Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-123/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 februarie 2015
Părțile
Cernei Sergiu vs Larisa Sova
Pe scurt
Termenul de declarare a recursului

2r-123/15 — Încasarea datoriei, dobinzii de intirziere și cheltuielilor de judecată

prima instanţă: N. Mazur dosarul nr. 2r-123/15 instanţa de apel: L. Popova, M. Moraru și A. Panov DECIZIE 10 februarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către Șova Larisa, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cernei Sergiu împotriva Larisei Șova cu privire la încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere și cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2014, prin care nu s-a dat curs cererii de apel declarată de Șova Larisa și s-a acordat termen pentru înlăturarea neajunsurilor c o n s t a t ă La 11 iunie 2014 Cernei Sergiu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Larisei Șova cu privire la încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere și cheltuielilor de judecată (f.d.

3). În motivarea acţiunii Cernei Sergiu a indicat că la 23 septembrie 2011 a împrumutat Larisei Șova suma de 2000 Euro cu obligarea restituirii împrumutului la 01 ianuarie 2012 întocmind în acest sens recipisă. Șova Larisa nu a restituit împrumutul fiind nevoit să se adreseze cu cerere de chemare în judecată. Cere Cernei Sergiu încasarea de la Larisa Șova datoria în sumă de 2000 Euro, dobînda de întîrziere conform art. 619 alin. (2) Codul civil și cheltuielile de judecată. Prin mandatul nr. 0243488 din 05 iunie 2014 avocatul Holban Radu a fost împuternicit de Cernei Sergiu să-i acorde asistenţă juridică cu dreptul de a semna şi depune cerere de chemare în judecată, de a majora sau micșora cuantumul pretențiilor, să atace hotărîrea judecătorească, etc (f.d.14).

În şedinţa de judecată a primei instanţe avocatul Holban Radu a depus în interesele lui Cernei Sergiu cerere de concretizare a pretențiilor solicitînd încasarea de la Larisa Șova în beneficiul reclamantului datoria în sumă de 2000 Euro, dobînda de întîrziere conform art. 619 alin. (2) Codul civil în mărime de 490,54 Euro, cheltuielile de judecată în sumă de 1131,64 lei taxa de stat achitată și 5000 lei cheltuielile de asistență juridică (f.d. 15). Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 04 septembrie 2014 s-a admis parțial acţiunea lui Cernei Sergiu. S-a încasat de la Larisa Șova în beneficiul lui Cernei Sergiu datoria în sumă de 2000 Euro, dobînda de întîrziere conform art. 619 alin. (2) Codul civil în mărime de 490,54 Euro, cheltuielile de judecată în sumă de 1131,64 lei taxa de stat achitată și 2500 lei cheltuielile de asistență juridică.

S-a încasat de la Larisa Șova în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 274 lei. 1 În rest a fost respinsă acțiunea (f.d. 39, 43-45). La 03 octombrie 2014 Larisa Șova a depus apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 04 septembrie 2014 (f.d. 47). Prin încheierea Curţii de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel şi s-a acordat termen Larisei Șova pentru achitarea taxei de stat și prezentarea apelului motivat pînă la 21 noiembrie 2014 stabilind data ședinței de judecată pentru 26 noiembrie 2014 ora 10.00 (f.d. 50). Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 26 noiembrie 2014 a restituit Larisei Șova apelul declarat pe motiv că nu a îndeplinit în termenul acordat neajunsurile indicate în încheierea Curţii de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2014 (f.d.

54-55). La 06 ianuarie 2015 Larisa Șova a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2014, solicitînd casarea acesteia şi restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel (f.d. 59-60, 63). În motivarea recursului Larisa Șova a invocat că încheierea Curţii de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2014, prin care nu s-a dat curs cererii de apel și i s-a acordat termen pentru achitarea taxei de stat și prezentarea apelului motivat pînă la 21 noiembrie 2014 stabilind data ședinței de judecată pentru 26 noiembrie 2014 ora 10.00 a fost recepționată de fostul soț Șova Andrei cu care sunt în relații ostile și care intenționat nu i- a transmis-o comunicîndu-i despre aceasta după expirarea termenului stabilit.

Menționează că în circumstanțele enunțate nu a avut posibilitatea să înlăture neajunsurile indicate în termenul acordat, iar ulterior a achitat taxa de stat. Consideră că încheierea Curţii de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2014 face imposibilă desfășurarea de mai departe a procesului. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Examinînd argumentele recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul necesită să fie respins ca fiind depus cu omiterea termenului stabilit de lege.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din actele pricinii rezultă că la 11 iunie 2014 Cernei Sergiu a depus cerere de chemare în judecată și ulterior avocatul Holban Radu a depus în interesele reclamantului cerere de concretizare împotriva Larisei Șova cu privire la încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere și cheltuielilor de judecată (f.d. 3, 15). Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 04 septembrie 2014 s-a admis parțial acţiunea lui Cernei Sergiu (f.d. 39, 43-45). La 03 octombrie 2014 Larisa Șova a depus apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 04 septembrie 2014 (f.d. 47). Prin încheierea Curţii de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel şi s-a acordat termen Larisei Șova pentru achitarea taxei de stat și prezentarea apelului motivat pînă la 21 noiembrie 2014 stabilind data ședinței de judecată pentru 26 noiembrie 2014 ora 10.00 (f.d. 50). 2 Potrivit avizului Oficiului Poştal Chișinău nr. 28, încheierea Curţii de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2014 a fost recepţionată de Șova Larisa la 15 noiembrie 2014 (f. d. 51). Argumentele Larisei Șova că încheierea Curţii de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2014 a fost recepționată de fostul soț Șova Andrei cu care sunt în relații ostile și care intenționat nu a informat-o comunicîndu-i despre aceasta după expirarea termenului nu servesc temei de a considera recursul depus în termen.

Punctul 89 din Regulile serviciilor poştale, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 798 din 18 iunie 2002, prevede că trimiterile poştei de scrisori înregistrate (exceptînd trimiterile cu menţiunea "Predarea în mînă proprie" sau cu menţiunea "Citaţie" ori "înştiinţare") pot fi eliberate fără procură membrilor familiei de gradul întîi, care au atins vîrsta majoratului, la prezentarea unuia din documentele de legitimare indicate în pct.103 al prezentelor Reguli şi a documentului care confirmă relaţiile de rudenie, pe aviz fiind indicată relaţia de rudenie (mamă, tată, fiu, fiică, soţ, soţie, frate, soră). Pe avizul de recepţie nu este menţionat că trimiterea poştală a fost recepţionată de altă persoană decît destinatarul indicat, cu confirmarea relaţiilor de rudenie şi temei de a pune la îndoială că Larisa Șova la 15 noiembrie 2014 a recepţionat copia încheierii Curţii de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2014 nu sunt.

În afară de aceasta, la 04 decembrie 2014 Larisa Șova a achitat taxa de stat pentru depunerea apelului (f.d. 61). Deci, achitarea taxei de stat la 04 decembrie 2014 dovedește că Larisa Șova pînă la data achitării cunoștea despre încheierea Curţii de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2014 contestată. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Plenul Curţii Supreme de Justiţie a aprobat Hotărîrea nr. 5 din 11 noiembrie 2013, care în pct. 9 a explicat că intervalul de timp stabilit de lege în cadrul căruia părţile sunt în drept să declare recurs este de 15 zile din momentul pronunţării încheierii sau primirii încheierii integrale.

Acest termen poate fi restabilit printr-o încheiere, cu examinarea recursului în fond, dacă persoanele îndreptăţite solicită acest lucru şi prezintă probe veridice, ce confirmă imposibilitatea de a fi putut depune recursul în termen. Din oficiu termenul nu poate fi restabilit. Larisa Șova nu a respectat prevederile legale citate și a depus cererea de recurs la 06 ianuarie 2015, adică peste cel puțin 34 de zile și fără a solicita repunerea în termen. În afară de aceasta, apelul nemotivat împotriva hotărîrii primei instanțe a fost depus personal de Larisa Șova la 03 octombrie 2014. În conformitate cu art. 56 alin. (3) Codul de procedură civilă, participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale.

În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă. Articolul 61 alin. (1) Codul de procedură civilă expres prevede că părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. 3 Șova Larisa nu a manifestat interes de soarta dosarului, nu a depus diligenţa necesară în vederea exercitării căii de atac în termen şi a declarat recurs împotriva încheierii cu omiterea termenului stabilit de lege. Din aceste considerente recursul declarat de Șova Larisa necesită să fie respins.

Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă a reiterat că ţine de obligaţia părţilor de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanţă (a se vedea cauza Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). Mai mult ca atît, Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 26 noiembrie 2014 a restituit Larisei Șova apelul declarat pe motiv că nu a îndeplinit în termenul acordat neajunsurile indicate în încheierea Curţii de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2014 (f.d. 54-55).

Potrivit avizului Oficiului Poştal Chișinău nr. 28, încheierea Curţii de Apel Chișinău din 26 noiembrie 2014 a fost recepţionată de Șova Larisa la 03 ianuarie 2015 (f. d. 57). Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că Șova Larisa a depus recursul cu omiterea termenului prevăzut de art. 425 Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul ca tardiv fără a se pronunţa asupra fondului. Or, admiterea spre examinarea a unui recurs tardiv va încălca principiul securităţii raporturilor juridice şi va duce în mod inevitabil la o nouă condamnare a Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de Șova Larisa împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2014, prin care nu s-a dat curs cererii de apel şi s-a acordat termen Larisei Șova pentru achitarea taxei de stat și prezentarea apelului motivat pînă la 21 noiembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cernei Sergiu împotriva Larisei Șova cu privire la încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere și cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat Sveatoslav Moldovan 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.