- Dosarul nr.
- 2ra-777/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 8 aprilie 2015
- Părțile
- Zgherea Constantin vs SRL Agro Ilici
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-777/15 — Rezilierea contractelor de arendă
prima instanţă: N. Veleva dosarul nr. 2ra-777/15 instanţa de apel: G. Vavrin, I. Dănăilă, T. Dimitriadi ÎNCHEIERE 08 aprilie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Constantin Zgherea în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Constantin Zgherea împotriva Societăţii Comerciale „Agro - Ilici” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la recunoaşterea recunoaşterea contractelor de arendă reziliate, restituirea terenurilor şi stâlpilor de beton împotiva deciziei Curţii de Apel Cahul din 28 octombrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Constantin Zgherea şi menţinute hotărârea Judecătoriei Cahul din 29 mai 2014, prin care a fost respinsă integral acţiunea lui Constantin Zgherea şi încheierea Judecătoriei Cahul din 18 aprilie 2014, prin care a fost respinsă propunerea lui Constantin Zgherea cu privire la recuzarea judecătorului Nina Veleva constată: La 04 martie 2014, Constantin Zgherea a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „Agro - Ilici” SRL cu privire la recunoaşterea contractelor de arendă reziliate, restituirea terenurilor şi stâlpilor de beton.
În motivarea acţiunii a indicat că pârâtul, după expirarea termenului contractului de arendă asupra terenurilor multianuale de viţă de vie, continuă să le folosească. Susţine că în baza contractului de vânzare – cumpărare din 18 martie 2008, a obţinut în proprietate terenuri cu numerele cadastrale 9412103209 şi 9412103210, restul terenurilor cu numerele cadastrale 9412103257, 9412103258, 9412104141, 9412104142, 9412104143, 94102104144, fiind înregistrate mai târziu, în temeiul contractului de vânzare – cumpărare din 06 decembrie 2008. Menţionează că adresându-se părătului verbal, cât şi în scris, a solicitat restituirea terenurilor, ultimul însă, se eschivează, iar la ultima adresare din 09 ianuarie 2014, nu a primit nici un răspuns.
Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 315, 316, 374-376 Cod civil, art. 6, 4 din Legea cu privire la arenda în agricultură, art. 360, 385-388 CPC. Solicită recunoaşterea contractelor de arendă asupra terenurilor ca fiind reziliate, obligarea pârâtului de a restitui terenurile cu nr. cadastrale 9412103209, 9412103210, 9412103257, 9412103258, 9412104141, 9412104142, 9412104143, 1 94102104144 şi 920 de bucăţi de stâlpi de beton, care se aflau pe terenurile menţionate, precum şi cheltuielile de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Cahul din 18 aprilie 2014 a fost respinsă propunerea lui Constantin Zgherea cu privire la recuzarea judecătorului Nina Veleva. Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 29 mai 2014 a fost respinsă integral acţiunea lui Constantin Zgherea.
Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 28 octombrie 2014 a fost respins apelul declarat de Constantin Zgherea, cu menţinerea hotărârii primei instanţe şi a încheierii primei instanţe din 18 aprilie 2014. La 12 ianuarie 2015, Constantin Zgherea a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând casarea deciziei recurate, cu trimiterea pricinii la rejudecare în prima instanţă, într-un alt complet de judecată. În motivarea recursului a invocat că în anul 2000, Chiriachia Zgherea, Zahar Zgherea, Ana Zgherea, Maria Garizan, Fenea Cuharscaia, Ivan Siuzev, Nadejda Dragoi, Dmitrii Dragoi au încheiat contractul de arendă cu SC „Agro - Ilici” SRL, fiind gestionată de directorul Ivan Gaidarlî.
Susţine că la expirarea a termenului de 4 ani, în anul 2004, toţi proprietarii au fost nevoiţi de a înstrăina terenurile cu suprafaţa de 2,71 ha întreprinderii „Molditera”, în vederea asigurării construcţiei unei staţiuni electrice. Menţionează că în acelaşi an au fost înstrăinate terenurile de categoria a II-a cu o suprafaţă de 0,1941 ha, fiind rămase doar plantaţiile multianuale şi anume viţă de vie cu o suprafaţă de 0,856 ha, fiind înregistrate în anul 2013. Afirmă că după anul 2004, pârâtul nu a încheiat nici un contract de arendă asupra terenurilor multianuale, folosindu-se de ele până în prezent. Menţionează că din anul 2004 şi până în anul 2013, anul în care a procurat terenurile, a fost împuternicit de către toţi proprietarii în baza unei procuri de a acţiona din numele lor.
Remarcă că conform pct. 5 din contractul de arendă, în caz de înstrăinare a porţiunilor de teren, drepturile şi obligaţiile proprietarului trec noului proprietar al terenului, deci invocă dreptul său de proprietate pe care l-a dobândit în anul 2013. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentului, la 12 noiembrie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire anexată (f. d. 80), fiind recepţionată de Constantin Zgherea la 19 noiembrie 2014, fapt confirmat prin avizul de recepţie (f. d.88).
Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 12 ianuarie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care 2 acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Constantin Zgherea nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Constantin Zgherea, asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Constantin Zgherea ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Constantin Zgherea se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 3