Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-825/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
24 septembrie 2014
Părțile
Mogîldea Angela vs SRLConstr Prim Locuinţa, SRL Promeditatio
Pe scurt
Scutirea de la plata taxei de stat la depunerea apelului

2r-825/14 — Recunoaşterea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare, recunoaşterea dreptului de proprietate

prima instanţă: Ox. Robu dosarul nr. 2r-825/14 instanţa de recurs: D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc DECIZIE 24 septembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu, Judecătorii Ion Corolevschi, Maria Ghervas examinînd, fără citarea părţilor, recursul declarat de către Întreprinderea cu Capital Străin „Constr-Prim Locuinţa” Societate cu Răspundere Limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Angelei Mogîldea împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Constr-Prim Locuinţa” Societate cu Răspundere Limitată, Societăţii cu Răspundere Limitată „Imobstandart”, Societăţii cu Răspundere Limitată „Via Brevis”, Societăţii cu Răspundere Limitată „Promeditatio”, intervenienţi accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „Descomplus” şi Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău cu privire la recunoaşterea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare, recunoaşterea dreptului de proprietate, la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii cu Capital Străin „Constr-Prim Locuinţa” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Via Brevis” şi Angelei Mogîldea cu privire la recunoaşterea nulităţii contractului de investire în construcţie a spaţiului locativ, şi la cererea reconvenţională a Societăţii cu Răspundere Limitată „Imobstandart” împotriva Angelei Mogîldea,

intervenienţi accesorii Întreprinderea cu Capital Străin „Constr- Prim Locuinţa” Societate cu Răspundere Limitată şi Societatea cu Răspundere Limitată „Via Brevis” cu privire la încasarea sumei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 19 iunie 2014, prin care nu s- a dat curs cererii de apel a Întreprinderii cu Capital Străin „Constr-Prim Locuinţa” Societate cu Răspundere Limitată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 iulie 2014, prin care s-a respins cererea de scutire de la plata taxei de stat şi nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Întreprinderea cu Capital Străin „Constr-Prim Locuinţa” Societate cu Răspundere Limitată, c o n s t a t ă La 10 mai 2010 Mogîldea Angela a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL şi SRL „Via Brevis” cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, la 05 februarie 2008 dînsa în calitate de investitor a încheiat cu ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL, în calitate de beneficiar, şi SRL „Via Brevis”, în calitate de antreprenor, contractul nr. 0502/08 de investire în construcţia spaţiului locativ nr. 21, cu suprafaţa totală de 78,25 m.p. din str. Ştefan cel Mare, 27, s. Bubuieci, mun. Chişinău, la preţul de 29 735 euro. La data semnării contractului de investiţie, a achitat pe contul bancar antreprenorului suma de 244 396 lei, ce constituia 50% din costul imobilului, ulterior a achitat în rate şi cealaltă sumă de cost, astfel achitînd integral preţul apartamentului. Însă antreprenorul şi beneficiarul nu-şi execută obligaţiile prevăzute în contract, şi anume transmiterea în proprietate a apartamentului cumpărat.

Pe parcursul examinării pricinii reclamanta Mogîldea Angela şi-a modificat pretenţiile, înaintînd acţiunea împotriva ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL, SRL „Imobstandart”, SRL „Via Brevis”, SRL „Promeditatio”, intervenienţi accesorii SRL „Descomplus” şi Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău şi solicitînd recunoaşterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 21. din str. Ştefan cel Mare, 27, s. Bubuieci, mun. Chişinău şi declararea nulă a contractului de vînzare-cumpărare din 16 iulie 2009, încheiat între SRL „Promeditatio” şi SRL „Imobstandart” în partea înstrăinării apartamentului nr. 21 din str. Ştefan cel Mare, 27, s. Bubuieci, mun. Chişinău şi radierea dreptului de proprietate a SRL „Imobstandart” asupra acestui apartament din Registrul bunurilor imobile, cu înregistrarea dreptului său de proprietate, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată.

La 27 iunie 2011 ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Via Brevis” şi Angelei Mogîldea cu privire la recunoaşterea nulităţii contractului de investire în construcţie a spaţiului locativ. În motivarea acţiunii ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL a indicat că, prin contractul de investire în construcţia spaţiului locativ nr. 0502/08 din 05 februarie 2008, SRL „Via Brevis” s-a obligat să organizeze construcţia imobilului, iar Mogîldea Angela s-a obligat să achite costul apartamentului nr. 21. din str. Ştefan cel Mare, 27, s. Bubuieci, mun. Chişinău. Necătînd la faptul că de către Mogîldea Angela a fost achitată suma contractuală, pîrîtul SRL „Via Brevis” nu a întreprins pînă în prezent careva măsuri în vederea executării obligaţiilor sale ce rezultă din contractul de investiţie încheiat.

Menţionează ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL că, în condiţia în care obligaţia sa contractuală fiind în mod direct dependentă de obligaţia contractuală a SRL „Via Brevis”, nu poate administra, controla şi direcţiona raporturile contractuale, acest fapt ducînd la imposibilitatea executării obligaţiilor sale. Prin urmare, solicită ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL recunoaşterea nulităţii contractului nr. 0502/08 de investire în construcţia spaţiului locativ nr. 21 din str. Ştefan cel Mare, 27, s. Bubuieci, mun. Chişinău, încheiat cu Mogîldea Angela. Prin încheierea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 01 iulie 2011 pricinile civile au fost conexate într-un singur proces. 2 La 26 martie 2013 SC „Imobstandart” SRL a depus cerere reconvenţională împotriva Angelei Mogîldea, intervenienţi accesorii ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL şi SRL „Via Brevis” cu privire la încasarea sumei.

În motivarea cererii reconvenţionale s-a indicat că, la momentul actual SC „Imobstandart” SRL este proprietarul construcţiei din str. Ştefan cel Mare, 27, s. Bubuieci, confirmat prin extrasul Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău din 31 ianuarie 2013. Avînd în vedere faptul că SC „Imobstandart” SRL a efectuat din cont propriu lucrările de finisare a blocului locativ din str. Ştefan cel Mare, 27, s. Bubuieci, inclusiv şi a apartamentului nr. 21 din acest imobil, solicită încasarea de la Mogîldea Angela a sumei de 49 950 euro, reieşind din preţul comercial actual al apartamentului ce constituie obiectul contractului de investire în construcţie a spaţiului locativ nr. 0502/08 din 05 februarie 2008. Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 28 martie 2014 acţiunea Angelei Mogîldea împotriva ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL, SRL „Imobstandart”, SRL „Via Brevis”, SRL „Promeditatio”, intervenienţi accesorii SRL „Descomplus” şi Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău, fiind declarat nul contractul de vînzare-cumpărare din 16 iulie 2009 încheiat între SRL „Promeditatio” şi SRL „Imobstandart” în partea înstrăinării apartamentului nr. 21 din str. Ştefan cel Mare, 27, s. Bubuieci, mun. Chişinău. S-a recunoscut dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 21 din str. Ştefan cel Mare, 27, s. Bubuieci, mun. Chişinău după Mogîldea Angela. S-a încasat în mod solidar de la ÎCS „Constr- Prim Locuinţa” SRL, SRL „Imobstandart”, SRL „Via Brevis”, SRL „Promeditatio” în beneficiul Angelei Mogîldea suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S- a încasat în mod solidar de la ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL, SRL „Imobstandart”, SRL „Via Brevis”, SRL „Promeditatio” în beneficiul statului suma de 15 878, 49 lei cu titlu de taxă de stat. S-a respins acţiunea ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL împotriva SRL „Via Brevis” şi Angelei Mogîldea cu privire la recunoaşterea nulităţii contractului de investire în construcţie a spaţiului locativ. S-a încasat de la ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 14 404, 22 lei. S-a respins acţiunea reconvenţională a SC „Imobstandart” SRL împotriva Angelei Mogîldea cu privire la încasarea sumei.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 iunie 2014 nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de către ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL şi SRL „Imobstandart” împotriva hotărîrii primei instanţe, fiind comunicat apelanţilor despre necesitatea prezentării probelor privind imposibilitatea achitării taxei de stat şi cererilor de apel motivate pînă la data de 08 iulie 2014, ora 10.00. La 04 iulie 2014 ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 19 iunie 2014, cerînd admiterea recursului şi casarea încheierii recurate. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 iulie 2014 s-a respins cererea ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL privind scutirea de la plata taxei de stat la declararea apelului şi nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către ÎCS „Constr- 3 Prim Locuinţa” SRL, fiindu-i acordat acestuia termen pînă la 14 octombrie 2014 ora 15.00 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 10803 lei.

La 15 august 2014 ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 iulie 2014, cerînd admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu restituirea pricinii spre judecare în instanţa de apel. Recurentul în motivarea recursurilor a invocat ilegalitatea încheierilor recurate. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele cauzei atestă că copia încheierii instanţei de apel din 19 iunie 2014 a fost primită de către recurent la 03 iulie 2014, iar încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 iulie 2014 – la 05 august 2014. Astfel, recursurile se consideră depuse în termen.

În conformitate cu art. 426 al. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recursurile declarate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse, cu menţinerea încheierilor instanţei de apel, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea recurată.

În conformitate cu art. 368 al. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Din materialele dosarului rezultă că, la 15 aprilie 2014 ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 28 martie 2014, totodată solicitînd scutirea de la plata taxei de stat, pe motiv că situaţia financiară a întreprinderii este precară, avînd în vedere faptul că nu desfăşoară activitate economică, iar conturile bancare sînt blocate.

În conformitate cu art. 85 al. (4) CPC, în funcţie de situaţia materială, persoana fizică poate fi scutită de judecător (de instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că, careva menţiuni şi documente în susţinerea imposibilităţii achitării taxei de stat sau că suma cerută este una excesivă în comparaţie cu veniturile recurentului-apelant, adică documente justificative în acest sens, în instanţa de apel nu au fost prezentate. Prin acest fapt, instanţa a fost lipsită de posibilitatea de a aprecia corect motivele cererii privind scutirea de la plata taxei de stat. 4 Drept urmare, Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 19 iunie 2014 a acordat recurentului-apelant ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL termen pentru prezentarea probelor ce ar justifica solicitarea de scutire de la plata taxei de stat.

Avînd în vedere faptul că, recurentul-apelant ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL în termenul acordat nu a prezentat probele solicitate, precum şi că nu a achitat taxa de stat la depunerea apelului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră întemeiată concluzia instanţei de apel privind respingerea cererii despre scutirea de la plata taxei de stat şi acordarea recurentului-apelant ÎCS „Constr-Prim Locuinţa” SRL unui termen pentru achitarea taxei de stat la depunerea apelului. Nu pot fi reţinute argumentele recurentului precum că prin refuzul instanţei de apel de a-l scuti de la plata taxei de stat la depunerea apelului i se îngrădeşte accesul la justiţie şi se încalcă dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, din următoarele.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cazul Kreuz contra Poloniei, nr. 28249/95, cazul Golder şi Z contra Marii Britaniei, cazul Malahov contra Moldovei, nr. 32268/02), dreptul la un tribunal nu este absolut, acesta, prin natura sa poate fi supus limitărilor. Or, dreptul de acces la justiţie, prin sine, cere reglementare din partea statului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că în unele cazuri pot fi stabilite diferite limitări, inclusiv financiare, dreptului de acces al persoanei la o „instanţă judecătorească” sau „tribunal” (Malahov contra Moldovei, § 27). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în hotărîrea Kreuz contra Poloniei (§ 60) că exigenţa de plată a taxei de stat aferentă cererilor cu care sunt sesizate jurisdicţiile civile, nu poate fi considerată în sine drept o restricţie adusă dreptului de acces la tribunal.

Totuşi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că mărimea taxei trebuie apreciată în lumina circumstanţelor particulare ale unei cauze concrete, inclusiv solvabilitatea reclamantului în faza procedurii cînd restricţia în cauză este impusă, cum ar fi: starea patrimonială a reclamantului, salariul său, pensia sa, obligaţia de întreţinere a copiilor etc. Materialele cauzei atestă însă că recurentul-apelant atît la depunerea cererii de apel, cît şi în termenul acordat de instanţă nu a prezentat probele justificative în acest sens, ce ar demonstra imposibilitatea achitării taxei de stat, referirea recurentului la cauza CEDO Tudor-Comerţ contra Moldovei, nu este relevant cazului din speţă.

În circumstanţele enunţate, prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prin emiterea încheierilor contestate recurentului nu i s-a încălcat nici un drept protejat de Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi Libertăţilor Fundamentale. 5 Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierile instanţei de apel din 19 iunie 2014 şi 08 iulie 2014 sînt legale şi întemeiate, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierile recurate.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Întreprinderea cu Capital Străin „Constr-Prim Locuinţa” Societate cu Răspundere Limitată.

Se menţin încheierile Curţii de Apel Chişinău din 19 iunie 2014 şi 08 iulie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Angelei Mogîldea împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Constr-Prim Locuinţa” Societate cu Răspundere Limitată, Societăţii cu Răspundere Limitată „Imobstandart”, Societăţii cu Răspundere Limitată „Via Brevis”, Societăţii cu Răspundere Limitată „Promeditatio”, intervenienţi accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „Descomplus” şi Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău cu privire la recunoaşterea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare, recunoaşterea dreptului de proprietate, la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii cu Capital Străin „Constr-Prim Locuinţa” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Via Brevis” şi Angelei Mogîldea cu privire la recunoaşterea nulităţii contractului de investire în construcţie a spaţiului locativ, şi la cererea reconvenţională a Societăţii cu Răspundere Limitată „Imobstandart” împotriva Angelei Mogîldea, intervenienţi accesorii Întreprinderea cu Capital Străin „Constr- Prim Locuinţa” Societate cu Răspundere Limitată şi Societatea cu Răspundere Limitată „Via Brevis” cu privire la încasarea sumei.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Maria Ghervas 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.