Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-972/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
12 noiembrie 2014
Părțile
Perju Dumitru vs SRL Noctiluca
Pe scurt
Termenul de depunere a cererii de apel

2r-972/14 — Anularea hotărîrii Adunării Generale şi repartizarea profitului net

Curtea de Apel Bălţi Dosarul nr. 2r-972/14 Judecători: T. Duca, S. Procopciuc, E. Grumeza Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 12 noiembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii: Sveatoslav Moldovan, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de Perju Dumitru, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Perju Dumitru împotriva SC „Noctiluca” SRL privind anularea hotărîrii Adunării Generale a Asociaţilor SC „Noctiluca” SRL din 21.06.2010 şi repartizarea profitului net acumulat la SC „Noctiluca” SRL pentru anii 2008-2010, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 05 septembrie 2014, prin care a fost restituită cererea de apel ca depusă tardiv, CONSTATĂ: La 12 iunie 2014, Judecătoria Sîngerei a pronunţat hotărîrea prin care s-a admis parţial acţiunea înaintată de Perju Dumitru.

S-a declarat nulă hotărîrea Adunării Generale a asociaţilor SC „Noctiluca” SRL din 21.06.2010 ca fiind adoptată cu încălcarea legii. S-a respins pretenţia privind repartizarea profitului net format la SC „Noctiluca” SRL pentru anii 2008- 2010 ca neîntemeiată. La 20 iunie 2014, Judecătoria Sîngerei a emis o hotărîre suplimentară prin care a încasat de la Perju Dumitru în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 12570 lei. La 28 iulie 2014, în afara termenului legal, Perju Dumitru a declarat apel împotriva încheierii Judecătoriei Teleneşti din 29 noiembrie 2012, a hotărârii Judecătoriei Sîngerei din 12 iunie 2014 şi a hotărîrii suplimentare din 20 iunie 2014, solicitînd casarea încheierii, casarea hotărîrii din 12 iunie 2014 în capătul de acţiune privind repartizarea profitului net format în SC „Noctiluca” SRL, punctele 22-27 din hotărîre, casarea integrală a hotărîrii suplimentare, pronunţarea unei noi hotărîri.

Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 05 septembrie 2014, a fost restituită cererea de apel apelantului Perju Dumitru, ca fiind depusă tardiv. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a indicat prevederile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, menţionînd că Perju Dumitru fără motive întemeiate, a declarat apel cu depăşirea termenului legal de 30 de zile, care este un termen de decădere. Considerînd ilegală încheierea instanţei de apel, la 18 septembrie 2014, Perju Dumitru a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului şi casarea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 05 septembrie 2014, cu trimiterea cauzei la rejudecare.

1 În motivarea cererii de recurs recurentul a invocat că nu a omis termenului de atac cu apel de 30 zile, deoarece hotărîrea suplimentară din 20.06.2014 privind achitarea taxei de stat, emisă pe acest caz, a fost recepţionată de către acesta la data de 30 iunie 2014, cererea de apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Sîngerei din 12.06.2014 şi hotărîrii suplimentare din 20.06.2014 fiind înaintată la 28 iulie 2014. Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră recursul neîntemeiat şi pasibil de a fi respins din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea. Încheierea recurată este adoptate în conformitate cu normele de drept procedural şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor cauzei – motiv pentru care de către Colegiu este considerată legală şi întemeiată. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră că încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural care reglementează acţiunile instanţei la acea fază a procesului, pornind de la următoarele. Potrivit art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.

Pornind de la prevederile normei de drept menţionate, Colegiul conchide că instanţa de apel corect a restituit cererea de apel apelantului Perju Dumitru, or, acesta nu a depus cererea de apel în termenul legal de atac. În conformitate cu art. 110 CPC, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. În conformitate cu art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui.

Conform art.362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art. 116 alin. 1-3 CPC, (1) Persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. (2) Cererea de repunere în termen se depune la instanţa judecătorească care efectuează actul de procedură şi se examinează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluţionarea repunerii în termen. (3) La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.

Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). 2 Colegiul constată că, la şedinţa de pronunţare a dispozitivului hotărîrii apelantul Perju Dumitru a fost prezent şi a dat declaraţii. Cererea de apel depusă de Perju Dumtru a fost înregistrată la cancelaria Judecătoriei Sîngerei la 28 iulie 2014, moment ce prin raportare la 14 iulie 2014 -ultima zi de declarare a apelului, indică asupra tardivităţii acestuia. Astfel, conchide instanţa de recurs că, cererea de apel depusă de Perju Dumitru la 28 iulie 2014 este depusă în afara termenului legal, deoarece la depunerera apelului nu s-a respectat termenul de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii.

Mai mult ca atît, Perju Dumitru în cererea de apel nu a solicitat repunerea în termen. Colegiul reţine ca justă şi concluzia instanţei de apel, conform căreia este omis termenul de declarare a apelului şi împotriva hotărîrii suplimentare din 20.06.2014, or, aceasta se supune aceloraşi forme de atac - 30 zile de la pronunţare; la caz ultima zi de declarare a apelului fiind 21 iulie 2014, prin urmare apelul declarat la 28.07.2014 este de asemenea unul tardiv.

Instanţa de recurs apreciază critic argumentul recurentului potrivit căruia nu a omis termenului de atac cu apel de 30 zile, deoarece hotărîrea suplimentară din 20.06.2014 privind achitarea taxei de stat, emisă pe acest caz, a fost recepţionată de către acesta la data de 30 iunie 2014, or, recurentul cunoştea şi/sau trebuia să cunoască despre faptul că instanţa urmeză să emite o hotărîre suplimentară cu privire la achitarea taxei de stat ca urmare a judecării cauzei şi pronunţării unei hotărîri, în special şi datorită faptului că prin încheierea din 30.04.2013, instanţa a dispus amînarea achitării taxei de stat pînă la pronunţarea hotărîrii. Mai menţionează Colegiul că, hotărîrea suplimentară din 20.06.2014, nu influienţează şi nu examinează fondul cauzei, judecat prin Judecătoriei Sîngerei din 12.06.2014, ci dispune doar încasarea în beneficiul statului a taxei de stat.

Colegiul mai reţine că, în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (1) şi (3) şi 61 alin. (l) Codul de procedură civilă, participanţii la proces sînt în drept să atace actele judiciare şi să-şi exercite toate drepturile procedurale acordate de legislaţia procedurală civilă. Participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună- credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Buna-credinţă prezumă că partea este obligată la intervale rezonabile de timp să manifeste diligenţă şi să se intereseze de soarta dosarelor despre care cunosc cu certitudine că se află pe rolul instanţei cu participarea lor şi să respecte termenele prevăzute de lege.

În acest sens, Colegiul conchide că instanţa de apel corect a apreciat începutul curgerii termenului de atac cu apel din ziua pronunţării dispozitivului, aşa cum prevede art. 362 alin. (1) CPC şi corect a restituit cererea de apel apelantului Perju Dumitru, or, acesta nu a depus cererea de apel în termenul legal de atac şi nici nu a solicitat repunerea în termen. La caz, Colegiul notează că, o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărîrii judecătoreşti emise în instanţa de fond şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice.

În hotărîrea CEDO pronunţată în cauza Ponomaryov vs 3 Ucraina (3 aprilie 2008), Curtea Europeană a notat că, deşi în speţă nu era vorba despre desfiinţarea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanţe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuşi, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge principiul securităţii raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac. Curtea a admis că revine în primul rînd instanţelor interne să decidă asupra repunerii în termen de introducere a căii ordinare de atac, dar ele nu se bucură de o marjă de apreciere nelimitată.

Instanţele sunt obligate să indice motivele pentru care au acceptat repunerea în termen. Un asemenea motiv ar putea fi, spre exemplu, necomunicarea hotărîrii luate în proces de către autorităţile competente ale statului. Chiar şi atunci, totuşi, indică Curtea, posibilitatea repunerii în termen nu ar fi nelimitată, dată fiind obligaţia părţilor de a se interesa, la intervale rezonabile, de stadiul procesului de care ele au cunoştinţă. În toate cazurile, instanţele interne ar trebui să verifice dacă motivele de repunere în termen ar putea justifica o ingerinţă în principiul autorităţii de lucru judecat. Reglementări similare au fost statuate de către Înalta Curte şi în cauzele Ceachir vs Moldova, Popov vs Moldova şi Melnic vs Moldova, în care s-a menţionat că prin neaducerea vre-unui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către paraţi a unui act procedural, instanţele judecătoreşti naţionale au încălcat drepturile reclamanţilor la un proces echitabil.

În acest context, argumentele invocate de Perju Dumitru nu se încadrează în temeiurile de casare a încheierii recurate. În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată netemeinicia motivelor invocate de către recurent în cererea de recurs. Ţinînd cont de cele expuse şi în temeiul art. 427 lit. a) CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Perju Dumitru. Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 05 septembrie 2014, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Perju Dumitru împotriva SC „Noctiluca” SRL privind anularea hotărîrii Adunării Generale a Asociaţilor SC „Noctiluca” SRL din 21.06.2010 şi repartizarea profitului net acumulat la SC „Noctiluca” SRL pentru anii 2008-2010.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.