Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-290/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
11 martie 2015
Părțile
Zavati Vasile vs Ministerul Apărării
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-290/15 — Anularea ordinului, restabilirea în funcţie şi încasarea prejudiciului material şi moral

dosarul nr. 3ra-290/15 prima instanță: G. Bivol instanța de apel: V. Pruteanu, I. Cimpoi, A. Minciuna ÎNCHEIERE 11 martie 2015 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druță, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Vasile Zavati, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Vasile Zavati împotriva Ministerului Apărării al Republicii Moldova cu privire la anularea ordinului, restabilirea în funcție și încasarea prejudiciului material și moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 15 octombrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Vasile Zavati și menținută hotărârea Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău din 03 martie 2014, prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 02 mai 2013, Vasile Zavati a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Apărării cu privire la anularea ordinului, restabilirea în funcție și încasarea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că în baza ordinului nr. 1-0115 din 10 noiembrie 2011 a activat locțiitor comandant Centrul militar teritorial Cahul, șef secție mobilizare. La 14 martie 2013 i-a fost comunicat ordinul nr. 1-030 din 05 martie 2013, prin care a fost numit, la necesitatea de serviciu, locțiitor comandant Centrul militar teritorial Căușeni, șef secție mobilizare. Consideră că pct. 3 al ordinului nr. 1-030 din 05 martie 2013, referitor la transferul său la un alt loc de serviciu, într-o altă localitate, urmează a fi anulat ca fiind emis ilegal, în lipsa acordului său, cu încălcarea prevederilor art. 74 alin. (1), 323 alin. (1) Codul muncii și art. 3 al Legii nr. 162 din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor.

1 Susține că prin ordinul contestat a fost numit într-o funcție egală cu funcția deținută anterior, în conformitate cu art. 52 al Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în Forțele Armate, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 941 din 17 august 2006. De fapt însă, a avut loc un transfer al militarului care îndeplinește serviciul militar prin contract în altă unitate militară, în afara localității, fără acordul lui. Menționează că la data emiterii ordinului funcția de locțiitor comandant Centrul militar teritorial Căușeni, șef secție mobilizare, nu era vacantă şi nu era necesitate de serviciu, fapt confirmat prin ordinul Comandantului centrului militar teritorial Căușeni nr. 52 din 18 martie 2013 de transfer a angajatului ce deținea funcția dată, în altă funcție, începând cu 16 martie 2013. Afirmă reclamantul că transferul său în altă localitate nu-i va permite să îmbine obligațiile de serviciu cu cele de familie.

Indică că s-a adresat către pârât cu cerere prealabilă de anulare a pct. 3 al ordinului nr. 1-030 din 05 martie 2013, însă prin răspunsul nr. 31/286 din 09 aprilie 2013 cererea a fost respinsă. Reține reclamantul Vasile Zavati că prin emiterea ordinului de transfer în altă localitate, lui şi soției sale i-au fost cauzate suferințe morale şi psihice. Prin urmare solicită anularea pct. 3 al ordinului Ministerului Apărării nr. 1-030 din 05 martie 2013, restabilirea în funcția anterior deținută, conform ordinului Ministerului Apărării nr. 1-0115 din 10 noiembrie 2011 și încasarea sumei de 20000 lei cu titlu de prejudiciu moral. Pe parcursul examinării cauzei reclamantul a depus cereri de concretizare a cerințelor, iar conform cererii din 24 septembrie 2014 (f.d.

223) a solicitat compensarea cheltuielilor de transport în sumă totală de 48192,4 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 03 martie 2014 acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 15 octombrie 2014 a fost respins apelul declarat de către Vasile Zavati și menținută hotărârea primei instanțe. La 05 decembrie 2014, în termenul prevăzut de lege, Vasile Zavati a depus cerere de recurs împotriva deciziei instanței de apel cerând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătorești și emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă. În motivarea recursului, recurentul Vasile Zavati a invocat că instanțele de judecată au dat aceiași apreciere faptelor și probelor cauzei, astfel interpretând și aplicând eronat normele de drept material, iar în consecință adoptând hotărâri ilegale.

Susține că instanțele ierarhic inferioare corect au statuat că statutul militarilor prin contract este reglementat de legile speciale, și anume Legea nr. 162 din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarului și Regulamentul cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în Forțele Armate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 941 din 17 august 2006, a căror prevederi se atribuie anume la această categorie distinctă de 2 salariați, însă instanțele au dat o interpretare eronată acestor acte normative. Or, în conformitate cu art. 55 din Regulamentul menționat, militarul prin contract poate fi transferat la un nou loc de serviciu, în ordinea promovării, doar cu întrunirea obligatorie a condiției de numire a lui într-o funcție superioară.

În acest sens, menționează recurentul că atât instanța de fond cât și instanța de apel nu au reținut că pe cauze similare Curtea Supremă de Justiție a recunoscut ca fiind ilegal transferul militarului prin contract, cu numirea într-o funcție egală (de același rang). La 19 februarie 2015, Ministerul Apărării a prezentat referință pe marginea recursului depus, solicitând declararea acestuia ca fiind inadmisibil. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Vasile Zavati nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că procedura 3 admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Astfel, din considerentele menționate şi având în vedere faptul că atât instanța de apel, cât şi prima instanță au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Vasile Zavati ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a) şi 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de către Vasile Zavati se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druță Ion Corolevschi 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.