Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rh-354/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
29 octombrie 2014
Părțile
Gîncu Maria vs SRL Subil Grup, intervenienţi accesorii SC Aurica-C SRL, Primăria municipiului Chişinău
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rh-354/14 — Rezilierea contractului de locaţiune, evacuare şi încasarea penalităţii

dosarul nr. 2rh-354/14 prima instanţă - D. Dulghieru instanţa de apel - M. Anton, T. Pelin, A. Panov instanţa de recurs N. Clima, I. Druţă, D. Mardari ÎNCHEIERE 29 octombrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Constantin Alerguş Iurie Bejenaru Elena Covalenco Dumitru Mardari examinând cererea de revizuire depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Subil Grup”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Mariei Gîncu împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Subil Grup”, intervenienţi accesorii Societatea Comercială „Aurica-C” Societate cu Răspundere Limitată şi Primăria municipiului Chişinău cu privire la rezilierea contractului de locaţiune, evacuare şi încasarea penalităţii, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 03 septembrie 2014, prin care a fost considerat ca inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Subil Grup”.

constată La 27 ianuarie 2010 Maria Gîncu a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Subil Grup”, intervenienţi accesorii SC „Aurica-C” SRL şi Primăria municipiului Chişinău cu privire la rezilierea contractului de locaţiune, evacuare şi încasarea penalităţii. În motivarea acţiunii Maria Gîncu a indicat că la 10 mai 2007 a încheiat cu directorul SRL „Subil Grup” un contract de arendă a încăperii cu suprafaţa de 163,4 m.p., o terasă cu suprafaţa de 200 m.p. şi o încăpere auxiliară cu suprafaţa de 100 m.p. pentru practicarea comerţului. 1 A mai indicat că pîrîtul nu a respectat condiţiile contractului. Astfel, primul an după încheierea contractului, a achitat plata de arendă, însă ulterior a încetat să mai achite.

Or, conform contractului de arendă, la data de 30 a fiecărei luni, urma să achite plata pentru arendă în mărime de 1600 EURO lunar timp de 25 luni, iar ulterior cîte 2000 EURO lunar, iar pct. 2.1 şi 2.2. ale contractului prevăd dreptul de anulare a contractului în caz de neonorare a obligaţiunilor contractuale. Maria Gîncu solicită anularea contractului de arendă din 10 mai 2007 încheiat cu SRL „Subil Grup”, încasarea restanţei pentru plata de arendă în sumă de 16500 EURO şi penalitatea în mărime de 1042 EURO. Ulterior, Maria Gîncu a depus cerere de concretizare împotriva SRL „Subil Grup” SRL, intervenienţi accesorii Primăria municipiului Chişinău şi SC „Aurica- C” SRL. În motivarea cererii de concretizare, Maria Gîncu a menţionat că în baza contractului de vînzare-cumpărare din 19 octombrie 1999, SC „Aurica-C” SRL i-a înstrăinat încăperea izolată cu suprafaţa de 163,4 m.p.

situată pe str. M. Costin 13/1. De asemenea, a indicat că în ce priveşte încăperile cu suprafaţa de 95 m.p. sau 100 m.p., în baza deciziei Consiliului municipal Chişinău nr. 19/36 din 17 septembrie 2011 şi a procesului-verbal de examinare a construcţiei samavolnice nr. 729 din 05 octombrie 2001, a fost legalizat dreptul de proprietate după SC „Aurica-C” SRL asupra încăperii auxiliare, însă de facto dreptul de proprietate asupra încăperii date îi aparţine, cu toate că acest drept nu a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile, care ulterior în baza contractului de vînzare-cumpărare din 25 octombrie 2010 i-a fost transmis în proprietate. Totodată, a menţionat că conform deciziei Primăriei municipiului Chişinău nr. 4/37-20 din 25 februarie 1999, Primăria municipiului Chişinău a încheiat cu SC „Aurica-C” SRL contractul de arendă funciară la 22 martie 1999 în privinţa terasei cu suprafaţa de 200 m.p.

pe un termen de 25 de ani. Maria Gîncu solicită rezilierea contractului de locaţiune nr. 1 din 10 mai 2007, obligarea SRL „Subil Grup” la plata restanţei la chirie în mărime de 19200 EURO pe perioada 10 mai 2007 – 10 aprilie 2010, încasarea penalităţii de întîrziere în mărime de 21221,5 EURO pe perioada aprilie 2009 – martie 2010. Ulterior, la 26 noiembrie 2012 Maria Gîncu a depus cerere de majorare a pretenţiilor, solicitînd rezilierea contractului de locaţiune nr. 1 din 10 mai 2007, obligarea SRL „Subil Grup” la eliberarea imobilului din str. M. Costin 13/1 mun. Chişinău, încasarea restanţei la chirie în sumă de 76700 EURO, încasarea penalităţii în sumă de 22730 EURO şi a cheltuielilor de judecată.

La 06 martie 2013 Maria Gîncu a depus cerere de concretizare a cuantumului pretenţiilor, solicitînd rezilierea contractului de locaţiune nr. 1 din 10 mai 2007, încasarea restanţei la chirie în sumă de 82700 EURO pe perioada 10 mai 2007 – 28 februarie 2013, încasarea penalităţii în mărime de 26618,95 EURO pe perioada 10 mai 2007 – 28 februarie 2013 şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 06 martie 2013, acţiunea a fost admisă. A fost reziliat contractul de locaţiune nr. 1 încheiat la 10 mai 2007 între Maria Gîncu şi SRL „Subil Grup”. A fost evacuat SRL „Subil 2 Grup” din încăperile nelocative situate pe str. M. Costin 13/1 mun. Chişinău.

De la SRL „Subil Grup” a fost încasată în beneficiul Mariei Gîncu suma de 82700 EURO cu titlu de plată pentru locaţiunea încăperilor, suma de 26618,95 EURO cu titlu de penalitate, echivalentul în lei moldoveneşti la momentul executării hotărîrii şi cheltuielile de judecată în mărime de 150 lei. De asemenea, de la SRL „Subil Grup” a fost încasată în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 24950 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2014, a fost admis apelul declarat de SRL „Subil Grup”, modificată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 06 martie 2013 în partea încasării penalităţii, cu micşorarea penalităţii încasată de la SRL„Subil Grup” în beneficiul Mariei Gîncu de la 26618 EURO pînă la 7443 EURO şi taxa de stat în beneficiul statului de la 24950 lei pînă la 18713 lei.

În rest hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 06 martie 2013 a fost menţinută. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 03 septembrie 2014, a fost considerat ca inadmisibil recursul declarat de SRL „Subil Grup”. La 16 septembrie 2014, SRL „Subil Grup” a depus cerere de revizuire împotriva încheierii instanţei de recurs, cerînd admiterea cererii, casarea încheierii instanţei de recurs cu dispunerea rejudecării recursului. În motivarea cererii de revizuire, SRL „Subil Grup” a invocat prevederile art. 449 lit. b) CPC. Astfel, revizuentul a invocat ordonanţa privind pornirea urmăririi penale din 04 iunie 2014 împotriva Mariei Gîncu pe faptul confecţionării, deţinerii, vînzării sau folosirii documentelor oficiale false conform art. 361 al.

(2) lit. b), d) Cod penal, ordonanţa din 16 septembrie 2014 privind pornirea urmăririi penale în privinţa Mariei Gîncu pe faptul dobîndirii ilicite a bunurilor altor persoane prin înşelăciune şi abuz de încredere, conform semnelor componenţei de infracţiune prevăzute de art. 190 al. (5) Cod penal, precum şi hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 22 mai 2014, prin care s-a dispus încasarea de la Maria Gîncu în beneficiul SRL „Subil Grup” a cheltuielilor suportate pentru îmbunătăţirea bunului în mărime de 1279999 lei. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente.

Revizuirea este o cale de retractare a hotărîrii şi nu de reformare. În cadrul revizuirii nu se verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrilor adoptate, ci în baza unor temeiuri strict prevăzute de lege are loc redeschiderea procesului şi aceste temeiuri trebuie să fie obiective, reale şi legale ce s-ar încadra în art. 449 CPC. De asemenea aceste temeiuri urmează a fi aplicate aşa cum le-a determinat norma juridică respectivă.

S-a constatat că instanţa de recurs, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la 03 septembrie 2014, a examinat recursul declarat de către SRL „Subil Grup”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Mariei Gîncu împotriva SRL „Subil Grup”, intervenienţi accesorii SC „Aurica-C” SRL şi Primăria municipiului Chişinău cu privire la rezilierea contractului de locaţiune, evacuare şi încasarea penalităţii, împotriva 3 deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2014, şi în conformitate cu art. 433 lit. a), art. 440 CPC, a considerat ca inadmisibil recursul declarat de SRL „Subil Grup”.

În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Conform art. 451 al. (1) CPC, cererea de revizuire trebuie să conţină, în mod obligatoriu, temeiurile consemnate la art. 449 CPC, cu anexarea probelor ce le confirmă. Astfel, drept temei al revizuirii se invocă ordonanţa privind pornirea urmăririi penale din 04 iunie 2014 împotriva Mariei Gîncu pe faptul confecţionării, deţinerii, vînzării sau folosirii documentelor oficiale false conform art. 361 al.

(2) lit. b), d) Cod penal, ordonanţa din 16 septembrie 2014 privind pornirea urmăririi penale în privinţa Mariei Gîncu pe faptul dobîndirii ilicite a bunurilor altor persoane prin înşelăciune şi abuz de încredere, conform semnelor componenţei de infracţiune prevăzute de art. 190 al. (5) Cod penal, precum şi hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 22 mai 2014, prin care s-a dispus încasarea de la Maria Gîncu în beneficiul SRL „Subil Grup” a cheltuielilor suportate pentru îmbunătăţirea bunului în mărime de 1279999 lei. Deci, revizuentul consideră că prin înscrisurile anexate au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au putut fi cunoscute anterior şi anume faptul că la încheierea contractului de arendă, intimata Maria Gîncu a prezentat acte false, anume prin falsificarea contractului de arendă din 10 mai 2007 a însuşit de la SRL „Subil Grup” sume mari de bani.

Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că prin ordonanţele privind pornirea urmăririi penale la care face referire revizuentul, s-a dispus pornirea urmăririi penale pe faptul dobîndirii ilicite a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de încredere conform semnelor componenţei de infracţiune prevăzute de art. 190 al. (5) Cod penal, precum şi pe faptul confecţionării, deţinerii, vînzării sau folosirii documentelor oficiale false, conform semnelor componenţei de infracţiune prevăzute de art. 361 al. (2) lit. b), d) Cod penal.

În sensul art. 449 lit. b) CPC este de înţeles că circumstanţele sau faptele prezentate ca temei de revizuire să fi existat obiectiv până la pronunţarea hotărârii, iar revizuentul să probeze că nu a ştiut anterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanţe sau fapte şi că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii, precum şi că circumstanţele sau faptele prezentate ca temei de revizuire să influenţeze esenţial soluţia dată iniţial de instanţă, în sensul că nu orice circumstanţe sau fapte pot servi temei de revizuire, ci doar atunci când sunt determinante pentru judecarea justă a cauzei.

Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că ordonanţele privind pornirea urmăririi penale 4 au fost emise la data de 04 iunie 2014 şi 16 septembrie 2014, adică după emiterea hotărîrii Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 06 martie 2014 şi deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2014. Deci, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că aceste înscrisuri nu constituie circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, în sensul textului redat, acestea nu îndeplinesc cerinţele impuse de legiuitor. Or, în cazul în care drept temei al cererii de revizuire se invocă un înscris declarat fals, acesta trebuie să fie constatat printr-o hotărîre penală irevocabilă.

Cu atît mai mult că prin ordonanţele privind pornirea urmăririi penale s-a dispus pornirea urmăririi penale pe fapte, dar nu în privinţa persoanei Maria Gîncu. În astfel de circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine şi principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat şi ar constitui o violare a art.6 §1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.

Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci cînd este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că temeiul invocat în cererea de revizuire nu se încadrează în temeiul prevăzut de art. 449 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 al.

(1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie dispune Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Subil Grup”, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 03 septembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Mariei Gîncu împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Subil Grup”, intervenienţi accesorii Societatea Comercială „Aurica-C” Societate cu 5 Răspundere Limitată şi Primăria municipiului Chişinău cu privire la rezilierea contractului de locaţiune, evacuare şi încasarea penalităţii. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Constantin Alerguş Iurie Bejenaru Elena Covalenco Dumitru Mardari 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.