3ra-479/15 — Contestarea actelor administrative

prima instanță: I. Potîngă dosarul nr. 3ra-479/15 instanța de apel: N. Vascan, E. Clim, I. Cotruţă ÎNCHEIERE 08 aprilie 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Rativestcom”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Rativestcom” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun.

Chișinău cu privire la contestarea refuzului și răspunsului la cererea prealabilă, obligarea încetării procedurii de executare şi radierea din fișa personalizată a datelor privind sumele restante, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 10 decembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Rativestcom” şi menținută hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chișinău din 08 august 2014, prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 05 august 2013, SRL „Rativestcom” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău cu privire la contestarea refuzului şi răspunsului la cererea prealabilă, obligarea încetării procedurii de executare şi radierea din fișa personalizată a datelor privind sumele restante.

În motivarea acţiunii a indicat că în urma controlului efectuat la întreprindere de către colaboratorii Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău la 26 februarie 2007, a fost emisă decizia nr. 87/242, prin care s-a dispus aplicarea sancțiunilor fiscale față societate în sumă totală de 797 272 lei. Nefiind de acord cu decizia menționată, a contestat-o în ordinea reglementată în instanță de contencios administrativ, iar prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 12 august 2010, acțiunea a fost admisă parțial, fiind dispusă anularea deciziei nr.87/242 din 26 februarie 2007. Ulterior, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 02 februarie 2011, hotărârea instanței de apel a fost casată şi emisă o nouă hotărâre, prin care acțiunea a fost respinsă.

Menționează că la data 01 august 2011, societatea a depus la Curtea Europeană pentru Dreptului Omului o cerere împotriva Republicii Moldova, iar la 01 iulie 2013, s-a dresat către pârât cu cererea prealabilă nr.157-R, prin care a solicitat încetarea procedurii de executare a deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău nr.87/242 din 26 februarie 2007, asupra cazului de încălcare a legislației fiscale și altor încălcări și radierea din fișa de evidență personalizată a contribuabilului a datelor privind sumele restante calculate în baza deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău nr.87/242 din 26 februarie 2007, pe motivul intervenirii termenului de prescripție. Însă, prin scrisoarea nr.01-14/4-4357 din 30 iulie 2013, Inspectoratul Fiscal de Stat mun.

Chișinău a respins cererea prealabilă ca neîntemeiată, invocînd drept temei dispozițiile art. 277 Cod civil, care reglementează întreruperea cursului prescripției extinctive, ceea ce în opinia sa, constituie un refuz nejustificat în admiterea cererii prealabile și o violare a drepturilor sale. Mai indică că examinând forța juridică și actualitatea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău nr.87/242 din 26 februarie 2007, la calcularea suplimentară a plăților fiscale și la aplicarea sancțiunilor fiscale față de societate, consideră că sunt temeiuri de drept pentru încetarea procedurii de executare a deciziei Imspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău nr.87/242 din 26 februarie 2007 și radierea din fișa de evidență personalizată a contribuabilului a datelor privind sumele restante calculate în baza acesteia.

În acest context a mai menționat că în speță se atestă un conflict de norme juridice între două acte legislative cu aceeași forță juridică şi anume între art. 277 alin. (2) din Cod civil și art. 265 Codul Fiscal, care promovează soluții diferite asupra aceluiași obiect al reglementării, însă este de părerea că Codul Fiscal al RM este un act legislativ special în raport cu Codul civil ca acte legislativ general. Mai susține reclamantul că Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău, Direcția administrare fiscală sect. Botanica, la 17 iulie 2013, în temeiul art. 134 alin. (1) din Codul Fiscal a emis dispozițiile nr. 032013071762 și nr.032013071763 din 17 iulie 2013, prin care a dispus suspendarea operațiunilor la conturile bancare ale societății, invocînd neachitarea la timp în bugetul public național a plăților rezultate din Decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun.

Chișinău nr.87/242 din 26 februarie 2007 asupra cazului de încălcare a legislației fiscale și altor încălcări. Iar, prin cererea prealabilă nr.271-R din 01 august 2013, a solicitat pîrîtului anularea în regim de urgenţă a dispozițiilor Direcției administrare fiscală sect. Botanica mun. Chișinău, nr.032013071762 din 17 iulie 2013 şi respectiv, nr.032013071763 din 17 iulie 2013 ca fiind ilegale. Solicită declararea scrisorii Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău nr.01- 14/4- 4357 din 30 iulie 2013, drept un refuz nejustificat în respingerea cererii prealabile referitor la dreptul contribuabilului recunoscut de lege, obligarea Inspectoratului Fiscal de Stat mun.

Chișinău să dispună încetarea procedurii de executare a deciziei nr. 87/242 din 26 februarie 2007 asupra cazului de încălcare a legislației fiscale și altor încălcări pe motiv al intervenirii termenului de prescripție și să emită actul juridic de dispoziție în acest aspect și obligarea Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău să dispună radierea din fișa de evidență personalizată a contribuabilului SRL „Rativestcom” a datelor privind semnele restante calculate în baza deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău nr.87/242 din februarie 2007 pe motiv al intervenirii termenului de prescripție. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chișinău din 08 august 2014, acțiunea a fost respinsă neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 10 decembrie 2014, a fost respins apelul declarat de către SRL „Rativestcom” și menținută hotărârea primei instanțe. În motivarea deciziei, instanța de apel cu referire la prevederile art. 277 Cod civil, care reglementează întreruperea cursului prescripției extinctive a concluzionat că termenul de prescripție pentru executarea deciziei nr. 87/242 din 26 februarie 2007, a început a curge din momentul emiterii deciziei Curții Supreme de Justiție din 02 februarie 2011, iar careva obligații ale organului fiscal, întemeiate legal de încetare a procedurii de executare a deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău nr. 87/242 din 26 februarie 2007, pe motiv că termenul de prescripție pentru stingerea obligației fiscale nu a expirat, nu au fost stabilite.

Respectiv, organul fiscal nu are nici o obligație de a radia din fișa de evidență personalizată a contribuabilului SRL „Rativestcom” a datelor privind sumele restante calculate în baza deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău nr. 87/242 din 26 februarie 2007. La 17 februarie 2015, SRL „Rativestcom” a declarat recurs împotriva deciziei instanție de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanție de apel și hotărârea primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanție de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată şi emisă cu aplicare eronată a normelor de drept material.

Consideră că instanțele inferioare la emiterea hotărârii eronat s-au referit la prevederile art. 277 alin.(2) din Cod civil, cît şi eronat au concluzionat că termenul de prescripție în executarea deciziei nr. 87/242 din 26 februarie 2007, începe a curge din momentul emiterii deciziei instanței de recurs din 02 februarie 2011, deoarece, aceasta afirmație poartă un caracter declarativ și derivă din aplicarea eronată a normelor legale. Susține că termenul general de prescripție pentru stingerea obligației fiscale de 6 ani după terminarea obligației fiscale, care rezultă din decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău nr.87/242 din 26 ianuarie 2007, a curs în favoarea societății, astfel dreptul de a cere încetarea procedurii de executare a Deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun.

Chișinău nr.87/242 din 26 februarie 2007 și radierea din fișa de evidență personalizată a întreprinderii a datelor privind sumele restante calculate în baza acesteia aparține în exclusivitate societății. Invocă că în speță se atestă un conflict de norme juridice între două acte legislative cu aceeași forță juridică și anume între art. 277 alin. (2) din Codul civil și art. 265 din Codul Fiscal, iar la judecarea pricinii consideră necesară rezolvarea litigiul prin prisma prevederilor art. 11 din Codul fiscal și prin prisma art. 6 alin.(3) al Legii nr.780- XV din 27 decembrie 2001, care indica că actul legislativ special cuprinde norme juridice aplicabile în exclusivitate unor categorii de raporturi sociale sau subiecte strict determinate prin derogare de la regula generală, iar în caz de divergență între o normă a actului legislativ general și o normă actului legislativ special cu aceeași forță juridică, se aplică norma actului legislativ special.

Astfel, având în vedere faptul că art. 265 din Cod fiscal este un act legislativ special în coraport cu art. 277 din Cod civil, care este act legislativ general, consideră că în situația din speță se aplică în exclusivitate actul legislativ special. Menționează că prin dispozițiile intimatului de suspendarea a operațiunilor bancare ale societății nr. 32013071762 din 17 iulie 2013 și respectiv, nr. 032013071763 din 17 iulie 2013, a fost stopată activitatea economico-financiară a întreprinderii, astfel, fiindu-i cauzat un prejudiciu material și moral de proporții. De asemenea, afirmă că prin decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău nr. 608 din 22 august 2013, a fost admisă integral contestația societății și a fost pus în obligația Direcției administrare fiscală administrare fiscală sect.

Botanica mun. Chișinău, să emită comunicatul privind anularea dispozițiilor privind suspendarea operațiunilor la conturile bancare ale contribuabilului nr.032013071762 şi nr.032013071763 din 17.07.2013 ca fiind emise cu încălcarea legislaţiei în vigoare. Mai mult decît atît, prin decizia menționată intimatul a indicat precum că termenul de prescripție prevăzut de art.265 alin. (1) Cod Fiscal, este aplicabil în speța, din considerentul că decizia nr.87/242 din 26 februarie 2007 a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău, urma a fi executată silit până la 26 februarie 2013, astfel, ultimul a recunoscut că după expirarea termenului de prescripție 26 februarie 2013, Decizia nr.87/242 din 26 februarie 2007, nu mai poate fi executată silit.

La 12 martie 2015, Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău a depus referință la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia și a solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil. La fel a indicat că Curtea de Apel Chișinău în decizia din 10 decembrie 2014, a data o apreciere corectă circumstanțelor de fapt ale cauzei în raport cu normele de drept aplicate, iar argumentele recurentului sunt declarative. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL „Rativestcom” este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SRL „Rativestcom” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SRL „Rativestcom”asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Rativestcom” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Rativestcom” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva