2ra-684/15 — Repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti

prima instanţă: G. Pavliuc dosarul nr. 2ra-684/15 instanţa de apel: L. Popova, M. Moraru, A. Panov ÎNCHEIERE 01 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Viorel Zastînceanu împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2014 prin care a fost respins apelul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, admis parţial apelul declarat de Viorel Zastînceanu, modificată hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 29 aprilie 2014 în partea cuantumului cheltuielilor de asistenţă juridică suportate, majorând acesta de la 10500 lei până la 12500 lei, în rest, hotărârea primei instanţe fiind menţinută constată: La 23 decembrie 2013, Viorel Zastînceanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. În motivarea acţiunii a invocat că la 28 aprilie 2010, în lipsa temeiurilor de drept şi de fapt, a fost recunoscut în calitate de bănuit în cauza penală intentată de procuratura sect. Rîşcani, mun. Chişinău, în baza art. 327 alin. (1) Cod penal, iar la 27 iulie 2010, a fost pus sub învinuire, fiindu-i incriminată săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 191 alin. (2) Cod penal.

Susţine că la 29 octombrie 2010, în baza demersului nr. 25 – 1 – 22d/10 - 9682 din 29 septembrie 2010 înaintat de procuror, a fost suspendat provizoriu din funcţia de inspector principal al secţiei nr. 3 al DCCO a DSO a Departamentului de poliţie, iar prin ordonanţa din 24 noiembrie 2010, i-a fost aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi localitatea. Afirmă că în lipsa unor probe, bazându-se doar pe presupuneri subiective, au fost respinse cererile adresate cu scopul de a petrece acţiunile de urmărire penală suplimentare şi încetarea urmăririi penale pornite în privinţa acestuia, iar la 01 decembrie 2010, cauza penală sus indicată a fost expediată spre examinare în instanţa de judecată.

Relatează că prin sentinţa Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 03 iunie 2011, a fost achitat pe motiv că fapta nu a fost săvârşită de dânsul, sentinţa care a rămas definitivă şi irevocabilă la 11 iulie 2011. La 18 iulie 2011, Procuratura mun. Chişinău a contestat sentinţei primei instanţe cu apel.

Indică că prin decizia din 22 martie 2012, Curtea de Apel Chişinău a trecut în tăcere circumstanţele ce ţin de tardivitatea apelului declarat, examinând apelul, a casat sentinţa de achitare a primei instanţe, rejudecând cauza şi contrar probelor existente la dosar şi prezentate instanţei, dânsul a fost recunoscut vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 191 alin. (2) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 750 unităţi convenţionale, adică 15000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în organele MAI pe un termen de doi ani, s-a dispus încasarea în beneficiul SRL „Cosmobil” a prejudiciului material cauzat în mărime de 37024 lei.

Afirmă că la 25 septembrie 2012, în urma solicitării Biroului de Probaţiune Ciocana, în temeiul deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 martie 2012, a fost concediat. Menţionează că prin decizia Curţii Supreme de Justiţiei din 20 noiembrie 2012, a fost casată decizia instanţei de apel, cauza fiind trimisă la rejudecare în alt complet de judecată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 februarie 2013 a fost respins apelul declarat de acuzatorul de stat Olga Kelsa, cu menţinerea sentinţei Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 03 iunie 2011. Susţine că pe tot parcursul desfăşurării urmăririi penale, din cauza acţiunilor ilegale ale procurorului, prin atragere la răspundere penală, a fost limitat în dreptul la libertatea circulaţiei mai mult de şase luni, prin aplicarea măsurii de interdicţia de a părăsi localitatea, fiind lipsit de dreptul la muncă şi de a primi salariu, care este unica sursă de venit, în ultimii trei ani, fiindu-i cauzate suferinţe psihice puternice, inclusiv şi membrilor de familie. Consideră că atitudinea negativă a procurorului exprimată prin respingerea cererilor depuse, contravine art. 8 CPP şi art. 6 alin. (2) din CEDO.

Invocă prevederile art. 3 din Legea cu privire la modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii Republicii Moldova şi ale instanţei de judecată, care indică că este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma: a) reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală;b) condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă neremunerată în folosul comunităţii;c) efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a percheziţiei, ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării sau suspendării ilegale din lucru (funcţie), precum şi în urma altor acţiuni de procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice;d) supunerii ilegale la arest contravenţional, reţinerii contravenţionale ilegale sau aplicării ilegale a amenzii contravenţionale de către instanţa de judecată;e) efectuării măsurilor speciale de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei;f) ridicării ilegale a documentelor contabile, a altor documente, a banilor, a ştampilelor, precum şi în urma blocării conturilor bancare,

iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite specificate în prezenta lege nu se repară de către stat în cazul împăcării bănuitului, învinuitului, inculpatului cu partea vătămată, precum şi în cazul în care persoana, în procesul urmăririi penale sau cercetării judecătoreşti, împiedică, prin autodenunţ, stabilirea adevărului.

Menţionează că prevederile art. 6 din Legea menţionată, indică că dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare, dar şi prevederile art. 7 potrivit cărora în cazurile menţionate la art.3 alin.(1), persoanei fizice sau juridicei se compensează sau i se restituie: a) salariul şi alte venituri provenite din muncă, ce constituie sursa ei principală de existenţă, de care a fost privată în urma acţiunilor ilicite, b) pensia sau indemnizaţia a cărei plată a fost sistată ca urmare a arestului ilegal şi ţinerii sub arest, c) averea (inclusiv depunerile băneşti şi dobânzile aferente, obligaţiile împrumuturilor de stat şi câştigurile aferente) confiscată ori trecută în venitul statului de către instanţa judecătorească sau ridicată de organul de urmărire penală, precum şi averea sechestrată, d) amenzile percepute ca urmare a executării sentinţei judiciare şi cheltuielile de judecată suportate de persoana fizică în legătură cu acţiunile ilicite, e) sumele plătite de ea pentru asistenţa juridică, f) cheltuielile pentru tratamentul ei, tratament determinat de aplicarea faţă de aceasta a unor acţiuni ilicite (a maltratării), g) cheltuielile efectuate în legătură cu chemările în organul de urmărire penală, organul procuraturii sau în instanţa judecătorească.

Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 1, 3, 5, 6, 7, 10, 11 al Legii cu privire la modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii Republicii Moldova şi ale instanţei de judecată, art. 219, 524, 525 CPP, art. 1405, 1416, 1422, 1423 Cod civil, art. 85, 166, 167 CPC. Solicită admiterea acţiunii, încasarea din bugetul de stat cheltuielile suportate pentru asistenţa juridică, în mărime de 12500 lei, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului material cauzat prin încasarea din bugetul de stat a sumei de 1520 euro, ce constituie dobânda de întârziere la împrumuturile luate pe perioada tragerii la răspundere penală şi lipsei forţate de la locul de muncă, a prejudiciului moral în mărime de 100000 lei, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată suportate în mărime de 3000 lei.

Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 03 martie 2014, a fost admisă cererea reprezentantului Ministerului Justiţiei al RM cu privire la introducerea în proces a Procuraturii Generale a RM în calitate de intervenient accesoriu, atras în calitate de intervenient accesoriu Procuratura Generale a RM. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 29 aprilie 2014, a fost admisă parţial acţiunea lui Victor Zastînceanu, încasat din contul bugetului de stat în folosul lui Victor Zastînceanu, suma de 10500 lei, cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică suportată şi 7000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, în rest, acţiunea a fost respinsă. S-a mai încasat din bugetul de stat în folosul lui Victor Zastînceanu suma de 1000 lei – ca cheltuieli de judecată compuse din cheltuieli parţiale de asistenţă juridică.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2014, a fost respins apelul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, admis parţial apelul declarat de Viorel Zastînceanu, modificată hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 29 aprilie 2014 în partea cuantumului cheltuielilor de asistenţă juridică suportate, majorând suma de la 10500 lei până la 12500 lei, în rest, hotărârea primei instanţe fiind menţinută.

La 02 februarie 2015, Ministerul Justiţiei al RM a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2014, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acţiunii sau modificarea deciziei instanţei de apel în sensul diminuării sumei acordate cu titlu de prejudiciu material, moral şi cheltuieli pentru asistenţă juridică corespunzător sumelor acordate în cazurile similare de către Curtea Europeană şi instanţa naţională, precum şi în corespundere cu realitatea economică a ţării. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o neîntemeiată şi pasibilă de a fi casată.

Invocă prevederile art. 6 din Legea cu privire la modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii Republicii Moldova şi ale instanţei de judecată, care prevede că dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare. Susţine că legea menţionată indică expres care sunt cazurile în care survine dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală, ale procuraturii Republicii Moldova şi ale instanţei de judecată.

Afirmă că în privinţa intimatului a fost emisă hotărârea de achitare, deoarece fapta nu a fost săvârşită de către acesta, totuşi, în coroborare cu normele legale şi circumstanţele de drept şi de fapt a cauzei, soluţia instanţei de apel este neîntemeiată, astfel încât nu sunt întrunite prevederile art. 3 din legea menţionată şi anume că este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat exclusiv în urma acţiunilor ilegale şi nu orice acţiune a organelor de drept atrage răspunderea statului. Menţionează că dacă se constată ilegalitatea acţiunilor organelor de drept, prejudiciul cauzat urmează a fi reparat indiferent de vinovăţia persoanei.

Mai indică că instanţa de apel în soluţia emisă nu a ţinut cont de prevederile hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 8 din 24 decembrie 2012, care în pct. 14 prevede că examinarea corectitudinii procedurilor de arestare, temeinicia deciziei de reţinere sau gradul de motivare al actului prin care a fost dispusă arestarea, nu ţine de competenţa instanţei civile, deoarece aceste chestiuni urmează a fi decise în cadrul procedurilor penale. Invocă că aplicarea măsurilor procesuale intimatului este prevăzută de legislaţia procesual penală şi care urmau a fi aplicate în cazul săvârşirii infracţiunii, care îi era imputată persoanei. Consideră că instanţa de apel nejustificat şi neîntemeiat a dispus acordarea despăgubirilor în beneficiul intimatului, din considerentul că acţiunea nu întruneşte toate condiţiile prevăzute de lege, or în asemenea caz, nu există nici temei legal de a solicita repararea prejudiciului cauzat.

Remarcă că instanţa de apel a ignorat prevederile legale cu privire la situaţia în care dacă acţiunea este admisă parţial, reclamantului i se compensează cheltuieli de judecată proporţional părţii admise din pretenţii. Consideră că încasarea sumei de 12500 lei, cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică suportată, este excesivă. La fel, recurentul consideră că achitarea sumei de 7000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, este nejustificată şi neîntemeiată. La 18 martie 2015, Viorel Zastînceanu a depus referinţă la cererea de recurs a Ministerului Justiţiei al RM, solicitând respingerea acestuia ca fiind tardiv şi neîntemeiat, cu menţinerea deciziei instanţei de apel din 17 septembrie 2014. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentului la 22 septembrie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire anexată (f. d. 166), însă careva date despre recepţionarea acestea de către recurent la materialele dosarului lipsesc. Totodată, din materialele pricinii rezultă că reprezentantul Ministerului Justiţiei al RM, Violeta Dogotari a luat cunoştinţă decizia motivată la 22 decembrie 2014 (f. d. 169). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 02 februarie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî