apărării al Republicii Moldova să-i acorde lui şi familiei sale în calitate de spaţiu locativ apartament cu 3 odăi în mun. Chişinău şi încasarea în beneficiul său de la pîrît a tuturor cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii sale, reclamantul Garuţa Vadim a invocat că începând cu anul 1994 a fost încadrat şi îşi efectuează serviciul în Forţele Armate, vechimea în serviciul militar constituind 18 ani şi 3 luni. În temeiul Raportului din 28 ianuarie 2005 a fost inclus în lista ofiţerilor care urmau a fi asiguraţi cu spaţiu locativ.

Indică reclamantul că, la 20 aprilie 2007 s-a căsătorit cu Diftirenco Cristina şi la moment în familia creată cresc 3 copii: Garuţa Dumitriţa a.n.2000, Garuţa Cătălina a.n.2008 şi Garuţa Gabriel a.n.2010. Precizează reclamanutl că, pe parcursul anilor a locuit cu familia în mai multe cămine oferite de pîrît. La moment însă domiciliază în r-nul Călăraşi sat. Sipoteni. De asemenea, reclamantul Garuţa Vadim a menţionat că lipsa spaţiului 1 locativ îi creează un şir de incomodităţi, acesta fiind nevoit să se deplaseze zilnic, din care motiv în nenumărate rînduri a solicitat pîrîtului acordarea unui spaţiu locativ, însă a primit răspunsul precum că nu au fost alocate fonduri pentru procurarea sau construcţia spaţiului locativ şi urmează să mai aştepte.

La data de 11 decembrie 2012, prin scrisoarea nr.70/1298, ca răspuns la cererea prealabilă adresată de către reclamant, pîrîtul a recunoscut faptul că ultimul este inclus în lista generală a solicitanţilor Armatei Naţionale, ca persoană care trebuie să fie asigurată cu spaţiu locativ, apartament cu trei odăi, însă fără indicarea datei concrete cînd vor fi executate obligaţiile impuse prin lege. Totodată, reclamantul consideră că dreptul său la asigurare cu spaţiu locativ este prevăzut de prevederile Legii nr. 162 din 22.07.2005.

La fel, reclamantul Garuţa Vadim a menţionat că Legea nr.90 din 04.12.2009, care a intrat în vigoare la 18.12.2009, prin care au fost excluse prevederile cu privire la obligaţia statului de a asigura cu spaţiu locativ carabinierii şi militarii care activează prin contract, poliţiştii, judecătorii, etc. nu are caracter retroactiv, Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) Cod Civil, reclamantul consideră că dreptul său de a fi asigurat cu o locuinţă a apărut odată cu împlinirea a 15 ani calendaristici muncă în calitate de militar, adică înainte de modificarea legii privind statutul militarilor, iar termenul în care poate solicita revendicarea dreptului legitim este conform art. 267 alin. (1) Cod Civil de 3 ani, ori conform principiului disponibilităţii drepturilor, părţile sînt libere să dispună de dreptul subiectiv material în modul şi la timpul în care consideră necesar.

Prin hotărîrea judecătoriei Centru mun. Chişinău din data de 02 septembrie 2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Garuţa Vadim împotriva Ministerul Apărării privind obligarea la asigurarea cu spaţiu locativ. La data de 26 septembrie 2014, apelantul Garuţa Vadim a declarat apel împotriva hotărîrii judecătoriei Centru mun. Chişinău din data de 02 septembrie 2014, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei hotărâri noi, prin care să fie admisă acţiunea înaintată de către reclamantul Garuţa Vădim împotriva pârâtului Ministerul Apărării privind obligarea la asigurarea cu spaţiu locativ. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2015, apelul declarat de Garuţa Vadim, a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău, din 02 septembrie 2014. La data de 19 februarie 2015, reprezentatul lui Garuţa Vadim, avocatul Frecauţan Marina, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat recurentul că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, fiind emisă cu încălcarea normelor de drept material şi procedural.

2 Susţine recurentul că concluziile primei instanţe şi instanţei de apel, sânt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, şi anume: - art.21 al Legii nr.l62-XVI din 22.07.2005 cu privire la statutul militarilor conform căruia “Membrilor familiilor militarilor decedaţi în urma schilodirii (rănirii, traumei, contuziei) în timpul îndeplinirii obligaţiilor serviciului militar li se păstrează dreptul la spaţiul locativ sau la compensaţia bănească pentru procurarea sau construcţia spaţiului locativ, indiferent de termenul serviciului militar îndeplinit”. Menţionează recurentul şi prevederile Legii nr.90-XVIII din 04.12.2009, prin care au fost modificate mai multe acte normative, fiind excluse prevederile cu privire la obligaţia statului de a asigura cu spaţiu locativ carabinierii şi militarii care activează prin contract, poliţiştii, judecătorii, etc. nu are caracter retroactiv.

În acest sens, consideră recurentul că urmează a fi asigurat cu o locuinţă (situaţie juridică constituită), drept apărut odată cu împlinirea a 15 ani calendaristici de muncă în calitate de militar - adică înainte de modificarea legii privind statutul militarilor. Examinînd cererea de recurs declarată de reprezentatul lui Garuţa Vadim, avocatul Frecauţan Marina, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de 3 desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror, atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel s-au pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al 4 Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de reprezentatul lui Garuţa Vadim, avocatul Frecauţan Marina, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de reprezentatul lui Garuţa Vadim, avocatul Frecauţan Marina, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă.

Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă 5