- Dosarul nr.
- 3r-68/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 12 martie 2015
- Părțile
- Capaţîna Elisaveta vs Primăria Pohorniceni raionul Orhei
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
3r-68/15 — Obligarea eliberării actului administrativ solicitat
prima instanţă: S. Procopciuc dosarul nr. 3r-68/15 instanţa de apel: L. Buşgac, L. Popova, A. Gavriliţa DECIZIE 12 martie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Capaţîna Elisaveta, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Elisavetei Capaţîna împotriva Primăriei satului Pohorniceni raionul Orhei cu privire la obligarea eliberării actului administrativ solicitat şi repararea prejudiciului moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014, prin care cererea de revizuire depusă de către Capaţîna Elisaveta a fost respinsă ca fiind inadmisibilă constată: La 13 noiembrie 2009, Capaţîna Elisaveta a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei satului Pohorniceni raionul Orhei cu privire la obligarea eliberării actului administrativ solicitat şi repararea prejudiciului moral.
În motivarea acţiunii a indicat că a înaintat cerere către Primăria Pohorniceni, prin care a solicitat modificarea destinaţiei şi schimbarea terenului ce-i aparţine cu drept de proprietate cu o suprafaţă de 2,29 ha pe un teren (lotul şcolii) cu o suprafaţă de 1,2 ha. Susţine că, Consiliul sătesc Pohorniceni, raionul Orhei prin decizia nr. 5/7.7 din 11septembrie 2009 a acceptat tranzacţia, fapt ce se confirmă prin voturile afirmative ale consilierilor. Menţionează că pentru a efectua tranzacţia de schimb şi a perfecta actele necesare, a solicitat de la Primărie eliberarea deciziei menţionate, însă Primăria, în persoana primarului Roşca Pavel, sub diferite motive, î-i refuza eliberarea actului solicitat.
Iar la 29 septembrie 2009, cînd a primit copia deciziei nr. 5/7.7 din 11 septembrie 2009, a fost surprinsă de conţinutul acesteia, care a fost cu totul altul decît cel votat de consilieri, or, consilierii au votat pentru schimbarea destinaţiei şi au permis efectuarea schimbului terenului, cu atît mai mult că dînsa cedează în schimb un teren cu o suprafaţa practic de două ori mai mare. În atare circumstanţe, afirmă că a fost pusă în situaţie că la 12 octombrie 2009 să se adreseze Primarului satului Pohorniceni cu o cerere în scris, prin care a solicitat eliberarea deciziei Consiliului sătesc Pohorniceni în redacţia votată de consilieri şi nu în redacţia falsificată, iar din motiv că i-a fost refuzat în recepţionarea cererii, a expediat-o prin serviciul poştal.
Faptul că Consiliul sătesc Pohorniceni a votat o decizie cu un alt conţinut decît cel prezentat de Primarul Roşea Pavel, susţine că î-1 pot confirma consilierii Serghei Anatolie, Straşnîi Ana, Prodan Stepanida, Moruz Nina, Onofraş Alexandra, Galagan Aurica, Vataman Andrei, Jioară Vasile şi Doagă Boris. Mai invocă că răspuns la cererea din 12 octombrie 2009 nu a primit şi Primăria Pohorniceni pînă în prezent refuză eliberarea actului solicitat în redacţia votată de consilieri, astfel încâlcind prevederile normelor stabilite de Legea contenciosului administrativ şi creîmdu-i prejudicii morale considerabile, care nu le poate tolera sub nici o condiţie. Solicită obligarea Primăriei satului Pohorniceni raionul Orhei să-i elibereze copia deciziei Consiliului sătesc Pohorniceni nr. 5/7.7 din 11 septembrie 2009 în redacţia votată de consilieri şi încasarea de la pîrît în beneficiul său a prejudiciului moral în mărime de 5000 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 07 iunie 2010, acţiunea a fost admisă parţial şi obligată Primăria satului Pohorniceni raionul Orhei să elibereze Elisavetei Capaţîna copia integrală a procesului-verbal nr. 05 din 11 septembrie 2009 de la şedinţa Consiliului sătesc Pohorniceni raionul Orhei cu privire la examinarea cererii de permitere a schimbului terenului proprietate privată cu suprafaţa de 2,29 ha cod cadastral 6457106097 cu terenul fostul lot al şcolii cu suprafaţa de 1,20 ha, care i-a fost înmînat reclamantei în şedinţa de judecată la data de 07 iulie 2010 şi încasat de la Primăria satului Pohorniceni raionul Orhei în beneficiul Elisavetei Capaţîna în contul recuperării daunei morale suma de 1000 lei, pentru neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile, iar în rest pretenţiile au fost respinse ca neîntemeiate.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 decembrie 2010 a fost admis recursul declarat de Capaţîna Elisaveta, casată hotărîrea primei instanţe şi restituită pricina la rejudecare în prima instanţă, în alt complet de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 09 decembrie 2011 cererea de chemare în judecată depusă de Capaţîna Elisaveta împotriva Primăriei Pohorniceni raionul Orhei privind obligarea eliberării actului administrativ solicitat şi repararea prejudiciului moral a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 mai 2012, a fost respins recursul declarat de Capaţîna Elisaveta şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 26 iunie 2014, Capaţîna Elisaveta a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 31 mai 2012, solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei instanţei de recurs şi rejudecarea cauzei în fond.
În susţinerea cererii de revizuire a invocat prevederile art. 449 lit. a) CPC, susţinând că prin sentinţa penală irevocabilă s-a constatat comiterea unei infracţiuni în legătură cu pricina care se judecă. Menţionează că după pronunţarea deciziei de către Curtea de Apel Chişinău din 31 mai 2012, procuratura raionului Orhei prin ordonanţa din 10 februarie 2014 a constatat că la şedinţa Consiliului Pohorniceni din 11 septembrie 2009 prin votul majorităţii membrilor s-a decis admiterea cererii sale privind schimbul terenului, însă în procesul-verbal al şedinţei din 11 septembrie 2009 de către secretarul Consiliului Elena Mariţoi au fost introduse date vădit false, acţiunile căreia întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.332 alin.(1) Cod penal, falsul în acte publice.
Afirmă însă, că din motivul survenirii decesului făptuitorului Elena Mariţoi, fapt ce împiedică începerea urmăririi penale, prin ordonanţa procurorului în procuratura Orhei, Alexandru Macovei, s-a refuzat în pornirea urmăririi penale, fiind clasat dosarul penal nr.1-1532/2013 pe motivul că a intervenit decesul făptuitorului. Invocă că deşi, este constatată vinovăţia secretarului Consiliului satului Pohorniceni r-nul Orhei în perioada respectivă, însă totodată a survenit o situaţie obiectivă de imposibilitate de obţinere a sentinţei penale. Dacă s-ar admite o soluţie pur formalistă acest fapt ar însemna că eroarea judiciară comisă, a cărei înlăturare se urmăreşte, să rămînă în fiinţă, ceea ce este pe de o parte de neconceput, iar pe de altă parte ar însemna o limitare în substanţă a dreptului revizuentului la acces la justiţie, astfel după cum a fost interpretată noţiunea de limitare în substanţă de către CtEDO.
Prin urmare, avînd în vedere faptul că, instanţa de apel şi-a motivat soluţia pe faptul că nu a existat decizie a Consiliului Pohorniceni de admitere a schimbului de terenuri dintre dînsa şi Primăria Pohorniceni, deoarece conform procesului-verbal la 11 septembrie 2009 consilierii au votat împotriva acestei cereri, iar la 30 aprilie 2010 decizia din 11 septembrie 2009 a fost lăsată fără modificări, iar ulterior, prin ordonanţa procurorului în procuratura Orhei din 10 februarie 2014 s-a constatat că a fost comisă o infracţiune în legătură cu pricina care se judecă, şi anume, a fost falsificat procesul- verbal al şedinţei Consiliului Pohorniceni din 11 septembrie 2009, pe care s-a bazat instanţa, consideră că decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 mai 2012 urmează a fi revizuită în temeiul art.449 lit. a) CPC.
Totodată, consideră că ordonanţa procurorului din 10 februarie 2014 ţine loc de sentinţă penală, deoarece infracţiunea comisă de Elena Mariţoi şi constatată prin ordonanţa menţionată nu poate fi constatată prin sentinţă penală irevocabilă, întrucît a intervenit decesul făptuitorului şi această circumstanţă constituie temei de excludere a urmării penale. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Capaţîna Elisaveta împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 31 mai 2012. La 21 ianuarie 2015 Capaţîna Elisaveta a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate, admiterea cererii de revizuire şi soluţionarea prin decizie a problemei în fond În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerînd- o ilegală şi neîntemeiată.
Susţine că o dată cu decesul făptuitorului Elena Mariţoi, au intervenit circumstanţe ce împiedică începerea urmăririi penale, respectiv, prin ordonanţa procurorului în procuratura Orhei, Alexandru Macovei, a fost refuzat în pornirea urmăririi penale şi s-a clasat dosarul penal nr.l-1532/2013 pe motivul că a intervenit decesul făptuitorului. Prin urmare, insistă că deşi, este constatată vinovăţia secretarului Consiliului satului Pohorniceni raionul Orhei, însă este o situaţie obiectivă de imposibilitate de obţinere a sentinţei penale. Invocă că dacă s-ar admite o soluţie pur formalistă acest fapt ar însenina că eroarea judiciară comisă, a cărei înlăturare se urmăreşte, să rămînă în fiinţă, ceea ce este pe de o parte de neconceput, iar pe de altă parte ar însemna o limitare în substanţă a dreptului revizuentului la acces la justiţie, astfel, după cum a fost interpretată noţiunea de limitare în substanţă de către CtEDO.
Suplimentar, menţionează că reieşind din prevederile pct. 13 a Hotărîrii Plenului CSJ nr.2 din 15 aprilie 2013, cu privire la practica aplicării de către instanţele de judecată a legislaţiei procedurale la examinarea pricinilor civile în ordine de revizuire, în temeiul de revizuire prevăzut de art. 449 lit. a) urmează a fi inclusă şi situaţia în care există circumstanţe care indică direct la faptul că, unul din subiecţi a comis o infracţiune în legătură cu judecarea pricinii, însă în virtutea unor împrejurări obiective nu pot fi constatate prin sentinţă penală irevocabilă.
În continuare, susţine că Plenul Curţii Supreme de Justiţie exemplifică că, poate fi constatat faptul comiterii unei infracţiuni în legătură cu pricina care se judecă, în baza actului organului de urmărire penală de încetare a urmăririi penale, fie în legătură cu intervenirea termenului de prescripţie fie în legătură cu adoptarea actului de amnistie, iar în atare situaţie, aceste circumstanţe se vor încadra în rigorile prevăzute de art.449 lit. a) CPC. Luînd în considerare că aceste circumstanţe sunt cu titlul exeplificativ (ambele fiind temeiuri de nereabilitare), consideră că şi decesul persoanei în cazul constatării faptului comiterii unei infracţiuni în legătură cu pricina care se judecă, în baza actului organului de urmărire penală de încetare a urmăririi penale, constituie temei de revizuire prevăzut de art. 449 lit. a) CPC.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele cauzei atestă că copia încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014 a fost expediată în adresa recurentei la 22 decembrie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 191), însă date care ar confirma şi recepţionarea acesteia la materialele cauzei lipsesc. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 27 ianuarie 2015 în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
După cum rezultă din materialele dosarului drept temei de revizuire a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 31 mai 2012, de către revizuientă au fost invocate prevederile art. 449 lit. a) CPC, ca înscris probator fiind anexată ordonanţa procurorului din Procuratura Orhei de refuz în pornirea urmăririi penale şi de clasare a procesului penal din 10 februarie 2014. În conformitate cu art. 451 alin. (1) CPC cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexându-se probele ce le confirmă. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că Curtea de Apel Chişinău corect a ajuns la concluzia de a respinge cererile de revizuire ca inadmisibilă, deoarece argumentele expuse în susţinerea cererii de revizuire, cât şi înscrisul anexat nu constituie temei prevăzut de art. 449 lit. a ) CPC, aplicabil la caz.
În conformitate cu art. 449 lit. a) CPC, revizuirea se declară în cazul în care s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în legătură cu pricina care se judecă. Raportând la caz prevederile enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie remarcă că cele invocate de către revizuent în susţinerea cererii de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 lit. a) CPC. În sensul normei enunţate este important de înţeles ca pentru probarea temeiurilor de revizuire, în acest caz, forţa probantă are doar sentinţa irevocabilă de condamnare, o condiţie fiind ca însăşi condamnarea să fie în legătură cu examinarea pricinii.
Aici, este de menţionat şi faptul că revizuirea este o cale de atac de retractare, prin intermediul căreia se poate obţine anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege. Iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC. Cu referire la prevederile enunţate, instanţa de recurs remarcă că Curtea de Apel Chişinău, temeinic a apreciat că ordonanţa de refuz în pornirea urmării penale şi de clasare a procesului penal emisă de Procurorul în Procuratura raionului Orhei la 10 februarie 2014 nu poate constitui temei de revizuire în sensul invocat.
Aceasta deoarece chiar dacă prin ordonanţa procurorului din 10 februarie 2014, prezentată de revizuientă ca temei de revizuire, a fost stabilită fapta culpabilă imputată Elenei Mariţoi, care activînd în calitate de secretar al Consiliului sătesc Pohorniceni raionul Orhei a falsificat procesul-verbal nr. 5 din 11 septembrie 2009 al şedinţei ordinare a Consiliului sătesc Pohorniceni, prin înscrierea în acesta a datelor vădit false, care ulterior a stat la baza emiterii deciziei nr. 57.7 din 11 septembrie 2009, însă infracţiunea comisă de Elena Mariţoi nu poate fi constatată prin sentinţa penală irevocabilă, întrucît a intervenit decesul făptuitorului, circumstanţă, care în consecinţă, constituie temei de excludere a urmării penale.
Prin urmare, corect, instanţa ierarhic inferioară, a ajuns la concluzia că argumentele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în prevederile art. 449 lit. a) CPC. În acest context, instanţa de recurs apreciază critic argumentele recurentei invocate împotriva încheierii recurate, deoarece acestea nu constituie temei de admitere a recursului şi nu indică la ilegalitatea încheierii atacate, mai mult că acestea se combat prin constatările enunţate. Faţă de considerentele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către Capaţîna Elisaveta.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Elisavetei Capaţîna împotriva Primăriei satului Pohorniceni raionul Orhei cu privire la obligarea eliberării actului administrativ solicitat şi repararea prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva