2ra-2443/14 — Încasarea datoriei pentru energia termică

dosarul nr.2ra-2443/14 prima instanţă: I. Ţurcan instanţa de apel: N. Budăi, A. Minciuna, I. Cimpoi, ÎNCHEIERE 11 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă Examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 11, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 11 către Bumbu Serghei, Bumbu Dumitru, Bumbu Svetlana, intervenient accesoriu Societatea pe acţiuni “Termocom”, în procedura planului cu privire la încasarea datoriei pentru energia termică, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Bumbu Svetlana şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 11 septembrie 2013, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La data de 09 aprilie 2013, ÎMGFL nr. 11 a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Serghei Bumbu, Dumitru Bumbu şi Svetlanei Bumbu, intervenientul accesoriu SA „Termocom”, în procedura planului cu privire la încasarea datoriei pentru energia termică. În motivarea acţiunii reclamanta IMGFL nr. 11 a indicat că în baza contului personal deschis la ÎMGFL nr. 11 pe numele pârâţilor, SA „Termocom” a livrat energie termică bunului imobil cu nr. 16 din str. Mioriţa,5/4, mun. Chişinău, în care locuiesc pârâţii. Menţionează că pârâţii nu au achitat serviciile prestate, iar datoria formată la 01 ianuarie 2013 pentru perioada februarie 2010-ianuarie 2013 constituie suma de 9930,23 lei, fapt ce se confirmă prin informaţia despre calcularea şi achitarea serviciilor locativ-comunale respective.

Susţine că conform pct. pct. 10, 17 şi 18 din Hotărârea Guvernului RM nr. 191 din 19 februarie 2002, proprietarii, chiriaşii locuinţelor sunt obligaţi să achite la timp serviciile locativ-comunale, inclusiv consumul de energie termică. Solicită încasarea de la pârâţi în mod solidar a datoriei pentru energia termică consumată în sumă de 9930,23 lei şi a taxei de stat. La 18 iunie 2013, Dumitru Bumbu a depus cerere reconvenţională împotriva ÎMGFL nr. 11 cu privire la obligarea instalării în apartamentul său a unui contor separat de evidenţă a energiei termice livrate şi obligarea încheierii unui contract individual de livrare a energiei termice în apartamentul său. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 17 iulie 2013 a fost restituită cererea reconvenţională depusă de către Dumitru Bumbu. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 septembrie 2013 a fost respins recursul declarat de către Dumitru Bumbu şi menţinută încheierea primei instanţe. ÎMGFL nr. 11 a depus o cerere de modificare a cuantumului pretenţiilor, solicitînd încasarea de la pârâţi în mod solidar a datoriei pentru energia termică consumată formată la 01 iunie 2013 pentru perioada februarie 2010-mai 2013 în sumă de 17888,97 lei şi a tuturor cheltuielilor de judecată (f. d. 56). Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 noiembrie 2013 acţiunea a fost admisă şi a fost încasat în mod solidar de la Svetlana Bumbu, Serghei Bumbu şi Dumitru Bumbu în beneficiul ÎMGFL nr. 11 datoria pentru energia termică (încălzire) în sumă de 17888,97 lei şi taxa de stat în sumă de 270 lei, iar în total suma de 18158,97 lei.

A fost încasată în mod solidar de la Svetlana Bumbu, Serghei Bumbu şi Dumitru Bumbu în beneficiul statului restul taxei de stat în sumă de 266,67 lei. La 10 decembrie 2013, Bumbu Svetlana a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2014, a fost admis apelul declarat de către Bumbu Svetlana şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 noiembrie 2013 . La data de 12 iunie 2014, ÎMGFL nr. 11 a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, solicitînd admiterea recursului şi casarea deciziei instanţei de apel, cu menţinerea hotărârii primei instanţe.

În motivarea recursului recurentul ÎMGFL nr. 11 a invocat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată, ilegală şi pasibilă de a fi casată fiind emisă cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept. În special, invocă recurenta că decizia instanţei de apel a fost emisă cu încălcarea art. 432 CPC şi anume în cadru examinării cauzei aprecierea probelor a fost părtinitoare , fapt ce a dus la soluţionarea greşită a cauzei. În susţinerea celor invocate indică recurentul că, instanţa a admis probe care nu au fost pertinente, deoarece din informaţia prezentată de Centrul de calcul Infocom, se vede clar că în luna iunie 2010 pentru energia termică (încălzire) sunt achitaţi 50 lei, fără a fi contestat acest bon de către locatari.

Precizează recurentul că, conform prevederilor art. 277 lit. b) Cod Civil al RM cursul prescripţiei extinctive se întrerupe în cazul în care debitorul săvârşeşte acţiuni din care rezultă că recunoaşte datoria. Faptul ce dovedeşte întreruperea termenului, serveşte anume achitarea făcută în luna iunie 2010. Cu referire la cele menţionate, consideră recurentul, că Colegiul eronat a aplicat prevederile art. 267 alin 1 din Codul Civil al RM. Deoarece livrarea şi consumul serviciilor comunale are loc zilnic şi relaţiile de drept au un caracter neîntrerupt.

Mai indică recurentul, că potrivit art.259 şi art.575 al.(l) CC al RM termenul de executare a obligaţiei este nedeterminat şi creditorul are dreptul de a pretinde oricând executarea ei iar debitorul este îndreptăţit să o execute oricând, mai mult ca atât potrivit art.9 CC al RM „persoanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu legea, cu contractul, cu ordinea publică şi cu bunele moravuri” iar „neexercitarea de către persoanele fizice şi juridice a drepturilor civile ce le revin nu duce la stingerea acestora”. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicând corect normele de drept material. În context, Colegiul constată că instanţa de apel a elucidat pe deplin circumstanţele cauzei formulându-şi opinia corelativ cu prevederile legislaţie relevante speţei.

Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.

Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel s-au pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi având în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎMGFL nr. 11, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 11 se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă