2ra-809/15 — Constatarea faptului încălcării termenului rezonabil la executarea hotărârii judecătoreşti, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral

prima instanţă: S. Balmuş dosarul nr. 2ra-809/15 instanţa de apel: D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc ÎNCHEIERE 08 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Alexandru Lupoi împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi repararea prejudiciului material şi a prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 08 mai 2014, prin care a fost admisă parţial acţiunea, constatat faptul încălcării dreptului lui Alexandru Lupoi la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti din 04 iunie 2004, încasată suma de 10000 lei din bugetul de stat în beneficiul lui Alexandru Lupoi, cu titlu de despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat prin această încălcare, în rest, au fost respinse pretenţiile, a mai fost încasată suma de 13720 lei din bugetul de stat, cu titlu de prejudiciu material constată: La 13 februarie 2014, Alexandru Lupoi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii a invocat că prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 04 iunie 2004 a fost obligat Consiliului municipal Chişinău să îi acorde lui şi membrilor familiei acestuia spaţiu locativ, hotărârea care a intrat în vigoare la 20 iulie 2004 şi a devenit definitivă şi irevocabilă, însă, nefiind executată până la momentul actual. Susţine că în baza încheierii Oficiului de Executare Centru din 02 iulie 2009, a fost dispusă primirea spre executare a documentului executoriu nr. 2-1439/04 din 04 iunie 2004 emis de Judecătoria Centru, mun. Chişinău. Prin aceeaşi încheiere a 1 executorului judecătoresc a fost obligată Primăria mun. Chişinău, să execute documentul executoriu în termen de 15 zile.

Afirmă că prin încheierea Oficiului de Executare Centru din 02 iulie 2009 a fost dispusă, în scopul asigurării documentului executoriu nr. 2-1439/04 din 04 iunie 2004, aplicarea sechestrului şi interdicţiilor pe ap. 11 din str. Trandafirilor, 11/2, iar prin răspunsul nr. 08-4372 din 16 iulie 2009, Primăria mun. Chişinău l-a înştiinţat pe executorul judecătoresc Oleg Ungureanu, că a contestat încheierea din 02 iulie 2009 prin care s-a dispus aplicarea sechestrului şi interdicţiilor pe apartamentului sus menţionat. Menţionează că prin răspunsul nr. 08-4373 din 22 iulie 2009, Primăria mun. Chişinău l-a înştiinţat pe executorul judecătoresc Oleg Ungureanu, că a atacat încheierea din 02 iulie 2009, precum şi despre faptul că la momentul dat nu este posibilă executarea hotărârii judecătoreşti din 04 iunie 2004, din cauza lipsei spaţiului liber în mun.

Chişinău, însă va reveni la soluţionarea problemei locative şi la îndeplinirea hotărârii judecătoreşti obligatorii, în momentul apariţiei spaţiului locativ disponibil. Susţine că la 03 septembrie 2012, a înregistrat în cancelaria Primăriei mun. Chişinău, o cerere cu nr. L-9229/12, la care a primit răspunsul nr. L-1989/12 din 10 septembrie 2012, conform cărui Direcţia Generală Locativ-Comunală şi Amenajare l-a informat că actualmente Primăria mun. Chişinău este într-o situaţie dificilă, deoarece în fondul locativ de stat nu se atestă spaţiu locativ liber şi prin urmare, nu poate executa hotărârea judecătorească nr. 2-1439/04 din 04 iunie 2004, menţionând faptul, că spaţiul locativ se acordă de regulă doar prin procedura de executare silită.

Invocă că prin răspunsul respectiv Primăria Chişinău 1-a înştiinţat pe executorul judecătoresc Oleg Ungureanu, că a atacat încheierea din 02 iulie 2009, precum şi despre faptul că la momentul dat nu este posibilă executarea hotărârii judecătoreşti din 04 iunie 2004, din cauza lipsei spaţiului liber în mun. Chişinău, însă va reveni la soluţionarea problemei locative şi la îndeplinirea hotărârii judecătoreşti obligatorii, în momentul apariţiei spaţiului locativ disponibil. Consideră că răspunsul Primăriei mun. Chişinău, este formal, cu acelaşi text formulat în răspunsul expediat executorului judecătoresc în anul 2009, fapt ce demonstrează că autoritatea locală nu are intenţia de a executa această hotărâre, iar statul prin autorităţile competente îi încalcă un drept garantat de Constituţie, iar el cu familia sa sunt nevoiţi să închirieze spaţiu locativ, fapt cofirmat prin contractele de locaţiune şi facturile anexate la cererea de chemare în judecată.

Remarcă că la 20 decembrie 2010 pe portalul ştiri http://unimedia.md/?mod=news&id=27595, Directorul Direcţiei Generale Economie Reforme şi Relaţii Patrimoniale ale Primăriei mun. Chişinău, Mariana Ambros, a făcut o declaraţie, prin care a confirmat că Primăria mun. Chişinău, dispune de fond locativ, iar distribuirea apartamentelor se face numai persoanelor dintr-un cerc restrâns din cadrul Primăriei municipiului Chişinău, fapt pentru care a încercat şi acest funcţionar să primească un apartament cu patru odăi din patrimoniul municipalităţii, fapt care denotă că autoritatea locală mai dispune de 2 fond locativ, dar este format un sistem birocratic prin care este imposibil de a realiza un drept garantat de lege.

Remarcă că neexecutarea unei hotărîri judecătoreşti disconsideră actul justiţiei şi lipseşte de efectivitate forma judiciară de apărare a drepturilor civile, iar la examinarea acestei categorii de cauze, instanţa urmează să ţină cont de faptul că repararea prejudiciului are loc indiferent de vinovăţia organului responsabil de executarea hotărârilor judecătoreşti, ori statul garantează executarea diligentă şi în termen a executării actelor judecătoreşti, iar creditorul este considerat prejudiciat prin încălcarea dreptului la executare în termen rezonabil, în cazul când nu are loc o executare propriu zisă sau aceasta este tardivă.

Invocă că potrivit art. 20 al Constituţiei RM, puterea judecătorească i-a respectat dreptul privind accesul liber la justiţie cu emiterea unei hotărâri care-i recunoaşte dreptul la o satisfacţie efectivă împotriva violării dreptului garantat, însă neexecutarea de către autorităţi a hotărârii judecătoreşti definitive adoptate, reprezintă o violare directă a dreptului de acces la justiţie declarat de prevederile Articolul 6 § 1 din Convenţie precum şi dreptul la respectarea bunurilor prevăzut de Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.

Face referire la prevederile Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 17 din 19 iunie 2000, unde se indică că sarcina primordială cu privire la aplicarea Convenţiei revine instanţelor naţionale, totodată instanţa aplică direct prevederile Convenţiei, făcând menţiunea în hotărâre, cu condiţia că instanţa în prealabil va studia hotărârile CEDO care totodată au şi un caracter interpretativ cu putere obligatorie, de care instanţele judecătoreşti sunt obligate să se călăuzească. Consideră că organele abilitate, au depăşit cu mult prea mult termenul rezonabil de executare a hotărârii Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 04 iunie 2004. Relatează că potrivit art. 1 al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 cu privire la repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, scopul prezentei legi este crearea în Republica Moldova a unui remediu rnai eficient de apărare a dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti. Aplicarea şi interpretarea termenilor din prezenta lege se fac prin prisma legislaţiei naţionale, a prevederilor Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a pturilor Omului.

Invocă prevederile art. 2 din Legea menţionată anterior, care prevede că orice persoană fizică sau juridică ce se consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare în judecată cu privire la constatarea unei astfel încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi legislaţia procesuală civilă. Menţionează că necătând la faptul că cuantumul prejudiciului moral totuşi urmează a fi apreciat de către instanţa de judecată, consideră că suma solicitată este conformă cu caracterul încălcării dreptului, timpul şi reacţia părţilor.

3 Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 6, 13 al CEDO, art. 1404, 1422 Cod civil, art. 166-167 CPC, prevederile Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 cu privire la repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti. Solicită admiterea acţiunii şi examinarea în termenul stabilit de art. 4 alin. (4) din Legea cu privire la repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău pronunţată la 04 iunie 2004, încasarea din contul statului a sumei de 250000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi a cheltuielilor de judecată şi a prejudiciului material care constă din sumele achitate pentru chirie în mărime de 2827,02 euro. La 17 aprilie 2014, Alexandru Lupoi, reprezentat de avocatul Petru Bălănel a depus cerere de concretizare a cerinţelor acţiunii, prin care a solicitat suplimentar încasarea de la pârât a prejudiciului material, conform chitanţelor anexate pentru plata chiriei locuinţei şi anume 13720 lei, 600 euro pentru fiecare an de neexecutare ce constituie 2400 euro. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 08 mai 2014 a fost admisă parţial acţiunea, constatat faptul încălcării dreptului lui Alexandru Lupoi la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti din 04 iunie 2004, încasată suma de 10000 din bugetul de stat în beneficiul lui Alexandru Lupoi, cu titlu de despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat prin această încălcare, în rest, au fost respinse pretenţiile, încasată suma de 13720 lei din bugetul de stat, cu titlu de prejudiciu material. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2014 a fost respins apelul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 11 februarie 2015, Ministerul Justiţiei al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă sau modificarea hotărârilor menţionate în sensul diminuării sumelor acordate drept despăgubire pentru prejudiciul moral şi material. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o neîntemeiată şi pasibilă de a fi casată. Susţine că conform rigorilor Codului de procedură civilă, concluziile cu privire la circumstanţele de fapt ale cauzei se motivează în hotărâre doar prin probe. Hotărârea nu poate fi bazată pe presupuneri despre circumstanţele cauzei.

Hotărârea se bazează doar pe dovezile care au fost prezentate de părţi şi ceilalţi participanţi la proces în corespundere cu cerinţele articolului 53-56 ale Codului menţionat cu privire la pertinenţa, admisibilitatea şi veridicitatea probelor. Cu referire la art. 239 CPC, menţionează că hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărârea numai pe 4 circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. Invocă prevederile art. 373 alin. (1) CPC, care indică nemijlocit la faptul că instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă.

Menţionează că în corespundere cu prevederile articolului 445 alin. (1) lit. e) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să modifice decizia instanţei de apel şi/sau hotărârea primei instanţe. Consideră că concluziile instanţei de apel derivă parţial din aprecierea eronată a normelor de drept material ce reglementează examinarea acţiunilor cu privire la repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti. Subliniază că statul răspunde eventual patrimonial pentru prejudiciul adus persoanei prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, iar elucidarea cazurilor şi condiţiilor de răspundere patrimonială se face printr-o lege specială.

Actualmente, în practica naţională o asemenea lege specială este Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 cu privire la repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti.

Afirmă că potrivit art. 2 alin. (1) al Legii sus menţionate, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti [...] poate adresa în instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată cu privire la constatarea unei astfel încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de legislaţia procesual civilă, iar art. 1 prevede că scopul prezentei legi este crearea în Republica Moldova a unui remediu intern eficient de apărare a dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti.

Aplicarea şi interpretarea termenilor din prezenta lege se fac prin prisma legislaţiei naţionale, a prevederilor Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Relevă că, la caz, intimatul nu este angajat al poliţiei, prin urmare şi-a pierdut dreptul de a fi asigurat cu spaţiu locativ în temeiul Legii cu privire la poliţie din 18 decembrie 1990, iar potrivit ultimelor decizii ale Curţii europene a drepturilor omului (cauzele Grigore Păduraru contra Republicii Moldova şi Iurie Mălai contra Republicii Moldova), odată ce reclamanţii au demisionat, statul nu este obligat să le acorde o locuinţă socială.

Consideră că solicitarea reclamantului este absolut neîntemeiată şi inexplicabilă, or, încasarea prejudiciului material din bugetul de stat prin schimbarea debitorului este inadmisibilă, iar cheltuielile pentru plata chiriei spaţiului locativ nu pot fi puse pe seama statului, întrucât acestea ţin de obligaţia debitorului în procedura de executare.

Menţionează că art. 40 al Legii cu privire la poliţie prevede că în cazul în care colaboratorului poliţiei nu i se acordă spaţiu locativ în termenul stabilit şi în 5 condiţiile prevăzute de legislagiţie, în perioada de până la primirea locuinţei, el are dreptul la compensarea din contul instituţiei în care activează a cheltuielilor pentru închirierea (subânchirierea) unei locuinţe provizorii, în cuantumul prevăzut de contractul de închiriere (subânchirierea) a locuinţei, dar care să nu depăşească salariul de funcţie al chiriaşului, aşadar, Alexandru Lupoi urma să solicite plata pentru chirie de la instituţia în care a activat.

În acest sens, face referire şi la art. 1423 Cod civil care stipulează că mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate. Consideră că instanţa de apel la emiterea deciziei din 11 noiembrie 2014 nu a ţinut cont de cerinţa fundamentală faţă de despăgubirea prejudiciului moral, care constă în faptul că la determinarea despăgubirilor care acordă o satisfacţie echitabilă părţii în proces, obligatoriu se vor lua în considerare toate circumstanţele relevante ale pricinii, iar uneori o recunoaştere oficială şi publică a violării constituie o satisfacţie echitabilă (cauzele CEDO Amihalachioaie contra Moldovei, Timpul de Dimineaţă contra Moldovei).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentului, la 28 noiembrie 2014, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 93), fiind recepţionată de către Ministerul Justiţiei al RM la 12 decembrie 2014 (f. d. 99). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 11 februarie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). 6 Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 7