- Dosarul nr.
- 3ra-1362/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 octombrie 2014
- Părțile
- Oficiul teritorial Orhei al Cancelariei de Stat vs Consiliul comunei Brinzenii-Noi raionul Telenesti, Comisia de Licitatie, intervenient accesoriu SC Expertlab SRL
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
3ra-1362/14 — Anularea rezultatelor licitaţiei
prima instanță: L. Steliana dosarul 3ra-1362/14 instanța de apel: S. Procopciuc, E. Grumeza, G. Scutelnic ÎNCHEIERE 29 octombrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii – Dumitru Mardari, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de către Societatea Comercială „EXPERTLAB” Societate cu Răspundere Limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat către Consiliul Brînzenii Noi raionul Teleneşti, privind contestarea actelor administrative, împotriva deciziei Curții de Apel Bălţi din 10 iunie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, casată hotărîrea Judecătoriei Teleneşti din 17 februarie 2014 cu emiterea unei soluţii noi sub formă de încheiere şi hotărîre după cum urmează, a fost scoasă de pe rol cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat în partea ce ţine de contestarea deciziei nr. 1/5 din 14 februarie 2013 şi anulat procesul-verbal al rezultatelor licitaţiei nr. 1 din 14 mai 2013, c o n s t a t ă: La 20 iunie 2013, reclamantul Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată către Consiliul Brînzenii Noi raionul Teleneşti, privind contestarea actelor administrative.
În motivarea acţiunii reclamantul Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat a indicat că la 14 mai 2013 a avut loc licitaţia cu strigare pentru vînzarea construcţiei hidrotehnice cu nr. cadastral 8942114.191.01 situat în raionul Teleneşti str. Prieteniei 79. Mai indică reclamantul Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat că la 20 mai 2013 au fost prezentate spre controlul administrativ actele privind rezultatele licitaţiei cu strigare din 13 mai 2013, astfel că în cadrul controlului administrativ s-a stabilit că construcţia dată este inclusă în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1531 din 22 iunie 1993 pentru punerea în aplicare a Legii cu privire la ocrotirea monumentelor(poziţia 1466). Reclamantul indică că examinînd comunicatul informativ de expunere la licitaţie, anexă la decizia 1/2 din 14 februarie 2013 „cu privire la expunerea la licitaţie a fostei Mini Hidrocentrale electrice”, a constatat că data expunerii la licitaţie a bunului este 18 martie 2013. Reclamantul Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat invocă că actele privind rezultatele licitaţiei conţin comunicatul informativ, anexă la decizia 1/2 ce stabilesc data expunerii licitaţiei 14 mai 2013, ceia ce nu corespunde comunicatului iniţial,
de unde rezultă ilegalitatea desfăşurării licitaţiei din 14 mai 2013 pentru vînzarea construcţiei cu nr. cadastral 8942114.191.91, deoarece iniţial bunul a fost expus la 18 martie 2013, astfel consideră că pentru expunerea repetată este nevoie de decizia Consiliului Local. Indică că la 28 mai 2013, Consiliul local Brînzenii Noi a fost notificat, solicitîndu-se anularea rezultatelor licitaţiei petrecute la 14 mai 2013. Menţionează reclamantul Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat că notificarea menţionată nu a fost examinată în cadrul şedinţei Consiliului local Brînzenii Noi din 03 iunie 2013. Reclamantul Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat solicită anularea procesului-verbal nr. 1 din 14 mai 2013 privind rezultatele licitaţiei şi decizia Consiliului local Brînzenii-Noi nr. 1/5 din 14 februarie 2013 „ cu privire la expunerea la licitaţie a fostei Mini Hidrocentrale electrice”.
Prin hotărîrea Judecătoriei Teleneşti din 17 februarie 2014, a fost respinsă cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat către Consiliul comunei Brînzenii Noi r. Teleneşti.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 10 iunie 2014, a fost admis apelul declarat de către Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, casată hotărîrea Judecătoriei Teleneşti din 17 februarie 2014 cu emiterea unei soluţii noi sub formă de încheiere şi hotărîre după cum urmează, a fost scoasă de pe rol cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat în partea ce ţine de contestarea deciziei nr. 1/5 din 14 februarie 2013 şi anulat procesul-verbal al rezultatelor licitaţiei nr. 1 din 14 mai 2013. La 08 iulie 2014, SC „EXPERTLAB” S.R.L a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acesteia, casarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 10 iunie 2014 în partea în care a admis acţiunea şi de a menţine hotărîrea Judecătoriei Teleneşti din 17 februarie 2014. În motivarea cererii de recurs recurentul SC „EXPERTLAB” S.R.L a indicat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată şi ilegală, deoarece a fost emisă cu interpretarea şi aplicarea incorectă a art. 7 din Legea nr. 1530-XII privind ocrotirea monumentelor istorice.
La 15 octombrie 2014, Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat a depus referinţă la recursul declarat de către SC „EXPERTLAB” S.R.L, solicitînd respingerea recursului ca fiind neîntemeiat cu menţinerea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 10 iunie 2014. La 22 octombrie 2014, Consiliul comunei Brînzenii Noi r. Teleneşti a depus referinţă la recursul declarat de către SC „EXPERTLAB” S.R.L, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 10 iunie 2014 în partea în care a admis acţiunea şi de a menţine hotărîrea Judecătoriei Teleneşti din 17 februarie 2014. Studiind materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SC „EXPERTLAB” S.R.L nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SC „EXPERTLAB” S.R.L, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurenţii nu au invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci au formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel sau instanţa de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor recurate.
Recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SC „EXPERTLAB” S.R.L ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 269-270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de SC „EXPERTLAB” S.R.L. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Iurie Bejenaru