2ra-3212/14 — Constatarea violării dreptului la prezumţia nevinovăţiei în legătură cu expresiile utilizate în documente oficiale şi citite în şedinţă publică de către procurorul Procuraturii Militare Chişinău, constatarea violării dreptului la libertate şi siguranţă în legătură cu atragerea ilegală la răspundere penală şi privarea ilegală de libertate, repararea prejudiciului moral, obligarea procurorului de a aduce scuze oficiale din numele statului

prima instanţă – L. Lupaşco dosarul nr. 2ra-3212/14 instanţa de apel – N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 05 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de Procuratura Generală a Republicii Moldova, Petru Mihailov şi Anatolie Lopatenco, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Anatolie Lopatenco şi Petru Mihailov împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu privire la constatarea violării dreptului la prezumţia nevinovăţiei în legătură cu expresiile utilizate în documente oficiale şi citite în şedinţă publică de către procurorul Procuraturii Militare Chişinău, constatarea violării dreptului la libertate şi siguranţă în legătură cu atragerea ilegală la răspundere penală şi privarea ilegală de libertate, repararea prejudiciului moral, obligarea procurorului de a aduce scuze oficiale din numele statului împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 08 iulie 2014, prin care au fost respinse apelurile declarate de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, Procuratura Generală a Republicii Moldova, Anatolie Lopatenco şi Petru Mihailov şi a fost menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 20 decembrie 2013,

prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 08 decembrie 2011, Anatolie Lopatenco şi Petru Mihailov au depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor al RM şi Procuraturii Generale a RM cu privire la constatarea violării dreptului la prezumţia nevinovăţiei în legătură cu atragerea ilegală la răspundere penală, constatarea violării dreptului la libertate şi siguranţă în legătură cu atragerea ilegală la răspundere penală şi privarea ilegală de libertate, repararea prejudiciului moral şi obligarea procurorului de a aduce scuze oficiale din numele statului. În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că prin sentinţa Judecătoriei Militare mun.

Chişinău din 23 decembrie 2010 au fost condamnaţi în baza art. 368 alin. (2) lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 79 din Codul penal la câte 3 luni închisoare fiecare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, iar conform art. 66 din Codul penal, le-a fost retras gradul militar - locotenent major şi 1 au fost încasate în mod solidar de la ei cheltuielile de judecată. Întru asigurarea executării sentinţei, s-a dispus luarea lor sub strajă în sala de şedinţe. Menţionează că prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 28 ianuarie 2011 apelul avocatului Igor Isac în interesele inculpaţilor Anatolie Lopatenco şi Petru Mihailov a fost admis, casată sentinţa Judecătoriei Militare, mun.

Chişinău din 23 decembrie 2010, rejudecată cauza şi pronunţată o nouă hotărâre, prin care ei au fost achitaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 368 alin. (2) lit. a) din Codul penal, din motiv că nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii. În baza acestei decizii s-a dispus eliberarea imediată a lor din starea de arest.

Reclamanţii susţin că prin decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 18 octombrie 2011 a fost respins ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de nivelul Curţii de Apel Chişinău împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 28 ianuarie 2011. Afirmă că urmărirea penală în privinţa lor a fost începută la 27 octombrie 2010. La 08 noiembrie 2010, ei au fost puşi sub învinuire privind săvârşirea unei infracţiuni grave, fiindu-le aplicată măsura preventivă - declaraţia de nepărăsire a ţării, care a fost menţinută până la pronunţarea sentinţei de condamnare - 25 de zile. Prin sentinţa Judecătoriei Militare, mun. Chişinău din 23 decembrie 2010 ei au fost condamnaţi la privaţiune de libertate şi arestaţi preventiv în sala de şedinţe.

În arest preventiv s-au aflat până la pronunţarea deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 28 ianuarie 2011, în baza căreia au fost achitaţi şi eliberaţi din arest preventiv imediat după pronunţare, adică termenul arestului preventiv pentru ambii a constituit 36 de zile. Consideră că acţiuni ilicite ale organelor de urmărire penală şi judiciare sunt: începerea urmăririi penale, punerea sub învinuire, aplicarea măsurii preventive obligarea de nepărăsire a ţării, suspendarea provizorie din funcţie, violarea prezumţiei de nevinovăţie şi condamnarea lor de către instanţa de fond.

Invocă că conform pct. 14 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la aplicarea de către instanţele de judecata a legislaţiei ce reglementează repararea prejudiciului moral” nr. 9 din 09 octombrie 2006, dreptul la repararea prejudiciului moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii si ale instanţelor judecătoreşti apare în cazul pronunţării sentinţei de achitare, iar conform pct. 13 din aceeaşi Hotărâre, prejudiciul moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti este reparabil în următoarele cazuri: reţinerea ilegală, aplicarea ilegală a măsurii represive de ţinere sub arest, tragerea ilegală la răspundere penală, condamnarea ilegală.

Mai invocă că în cadrul procesului penal s-a constatat cu certitudine că ei au fost achitaţi şi nu au fost declaraţi culpabili în comiterea infracţiunii incriminate, astfel, ei au fost traşi la răspundere penală ilegal şi prin urmare, sunt în drept să ceară repararea prejudiciului moral cauzat prin tragerea ilegală la răspundere penală, deoarece le-au fost cauzate suferinţe sufleteşti şi psihice, ce s-au exprimat prin jignire, ruşine şi stare de disconfort, pe care le-au suportat. Menţionează că pe perioada procesului penal ei s-au aflat în stres continuu, care le-a afectat viaţa pe plan familial, deoarece ambii au fost şi sunt căsătoriţi, fiind îngrijoraţi nu numai de propriul destin, dar şi de soarta familiei.

2 Susţin că în legătură cu faptul că cazul penal de acuzare a lor a fost mediatizat în Nota raport de bilanţ pentru anul 2010 al Trupelor de carabinieri, au aflat cunoscuţii, prietenii, rudele apropiate, inclusiv şi părinţii, care sunt în etate şi de care până în prezent le este ruşine de faptul că copii lor au fost judecaţi pe un dosar penal, ceea ce pentru familia lor este un lucru inadmisibil şi umilitor. Sunt persoane cu studii superioare, prin forţe proprii au obţinut o profesie, au înalte calităţi morale pe care le preţuiesc şi le respectă în tot ceea ce fac, nu au fost implicaţi în scandaluri, bătăi sau traşi la răspundere administrativă, penală, au fost întotdeauna familişti convinşi.

Afirmă că prejudiciile afective constau în suferinţe psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de afecţiune, care cuprind suferinţele psihice determinate de pierderea locului de munca, de limitarea sau privarea temporară de anumite drepturi, cât şi orice alte suferinţe psihice similare. Au fost aduse şi prejudicii onoarei, cinstei, demnităţii, prestigiului sau reputaţiei profesionale, deoarece în unitatea militară le-au fost date aprecieri nefavorabile în legătură cu atragerea la răspundere penală, inclusiv cele privind reputaţia şi probitatea profesională. Din considerentele expuse, după achitare şi expirarea contractului, ei nu şi-au exprimat dorinţa de a prelungi contractul pentru continuarea serviciului în cadrul trupelor de carabinieri ale MAI, fiind concediaţi la propria dorinţă.

Remarcă că dreptul la libertate şi siguranţă este un drept fundamental prevăzut în art. 5 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care statuează că orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii. Invocă că cele 36 de zile, în care s-au aflat în arest, au fost în perioada 23 decembrie 2010 - 28 ianuarie 2011. În această perioadă de timp sunt 3 zile de sărbători, iar conform art. 111 alin. (1) din Codul muncii, zilele de sărbătoare nelucrătoare, cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sunt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp), sunt 01 ianuarie - Anul Nou şi 07 şi 08 ianuarie - Naşterea lui Isus Hristos (Crăciunul).

Dat fiind faptul că ei se aflau în arest preventiv, au fost privaţi de posibilitatea ce a se afla în sânul familiei şi a savura din splendoarea sărbătorilor de iarnă.

Mai invocă că suferinţele psihice au fost amplificate în cazul lui Anatolie Lopatenco, deoarece pe umerii soţiei Ana Lopatenco a rămas îngrijirea şi asigurarea cu cele necesare a feciorului Anatolie Lopatenco, care avea la momentul arestării tatălui 06 luni, iar în cazul lui Petru Mihailov, disconfortul emoţional s-a intensificat, deoarece soţia era însărcinată, iar copilul s-a născut în ziua în care a fost respins ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curţii de Apel prin decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 18 octombrie 2011. Solicită constatarea violării dreptului lor la prezumţia nevinovăţiei în legătură cu atragerea ilegală la răspundere penală; constatarea violării dreptului lor la libertate şi siguranţă în legătură cu atragerea ilegală la răspunderea penală şi privarea ilegală de libertate; încasarea de la pârât Ministerul Finanţelor al RM în folosul lor a câte 100000 lei pentru fiecare, în vederea reparării prejudiciului moral cauzat în legătură cu tragerea la răspundere penală şi deţinerea ilegală, obligarea procurorului, care a exercitat urmărirea penală, de a aduce scuze oficiale în numele statului faţă de reclamanţi,

conform procedurii stabilite de art. 12 al Legii nr. 1545 din 25 februarie 3 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti şi încasarea de la pârât a cheltuielilor de judecare a pricinii. Ulterior, Anatolie Lopatenco şi Petru Mihailov au depus o cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitând constatarea violării dreptului lor la prezumţia nevinovăţiei în legătură cu expresiile utilizate în documente oficiale şi citite în şedinţă publică din 07 martie 2013 a Judecătoriei militare de către procurorul în Procuratura militară Chişinău, Ivan Grosu şi încasarea de la pârâtul Ministerul Finanţelor al RM în folosul lor, cu titlu de compensare a prejudiciului moral cauzat în legătură cu tragerea la răspundere penală, deţinerea ilegală şi violarea dreptului la prezumţia de nevinovăţie, a sumei în mărime 150 000 lei pentru fiecare.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 20 decembrie 2013 acţiunea a fost admisă parţial, încasat din contul bugetului de stat al Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul lui Anatolie Lopatenco suma de 10000 lei, cu titlu de prejudiciul moral şi cheltuielile de judecată în sumă de 3050 lei, iar în total suma de 13050 lei, încasat din contul bugetului de stat al Republicii Moldova, prin intermediu Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul lui Petru Mihailov suma de 10000 lei, cu titlu de prejudiciul moral şi cheltuielile de judecată în sumă de 8916 lei, iar în total suma de 18916 lei şi obligată Procuratura Generală a RM să aducă scuze oficiale lui Anatolie Lopatenco şi Petru Mihailov în scris în numele statului lui pentru supunerea neîntemeiată la urmărirea penală.

În rest acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 iulie 2014 au fost respinse apelurile declarate de Ministerul Finanţelor al RM, Procuratura Generală a RM, Anatolie Lopatenco şi Petru Mihailov şi a fost menţinută hotărârea primei instanţe. La 29 august 2014 Procuratura Generală a RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie diminuată suma despăgubirilor băneşti pentru prejudiciul moral în limitele rezonabile. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând că la caz au fost aplicate eronat normele de drept material.

Menţionează că la adoptarea deciziei, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că acţiunile de urmărire penală au fost realizate în limitele prevederilor legislaţiei procesuale şi materiale, iar pe parcursul urmăririi penale şi judecării cauzei penale de acuzare a lui Anatolie Lopatenco şi Petru Mihailov, ultimii nu au prezentat careva reclamaţii aferent acţiunilor ilegale ale organului de urmărire penală şi ale procuraturii manifestate prin presiune psihologică sau fizică asupra sa în scopul obţinerii de la aceştia a declaraţiilor sau eventual a recunoaşterii vinovăţiei. Susţine că la examinarea apelului, instanţa urma să ţină cont de faptul că intimaţii au beneficiat de asistenţă juridică pe parcursul procesului penal, neprezentând careva reclamaţii în limita prevederilor legale cu referinţă la accesul liber la justiţie sau lezarea drepturilor sale procesuale.

Afirmă că organul de urmărire penală are obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei, de a evidenţia atât circumstanţele care dovedesc vinovăţia bănuitului, învinuitului, inculpatului, cât şi cele care îl dezvinovăţesc, precum şi circumstanţele care îi atenuează sau agravează răspunderea.

4 Invocă că prin prisma prevederilor Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale este suficient ca infracţiunea să fie „penală”, prin natura sa, din perspectiva Convenţiei sau ca persoana să fie pasibilă de o sancţiune care este de natura sau gravitatea necesară pentru a intra în sfera „penală” (cauza Bendenoun, paragraful 47; cauza Gayfallov AEBE, paragraful 33). De asemenea, indică că aplicabilitatea art. 6 din Legea cu privire la modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. l545-XIII din 25 februarie 1998, prin prisma prevederilor art. 3 din Legea nominalizată, are loc în cazurile în care, în conformitate cu prevederile legii, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma: reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală; condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă neremunerată în folosul comunităţii; efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a percheziţiei, ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării sau suspendării ilegale din lucru (funcţie),

precum şi în urma altor acţiuni de procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice; supunerii ilegale la arest administrativ, reţinerii administrative ilegale sau aplicării ilegale a amenzii administrative de către instanţa de judecată; efectuării măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei; ridicării ilegale a documentelor contabile, a altor documente, a banilor, a ştampilelor, precum şi în urmă blocării conturilor bancare. Mai invocă că în baza sentinţei de achitare pronunţate în privinţa intimaţilor, careva act procesual sau acţiune a organului de urmărire penală sau a procuraturii nu au fost recunoscute ca fiind ilegale sau declarate nule, pierzându-şi astfel valoarea probantă întru susţinerea acuzării de stat.

Menţionează că în practica sa, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului constată că achitarea de către instanţele naţionale a persoanei învinuite de autorităţile judiciare competente în comiterea unei infracţiuni, constituie prin sine însuşi un act de satisfacţie morală, iar cuantificarea în echivalent bănesc a sumelor pretinse de către reclamant cu titlu de prejudiciu moral trebuie privită ca o modalitate acordată acestei persoane de a-şi compensa cheltuielile suportate în cadrul procesului penal şi nicidecum aceste sume nu trebuie privite ca o modalitate de prejudiciere a interesului public şi să nu depăşească limitele rezonabile, astfel încât să nu poată fi privită ca un mijloc de îmbogăţire fără justă cauză.

Susţine că reieşind din prevederile art. 1405 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 6 lit. b) din Legea menţionată, suma încasată de către instanţele judecătoreşti, cu titlu de prejudiciu moral, este exagerată. Afirmă că deoarece răspunderea pentru prejudiciul moral are un caracter compensator, acesta urmează să se determine de către instanţa judecătorească, reieşind din circumstanţele concrete ale cauzei, ţinându-se cont de persoana reclamantului şi de măsura în care această compensaţie poate să-i aducă satisfacţie. Totodată, la aprecierea prejudiciului moral, se ia obligatoriu în consideraţie principiul general al echităţii şi suma nu trebuie să fie vădit disproporţionată cu sumele acordate de Curtea Europeană în speţele similare.

Sarcina probării prejudiciului moral nu poate fi pusă pe seama reclamantului şi se apreciază individual 5 pentru fiecare caz, luându-se în consideraţie argumentele ambelor părţi în proces şi excluzându-se excesiv şi vădit exagerate. Consideră că atât prima instanţă, cât şi cea de apel neîntemeiat au obligat Procuratura Generală a RM să aducă scuze oficiale intimaţilor, ca urmare a aplicării eronate a normelor de drept material. Invocă că instanţele au ignorat prevederile art. 12 alin. (4) din Legea menţionată, care statuează că scuzele oficiale sunt aduse în termen de 15 zile de la data apariţiei dreptului la repararea prejudiciului. De la data când sentinţa de achitare a rămas definitivă intimaţii nu au adresat cereri Procuraturii Generale, prin care să solicite aducerea scuzelor prin intermediul mijloacelor mass-media.

La 17 septembrie 2014, Petru Mihailov şi Anatolie Lopatenco au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti în partea respingerii pretenţiilor sale şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea integrală a acţiunii. În motivarea recursului au invocat dezacordul cu încasarea a sumei de doar 10000 lei pentru fiecare, în vederea reparării prejudiciului moral, deoarece în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti le-au fost cauzate suferinţe morale enorme, care s-au exprimat prin jignire, ruşine şi stare de disconfort, pe care le-au suportat. Menţionează că pe perioada procesului penal, ei s-au aflat în stres continuu, care le-a afectat viaţa pe plan familial, deoarece ambii erau şi sunt căsătoriţi, fiind îngrijoraţi nu numai de propriul destin, dar şi de soarta familiei.

Susţin că în legătură cu faptul că cazul penal de acuzare a lor a fost mediatizat în Nota raport de bilanţ pentru mul 2010 al Trupelor de carabinieri, au aflat cunoscuţii, prietenii, rudele apropiate, inclusiv şi părinţii, care sunt în etate şi cărora până în prezent le este ruşine că copii lor au fost judecaţi pe un dosar penal, ceea ce pentru familiile lor este un lucru inadmisibil şi umilitor. Reţin că ei sunt persoane cu studii superioare, prin forţe proprii au obţinut o profesie, au înalte calităţi morale, pe care le preţuiesc şi le respectă în tot ceea ce fac, nu au fost implicaţi în scandaluri, bătăi sau traşi la răspundere administrativă, penală, au fost întotdeauna familişti convinşi.

Afirmă că prejudiciile afective constau în suferinţe psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de afecţiune, care cuprind suferinţele psihice determinate de pierderea locului de munca, de limitarea sau privarea temporară de anumite drepturi, cit şi orice alte suferinţe psihice similare. Invocă că au fost aduse prejudicii şi onoarei, cinstei, demnităţii, prestigiului sau reputaţiei profesionale, deoarece în unitatea militară le-au fost date aprecieri nefavorabile în legătură cu atragerea la răspundere penală, inclusiv cele privind reputaţia şi probitatea profesională. Din considerentele expuse, după achitarea şi expirarea contractului, ei nu au mai dorit să prelungească contractul pentru continuarea serviciului în cadrul trupelor de carabinieri a MAI şi s-au concediat din propria dorinţă, astfel, 04 ani de studii la Institutul Militar s-au dus în vânt.

Mai invocă că instanţa, la determinarea mărimii compensaţiei pentru prejudiciul moral, trebuia neapărat să ia în consideraţie atât aprecierea subiectivă privind gravitatea cauzării suferinţelor psihice, cât şi datele obiective care certifică acest fapt, îndeosebi: importanţa vitală a drepturilor personale nepatrimoniale - inviolabilitatea personală, onoarea, demnitatea şi reputaţia profesionala. 6 Menţionează că cele 36 de zile, în care s-au aflat în arest, au fost în perioada 23 decembrie 2010 - 28 ianuarie 2011. În această perioadă de timp au fost 03 zile de sărbători. Conform art. 111 alin. (l) din Codul muncii, zilele de sărbătoare nelucrătoare, cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sunt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp), sunt 01 ianuarie - Anul Nou şi 07 şi 08 ianuarie - Naşterea lui Isus Hristos (Crăciunul).

Dat fiind faptul că ei se aflau în arest preventiv, au fost privaţi de posibilitatea ce a se afla în sânul familiei şi a savura din splendoarea sărbătorilor de iarnă.

Susţin că suferinţele psihice au fost amplificate în cazul lui Anatolie Lopatenco, deoarece pe umerii soţiei Ana Lopatenco a rămas îngrijirea şi asigurarea cu cele necesare a feciorului Anatolie Lopatenco, care avea la momentul arestării tatălui, 06 luni, iar în cazul lui Petru Mihailov, disconfortul emoţional s-a intensificat, deoarece soţia era însărcinată, iar copilul s-a născut în ziua în care a fost respins ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curţii de Apel prin decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 18 octombrie 2011. Afirmă că raportul de expertiză judiciară asupra dosarului nr. 2-7625/11 din 26 februarie 2013 probează suferinţele psihice suportate de către ei în legătură cu dosarul penal, în care au fost antrenaţi de către organele de urmărire penală.

Invocă că în cauza Canea contra Moldova (hotărârea din 17 mai 2011, cererea nr. 2474/06), Curtea a acordat reclamantului suma de 6000 Euro, cu titlu de compensaţii în legătură cu constatarea încălcării dreptului la libertate şi siguranţă, art. 5 CEDO, pentru 3 zile de detenţie într-un caz contravenţional. La 30 septembrie 2014, Ministerul Finanţelor al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia şi modificarea hotărârilor judecătoreşti în sensul micşorării cuantumului prejudiciului moral în limite rezonabile şi respingerii pretenţiei cu privire la repararea prejudiciului material cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului a invocat că hotărârile judecătoreşti sunt neîntemeiate, deoarece instanţele judecătoreşti au interpretat eronat prevederile Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Menţionează că instanţa urma să menţină echilibru între interesele individuale ale persoanei, în cazul dat ale intimaţilor şi interesele generale ale întregii societăţi. Deci, urmează a fi respectat principiul reparării echitabile şi rezonabile a daunei morale. Consideră că cuantumul prejudiciului moral în sumă de 10000 lei pentru fiecare intimat, adjudecat prin hotărârea primei instanţe şi menţinută prin decizia instanţei de apel, este exagerată şi eronat estimată.

Susţine că Ministerul Finanţelor nu neagă faptul că persoanelor, care au devenit victime ale unor erori de investigaţie în procesul penal, urmează să li se plătească o compensaţie. Afirmă că conform practicii judecătoreşti stabilite pe asemenea categorii de litigii, aplicarea în privinţa reclamantului a arestului preventiv joacă un rol esenţial la stabilirea mărimii prejudiciului moral, însă, totodată, Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 nu conţine norme, care ar stabili expres modalitatea evaluării prejudiciului 7 moral cauzat unei persoane în urma acţiunilor ilegale ale organelor de drept şi, prin urmare, consideră că la estimarea prejudiciului moral, instanţa trebuie să ţină cont de menţinerea unui echilibru între compensaţii şi venituri nejustificate.

Invocă că la pronunţarea hotărârii, instanţele judecătoreşti nu au luat în considerare principiul reparării rezonabile a daunei morale, adică astfel încât suma acordată să nu constituie o contribuţie excesivă a celui ce plăteşte, deci a statului, şi nici venit nejustificat pentru cel despăgubit. Cu alte cuvinte, suma acordată trebuie să poată fi calificată numai ca despăgubire. Consideră că acest lucru nu a fost realizat de către instanţele judecătoreşti. Mai invocă că la stabilirea cuantumului prejudiciului moral, prima instanţă nu a luat în consideraţie şi persoana recurentului - pârât Ministerul Finanţelor, care participă în astfel de pricini în calitate de gestionar al bugetului de stat.

Prin urmare, compensaţia urmează a fi plătită din banii publici, adică din taxele şi impozitele plătite de cetăţeni pentru necesităţile statului. Deci, paguba nu va fi recuperată nemijlocit de persoanele, care prin acţiunile sale au admis survenirea suferinţelor sufleteşti, dar de către stat, care în măsură rezonabilă este chemat să minimalizeze suferinţele morale prin compensare pecuniară. Menţionează că suma de bani, care urmează a fi adjudecată intimaţilor, nu reprezintă însăşi reparaţia lui, deoarece el nu poate fi reparat în virtutea naturii sale specifice, ci reprezintă echivalentul bănesc prin care persoana care a suferit moral poate să-şi procure emoţii pozitive echivalente suferinţelor fizice şi psihice suportate.

Din aceste considerente, suma acordată de prima instanţă, în cazul în care nu va fi micşorată, va constitui o sursă de îmbogăţire nejustificată. Consideră că instanţele judecătoreşti nu au luat în consideraţie pct. 28 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 9 din 09 octombrie 2006 „Cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează repararea prejudiciului moral”, care prevede că obligaţia de a dovedi faptul pricinuirii prejudiciului moral (suferinţelor fizice sau psihice suportate) o exercită partea vătămată, de aceea în cererea despre compensarea prejudiciului moral aceasta trebuie să indice de către cine, în ce circumstanţe şi în baza căror acţiuni(inacţiuni) i-au fost cauzate suferinţele morale (psihice) sau fizice, prin ce se manifestă acestea.

Susţine că cheltuielile de judecată, dispuse de către instanţele judecătoreşti pentru Anatolie Lopatenco - 3050 lei şi Petru Mihailov - 8916 lei, sunt neîntemeiate. Afirmă că intimaţii nu au prezentat nici o dovadă a acţiunilor întreprinse de persoanele, ce i-au acordat asistenţă juridică. Reţine că pentru determinarea cuantumului compensaţiei acordate, instanţa de judecată, pentru a face o apreciere corectă, va mai ţine cont de complexitatea cauzei; noutatea şi dificultatea întrebărilor juridice ridicate de speţă, aportul avocatului la soluţionarea cauzei; timpul şi munca depusă de avocat, faptul în ce măsură munca avocatului în cauza respectivă îi limitează capacitatea de a lucra în alte dosare.

Invocă că în cauza dată nu sunt întrunite cerinţele necesare prevăzute de legislaţia în vigoare şi, în special, de art. 96 CPC şi pct. 21 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 25 din 28 iunie 2004 pentru compensarea cheltuielilor de judecată. Menţionează că decizia recurată a fost înregistrată în cancelaria Ministerului Finanţelor RM la 18 august 2014. 8 În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa recurenţilor la 04 august 2014, iar alte date la materialele dosarului lipsesc. Astfel, la caz se constată că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursurile în termen.

Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt inadmisibile din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de Procuratura Generală a RM, Petru Mihailov şi Anatolie Lopatenco, Ministerul Finanţelor al RM nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile declarate Procuratura Generală a RM, Petru Mihailov şi Anatolie Lopatenco, Ministerul Finanţelor al RM, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera 9 recursurile declarate de Procuratura Generală a RM, Petru Mihailov şi Anatolie Lopatenco, Ministerul Finanţelor al RM ca inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursurile declarate de Procuratura Generală a Republicii Moldova, Petru Mihailov şi Anatolie Lopatenco, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 10