2rac-110/15 — Obligarea încheierii contractului şi încasarea sumei

prima instanţă: I. Ţurcan, dosarul nr. 2rac-110/15 instanţa de apel: N. Vascan, E. Clim, I. Cotruţă, ÎNCHEIERE 25 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Întreprinderea Mixtă „Sun Communications” Societatea cu Răspundere Limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Asociația Coproprietarilor în Condominiu nr.55/7 împotriva Întreprinderii Mixte „Sun Communications” Societatea cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea sumei, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 03 decembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Întreprinderea Mixtă „Sun Communications” Societatea cu Răspundere Limitată și menținută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 07 aprilie 2014, prin care acțiunea a fost admisă parțial, constată: La 25 octombrie 2013, ACC nr. 55/7 a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎM „Sun Communications” SRL cu privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii a indicat că ÎM „Sun Communications” SRL de mai mulți ani se folosește de spațiile blocului nr.3 situat în mun. Chișinău, str. Liviu Deleanu, nr. 5, care aparține asociației plasându-și în acest bloc echipamentul, fibrele și cablurile. Susține că conform prevederilor pct.16 alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002, firma are obligațiunea de a semna un contract, privind dreptul de folosire și arendare a spațiului pentru instalarea echipamentelor, fibrelor, cablurilor pe care le dețin în blocul lor.

Menționează că administrația asociației s-a adresat către ÎM „Sun Communications” SRL cu scrisoarea nr. 148 din 22 februarie 2013, prin care a informat pârâtul că între părți nu există un contract privind dreptul de folosire și locațiune a spațiului pentru amplasarea echipamentelor, fibrelor, cablurilor, pe care ultimul le deține în blocul asociației, solicitând încheierea unui contract conform legislației în vigoare. Indică că la 15 martie 2013, în mod repetat s-a adresat către pârât cu cererea nr. 150, prin care a adus la cunoștință ultimului poziția sa juridică referitor la posibilitatea semnării contractului de comodat şi inaplicabilitatea situației de locațiune.

Ulterior, la 07 mai 2013, administrația asociației s-a adresat către ÎM „Sun Communications” SRL cu cererea nr. 170, prin care în mod repetat a invitat pârâtul să participe la negocieri directe de a determina poziția bilateral agreabilă referitor la textul contractului pentru amplasarea rețelei din incinta blocului locativ situat în mun. Chișinău, str. Liviu Deleanu 5, blocul 3, după care, la 07 mai 2013 s-a adresat către ÎM „Sun Communications” SRL cu pretenția nr. 180, însă, aceasta a rămas fără satisfacere. Indică că cu companiile SA „Centrul Tehnic Comercial Alfa”, SA „Moldelecom, SRL „Star Net”, asociația a încheiat contracte din inițiativa ultimilor, cu bunăvoință și corectitudine la timpul și la modul stabilit, iar pârâtul ilegal pretinde și insistă de a folosi blocul asociației cu titlu gratuit, pe durata de existență a blocului.

Solicită obligarea ÎM „Sun Communications” SRL de a încheia cu ACC nr. 55/7 contractul privind dreptul de folosire şi locațiune a spațiului pentru amplasarea echipamentelor, fibrelor, cablurilor și încasarea din contul ÎM „Sun Communications” SRL în beneficiul ACC nr. 55/7 a datoriei în sumă de 11 659,43 lei și taxa de stat. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 06 decembrie 2013, pricina civilă a fost strămutată spre judecare la Judecătoria Centru mun. Chişinău. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 07 aprilie 2014, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat de la ÎM „Sun Communications” SRL în beneficiul ACC -55/7 valoarea economiei obținute în urma îmbogățirii fără justă cauză pentru folosirea spațiului din blocul locativ nr. 3 din mun.

Chișinău, str. Liviu Deleanu nr. 5, pentru perioada 19 octombrie 2012 până la 01 aprilie 2014, în sumă de 5 780, 40 bani şi taxa de stat în sumă de 270 lei. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 03 decembrie 2014, a fost respins apelul declarat de către ÎM „Sun Communications” și menținută hotărârea primei instanțe. În motivarea deciziei, instanța de apel cu referire la prevederile art. 195 , art. 666, art. 667, art. 1389 art. 1393 din Cod civil, a concluzionat că ACC nr. 55/7 a înregistrat dreptul de proprietate a blocului locativ nr. 3 situat în mun. Chișinău, din str. Liviu Deleanu , 5, la 19 octombrie 2012, astfel, ACC nr. 55/7 a început să-și exercite dreptul de proprietate din 19 octombrie 2012, respectiv, din acest moment şi i-a fost încălcat dreptul de proprietate de către ÎM „Sun Communications” SRL prin instalarea rețelei „Sun TV„ în incinta blocului 3 situat în mun.

Chișinău, str. Liviu Deleanu 5, a echipamentului, fibrelor şi cablurilor folosind spațiile nelocative din bloc, or, ultimul nu are nici un act prin care i se conferă dreptul de folosire și locațiunea a spațiului pentru amplasarea, echipamentelor, fibrelor, cablurilor, pe care le dețin în blocul litigios. La 29 ianuarie 2015, ÎM „Sun Communications” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe și emisă unei moi hotărâri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural, ne fiind aplicată legea care trebuia să fie aplicată.

Susține că decizia recurată este contrară principiului inadmisibilității tratamentului discriminatoriu stabilit prin art. 14 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, care indică că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație, iar potrivit practicii CEDO cazul Fradin vs. Suedia, din 18 februarie 1991, instanța a reținut art. 14 al Convenției acordă protecția împotriva discriminării, ceea ce înseamnă tratarea diferită lipsita de o justificare obiectiva și rezonabilă a persoanelor, care „relevant” se află în situații identice.

Menționează că caracterul discriminatoriu a deciziei recurate se confirmă şi prin faptul că în blocul litigios sunt instalate mai multe rețele inginerești de tip diferit, care aparțin altor persoane, decât gestionarul blocului și care folosesc spațiile ale blocului locativ situat în mun. Chișinău, str. Liviu Deleanu nr.5, nr.3 fără întocmirea actelor prin care se conferă dreptul de folosire și locațiune spațiului pentru amplasarea și fără ca proprietarii rețelelor inginerești să fiu supuși plaților în beneficiul asociației.

Indică că de acest statut se bucură rețelele de distribuție a energiei electrice, rețele de distribuție a gazelor naturale, rețele de distribuție a telefoniei fixe tradiționale, iar aceste rețele după caracterul său și în mod similar cu rețeaua recurentului sunt alcătuite dintr-un set de echipamente amplasate pe pereții și în spațiile inginerești ale blocului și sunt instalate în scopul asigurării locuitorilor blocului de servicii menite să creeze mai mult confort și încălzire, alimentare cu energie electrică, apa potabila, asigurarea cu surse de informații și altele, fapt ce atestă greşită concluzia instanţei de apel precum că doar societatea este supusă lipsirii de o parte din mijloacele bănești în beneficiul asociației, or, circumstanța relatată reprezintă un tratament discriminatoriu în defavoarea intimatului.

Invocă că instanțele inferioare la emiterea deciziei nu a reținut faptul că examinarea dosarului în fond în prima instanță s-a realizat în lipsa reprezentantului societății, care a fost absent la ședința pe motiv de sănătate, cât și demersul acestuia scris din 02 aprilie 2014, prin care a solicitat amânarea ședinței la o altă dată, iar în ignorarea acestui fapt, în procesul-verbal al ședinței judecătorești din 07 aprilie 2014 s-a menționat precum că care-va demersuri din partea pârților nu au parvenit.

Prin urmare, instanță de apel a respins cererea de apel fără de a se pronunța în sensul circumstanțelor invocate și în ignorarea certificatului medical, prin care se confirmă cu certitudine starea grea a sănătății reprezentantului societății la momentul ședinței, astfel, fiind încălcate prevederile art. 6 paragrafului 1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, prin care este statuat principiul accesului egal al părţilor la proces şi dreptul părţilor la apărare.

Invocă că instanță de apel la emiterea deciziei contrar art. 373 alin.(5) CPC nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în cererea de apel și neîntemeiat a încasat din contul societății prejudiciul material în sumă de 5 780,40 lei, iar la justificarea acestor calcule a aplicat eronat Legile bugetului de stat pentru anii 2012-2014 şi respectiv, greşit a pus în aplicare formula „Pai=Tbx (1+Kl+K2+K3)x K4XS”, fără de a ține cont că aceasta lege nu poate fi aplicată asupra subiectelor care nu cad sub incidența acesteia, deoarece, imobilul litigios nu face parte din proprietatea publică, iar accesul la infrastructura fizică nu poate fi asimilat relațiilor de locațiune.

La fel, indică că instanță de apel la emiterea deciziei în mod eronat a stabilit relevanță speței a art. 1389 alin.(1) şi art. 1393 din Cod civil, care reglementează îmbogățirea fără justă cauză, deoarece, rețeaua „Sun TV” fost plasată în incinta blocului anterior apariției intimatului ca un subiect de drept, din motiv că blocul s-a transmis la balanța intimatului la 19 octombrie 2012, însă, primele contracte între asociație și locuitorii blocului sunt datate cu anul 1997, astfel, rezultă că rețeaua de comunicații a fost deja prezentă în incinta blocului. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că recursul declarat de ÎM „Sun Communications” este inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către ÎM „Sun communications” SRL nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. De altfel, nu poate constitui temei de admitere a recursului nici susţinerea recurentului că cauza în prima instanţă a fost examinată în lipsa reprezentantului său.

Aceasta deoarece, obligaţiile reprezentantului ÎM „Sun communications” SRL aflat în concediu medical, după necesitate, puteau fi transmise altui reprezentant al ÎM „Sun communications” SRL pentru a întreprinde toate măsurile necesare în vederea protejării drepturilor de acces la instanţă. Mai mult decît atît, din conţinutul certificatului medical prezentat de reprezentantul ÎM „Sun communications” SRL în confirmarea faptului aflării sale în concediul medical în perioada 02 aprilie 2014-07 aprilie 2014, nu rezultă faptul că acesta s-a aflat în concediul medical staţionar, ce făcea imposibilă prezentarea acestuia în instanţa de judecată (f.d.

116). În susţinerea opiniei enunţate se invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului, care în hotărîrea din 6 februarie 2007 pe cazul Avramenco versus Moldova nr. nr.29808/02 a statuat că reclamantul se trata ambulatoriu, putea să se prezinte în şedinţa de judecată şi nu a prezentat celei de-a doua instanţă un motiv întemeiat al lipsei sale. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către ÎM „Sun communications” SRL asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către, ÎM „Sun communications” SRL ca inadmisibil. în conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Întreprinderea Mixtă „Sun communications” Societatea cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clavadî Tamara Chişca-Doneva