Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-464/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 martie 2015
Părțile
Şuiu Galina vs Şuiu Ion
Pe scurt
Conţinutul dreptului de proprietate,

2ra-464/15 — Înlăturarea obstacolelor, eliberarea terenului, obligţia de respect reciproc

prima instanţă: I.Popescu dosar nr. 2ra-464/15 instanţa de apel: A.Gheorgieș, A.Albu, N.Chircu DECIZIE 25 martie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul : Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru, Valentina Clevadî, Oleg Sternioală, Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de către Șuiu Galina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Șuiu Galina către Șuiu Ion privind înlăturarea obstacolelor, eliberarea terenului și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 06 noiembrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Șuiu Ion, casată hotărârea Judecătoriei Sîngerei din 23 aprilie 2014, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă La 27 februarie 2014 Șuiu Galina a depus cerere de chemare în judecată către Șuiu Ion privind înlăturarea obstacolelor, eliberarea terenului și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, în temeiul contractului de vînzare-cumpărare încheiat între Popușoi Vera și Șuiu Galina din 16.08.2013, este proprietara terenului cu suprafața de 0,1533 ha cu nr.cadastral 7420121356 situat în s. Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei. Pîrîtul Șuiu Ion fiind vecinul reclamantei samovolnic a ocupat terenul de pămînt menționat mai sus, îngrădind accesul. La nenumăratele solicitări a reclamantei în adresa pîrîtului de a elibera terenul, ultimul refuză, motivînd că terenul menșionat a aparținut tatălui său, Șuiu Vasile. Pentru o soluționare a cauzei extrajudiciar, reclamanta s-a adresat Primăriei s. Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei, care nu l-a convins pe pîrît să elibereze terenul.

Solicită reclamanta Șuiu Galina, admiterea acțiuni cu obligarea pîrîtului Șuiu Ion de a elibera terenul cu nr. cadastral 7420121356 situat în s. Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei și obligarea lui să nu-i creeze obstacole în folosirea terenului, precum și încasarea de la pîrît a cheltuielilor legate de examinarea cauzei. Prin hotărîrea Judecătoriei Sîngerei din 23 aprilie 2014 acțiunea a fost admisă. S-a obligat Șuiu Ion Vasile să înlăture obstacolele la folosirea bunului și anume, a terenului de pămînt cu suprafața de 0, 1533 ha, număr cadastral 7420121356, situat în s. Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei. S-a încasat de la Șuiu Ion Vasile în folosul Galinei Șuiu cheltuieli de asistență juridică în mărime de 1500 lei.

1 S-a încasat de la Șuiu Ion Vasile în folosul Galinei Șuiu taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată în mărime de 100 lei. Ne fiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, Șuiu Ion la 20 mai 2014 a depus apel, solicitînd casarea hotărîrii Judecătoriei Sîngerei din 23 aprilie 2014, cu remiterea cauzei la rejudecare. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 06 noiembrie 2014 s-a admis apelul declarat de către Șuiu Ion, s-a casat hotărârea Judecătoriei Sîngerei din 23 aprilie 2014 şi s-a emis o nouă hotărîre după cum urmează. S-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Șuiu Galina către Șuiu Ion privind înlăturarea obstacolelor și eliberarea terenului. La 06 ianuarie 2015 Șuiu Galina a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîii primei instanţe.

În motivarea recursului s-a indicat că decizia instanţei de apel vine în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi normele de drept material şi procedural. În acest sens, recurenta a menţionat că instanţa de apel în decizia sa nu a ţinut cont de faptul că terenul nu a fost și nici nu este proprietate comună pe cote-părți, unicul proprietar al terenului a fost Popușoi Vera. Prin urmare indică recurenta că, concluziile instanței de apel sunt în contradicție cu titlul nr. 7420121356, conform căruia terenul este delimitat cu indicarea hotarelor și mărimile laturilor, contractul de vînzare-cumpărare din 16.08.2013 și testamentul din 06.04.1999.

Verificînd legalitatea şi temeinicia deciziei instanţei de apel, coroborat normelor de drept material aplicabile raportului juridic litigios, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Șuiu Galina întemeiat, decizia instanţei de apel pasibilă de a fi casată integral cu menţinerea hotărîrii primei instanţe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe.

Înaintând acţiunea în judecată către Șuiu Ion, Șuiu Galina a solicitat obligarea pîrîtului Șuiu Ion de a elibera terenul cu nr. cadastral 7420121356, proprietate privată, situat în s. Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei și obligarea lui să nu-i creeze obstacole în folosirea terenului, obligarea pîrîtului să-i restituie reclamantei toate cheltuielile legate de examinarea cauzei. Judecînd pricina în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii iniţiale, obligîndu-l pe Șuiu Ion să înlăture obstacolele la folosirea bunului și anume, a terenului de pămînt cu suprafața de 0, 1533 ha, număr cadastral 7420121356, situat în s. Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei, și încasînd de la Șuiu Ion Vasile în folosul Galinei Șuiu cheltuieli de asistență juridică în mărime de 1500 lei.

Fiind investită cu judecarea apelului declarat de către Șuiu Ion, instanţa de apel a 2 ajuns la concluzia admiterii acestuia, casând integral hotărârea primei instanţe şi pronunţând o nouă hotărâre de respingere a cerinţelor formulate de Șuiu Galina către Șuiu Ion privind înlăturarea obstacolelor, eliberarea terenului și încasarea cheltuielilor de judecată. În susţinerea concluziei date, instanţa de apel a reţinut că la materialele cauzei lipsesc probe care ar confirma că reclamanta Șuiu Galina s-a adresat către Șuiu Ion pentru stabilirea modului de folosire a terenului sau cu chestiunea privind delimitarea hotarelor terenului dat. Mai cu seamă, instanţa de apel a reţinut că, terenul care aparține Galinei Șuiu din 16 august 2013 și cu terenul lui Șuiu Ion, a aparținut lui Șuiu Vasile, tatăl lui Șuiu Ion, și a fost folosit în comun, nefiind stabilite hotare, nefiind delimitat prin ceva, dar fiind stabilit un mod de folosință comună între Șuiu Ion și Șuiu Anatolie.

Instanţa de recurs constată că instanţa de apel, la judecarea apelului, a dat o apreciere greşită materialului probator anexat la dosar, pe când prima instanţă, justificat şi amplu a argumentat, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor importante şi cu trimitere la probele administrate, având în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, corect a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii şi admiterii acesteia. În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs reţine că, conform contractului de vînzare-cumpărare din 16.08.2013 încheiat între Popușoi Vera și Șuiu Galina, Popușoi Vera i-a vîndut Galinei Șuiu bunul imobil, terenul de pămînt cu destinație grădină, cu suprafața de 0,1533 ha, cu bonitatea 54, 0 grade, cu nr. cadastral 7420121356 situat în s. Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei.

(f.d.5-6) Mai mult ca atît, bunul imobil sus menționat la momentul vînzării aparținea cet. Popușoi Vera cu drept de proprietate privată în temeiul Titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren eliberat prin decizia Primăriei s. Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei nr.142 din 20.01.1992, trecut în Registrul cadastral al deținătorului de teren cu nr. 1563 din 20 ianuarie 2002, și eliberat la 12 martie 2003. (f.d.7) Potrivit art. 321 Cod civil, dreptul de proprietate este transmis dobînditorului în momentul predării bunului mobil dacă legea sau contractul nu prevede altfel. În cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobîndeşte la data înscrierii în registrul bunurilor imobile, cu excepţiile prevăzute de lege.

Iar potrivit art. 753 Cod civil prin contractul de vînzare-cumpărare, o parte (vînzător) se obligă să predea un bun în proprietate celeilalte părţi (cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit. Vînzătorul se obligă să remită, concomitent cu predarea bunului, documentele referitoare la bun, prevăzute de lege, dacă în contractul de vînzare-cumpărare nu este prevăzut altfel. Dacă preţul nu este indicat direct în contractul de vînzare-cumpărare, părţile pot conveni asupra modului de determinare a lui. În acest sens, instanţa de recurs avînd la bază normele de drept material citate mai sus menţionează că, prima instanță, corect a reţinut că, s-a stabilit incontestabil faptul că Șuiu Galina a procurat terenul în litigiu, a achitat costul acestuia şi a intrat în 3 posesia acestuia, folosindu-1 ca un proprietar de buna credinţă.

Nici unul dintre participanţii la proces nu a prezentat instanţei probe pertinente, concludente şi utile care ar pune la îndoiala ilegalitatea contractului de vînzare-cumparare din 16 august 2013. Conform art. 315 alin. (1) din Codul civil, proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului, iar conform art. 316 alin. (1) şi (2) din Codul civil, proprietatea este, în condiţiile legii, inviolabilă. Dreptul de proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică pentru o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Exproprierea se efectuează în condiţiile legii. Potrivit art. 377 Cod Civil, proprietarii terenurilor vecine sau ai altor bunuri imobile învecinate, pe lîngă respectarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege, trebuie să se respecte reciproc.

Se consideră vecin orice teren sau alt bun imobil de unde se pot produce influienţe reciproce. Instanța de recurs menționează că nu pot fi reținute ca întemeiate concluziile instanței de apel precum că, între Șuiu Galina și Șuiu Ion nu a avut loc stabilirea hotarelor și nici modul de folosire a terenului nu a fost stabilit. Iar la materialele cauzei lipsesc probe care ar confirma că reclamanta Șuiu Galina s-a adresat către Șuiu Ion pentru stabilirea modului de folosire a terenului sau cu chestiunea privind delimitarea hotarelor terenului dat. Or, din materialele pricinii se atestă clar că Șuiu Galina este proprietare terenului de pămînt cu destinație grădină, cu suprafața de 0,1533 ha, cu nr. cadastral 7420121356 situat în s. Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei, conform contractului de vînzare-cumpărare din 16.08.2013, iar Șuiu Ion nu a prezentat careva probe ce ar confirma dreptul lui la terenul litigios.

În susținerea opiniei enunțate, instanța de recurs reține că, instanţa de apel, examinând pricina, nejustificat a concluzionat despre necesitatea respingerii acţiunii formulate de către Șuiu Galina cu privire la înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate, or proprietarului îi aparţine din totdeauna dreptul de posesie asupra bunurilor sale, cât şi dreptul de folosinţă şi dispoziţie. Mai mult că, recurenta, în calitatea sa de proprietar al terenului de pămînt cu destinație grădină, cu suprafața de 0,1533 ha, cu nr. cadastral 7420121356 situat în s. Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei, nu-şi poate exercita drepturile sale pe deplin, deoarece î-i sunt create obstacole în exercitarea acestui drept de către Șuiu Ion, fapt ce atestă temeinicia şi legalitatea hotărârii primei instanţe.

De altfel, şi dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, indică că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional, respectiv dreptul de proprietate este unul garantat. 4 Prin urmare, obiectul revendicărilor constă în înlăturarea piedicilor puse proprietarului prin acţiunile ilegale ale terţului, existente la momentul înaintării acţiunii.

Totodată, Colegiul civil menţionează că argumentul instanţei de apel precum că, terenul care aparține Galinei Șuiu din 16 august 2013 și cu terenul lui Șuiu Ion, a aparținut lui Șuiu Vasile, tatăl lui Șuiu Ion, și a fost folosit în comun, nefiind stabilite hotare, nefiind delimitat prin ceva, dar fiind stabilit un mod de folosință comună între Șuiu Ion și Șuiu Anatolie, este neîntemeiat, deoarece potrivit testamentului din 06 aprilie 1999 Șuiu Vasile i-a testat toată averea cet.Popușoi Vera inclusiv casa de locuit cu construcțiile auxiliare, pămîntul aferent casei, pămîntul din extravilanul satului și cota de pămînt din s. Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei.

În concluzie se constată că instanţa de apel nu a calificat corect, din punct de vedere juridic, acţiunea cu care a fost investită, ce a dus la emiterea unei soluţii greşite, pe când prima instanţă în mod temeinic şi legal a admis acţiunea iniţială înaintată de Șuiu Galina către Șuiu Ion privind înlăturarea obstacolelor, eliberarea terenului și încasarea cheltuielilor de judecată. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că hotărîrea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar decizia instanţei de apel este neîntemeiată, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi de a menţine hotărîrea primei instanţe.

În conformitate art. 445 al. (1) lit. f) CPC, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Șuiu Galina. Se casează decizia Curţii de Apel Bălți din 06 noiembrie 2014 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Sîngerei din 23 aprilie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Șuiu Galina către Șuiu Ion privind înlăturarea obstacolelor, eliberarea terenului și încasarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă de la pronunţare. Preşedintele, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî Oleg Sternioală Iurie Bejenaru 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.