- Dosarul nr.
- 2r-289/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 1 aprilie 2015
- Părțile
- Emelianova Alexandra vs SRL Stilconstruct
- Pe scurt
- Cazurile cind nu se da curs cererii de apel, restituirea cererii de apel
2r-289/15 — Încasarea sumei, dobinzii de intirziere, prejudiciului moral
Dosarul nr.2r-289/15 Instanţa de fond: Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău – Gh. Mîțu Instanţa de apel: CA Chişinău – N. Cernat, L. Bulgac, A. Pohapol DECIZIE 01 aprilie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova, Judecători: Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinînd recursul, declarat de către avocatul Victor Brînză în interesele Societății Comerciale ”Stilconstruct” Societate cu Răspundere Limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Alexandra Emelianova către Societatea Comercială ”Stilconstruct” Societate cu Răspundere Limitată privind încasarea sumei, dobînzii de întîrziere, prejudiciului moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 ianuarie 2015, prin care s- a restituit ca nemotivat și netimbrat apelul declarat de Societatea Comercială ”Stilconstruct” Societate cu Răspundere Limitată, CONSTATĂ: Alexandra Emelianova s-a adresat în instanța de judecată cu cerere împotriva SC ”Stilconstruct” SRL privind încasarea datoriei de 8705 euro, dobînda de întîrziere 289 euro, suma de 15000 lei cu titlu de prejudiciul moral și cheltuielile de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a invocat că la 07 august 2013 a fost reziliat contractul nr. 20/01 03 cu privire la investirea capitalului privat în construcția - spațiului locativ. Prin scrisoarea de confirmare nr.79/13 din 04 octombrie 2013, pîrîtul s-a angajat să ramburseze sumele investite de reclamantă după următorul grafic: 29 noiembrie 2013 suma de 5500 euro; 20 decembrie 2013 suma de 6500 euro; 20 ianuarie 2014 suma de 6500 euro. Din considerentul că pîrîtul nu a respectat graficul stabilit, admițînd o datorie de 8705 euro, reclamanta solicită încasarea acesteia în mod forțat, a dobînzii de întîrziere și a prejudiciului moral. Prin hotărîrea judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 23 septembrie 2014 cerințele reclamantei Alexandra Emelianova s-au admis parțial.
S-a încasat din contul SC ”Stilconstruct” SRL în beneficiul Alexandrei Emelianova 8705 euro cu titlu de datorie, 289 euro cu titlu de dobîndă de întîrziere și cheltuielile de judecată 1 5088 lei cu tilu de taxă de stat achitată la depunerea cererii. În rest pretețiile reclamantei au fost respinse ca fiind neîntemeiate. Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, la 30 septembrie 2014 SC ”Stilconstruct” SRL a depus cerere de apel, solicitînd casarea parțială a hotărîrii judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a cerințelor reclamantei. Totodată apelanta a solicitat și amînarea plății taxei de stat la depunerea apelului pînă la pronunțarea deciziei instanței de apel.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către SC ”Stilconstruct” SRL. S-a acordat termen apelantei pînă la 20 ianuarie 2015, ora 10:00 să prezinte apelul motivat. În cadrul ședinței de judecată din 20 ianuarie 2015 avocatul apelantei Victor Brînză a solicitat acordarea unui termen suplimentar pentru prezentarea apelului motivat, din motivul înlocuirii reprezentanților în proces și insuficiența de timp pentru pregătirea apelului. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 ianuarie 2015 s-a respins cererea avocatului apelantei privind acordarea unui termen suplimentar pentru prezentarea cererii de apel motivate, s-a restituit ca nemotivat și netimbrat apelul declarat de SC ”Stilconstruct” SRL.
La 04 februarie 2015 avocatul Victor Brînză în interesele SC ”Stilconstruct” SRL a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel din 20 ianuarie 2015, solicitînd admiterea acestuia, casarea actului de dispoziție cu remiterea cauzei la rejudecare. În motivarea cererii de recurs a invocat că instanța de apel nu a luat în calcul că la depunerea cererii de apel apelanta, prin cerere separată a solicitat amînarea plății taxei de stat, asupra căreia nu s-a expus. SC ”Stilconstruct” SRL nu a recepționat încheierea din 28 noiembrie 2014, iar despre ședința de judecată a aflat abia la 20 ianuarie 2015 de pe pagina web a instanței de judecată. Neîntemeiat a fost respinsă și cererea reprezentantului apelantului de amînare a examinării chestiunii privind primirea în procedură a cererii de apel, ori avocatul și-a motivat cererea prin faptul că abia la 20 ianuarie 2015 i-au fost delegate împuternicirile de a reprezenta întreprinderea în instanța de judecată.
În conformitate cu art.425 CPC termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele cauzei rezultă că copia încheierii contestate cu recurs a fost pronunțată la 20 ianuarie 2015 și expediată părților prin poștă la 23 ianuarie 2015. La materialele cauzei lipsește dovada recepționării de către recurent a încheierii instanței de apel. Instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 04 februarie 2015, în termen. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din considerentele ce urmează.
2 În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC RM instanţa de recurs, după ce judecă recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În speță, Colegiul reține că prin încheierea de a nu da curs cererii de apel, emisă de către Curtea de Apel Chișinău la 28 noiembrie 2014, apelanta SC ”Silconstruct” SRL a fost obligată pînă la data de 20 ianuarie 2015 să prezinte apelul motivat, fiindu-i explicate și consecințele neexecutării în termen a indicațiilor instanței de apel. Instanţa de recurs a constatat că încheierea de a nu da curs cererii de apel din 28 noiembrie 2014 a fost recepţionată de către apelantă la 15 decembrie 2014, fapt confirmat prin avizul de recepţie anexat la materialele cauzei (f.d.
64). Termen de înlăturare a neajunsurilor indicate în încheiere a fost acordat pînă la 20 ianuarie 2015. În termenul respectiv recurenta nu a înlăturat neajunsurile cererii de apel. Astfel, din motivul că recurenta nu a îndeplinit indicaţiile instanţei de apel şi anume nu a prezentat cererea de apel motivată şi timbrată, cererea de apel a fost restituită prin încheierea din 20 ianuarie 2015. În baza art. 369 alin. (1) lit. a) CPC RM instanţa de apel restituie printr-o încheiere cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă. Colegiul apreciază că instanţa de apel în mod întemeiat a restituit SC ”Stilconstruct” SRL cererea de apel, dat fiind faptul că potrivit art. 364 alin. (1) CPC cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărîre se atacă cu plata taxei de stat.
Apelantul, fiind înştiinţat că în cazul nedepunerii în termen a apelului motivat cererea va fi restituită, nu a prezentat motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul. Analizînd prevederile normei descrise în raport cu materialele cauzei, instanţa de recurs constată că instanţa de apel s-a conformat întru totul cerinţelor legale şi i- a acordat apelantului termen pentru înlăturarea neajunsurilor vizate. Argumentele reprezentantului recurentei precum că SC ”Stilconstruct” SRL nu a primit încheierea și nu avea cum să se conformeze, iar despre ședința de judecată s-a informat de pe pagina web a instanței de judecată, sînt pur declarative și lipsite de suport probatoriu, or materialele cauzei denotă altă situație de fapt.
Potrivit scrisorii de însoțire și avizului de recepție, anexat la dosar, în adresa SC ”Stilconstruct” SRL la 06 decembrie 2014 a fost expediată citația și copia încheierii din 28 noiembrie 2014, recepţionată încheierea, prin care nu s-a dat curs cererii de apel la 15 decembrie 2014 (f.d. 63-64), cu toate acestea nu au fost executate în termen indicaţiile instanţei de apel. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de justiție atestă că instanța de apel întemeiat a respins cererea avocatului apelantei Victor Brînză privind acordarea unui termen suplimentar pentru înlăturarea neajunsurilor din considerentul că motivele indicate sînt pur declarative, iar instanța de apel a acordat sufiecient timp pentru a înlătura neajunsurile apelului.
Complementar argumentelor instanței de apel, instanța de recurs relevă că împuternicirile de reprezentare în instanța de judecată, delegate avocatului Victor 3 Brînză în baza mandatul seria MA nr. 0499323, au ca bază constactul de asistență juridică nr.43/14 din 23 decembrie 2014. Prin urmare, reprezentantul a dispus de timp suficient pentru a executa încheierea instanței de apel din 28 noiembrie 2014. La caz, instanța de recurs reține prevederile art.56 alin. (3) CPC, potrivit căruia participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă.
Lipsit de temei juridic este și argumentul avocatului recurentei precum că neîntemeiat a fost restituit apelul, fără a fi soluționată cererea de amînare a achitării taxei de stat pînă la pronunțarea deciziei, or dovada achitării taxei de stat este subsecventă exigenței de prezentare a apelului motivat. Ţinînd cont de cele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sînt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. Reieşind din cele expuse, în baza art. 427 lit. a) CPC RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DECIDE: Se respinge recursul declarat de avocatul Victor Brînză în interesele Societății Comerciale ”Stilconstruct” Societate cu Răspundere Limitată.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 ianuarie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Alexandra Emelianova către Societatea Comercială ”Stilconstruct” Societate cu Răspundere Limitată privind încasarea sumei, dobînzii de întîrziere, prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul, Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas 4