- Dosarul nr.
- 2ra-2542/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 octombrie 2014
- Părțile
- Mihailov Veaceslav vs Ministerul Finanţelor şi Procuratura Botanica mun.Chişunău
- Pe scurt
- Dreptul persoanei fizice la repararea prejudiciului moral în mărimea şi în modul stabilite de prezenta lege apare în cazurile specificate la art.6.
2ra-2542/14 — Repararea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: O. Melniciuc dosarul nr. 2ra-2542/14 instanţa de apel: M. Anton, T. Pelin, A. Panov DECIZIE 29 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii - Ala Cobăneanu, Sveatoslav Moldovan Vera Macinskaia, Liliana Catan examinând recursul declarat de Mihailov Veaceslav, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mihailov Veaceslav împotriva Ministerului Finanţelor, intervenient accesoriu Procuratura Botanica mun.
Chişinău cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014, c o n s t a t ă La 02.08.2011 Mihailov Veaceslav s-a adresat cu cererea de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor, intervenient accesoriu Procuratura Botanica mun. Chişinău cu privire la recuperarea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii Mihailov Veaceslav a menţionat că, prin ordonanţa procurorului în Procuratura Botanica mun.
Chişinău Balan Galina din 02.08.2004, s-a pornit urmărirea penală în privinţa sa, în baza semnelor componenţei de infracţiune prevăzută de art.195 alin. (2) din Codul penal. 1 Prin ordonanţa procurorului în Procuratura Botanica mun. Chişinău Balan Galina din 29.10.2004, Mihailov Veaceslav a fost recunoscut în calitate de bănuit pe cauza penală nr.2004428081, conform semnelor infracţiunii prevăzute de art.195 alin. (2) din Codul penal. Prin ordonanţa procurorului în Procuratura Botanica mun. Chişinău Balan Galina din 29.01.2005, Mihailov Veaceslav a fost pus sub învinuire în săvârşirea infracţiunii menţionate. Conform ordonanţelor de aducere silită din 29.01.2005 şi 31.01.2005, procurorul în Procuratura Botanica mun.
Chişinău, Galina Balan a dispus aducerea silită a lui Mihailov Veaceslav la Procuratura Botanica mun. Chişinău pentru 29.01.2005 ora 14:00 şi 02.02.2005 ora 09:00 . Prin ordonanţa procurorului în Procuratura Botanica Chişinău, Galina Balan din 02.02.2005, faţă de învinuit Mihailov Veaceslav s-a aplicat măsura preventivă- obligarea de a nu părăsi localitatea. Conform raportului cu privire la propunerea de încetare a urmăririi penale din 17.08.2009 întocmit de ofiţerul de urmărire penală Victor Sorocean, s-a propus încetarea urmăririi pe cauza penală nr.2004428081 în privinţa lui Mihailov Veaceslav, pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii. Potrivit ordonanţei procurorului în Procuratura Botanica mun.
Chişinău Galina Balan din 26.08.2009, s-a încetat urmărirea penală în privinţa lui Mihailov Veaceslav, deoarece fapta nu întruneşte elementele infracţiunii. Face referire Mihailov Veaceslav că, urmărirea penală a durat 5 ani de zile (02 august 2004-26 august 2009), timp în care a fost ameninţat, intimidat, stresat, limitat într-un şir de drepturi, fapt ce s-a soldat cu agravarea stării de sănătate, fiind nevoit de nenumărate ori să se adreseze instituţiilor medicale. În perioada respectivă, a fost în imposibilitate să-şi găsească un loc de muncă, pe motiv că urmărirea penală a fost pornită ilegal.
Pe parcursul examinării cauzei Mihailov Veaceslav a concretizat pretenţiile înaintate solicitând, încasarea din contul Ministerului Finanţelor în beneficiul său, suma de 700000 lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral, încasarea din contul Ministerului Finanţelor în beneficiul său suma de 200000 lei cu titlu de reparare a prejudiciului material, obligarea Procuraturii Botanica mun. Chişinău să aducă scuze oficiale, constatarea faptului violării art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, constatarea faptului violării art.2 alin.2 al Protocolului nr.4 din Convenţia Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 18 mai 2013 s-a admis parţial acţiunea înaintată de Mihailov Veaceslav, s-a constatat faptul violării în raport cu Mihailov Veaceslav a art.6 din C.E.D.O., s-a încasat de la Statul Republica Moldova, prin intermediul Ministerului Finanţelor, în beneficiul lui Mihailov Veaceslav, suma de 2 10000 lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral, s-a obligat procurorul în Procuratura Botanica mun. Chişinău Galina Balan, care a condus urmărirea penală în privinţa lui Mihailov Veaceslav, să aducă scuze oficiale lui Mihailov Veaceslav pentru atragerea ilegală la răspunderea penală, în rest pretenţiile s-au respins ca fiind neîntemeiate. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014 s-a admis apelul declarat de Ministerul Finanţelor şi Procuratura Botanica mun.
Chişinău, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 18 mai 2013, s-a emis o nouă hotărâre, prin care s-a respins cererea de chemare în judecată înaintată de Mihailov Veaceslav împotriva Ministerului Finanţelor, intervenient accesoriu Procuratura Botanica mun. Chişinău cu privire la recuperarea prejudiciului material, moral şi încasarea cheltuielilor de judecată. La 19 iunie 2014 Mihailov Veaceslav a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe.
În motivarea recursului Mihailov Veaceslav a invocat, că instanţa de apel eronat a interpretat prevederile Legii nr.1545 din 25.02.1998 cu privire la condiţiile de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile organului de urmărire penală, ale procuraturii şi instanţelor de judecată, precum şi prevederile art. 285 alin. (2) şi art. 275 art. (8) din Codul de procedură penală. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul urmează a fi admis, cu casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe.
În conformitate cu art. 442 alin (1) din Codul de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. Instanţa de recurs evidenţiază următoarele circumstanţe relevante recursului declarat. Prin ordonanţa procurorului în Procuratura Botanica mun. Chişinău Balan Galina din 02.08.2004, s-a pornit urmărirea penală în privinţa lui Mihailov Veaceslav, în baza semnelor componenţei de infracţiune prevăzută de art.195 alin. (2) din Codul penal. Prin ordonanţa procurorului în Procuratura Botanica mun. Chişinău, Balan Galina din 29.10.2004, Mihailov Veaceslav a fost recunoscut în calitate de bănuit în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.195 alin. (2) din Codul penal.
Prin ordonanţa procurorului în Procuratura Botanica mun. Chişinău, Balan Galina din 29.01.2005, Mihailov Veaceslav a fost pus sub învinuire. 3 Prin ordonanţa procurorului în Procuratura Botanica Chişinău, Galina Balan din 02.02.2005, faţă de învinuit Mihailov Veaceslav s-a aplicat măsura preventivă - obligarea de a nu părăsi localitatea. Prin ordonanţa procurorului în Procuratura Botanica mun. Chişinău, Galina Balan din 26.08.2009, s-a încetat urmărirea penală în privinţa lui Mihailov Veaceslav, pe motiv că, fapta nu întruneşte elementele infracţiunii.
Instanţa de recurs menţionează că, modul şi condiţiile de răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite comise în procesele penale şi administrative de organele de urmărire penală, de procuratură şi de instanţele judecătoreşti sunt reglementate de Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.
Conform art. 3 al Legii nominalizate, urmează a fi reparat prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma: a) reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală; b) condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă neremunerată în folosul comunităţii; c) efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a percheziţiei, ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării sau suspendării ilegale din lucru (funcţie), precum şi în urma altor acţiuni de procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice etc. Conform art.6 lit. lit. a), b), c), d) din legea nominalizată, dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul: devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare; scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare; adoptării de către instanţa judecătorească a hotărîrii cu privire la anularea arestului administrativ în legătură cu reabilitarea persoanei fizice; adoptării, de către judecătorul de instrucţie, în condiţiile art. 313 alin. (5) din Codul de procedură penală, în privinţa persoanei achitate sau scoase de sub urmărire penală,
a încheierii privind înfăptuirea, în timpul procesului penal, a măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei. Conform art. 10 din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, dreptul persoanei fizice la repararea prejudiciului moral în mărimea şi în modul stabilite de prezenta lege apare în cazurile specificate la art. 6. Colegiul reiterează că, potrivit materialelor cauzei, prin ordonanţa procurorului în Procuratura Botanica mun. Chişinău, Galina Balan din 26.08.2009, s-a încetat urmărirea penală în privinţa lui Mihailov Veaceslav pe motiv că, fapta nu întruneşte elementele infracţiunii.
Instanţa de recurs menţionează că, procesul penal a fost încetat conform 4 prevederilor art.332 alin.(l) din Codul Penal conform cărora, în cazul în care, pe parcursul judecării cauzei, se constată vreunul din temeiurile prevăzute în art. 275 pct.5)-9), 285 alin. (1) pct. l), 2), 4), 5), precum şi în cazurile prevăzute în art. 53-60 din Codul penal, instanţa, prin sentinţă motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă. În susţinerea concluziei de respingere a acţiunii, instanţa de apel a menţionat că, conform art.285 alin.(2) din Codul de procedură penală, încetarea urmăririi penale are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei, prevăzute la art. 275 pct. 4)—9) din respectivul cod.
Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată din următoarele considerente. În conformitate cu art. 3 alin. 1) din Codul de procedură penală, în desfăşurarea procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al judecării cauzei în instanţa judecătorească. Prin urmare, pe motiv că ordonanţa de încetare a procesul penal în privinţa lui Mihailov Veaceslav a fost emisă de procurorul în Procuratura Botanica mun. Chişinău, Galina Balan la 26.08.2009 colegiul consideră că, urmează a fi aplicată norma procedurală ce reglementează cazurile de nereabilitare în vigoare la momentul pronunţării sentinţei.
Colegiu relevă că, la 26.08.2009 art.285 alin.(2) din Codul de procedură penală nu prevedea menţiunea cu privire la cazurile de nereabilitare a persoanei, prevăzute la art. 275 pct. 4)—9), specificarea respectivă fiind inclusă în textul articolului prin Legea nr. 66 din 05.04.2012, pe care motiv se impune concluzia că la momentul emiterii ordonanţei procurorului în Procuratura Botanica mun. Chişinău Galina Balan, cazul ce a determinat încetarea procesului penal în privinţa lui Mihailov Veaceslav este un temei de reabilitare. Astfel, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că, recurentul este în drept să solicite şi să beneficieze de repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile organului de urmărire penală, ale procuraturii şi instanţelor de judecată în temeiul Legii nr.1545 din 25.02.1998, pe motiv că la momentul emiterii ordonanţei procurorului în Procuratura Botanica mun.
Chişinău Galina Balan, cazul ce a determinat încetarea procesului penal în privinţa lui Mihailov Veaceslav reprezintă un caz de reabilitare. Totodată, instanţa de recurs conchide că hotărîrea primei instanţe a fost adoptată în conformitate cu normele de drept material şi procedural şi este bazată pe aprecierea corectă a tuturor probelor şi stabilirea completă a circumstanţelor cauzei, motiv pentru care Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit o califică ca fiind legală şi întemeiată. 5 Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a aplicat o lege ce nu trebuia să fie aplicată, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa decizia instanţei de apel şi a menţine hotărîrea primei instanţe.
În conformitate cu art.445 alin. (1) lit. f) Cod de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de Mihailov Veaceslav. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mihailov Veaceslav împotriva Ministerului Finanţelor, intervenient accesoriu Procuratura Botanica mun. Chişinău cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti şi încasarea cheltuielilor de judecată, şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 18 mai 2013. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Sveatoslav Moldovan Vera Macinskaia Liliana Catan 6