- Dosarul nr.
- 2rc-680/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 noiembrie 2014
- Părțile
- SRL Autoinvest-Mărţişor în proces de insolvabilitate vs SRL Niconval
- Pe scurt
- Menţinerea măsurii de asigurare a acţiunii
2rc-680/14 — Recuperarea în regres a datoriei
Prima instanță: Curtea de Apel Cahul Dosarul nr.2rc-680/14 Judecător: V. Movilă DECIZIE 26 noiembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii: Ion Corolevschi, Ion Druță examinând recursul declarat de către SRL „Niconval”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a SRL „Autoinvest- Mărţişor” în proces de insolvabilitate împotriva SRL „Niconval” privind recuperarea în regres a datoriei, împotriva încheierii Curții de Apel Cahul din 08 octombrie 2014 prin care s-a dispus: -încetarea procesului civil la cererea de chemare în judecată a reclamantului SRL „Autoinvest-Mărţişor” în proces de insolvabilitate împotriva pârâtului SRL ”Niconval” privind recuperarea în regres a datoriei, în temeiul renunțării la acțiune de către reprezentantul reclamantului, lichidator Baidaus Alina; -se informează participanții la proces, că o nouă adresare în judecată a aceleiași părți cu privire la același obiect şi pe aceleași temeiuri, nu se admite; -măsurile de asigurare a acţiunii aplicate în cadrul prezentului proces prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 31.01.2014, în formă de sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale pârâtului SRL ”Niconval”, s-au menținut până la devenirea definitivă a prezentei încheieri, după care se anulează de drept; c o n s t a t ă : La 29 ianuarie 2014,
Societatea comercială „Autoinvest-Mărţişor” SRL în proces de insolvabilitate a depus la Curtea de Apel Cahul cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului Societatea comercială „Niconval” SRL, privind recuperarea în regres a datoriei în mărime de 1 732 689,17 lei, rezultate din contractele de ipotecă şi fidejusiune. În sprijinul pretenției formulate în cererea de chemare în judecată au fost invocate următoarele argumente: Prin hotărârea Curţii de Apel Cahul din 24.01.2013 a fost intentat procesul insolvabilității fată de SRL „Autoinvest-Mărţişor”. Potrivit art.39 alin (1) din Legea nr.149 din 29.06.2012, masa debitoare cuprinde toate bunurile debitorului la data intentării procesului de insolvabilitate, precum şi cele pe care acesta le dobândește şi le recuperează pe parcursul procesului.
Conform art. 5 alin. (2) din Lege, instanţa de insolvabilitate dispune de competență exclusivă la judecarea, în cadrul procesului de insolvabilitate, a litigiilor ce țin de masa debitoare. Dacă partea interesată invocă existența unui litigiu de drept, referitor la masa debitoare, instanţa de insolvabilitate va judeca această cauză într-un proces separat, în procedură contencioasă, conform Codului de procedură civilă. La 01.03.2013 la Curtea de Apel Cahul a fost înaintată cerere prin care SA „Banca de Finanțe si Comerț” a solicitat recunoașterea în calitate de creditor garantat al SRL „Autoinvest-Mărţişor”, reieșind din creanța în mărime de 1.732.689 lei 17 bani.
Prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 22.04.2013 au fost respinse contestațiile depuse în privința creanțelor înaintate de intervenientul accesoriu, aceasta fiind menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiție din 24.07.2013, în baza hotărârilor judecătorești irevocabile, creanțele intervenientului accesoriu au fost validate. SRL „Niconval” a obținut de la instituția financiară SA „Banca de Finanțe şi Comerț” două credite în temeiul următoarelor contracte de credit: nr. C-14 din 06.06.2007 în sumă de 2.000.000 lei, scadent la 05.06.2014; şi nr. C-1 din 25.01.2010, în sumă de 1.375.000 lei, scadent la 24.05.2014. Datoria pârâtului SRL „Niconval” față de bancă este echivalentă cu valoarea creanțelor validate 1.732.689 lei 17 bani.
În vederea asigurării îndeplinirii în termen şi în modul stabilit a obligațiilor asumate de SRL „Niconval” prin contractul de credit nr. C- 14 din 06.06.2007, a fost încheiat contractul de ipotecă nr. 639 din 06.06.2007, în baza căruia SRL „Autoinvest-Mărţişor” a garantat executarea obligațiilor prin ipotecarea bunurilor imobile ce-i aparțin cu drept de proprietate. Suplimentar, aceleași obligații au fost garantate şi prin contractul de fidejusiune nr. C-14 din 06.06.2007, încheiat de SRL „Autoinvest-Mărţişor” în calitate de fidejusor. Prin contractul de fidejusiune nr. C-1 din 25.01.2010 SRL „Autoinvest-Mărţişor” a garantat în calitate de fidejusor executarea obligațiilor asumate de SRL „Niconval” la încheierea contractului de credit nr.C-1 din 25.01.2010.
Validarea creanțelor SA „Banca de Finanțe și Comerț” a avut loc în cadrul procesului de judecată la care a participat şi SRL „Niconval”, or la 01.03.2013, în cadrul aceluiași proces, SRL „Niconval” a depus o cerere de validare a creanțelor în mărime de 1.000 lei. Ca efect al încheierii Curţii de Apel Cahul din 22.04.2013 şi al deciziei Curţii Supreme de Justiție din 24.07.2015 creanțele enunțate au fost validate. În cadrul procesului de judecată SRL „Niconval” nu s- a opus validării creanțelor înaintate de SA „Banca de Finanțe si Comerț”. Astfel sunt aplicabile prevederile art. 1163 alin. (3) Cod Civil, care îi oferă reclamantului dreptul la acțiunea în regres contra debitorului SRL „Niconval”, or potrivit normei enunțate, fidejusorul poate acționa contra debitorului chiar înainte de a plăti (creanța) în cazul în care fidejusorul este urmărit în justiție pentru plată.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1, 10, 1163 alin. (3) Cod civil, art. 4, 5, 6, 174, 175, 243 Cod de procedură civilă, art.5 alin.(2), 39, 41 Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012. La 14 iulie 2014, reclamantul SRL „Autoinvest-Mărţişor” în proces de insolvabilitate, reprezentat de lichidatorul Baidaus Alina, prin cerere scrisă a solicitat încetarea procesului, declarând că renunță complet la pretenția acţiunii. A mai solicitat ridicarea sechestrului de pe bunurile mobile şi imobile ale pârâtului SRL „Niconval”. Reprezentantul reclamantului SRL „Autoinvest-Mărţişor”, avocatul Dunas Andrei, în ședința instanţei de judecată a confirmat poziția lichidatorului Baidaus Alina de a renunța la acțiune.
Prin încheierea Curții de Apel Cahul din 08 octombrie 2014 s-a dispus: -încetarea procesului civil la cererea de chemare în judecată a reclamantului SRL „Autoinvest-Mărţişor” în proces de insolvabilitate împotriva pârâtului SRL ”Niconval” privind recuperarea în regres a datoriei, în temeiul renunțării la acțiune de către reprezentantul reclamantului, lichidator Baidaus Alina; -se informează participanții la proces, că o nouă adresare în judecată a aceleiași părți cu privire la același obiect şi pe aceleași temeiuri, nu se admite; -măsurile de asigurare a acţiunii aplicate în cadrul prezentului proces prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 31.01.2014, în formă de sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale pârâtului SRL ”Niconval”, s-au menținut până la devenirea definitivă a prezentei încheieri, după care se anulează de drept.
La 22 octombrie 2014, SRL „Niconval” în persoana administratorului Bunescu Maria, a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Cahul din 08 octombrie 2014, solicitând casarea parțială a acesteia în partea ce ține de menținerea măsurii de asigurare cu emiterea în această parte a unei noi hotărâri privind anularea măsurii de asigurare a acțiunii pe bunurile mobile şi imobile ale SRL „Niconval”. În motivarea recursului a invocat că instanța neîntemeiat a dispus ca măsurile de asigurare a acţiunii aplicate în cadrul prezentului proces prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 31.01.2014, în formă de sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale SRL ”Niconval”, să fie menținute până la devenirea definitivă încheierii din 08 octombrie 2014. A mai indicat că măsurile de asigurare a acţiunii aplicate nu au fost justificate de circumstanțele pricinii.
Analizând materialele cauzei, Colegiul consideră că recursul urmează a fi respins din următoarele considerente: Conform art. 180 alin. (3) CPC al RM „În cazul respingerii acţiunii, măsurile anterioare de asigurare a acţiunii se menţin pînă cînd hotărîrea judecătorească devine definitivă.
În cazul admiterii acţiunii, măsurile anterioare de asigurare îşi păstrează efectul pînă la executarea hotărîrii judecătoreşti.” Astfel, Colegiul reține că instanța de insolvabilitate, în strictă conformitate cu prevederile legale a dispus ca măsurile de asigurare a acţiunii aplicate în cadrul prezentului proces prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 31.01.2014, în formă de sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale SRL ”Niconval”, să fie menținute până la devenirea definitivă încheierii din 08 octombrie 2014. Mai mult ca atât, cu privire la temeinicia și legalitatea aplicării măsurii de asigurare respective, Colegiul menţionează, că încheierea Curţii de Apel Cahul din 31.01.2014 prin care s-a dispus aplicarea măsurii de asigurare, a fost contestată de recurentul SRL „Niconval”, iar prin decizia Curții Supreme de Justiție din 30 aprilie 2014 a fost respins recursul, fiind menținută încheierea Curţii de Apel Cahul din 31.01.2014.
Având în vedere cele menționate, Colegiul ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către SRL „Niconval”. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție. d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către SRL „Niconval”.
Se menține încheierea Curții de Apel Cahul din 08 octombrie 2014, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a SRL „Autoinvest- Mărţişor” în proces de insolvabilitate împotriva SRL „Niconval” privind recuperarea în regres a datoriei, prin care: s-a încetat procesul civil la cererea de chemare în judecată a reclamantului SRL „Autoinvest-Mărţişor” în proces de insolvabilitate împotriva pârâtului SRL ”Niconval” privind recuperarea în regres a datoriei, în temeiul renunțării la acțiune de către reprezentantul SRL „Autoinvest-Mărţişor”; sau informat participanții la proces, că o nouă adresare în judecată a aceleiași părți cu privire la același obiect şi pe aceleași temeiuri, nu se admite; măsurile de asigurare a acţiunii aplicate în cadrul prezentului proces prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 31.01.2014, în formă de sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale pârâtului SRL ”Niconval”, s-au menținut până la devenirea definitivă a prezentei încheieri.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă