- Dosarul nr.
- 3ra-1310/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 octombrie 2014
- Părțile
- Ciupercă Sorin vs Inspectoratul General al Poliţiei al MAI
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1310/14 — Anularea ordinului, restabilirea la serviciu şi încasarea salariului
Judecătoria sect. Centru Dosarul nr. 3ra-1310/14 Mun. Chişinău Judecător: Al. Gafton Curtea de Apel Chişinău Judecători: D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 29 octombrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii: Sveatoslav Moldovan, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ciupercă Sorin, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ciupercă Sorin către Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne privind anularea ordinului de sancţionare disciplinară, restabilire în funcţie, încasarea salariului pentru perioada lipsei forţate de la serviciu, încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2014, CONSTATĂ : La data de 22 august 2013, reclamantul Ciupercă Sorin, s-a adresat în Judecătoria Centru mun.
Chişinău cu o cerere de chemare în judecată către Inspectoratul General al Poliţiei al MAI RM privind anularea Ordinul Inspectoratului General de Poliţie al MAI fară număr şi dată privind sancţionarea disciplinară cu concedierea din cadrul IGP al MAI a lui Ciupercă Sorin, încasarea prejudiciului material cauzat şi anume a salariului pentru absenţa forţată de la serviciu pe durata concedierii mele ilegale precum, a prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei RM şi a cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii formulate, reclamantul Ciupercă Sorin a indicat că, a fost angajat în funcţie de inspector de patrulare rutieră a Companiei Rîşcani a Batalionului nr. 2 al subdiviziunii mobile a Brigăzii de patrulare a INP al IGP al MAI din 05.03.2013.
Prin Ordinul fară număr şi fară dată vizat doar cu data de 26.07.2013 s-a dispus sancţionarea sa disciplinară fiindu-i aplicată drept sancţiune - concedierea din cadrul IGP al MAI, cu achitarea compensaţiilor băneşti pentru concediile nefolosite. Consideră reclamantul ordinul contestat drept nul şi pasibil anulării deoarece sancţionarea d-lui a fost dispusă pentru faptul că ar fi comis acte de corupţie. Astfel, menţionează reclamantul că, în ordinul privind sancţionarea este stipulat că fiind în serviciu la 11.07.2013, a staţionat automobilul de model Mazda 1 de la conducătorul căruia a pretins suma de 100 lei pentru neîntocmirea procesului verbal. Abaterea dată este una neîntemeiată, iar angajatorul l-a aplicarea acesteia a neglijat prevederile legal stabilite la art. 210 Codul Muncii al RM, conform căruia sancţiunea disciplinară se aplică prin ordin în care se indică în mod obligatoriu temeiul de fapt şi de drept a aplicării sancţiuni.
A mai indicat Ciupercă Sorin că, ordinul de concediere este fară dată si fară număr, conţinând doar rezoluţia pe care este indicată data de 26.07.2013, mai mult decît atît, ordinul nu conţine data concedierii sale din organe. La emiterea ordinului de concediere nu i-a fost achitată plata pentru munca efectuată şi indemnizaţiile necesare, nu i-a fost eliberat carnetul de muncă. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 februarie 2014, acţiunea înaintată de Ciupercă Sorin a fost respinsă ca fiind nefondată. Pentru a hotărî astfel, instaţa de fond s-a bazat pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor prezente şi apreciate din punct de vedere al pertinenţei, admisibilităţii, veridicităţii iar în ansamblu a constatat cu certitudine că, cerinţele invocate în acţiune, nu se încadrează în prevederile legii.
La 11 februarie 2014 Ciupercă Sorin a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea apelului, casarea hotărârii instanţei de fond cu emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2014 s-a respins apelul declarat de către Ciupercă Sorin şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei sect. Centru, mun. Chişinău din 06 februarie 2014. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate.
Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată. Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel Ciupercă Sorin a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24.06.2014 şi a hotărîrii Judecătoriei sect.Centru, mun. Chişinău din 06.02.2014. La 15.10.2014 reprezentantul Inspectoratului General de Poliţie al MAI, Sîrbu Veaceslav a înaintat referinţă prin care a solicitat declararea ca fiind inadmisibil a recursului înaintat de către Ciupercă Sorin cu menţinerea hotărîrii instanţei de fond şi a deciziei instanţei de apel ca fiind legale.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a reiterat argumentele de fapt expuse în cererea de apel şi anume, neaplicarea normelor de drept material şi procedural pertinente cauzei. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii 2 Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs.
În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.
Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de către Ciupercă Sorin asemenea aspecte nu se regăsesc. 3 Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ciupercă Sorin ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Ciupercă Sorin, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2014, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ciupercă Sorin către Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne privind anularea ordinului de sancţionare disciplinară, restabilire în funcţie, încasarea salariului pentru perioada lipsei forţate de la serviciu, încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată . Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea 4