3ra-931/14 — Anularea ordinului de concediere, încasarea salariului mediu pentru perioada absenţelor forţate de la serviciu.

dosarul nr. 3ra-931/14 Prima instanţă, Judecătoria Centru,: jud. G. Bivol Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău Judecători-L.Bulgac,M.Guzun, N,Craiu, Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 10 decembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător- Ala Cobăneanu Judecătorii – Dumitru Mardari, Vera Macinskaia examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Moraru Vladimir, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Moraru Vladimir împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Inspectoratului de Poliţie Cimişlia privind anularea ordinului de concediere, încasarea salariului mediu pentru perioada absenţelor forţate de la serviciu, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 mai 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Inspectoratul de Poliţie Cimişlia, casată hotărârea primei instanţe, fiind pronunţată o nouă hotărâre de respingere a acţiunii înaintate de Moraru Vladimir, ca neîntemeiată, c o n s t a t ă La 24 mai 2013, reclamantul Moraru Vladimir s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne, solicitînd anularea ordinului Ministerului Afacerilor Interne al RM nr.139 ef din 26.04.2013 cu dispunerea repunerii în funcţia de maior de poliţie a Inspectoratului de Poliţie Cimişlia al Inspectoratului General de Poliţie al MAI, începînd cu data de 26.04.2013 şi încasarea salariului pentru absenţa forţată de la muncă.

Ulterior reclamantul a depus cerere de concretizare a cerinţelor, prin care a solicitat anularea ordinului MAI al RM nr.139 ef din 26.04.2013, cu dispunerea repunerii în funcţia de maior de poliţie IP Cimişlia al Inspectoratului General de Poliţie al MAI şi încasarea salariului pentru absenţa forţată de la muncă. În motivarea cererii, reclamantul, Vladimir Moraru a indicat că, prin ordinul MAI nr.139 ef din 26.04.2013 a fost sancţionat dispciplinar cu concedierea din organele afacerilor interne, fără indicarea trimiterilor legale la legislaţia în vigoare pe care s-au bazat la emiterea ordinului. Reclamantul consideră ordinul ilegal, deoarece acesta nu conţine temeiul legal în baza căruia a fost sancţionat disciplinar cu concediere din organele afacerilor interne, fiind menţionat doar faptul că, încălcarea comisă de reclamant constă în nedocumentarea cazului comiterii de către cet.

Ion Leordă a contravenţiei administrative prevăzute de art.232 Cod contravenţional, conducerea 1 autoturismului fără permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice, însă, art. 47 al Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nu prevede un astfel de temei de încetare a serviciului în poliţie, după cum este indicat în ordinul de sancţionare, şi anume „nedocumentarea cazului în conformitate cu actele legislative şi normative au discreditat imaginea MAI, dînd dovadă de neprofesionalism". Un atare temei de concediere nu este prevăzut nici de art. 86 Codul muncii.

Menţionează reclamantul că, ,,Legea cu privire la activiatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr.320 din 27.12.2012”, nu prevede noţiunea de poliţist-agent constatator, noţiunea de poliţist - fiind persoana angajată la serviciu în Poliţie, învestită cu drepturi şi obligaţii pentru exercitarea atribuţiilor Poliţiei şi cărora li se acordă grade speciale în condiţiile prezentei legi. Art. 25 pct. (21) al ,,Legii nr.320 din 27.12.2012”, prevede că, poliţistul are dreptul să verifice persoana care conduce mijlocul de transport atunci cînd se bănuieşte că persoana respectivă este sub influenţa alcoolului, substanţelor narcotice, psihotrope, toxice sau este afectată de medicamente pentru a nu admite la conducererea mijlocului de transport această persoană, precum şi persoana care nu are dreptul de a conduce vehicule sau care, din cauza stării sale de sănătate, crează pericol pentru siguranţa traficului.

Procesele - verbale de contravenţie administrativă prevăzute în art.232 şi art.438 Cod contravenţional al RM se întocmesc de către agentul constatator, iar conform Legii nr.320 poliţistul nu are această calitate, astfel procesele verbale urmau a fi întocmite ilegal. Conform ordinului pentru încălcarea pct. 6 lit.a) şi pct.17 a Regulamentului privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei ( aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16.04.2009, în Regulament pct.6 lit.(a) prevede ,,examinării medicale se supun persoanele la care în urma testării alcoolscopice s-a constatat o concentraţie de alcool în aerul expirat, corespunzător stării de ebrietate cu grad avansat de alcoolemie”, iar la caz cet.

I. Leordă, care a fost testat iniţial cu aparatul de alcootest „Drager", s-a stabilit o concentraţie de alcool în aerul expirat de 0,37 mg/l, adică grad minim de alcool expirat conform pct.4 lit.a) al aceluiaş regulament ( 0.15-0.4.mg/l). Astfel, reclamantul consideră că nici pct. 17 al Regulamentului privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medical pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei ( aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16.04.2009) nu a fost încălcat , deoarece nu era necesară examinarea medicală, luînd în consideraţie gradul minim de concentraţie de alcool expirat de cet. Ion Leordă.

Pentru încălcarea pct.12, 14,15 şi 34 a capitolului II a Instrucţiunii privind interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor legale în ceea ce priveşte constatarea contravenţiei de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice (aprobată prin ordinul MAI nr.45 din 19.02.2010) - toate cele stipulate în punctele sus menţionate se referă la agentul constatator, dar nu la poliţist care activează în baza Legii nr. 320. De asemenea, consideră reclamantul neîntemeiate acuzaţiile aduse de pîrît precum că a comis un act de corupere pasivă, or, această faptă întruneşte 2 elementele unei infracţiuni, iar vinovăţia urmează a fi stabilită numai de organul abilitat cu competenţe în acest caz.

La emiterea ordinului MAI IGP nr.139 ef, reclamantul indică că, a servit şi faptul că este învinuit de comiterea unei infracţiuni de corupere pasivă, ce în cazul dat este inadmisibil ca SSI şi CC a MAI să-şi atribuie rolul unui organ sau instituţii care stabilesc vinovăţia unei persoane, fapt ce contravine art.8 CPP. Prin ordinul MAI IGP nr. 325 ef din 16 august 2013 cu privire la completarea ordinului MAI IGP nr.139 ef din 26 aprilie 2013, s-a stabilit că în punctul 2 al ordinului MAI IGP nr.139 ef din 26 aprilie 2013 cu privire la sancţionarea disciplinară a angajaţilor IP Cimişlia al IGP al MAI, maior de poliţie Vladimir Moraru şi locotenent major de poliţie Veaceslav Sturza, după sintagma “neraportarea în scris referitor la lucrul efectuat la 29 martie 2013” se completează cu sintagma “în baza art. 47, alin. (1), lit. k) (pentru comiterea unei încălcări grave) al legii nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului”.

Solicită reclamantul, anularea ordinului MAI al RM nr.139 ef din 26.04.2013 cu dispunerea repunerii în funcţia de maior de polţie IP Cimişlia al IGP al MAI şi încasarea salariului pentru absenţa forţată de la muncă în mărime de 25 400 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 22 octombrie 2013 acţiunea a fost admisă în sensul invocat de reclamant. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, la data de 24.10.2013 a depus apel Inspectoratul de Poliţie Cimişlia, solicitînd casarea hotărîrii şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii integral, ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 mai 2014, a fost admis apelul declarat de către Inspectoratul de Poliţie Cimişlia, casată hotărârea primei instnnţe, fiind pronunţată o nouă hotărâre de respingere a acţiunii înaintate de Moraru Vladimir, ca neîntemeiată.

La 29 mai 2014, Moraru Vladimir a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 mai 2014, cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 22.10.2013. În motivarea recursului, recurentul a invocat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată şi ilegală,instanţa de apel nu s-a expus asupra faptelor invocate de instanţa de fond şi toate încălcările au dus la soluţionarea greşită a pricinii, pricina a fost examinată în lipsa apărătorului său, astfel fiindu-i încălcat dreptul la apărare. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 08 octombrie 2014, pricina a fost ridicată de la admisibilitate şi restituită Curţii de Apel Chişinău pentru corectarea greşelii.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 octombrie 2014, a fost corectată greşeală comisă în dispozitivul deciziei referitor la data emiterii hotărârii fiind indicat corect ,,se casează hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 22.10.2014”. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de către Moraru Vladimir, în termen avînd în 3 vedere că copia deciziei a fost expediată în adresa părţilor la 28 mai 2014 ( f.d.121). La data de 24 iunie 2014, în adresa intimatului – Inspectoratul General de Poliţie a fost expediată copia recursului şi a fost înştiinţat despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

La 02 iulie 2014, reprezentantul Inspectoratului General de Poliţie-Musteaţă Eugeniu a depus referinţă la cererea de recurs, solicitînd respingerea recursului ca inadmisibil. În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Conform art. 432 CPC (temeiurile declarării recursului): (1) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. 4 Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Moraru Vladimir este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Instanţa de recurs consideră că, argumentele invocate de Moraru Vladimir, în cererea de recurs, nu pot fi reţinute, deoarece nu denotă încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Referitor la argumentele invocate de Moraru Vladimir că pricina a fost examinată în lipsa apărătorului său, Colegiul consideră că nu poate fi reţinut, deoarece este neîntemeiat, iar instanţa de apel corect a respins cererea de amînare a avocatului Silviu Burlacu, ca neîntemeiată, deoarece la data de 31 martie 2014 ( f.d.99), avocatul a solicitat amînarea şedinţei, indicînd zilele în care va fi disponibil să participe la examinarea acesteia.

În cererea respectivă, avocatul Silviu Burlacu a indicat personal că va putea participa la şedinţa din 13 mai 2014, între orele 10.00- 13.00, astfel instanţa de apel ţinînd cont de doleanţa avocatului a amînat examinarea cauzei pentru data de 13 mai 2014, orele 12.00. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de Moraru Vladimir, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.

Călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acelaşi timp, completul relevă că, recursul exercitat conform secţiunii a II- a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag.

1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Moraru Vladimir, ca inadmisibil.

5 În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Moraru Vladimir, se consideră, ca inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecător Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Vera Macinskaia 6