- Dosarul nr.
- 2ra-3300/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 decembrie 2014
- Părțile
- Chihai Victor vs Chihai Silvia
- Pe scurt
- Participarea parintilor la cheltuielile suplimentare in favoarea copiilor
2ra-3300/14 — Desfacerea căsătoriei și cererea reconvențională cu privire la încasarea pensiei de întreținere
prima instanţă – A. Catană dosarul nr. 2ra-3300/14 instanţa de apel – N. Vascan, E. Clim, I. Cotruţă DECIZIE 24 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Galina Stratulat Judecătorii Iurie Bejenaru, Dumitru Mardari, Iurie Diaconu, Elena Covalenco examinând recursul declarat de către Chihai Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Chihai Victor împotriva lui Chihai Silvia cu privire la desfacerea căsătoriei şi stabilirea domiciliului copilului minor şi la cererea reconvenţională a lui Chihai Silvia, Chihai Mihaela împotriva lui Chihai Victor cu privire la încasarea pensiei de întreţinere şi a cheltuielilor suplimentare, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 iulie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Chihai Silvia şi Chihai Mihaela, casată parţial hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 07 februarie 2014 în partea admiterii parţiale a acţiunii reconvenţionale şi pronunţată o nouă hotărîre în partea dată, în rest hotărîrea primei instanţe a fost menţinută constată: La 24 iunie 2013 Chihai Victor a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Chihai Silvia cu privire la desfacerea căsătoriei şi stabilirea domiciliului copilului minor. În motivarea acțiunii a indicat că, a înregistrat căsătoria cu pîrîta la 06 mai 1995 la OSC Chişinău. Susţine că pe parcursul convieţuirii în comun între soţi deseori apăreau divergenţe, care cu timpul se acutizau tot mai mult, fapt ce a dus la răcirea definitivă a relaţiilor dintre părţi. Nu este posibilă acordarea unui termen de conciliere, în situaţia în care soţii locuiesc de ceva timp separat.
Din căsătorie rezultă doi copii: Chihai Daniela, născută la 28 februarie 1998 şi Chihai Mihaela, născută la 16 octombrie 1995. Între părţi nu au apărut divergenţe cu privire la stabilirea domiciliului copilului, astfel acesta urmează a fi stabilit cu mama – Chihai Silvia. Cere reclamantul desfacerea căsătoriei încheiate cu Chihai Silvia la OSC Chişinău şi trecută în registrul de acte de stare civilă la nr. 273 la data de 06 mai 1995, stabilirea domiciliului copiilor: Chihai Daniela, născută la 28 februarie 1998, şi Chihai Mihaela, născută la 16 octombrie 1995, cu mama – Chihai Silvia. Chihai Silvia a depus cerere reconvenţională împotriva lui Chihai Victor cu privire la încasarea pensiei de întreţinere.
În motivarea acţiunii a indicat că, a încheiat căsătoria cu Chihai Victor la 06 mai 1995 la OSC Chişinău, iar din căsătorie au doi copii: Chihai Daniela, născută la 28 februarie 1998 şi Chihai Mihaela, născută la 16 octombrie 1995. Susţine că la înaintarea acţiunii de desfacere a căsătoriei şi stabilire a domiciliului copiilor, urmează a fi soluţionată şi cerinţa cu privire la încasarea pensiei de întreţinere. Astfel, fiica Mihaela, născută la 16 octombrie 1995 este invalidă de gradul I din copilărie, fiindu-i stabilită diagnoza de anomalie congenitală, pentru tratarea căreia sunt necesare cheltuieli de întreţinere suplimentară în sumă fixă la care, prin prisma art. 79 Codul familiei, participă părinţii pe toată perioada invalidităţii, chiar şi după atingerea majoratului.
Aceste cheltuieli suplimentare sunt constituite din medicamente prescrise de medic, care sunt necesare pentru administrarea zilnică şi fără de care este imposibilă întreţinerea sănătăţii fiicei Mihaela – 770,7 lei lunar; tratamentul balnear anual, obligatoriu (prescris de medic) împreună cu însoţitorul, care pentru 2 persoane constituie 1266,6 dolari SUA X 12,5 lei = 15834 lei ÷ 12 luni = 1319,5 lei lunar; cheltuieli pentru întreţinător – 1000 lei lunar; alimentaţie suplimentară 200 lei X 30 zile = 6000 lei lunar. Respectiv, pentru întreţinerea suplimentară a fiicei Mihaela este necesară suma de 9090,20 lei şi avînd în vederea că obligaţia de întreţinere a copilului îi revine ambilor părinţi, este necesar de a încasa de la pîrît suma de 4545,10 lei lunar.
Cere reclamanta încasarea de la Chihai Victor în beneficiul lui Chihai Silvia pensia pentru întreţinerea copiilor Chihai Daniela, născută la 28 februarie 1998 şi Chihai Mihaela, născută la 16 octombrie 1995 în mărime de 1/3 din toate veniturile lunare de la data adresării acţiunii şi pînă la atingerea majoratului; precum şi încasarea cheltuielilor suplimentare pentru tratamentul fiicei Chihai Mihaela, născută la 16 octombrie 1995, invalid de gradul I din copilărie, în mărime fixă de 4546 lei lunar, încasarea cheltuielilor de judecată. Ulterior, Chihai Silvia şi Chihai Mihaela au depus cerere de concretizare a cerinţelor cu privire la încasarea pensiei de întreţinere, în motivarea căreia au indicat că fiica Mihaela a atins majoratul şi poate deja de sine stătător să-şi apere interesele, din care considerente a înaintat prezenta acţiune.
Cer reclamantele încasarea de la Chihai Victor pentru întreţinerea fiicei Mihaela, născută la 16 octombrie 1995, o sumă fixă lunară de 770,70 lei pentru tratamentul lunar obligatoriu, 1200 lei lunar pentru alimentaţie suplimentară începînd cu data de 16 octombrie 2013, a cheltuielilor pentru tratamentul anual obligatoriu la staţiunea balneară în sumă fixă de 15834 lei, inclusiv cheltuielile de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 07 februarie 2014, a fost admisă acţiunea iniţială integral şi a fost desfăcută căsătoria înregistrată la OSC Chişinău sub nr. 273 din 06 mai 1995 între Chihai Victor şi Chihai Silvia, la eliberarea adeverinţei de divorţ a fost dispusă încasarea de la Chihai Victor a taxei de stat în mărime de 1000% din salariul minim stabilit în Republica Moldova, iar Chihai Silvia a fost scutită de la plata acesteia.
Acţiunea reconvenţională a fost admisă parţial şi a fost dispusă încasarea de la Chihai Victor în beneficiul lui Chihai Silvia a pensiei pentru întreţinerea fiicei minore Chihai Daniela, născută la 28 februarie 1998, în mărime de ¼ din toate veniturile lunare începînd cu 24 iunie 2013 şi pînă la atingerea vîrstei majoratului. A fost încasat de la Chihai Victor în beneficiul lui Chihai Mihaela cheltuielile suplimentare de întreţinere în sumă fixă de 1000 lei lunar, începînd cu 22 august 2013. În rest, acţiunea reconvenţională a fost respinsă. A fost încasat de la Chihai Victor în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 150 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 iulie 2014, a fost admis apelul declarat de Chihai Silvia şi Chihai Mihaela, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 07 februarie 2014 în partea ce ţine de încasarea de la Chihai Victor în beneficiul lui Chihai Silvia a pensiei de întreţinere pentru fiica minoră Chihai Daniela, născută la 28 februarie 1998 în mărime de ¼ din toate veniturile lunare, începînd cu 24 iunie 2013 şi pînă la atingerea vîrstei majoratului, în partea dată fiind adoptată o nouă hotărîre prin care a fost admis capătul de cerere a lui Chihai Silvia cu privire la încasarea pensiei de întreţinere a copiilor minori şi dispusă încasarea de la Chihai Victor în beneficiul lui Chihai Silvia a pensiei de întreţinere a fiicelor minore Chihai Mihaela, născută la 16 octombrie 1995 şi Chihai Daniela, născută la 28 februarie 1998 în mărime de 1/3 din toate veniturile lunare începînd cu data de 22 august 2013 şi pînă la atingerea majoratului de către Chihai Mihaela la 16 octombrie 2013. A fost dispusă încasarea de la Chihai Victor în beneficiul lui Chihai Silvia a pensiei de întreţinere a fiicei minore Chihai Daniela, născută la 28 februarie 1998,
în mărime de 1/4 din toate veniturile lunare începînd cu data de 17 octombrie 2013 şi pînă la atingerea majoratului de către Chihai Daniela la 28 februarie 2016. A fost casată hotărîrea primei instanţe în partea încasării în beneficiul lui Chihai Mihaela a cheltuielilor suplimentare de întreţinere în sumă fixă în mărime de 1000 lei lunar începînd cu data de 22 august 2013 şi în partea în care restul cerinţei date a fost respinsă, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care a fost admis parţial capătul de cerere cu privire la încasarea cheltuielilor suplimentare de întreţinere şi dispusă încasarea de la Chihai Victor în beneficiul lui Chihai Mihaela a cheltuielilor pentru tratament în sumă de 385,35 lei lunar, 3000 lei lunar cheltuieli pentru alimentaţie suplimentară, iar în total suma de 3385,35 lei lunar începînd cu data pronunţării hotărîrii şi pînă la schimbarea stării de sănătate a lui Chihai Mihaela şi schimbarea stării materiale a părţilor.
Au fost încasate de la Chihai Victor cheltuielile suportate pentru tratamentul balnear în mărime de 211 dolari SUA sau echivalentul acestora în valută naţională la data executării hotărîrii, în rest capătul de cerere cu privire la încasarea cheltuielilor suplimentare de întreţinere au fost respinse. În rest, hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 07 februarie 2014 a fost menţinută. La 22 septembrie 2014 Chihai Victor a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. În motivarea recursului a invocat ilegalitatea deciziei instanţei de apel, menţionând că aceasta este inechitabilă faţă de Chihai Victor.
Astfel, instanţa de apel a dispus încasarea de la recurent a sumei de 3000 lei lunar cheltuieli pentru alimentaţie suplimentară, în situaţia în care intimatele prin cererea de concretizare a micşorat cuantumul cheltuielilor date pînă la 1200 lei lunar. Respectiv, instanţa a depăşit limitele pretenţiilor înaintate. Ba mai mult, cheltuielile necesare pentru alimentaţia suplimentară nu au fost confirmate prin probe concludente. Instanţa de apel deşi a indicat că interesele lui Chihai Mihaela sunt reprezentate de avocatul Valeriu Pelin, un astfel de mandat nu a fost anexat la materialele cauzei, or în circumstanţele date urm a fi stabilit dacă avocatul Pelin Valeriu era împuternicit în vreun mod de a apăra interesele unei persoane ce deţinea capacitate de exerciţiu deplină.
Gradul de invaliditate stabilit Mihaelei Chihai este generat de un regim alimentar special de bază (dieta nr. 5), însă care nu generează anumite cheltuieli suplimentare de întreţinere. Eronat instanţa a dispus şi încasarea cheltuielilor pentru tratamentul balneo-sanatorial din anul 2012, în cazul în care costul foii de tratament a fost achitat din bugetul familiei, fapt recunoscut şi de intimată. Astfel, instanţa a impus recurentul la plata dublă a unor astfel de cheltuieli. Totodată, din acest capăt de cerere nu rezultă că aceste cheltuieli sunt solicitate pentru tratamentele din trecut sau din viitor. Susţine că unicul său venit lunar îl constituie pensia în mărime de 7764 lei lunar, iar instanţa de apel la adoptarea deciziei a dispus încasarea de la recurent a unei plăţi de întreţinere ce depăşeşte 69% din venitul lunar a lui.
Or, în cazul dat nu s-a luat în calcul faptul că Chihai Victor este nevoit de a închiria un spaţiu locativ, pentru care achită lunar 2000 lei pentru chirie şi servicii comunale. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că, recursul împotriva deciziei instanței de apel din 23 iulie 2014 a fost declarat la 22 septembrie 2014, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa parţial decizia instanţei de apel în partea încasării cheltuielilor suplimentare pentru întreţinere şi a restitui pricina în partea dată spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. După cum s-a stabilit, Chihai Victor prin acţiunea iniţială a cerut desfacerea căsătoriei cu Chihai Silvia înregistrată la 06 mai 1995 la OSC Chişinău. Chihai Silvia a recunoscut acţiunea acestuia şi a cerut admiterea ei. Astfel, instanţa de recurs consideră ca fiind legale şi întemeiate hotărîrile judecătoreşti în partea admiterii acţiunii de desfacere a căsătoriei. Ba mai mult, hotărîrile judecătoreşti în partea dată nu au fost contestate, din care cauză Colegiul nici nu se va expune asupra hotărîrii în partea dată.
Sunt întemeiate şi cerinţele lui Chihai Silvia cu privire la încasarea pensiei de întreţinere a copiilor Chihai Mihaela, născută la 16 octombrie 1995, şi Chihai Daniela, născută la 28 februarie 1998. Astfel, conform art. 74 al. (1) Codul familiei, părinţii sînt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă care necesită sprijin material. Art. 75 al. (1) Codul familiei stabileşte că, pensia de întreţinere pentru copilul minor se încasează din salariul şi/sau din alte venituri ale părinţilor în mărime de 1/4 – pentru un copil, 1/3 – pentru 2 copii şi 1/2 – pentru 3 şi mai mulţi copii.
Deci, avînd în vedere că cadrul legal expres stabileşte cuantumul pensiei de întreţinere în mărime de 1/3 din salariul şi/sau din alte venituri ale părinţilor pentru 2 copii şi ¼ pentru un copil, instanţa de apel corect a dispus încasarea de la Chihai Victor în beneficiul lui Chihai Silvia a pensiei de întreţinere a fiicelor minore Chihai Mihaela, născută la 16 octombrie 1995 şi Chihai Daniela, născută la 28 februarie 1998, în mărime de 1/3 din toate veniturile lunare începînd cu data de 22 august 2013 şi pînă la atingerea majoratului de către Chihai Mihaela la 16 octombrie 2013, precum şi a pensiei pentru întreţinerea fiicei minore Chihai Daniela, născută la 28 februarie 1998, în mărime de 1/4 din toate veniturile lunare începînd cu data de 17 octombrie 2013 şi pînă la atingerea majoratului de către Chihai Daniela la 28 februarie 2016. Or, decizia instanţei de apel în partea dată la fel nu a fost contestată de părţi.
Prin acţiunea reconvenţională Chihai Silvia a cerut şi încasarea cheltuielilor suplimentare pentru întreţinerea fiicei Chihai Mihaela, care pe parcursul examinării pricinii a atins vîrsta majoratului. Conform art. 78 Codul familiei, părinţii sînt obligaţi să-şi întreţină copiii majori inapţi de muncă care necesită sprijin material. În caz de litigii privind achitarea pensiei de întreţinere, instanţa judecătorească stabileşte cuantumul acesteia pentru copiii majori inapţi de muncă într-o sumă bănească fixă plătită lunar, ţinîndu-se cont de starea materială şi familială, de alte circumstanţe importante.
Art. 79 Codul familiei stabileşte că, în caz de litigii şi de circumstanţe excepţionale (boală gravă, mutilare a copilului minor sau a celui major inapt de muncă, necesitatea achitării cheltuielilor privind îngrijirea acestora etc.), în lipsa contractului între părţi, instanţa judecătorească poate obliga pe fiecare dintre părinţi să participe la cheltuielile suplimentare generate de aceste circumstanţe. Modalitatea participării părinţilor la cheltuielile suplimentare, precum şi cuantumul acestor cheltuieli sînt stabilite de instanţa judecătorească, ţinîndu-se cont de starea materială şi familială a părinţilor şi copiilor şi de alte circumstanţe importante. Cuantumul cheltuielilor suplimentare se stabileşte într-o sumă bănească fixă, ce va fi achitată lunar.
Norma dată la fel prevede că, instanţa judecătorească poate obliga părinţii să participe la cheltuielile suplimentare deja făcute, precum şi la viitoarele cheltuieli suplimentare. Raportînd normele materiale enunţate cu probele administrate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa prematur a dispus încasarea cheltuielilor suplimentare de întreţinere din următoarele considerente. Astfel, Chihai Silvia prin cererea reconvenţională iniţială a pretins de la Chihai Victor suma de 3000 lei lunar pentru alimentaţia suplimentară prescrisă fiicei Mihaela Chihai, care suferă de anomalie congenitală şi este invalidă de gradul I din copilărie.
Or, instanţa de apel nu a luat în consideraţie faptul că Chihai Silvia prin cererea ulterioară de concretizare a pretenţiilor a redus cuantumul raţiei alimentare lunare pînă la 1200 lei lunar (f.d.50) şi contrar art. 240 al. (3) CPC, depăşind limitele pretenţiilor înaintate, în mod arbitrar a dispus spre încasare de la Chihai Victor suma de 3000 lei lunar. La fel, cheltuielile pentru medicamente în sumă de 700 lei lunar, pretinse de Chihai Silvia, sunt confirmate doar prin chitanţa de la f.d. 30. Or, intimata urmează să probeze că astfel de cheltuieli sunt suportate lunar, cu prescrierea unui astfel de tratament de către medic.
Deşi legea obligă părinţii de a participa la cheltuielile suplimentare deja făcute, precum şi la viitoarele cheltuieli suplimentare, instanţa urma să determine dacă suma investită pentru tratamentul balneo-sanatorial la 24 decembrie 2012 a fost achitată şi de Chihai Victor, avînd în vedere că părţile în acea perioadă încă se aflau în relaţii de căsătorie. Totodată, instanţa urmează să determine dacă cheltuielile pentru tratamentul balnear pot fi atribuite şi la cheltuieli viitoare. Colegiul mai reţine că, din conţinutul procesului-verbal al şedinţei de judecată întocmit în instanţa de apel rezultă că interesele lui Mihaela Chihai, care deja avea capacitate de exerciţiu deplină, sunt reprezentate de Pelin Valeriu.
În conformitate cu art. 75 al. (1) CPC, în proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar. Mihaela Chihai însă nu a participat personal în şedinţa de judecată şi nici nu a eliberat careva împuterniciri în acest sens lui Pelin Valeriu, în situaţia în care legea expres atestă împuternicirile avocatului printr-un mandat eliberat de reprezentat şi certificat de avocat, în conformitate cu art. 80 al. (7) CPC. Respectiv, instanţa de apel la examinarea pricinii urmează să creeze toate premisele legale pentru participarea lui Chihai Mihaela în cadrul şedinţelor de judecată, avînd în vedere că aceasta este parte la proces, pentru a nu-i leza drepturile procesuale garantate prin lege.
Distinct de cele mai sus arătate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată în partea încasării cheltuielilor suplimentare pentru întreţinere, cu remiterea pricinii în partea dată spre rejudecare în instanţa de apel. La judecarea pricinii, instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate, creând condiţii obiective şi reale participanţilor la proces şi judecând pricina, să emită o decizie întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se admite recursul declarat de către Chihai Victor.
Se casează parţial decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 iulie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Chihai Victor împotriva lui Chihai Silvia cu privire la desfacerea căsătoriei şi stabilirea domiciliului copilului minor şi la cererea reconvenţională a lui Chihai Silvia, Chihai Mihaela împotriva lui Chihai Victor cu privire la încasarea pensiei de întreţinere şi a cheltuielilor suplimentare, în partea încasării de la Chihai Victor a cheltuielilor suplimentare de întreţinere, cu restituirea pricinii în partea dată pentru rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecători. În rest, decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 iulie 2014 se menţine. Decizia nu se supune nici unei căi de atac.
Preşedinte, judecătorul Galina Stratulat Judecătorii Iurie Bejenaru Dumitru Mardari Iurie Diaconu Elena Covalenco