- Dosarul nr.
- 2rh-415/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 decembrie 2014
- Părțile
- IMSP Spitalul Clinic Municipal nr. 4 vs Cernetchi Valeriu si executorul judecatoresc Furdui Ion
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rh-415/14 — Întoarcerea executării hotărârii judecătoreşti
dosarul nr.2rh-415/14 prima instanţă: A. Rotari instanţa de apel: A. Panov, T. Pelin, S. Arnaut instanţa de recurs: N. Clima, I. Druţă, I. Guzun, I. Arhiliuc, O. Sternioală ÎNCHEIERE 24 decembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Ion Corolevschi, Oleg Sternioală, examinînd cererea de revizuire depusă de Cerneţchi Valeriu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Instituţia Medico – Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal nr.4 împotriva lui Cerneţchi Valeriu şi executorului judecătoresc Furdui Ion, cu privire la întoarcerea executării hotărârii judecătoreşti, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, prin care recursul declarat de către Cerneţchi Valeriu a fost respins şi menţinută decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2013 şi hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 05 martie 2013. c o n s t a t ă La 04 noiembrie 2011, Instituţia Medico – Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal nr.4 s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere împotriva lui Cerneţchi Valeriu şi executorului judecătoresc Furdui Ion, cu privire la întoarcerea executării hotărârii judecătoreşti. În motivarea acţiunii, indică reclamantul că prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 19.04.2010 Cerneţchi Valeriu a fost repus în termenul de prescripţie şi s-a dispus încasarea de la Spitalul Clinic Municipal nr. 4 mun. Chişinău în beneficiul lui Cerneţchi Valeriu a salariului neachitat în sumă de 38.649,11 lei, iar pentru fiecare zi de neachitare la timp a salariului - penalităţi în sumă de 291.261,28 lei.
De asemenea, s-a încasat şi restanţa de diferenţă în salariu după precalculul coeficientului din 2,0 în 2,15 şi a penalităţii de întârziere în sumă de 6.376,751 lei, cu restabilirea lui Cerneţchi Valeriu în funcţia de medic chirurg la Instituţia Medico – Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal nr. 4, începând cu data din 19.02.2010. S-a încasat de la Instituţia Medico – Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal nr. 4 mun. Chişinău în beneficiul lui Cerneţchi Valeriu 50.000,00 lei, cu titlu de prejudiciului moral, 3.500,00 lei - cheltuielile pentru asistenţa juridică, iar în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 10.540,92 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13.10.2010, s-a respins apelul lui Cerneţchi Valeriu, s-a admis apelul declarat de către Instituţia Medico – Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal nr. 4 mun.
Chişinău şi s-a modificat hotărârea primei instanţe în partea încasării prejudiciului moral în mărime de 50.000,00 lei prin micşorarea sumei până la 3.000,00 lei, în rest hotărârea primei instanţe fiind menţinută. Susţine reclamantul, că la data de 13.12. 2010 de către executorul judecătoresc Furdui Ion, a fost remis instituţiei financiare (Banca Socială) ordinul incaso nr. 3 din 10.12.2010, pentru suma de 353.328,06 lei, care a fost executat la data de 13.12.2010. Ulterior, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 29.06.2011 s-a admis recursul Instituţiei Medico – Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal nr. 4 mun. Chişinău cu pronunţarea unei noi hotărâri, prin care: - s-a anulat ordinul nr. 25-c din 19.02.2010 cu privire la concedierea prin transfer a medicului Cerneţchi Valeriu la Instituţia Medico – Sanitară Publică Spitalul Clinic Sf.
Arhanghel Mihail; - s-a restabilit a Cerneţchi Valeriu în funcţia de medic chirurg la Instituţia Medico – Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal nr. 4, începând cu data de 19.02.2010; - s-a încasat de la Instituţia Medico - Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal nr. 4 în beneficiul lui Cerneţchi Valeriu salariul pentru lipsa forţată de lucru în mărime de 5077,75 lei, diferenţa de salariu, formată din cauza neaplicării coeficientului tarifar 2,15 în sumă de 4171,13 lei, echivalentului prejudiciului moral în mărimea unui salariu mediu lunar - 2.538,75 lei şi 1000 lei – asistenţa juridică. S-a dispus încasarea din contul Instituţiei Medico – Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal nr. 4 în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 470,00 lei.
Astfel, prin actul judecătoresc enunţat, se susţine, Curtea Supremă de Justiţie a adjudecat lui Cerneţchi Valeriu suma de 12.687,00 lei, care include în sine, salariul pentru lipsa forţată de la lucru în mărime de 5.077,75 lei, diferenţa de salariu în sumă de 4.171,13 lei, formată din cauza neaplicării coeficientului tarifar 2,15, echivalentul prejudiciului moral în mărimea unui salariu mediu lunar estimat 2.538,75 lei, suma de 1000,00 lei, pentru asistentă juridică. Instituţia Medico – Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal nr. 4 mun. Chişinău a solicitat încasarea din contul pârâtului a sumei de 340.641,06 lei, precum şi încasarea din contul executorului judecătoresc Furdui Ion în beneficiul IMSP Spitalul Clinic Municipal nr. 4 a cheltuielilor de executare, onorariul în mărime de 21.558, 84 lei (f.d.
79-81). Pe parcursul examinării cauzei reclamantul şi-a concretizat cererea, prin care şi-a retras pretenţia faţă de executorul judecătoresc Furdui Ion despre încasarea cheltuielilor de executare, direcţionând-o către pârâtul Cerneţchi Valeriu. În rezultat, Instituţia Medico – Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal nr. 4, mun. Chişinău a pretins încasarea de la Cerneţchi Valeriu a sumei adjudecate de 340.540,43 lei şi a cheltuielilor de executare în sumă de 21.558,84 lei - f.d. 169. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 05.03.2013, s-a încasat de la Cerneţchi Valeriu în beneficiul IMSP Spitalul Clinic Municipal nr. 4 suma de 362.099,27 lei cu titlu de întoarcere a executării şi 11.103,12 lei cheltuielile de judecată.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2013, apelul declarat de Cerneţchi Valeriu, a fost respins şi s-a menţinut hotărîrea primei instanţei. La 28 noiembrie 2013, Cerneţchi Valeriu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţei, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu remiterea pricinii la rejudecare în instanţa de fond. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, recursul declarat de către Cerneţchi Valeriu a fost respins şi menţinută decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe. La 07 martie 2014, Cerneţchi Valeriu a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, cerând admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de recurs.
Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 09 aprilie 2014, cererea de revizuire depusă de către Cerneţchi Valeriu a fost respinsă ca inadmisibilă. La 15 aprilie 2014, Cerneţchi Valeriu a depus repetat cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, solicitînd admiterea cererii şi revizuirea deciziei instanţei de recurs, cu adoptarea unei noi decizii prin care să fie admis recursul înaintat de către Cerneţchi Valeriu. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 28 mai 2014, cererea de revizuire depusă de către Cerneţchi Valeriu a fost respinsă ca inadmisibilă. La 03 iunie 2014, Cerneţchi Valeriu a depus repetat cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, solicitînd admiterea cererii şi revizuirea deciziei instanţei de recurs, cu adoptarea unei noi decizii prin care să fie admis recursul înaintat de către Cerneţchi Valeriu.
A invocat revizuentul că instanţele de judecată au aplicat eronat normele de drept material, iar cererea de revizuire urmează a fi admisă în contextul temeiurilor declarării revizuirii prevăzute la art. 449 lit. b) şi c) Cod de procedură civilă, or, obiect al probaţiunii, la cererile de revizuire, pot fi circumstanţele importante atît în sensul material, cît şi în sens procedural, din care considerente cererea de revizuire urmează a fi admisă. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 25 iunie 2014, cererea de revizuire depusă de către Cerneţchi Valeriu a fost respinsă ca inadmisibilă. La 01 iulie 2014, Cerneţchi Valeriu a depus repetat cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, solicitînd admiterea cererii şi revizuirea deciziei instanţei de recurs, cu adoptarea unei noi decizii prin care să fie admis recursul înaintat de către Cerneţchi Valeriu.
Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 10 septembrie 2014, cererea de revizuire depusă de către Cerneţchi Valeriu a fost respinsă ca inadmisibilă. La 16 septembrie 2014, Cerneţchi Olga a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, solicitînd admiterea cererii şi revizuirea deciziei instanţei de recurs, cu adoptarea unei noi decizii prin care să fie admis recursul înaintat de către Cerneţchi Valeriu. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 15 octombrie 2014, cererea de revizuire depusă de Cerneţchi Olga a fost respinsă ca inadmisibilă. La 20 octombrie 2014, Sagaidac-Cerneţchi Irina a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, solicitînd admiterea cererii şi revizuirea deciziei instanţei de recurs, cu adoptarea unei noi decizii prin care să fie admis recursul înaintat de către Cerneţchi Valeriu.
Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014, cererea de revizuire depusă de Sagaidac-Cerneţchi Irina a fost respinsă ca inadmisibilă. La data de 26 noiembrie 2014, Cerneţchi Valeriu a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, solicitînd admiterea cererii de revizuire şi casarea deciziei instanţei de recurs. Invocă revizuentul că instanţele de judecată au aplicat eronat normele de drept material, iar cererea de revizuire urmează a fi admisă în contextul prevederilor art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, or, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii.
Indică revizuentul că, în acest sens, precum că în procesul de judecare a prezentei cauze, de către administraţia IMSP SCM nr. 4, au fost tăinuite un şir de documente importante pentru examinarea litigiului şi care dovedesc faptul inexistenţei datoriei lui Cerneţchi Valeriu faţă de IMSP SCM nr. 4, ceea ce a dus la încasarea ilegală a sumelor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente. Colegiul notează că motivele revizuirii sînt prevăzute limitativ de art.449 CPC.
Astfel, revizuirea se declară în cazul în care: a) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în legătură cu pricina care se judecă; b) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii; c) instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces; e) s-a anulat ori s-a modificat hotărîrea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea hotărîrii sau deciziei a căror revizuire se cere; g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova; h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.
Colegiul reţină că revizuentul invocă drept temei de revizuire lit. b) al articolului precitat. În acest sens, Colegiul precizează că hotărîrea atacată prin intermediul revizuirii nu poate fi criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunţării acestei hotărîri, dar numai în baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la data pronunţării. Pe calea revizuirii nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăţi, pe temeiul unor elemente ce au format obiectul judecăţii finalizată cu pronunţarea hotărîrii a cărei revizuire se solicită.
Pentru admiterea cererii de revizuire pe acest temei este important ca circumstanţele sau faptele date, existente obiectiv pînă la data pronunţării hotărîrii, să fie confirmate prin prezentarea unor probe concludente şi pertinente, să aibă importanţă esenţială pentru justa soluţionare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărîrii) instanţei de judecată, să fie descoperite după ce hotărîrea judecătorească devine irevocabilă. Examinînd argumentele cererii de revizuire, Colegiul le apreciază drept declarative şi lipsite de contextul pertinent iniţierii procedurii de revizuire, or acestea de fapt, nu sunt susţinute prin nici un fel de probe, deşi singur revizuentul, menţionează despre obligativitatea prezentării probelor, precizînd în această ordine de idei, că acestea vor fi prezentate instanţei pentru dovedirea temeiului înaintării cererii de revizuire.
Coroborînt cele expuse, Colegiul notează că argumentele susţinute de revizuent nu pot fi acceptate drept noi circumstanţe care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului. Mai mult, reiterează că revizuentul trebuie să probeze că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Prin urmare, Colegiul respinge argumentele revizuentului invocate întru susţinerea cererii de revizuire a deciziei instanţei de recurs prin prisma art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă.
Totodată, Colegiul consideră imperios necesar să precizeze că unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă, inter alia, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (cauza Roşca c. Moldovei, nr. 6276/02, § 24, din 22 martie 2005). Principiul securităţii raporturilor juridice presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat (res judecata). Acest principiu insistă asupra faptului, că nici o parte la proces nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri care este definitivă şi executorie, chiar şi în scopul reluării procesului de judecată şi o nouă soluţionare a cauzei. Competenţa Curţii Supreme de Justiţie este de a corecta lacunele în drept şi omisiunile justiţiei, şi nici într-un caz de a efectua o reexaminare.
Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs în anulare şi nici existenţa a două păreri asupra aceleiaşi probleme nu poate servi temei pentru reexaminare. Ca excepţie de la acest principiu se face în cazul în care reexaminarea este necesară în temeiul circumstanţelor fundamentale şi obligatorii. În consecinţă, admiterea cererii de revizuire în împrejurările reţinute va constitui incontestabil o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice (Popov (2) contra Moldovei, E. Duca contra Moldovei ş.a). În acelaşi timp, Curtea susţine că dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanţă, aşa precum este garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea sa relevantă, declară preeminenţa dreptului, o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante.
Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă avocatul Sergiu Brînză, în numele lui Vitalie Ciobanu ca inadmisibilă. În conformitate cu art. 269-270, 453 al.(1) lit. a) şi 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Se respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Cerneţchi Valeriu împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Instituţia Medico – Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal nr.4 împotriva lui Cerneţchi Valeriu şi executorului judecătoresc Furdui Ion, cu privire la întoarcerea executării hotărârii judecătoreşti.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Ion Corolevschi Oleg Sternioală