- Dosarul nr.
- 2r-719/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 6 august 2014
- Părțile
- Gordaş Igor vs SA Cet Nord şi Ion Galagan, interv, acces. Ziarul Gazeta MD
- Pe scurt
- Cazurile în care nu se dă curs cererii de apel, impunerea cu taxă de stat
2r-719/14 — Apărarea demnităţii profesionale şi dezminţirea informaţiei,
prima instanţă: V.Caisîn dosarul nr.2r-719/14 instanţa de apel: I.Grosu, A.Corcenco, D.Corolevschi DECIZIE 06 august 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de Gordaş Igor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gordaş Igor împotriva societăţii pe acţiuni ,,Cet-Nord” şi Galagan Ion, intervenient accesoriu ziarul ,,Газета” MD privind încasarea prejudiciului moral şi cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” şi Galagan Ion împotriva ziarului ,,Газета” MD privind apărarea demnităţii profesionale şi dezminţirea informaţiei, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 29 aprilie 2014 prin care nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Gordaş Igor, c o n s t a t ă La 08 noiembrie 2011 Gordaş Igor a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii pe acţiuni ,,Cet-Nord” şi Galagan Ion, intervenient accesoriu ziarul ,,Газета” MD privind încasarea prejudiciului moral.
În susţinerea acţiunii reclamantul invocă că în urma discuţiilor cu vice-primarul localităţii Mahu, ultimul i-a comunicat că la 15 septembrie 2011 în cadrul şedinţei lărgite a Primăriei mun. Bălţi, în procesul examinării iniţiativei aflate pe ordinea de zi, de pregătire a gospodăriei municipale pentru sezonul de toamnă-iarnă pentru anii 2011-2012, reprezentantul pîrîtului SA ,,Cet-Nord”, Galagan Ion a exprimat următoarele: „все эти Гордаш, Наваленко и другие защитники-они просто больные на голову, у Гордaша есть справка”. Susţine reclamantul că pîrîtul Galagan Ion în cadrul şedinţei lărgite a Primăriei mun. Bălţi, a participat în calitate de reprezentant al SA ,,Cet-Nord”, prin urmare expresiile enunţate, reflectă şi opinia întreprinderii.
Indică reclamantul că într-adevăr deţine certificat nr. 457169, seria BM cu privire la acordarea gradului II de invaliditate, însă, în rezultatul declaraţiilor pîrîtului, mijloacele mass-media şi anume ziarului ,,Газета” MD, au preluat mesajul şi l-au răspîndit pe larg, fiindu-i cauzat prejudiciu moral. Cere reclamantul, încasarea prejudiciului moral de la SA ,,Cet-Nord” în mărime de 100 000 lei şi de la Galagan Ion în mărime de 10 000 lei. 1 La 29 martie 2012, SA ,,Cet-Nord” şi Galagan Ion au depus cerere de chemare în judecată împotriva ziarului ,,Газета” MD privind apărarea demnităţii profesionale şi dezminţirea informaţiei. În susţinerea acţiunii reclamanţii invocă că la 16 septembrie 2011 în ziarul ,,Газета” MD (versiunea electronică) a fost publicat un articol în care s-a indicat că la şedinţa lărgită a Primăriei mun.
Bălţi, în procesul examinării iniţiativei aflate pe ordinea de zi, de pregătire a gospodăriei municipale pentru sezonul de toamnă-iarnă pentru anii 2011-2012, conducerea SA ,,Cet Nord” în persoana directorului Galagan Ion a numit persoanele care încearcă să-şi apere drepturile sale ,,bolnavi de cap”. Susţine că în cadrul şedinţei lărgite a Primăriei mun. Bălţi, nu au fost efectuate înregistrări audio - video şi nu a fost efectuată stenograma şedinţei, iar careva dovezi în acest sens nu există. Consideră SA ,,Cet Nord” şi Galagan Ion că, cele indicate în articolul din ziarul ,,Газета” MD sunt inventate, iar scopul acestora nu este cunoscut.
Prin încheierea Judecătoriei Bălţi din 23 mai 2012, cererea de chemare în judecată depusă de către Gordaş Igor împotriva SA ,,Cet-Nord” şi Galagan Ion, intervenient accesoriu ziarul ,,Газета” MD privind încasarea prejudiciului moral şi cererea de chemare în judecată depusă de SA ,,Cet-Nord” şi Galagan Ion împotriva ziarului ,,Газета” MD privind apărarea demnităţii profesionale şi dezminţirea informaţiei, au fost conexate într-un singur proces (f.d. 80). Prin încheierea Judecătoriei Bălţi din 14 iunie 2012, nu s-a admis paticiparea avocatului stagiar Janu Anatolie, în interesele ziarului ,,Газета” MD la examinarea prezentei pricini (f.d. 85-86).
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 01 noiembrie 2012, recursul declarat de ziarul ,,Газета” şi avocatul stagiar Janu Anatolie a fost admis, s-a casat încheierea Judecătoriei Bălţi din 14 iunie 2012 şi s-a restituit pricina spre rejudecare (f.d.117- 118). Prin încheierea Judecătoriei Bălţi din 07 iunie 2013, cererea de chemare în judecată depusă de SA ,,Cet-Nord” şi Galagan Ion împotriva ziarului ,,Газета” MD privind apărarea demnităţii profesionale şi dezminţirea informaţiei a fost scoasă de pe rol, în legătură cu nerespectarea procedurii, prevăzută prin lege, de soluţionare prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară (f.d. 169-169A). Prin hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 20 decembrie 2013 acţiunea a fost respinsă.
Nefiind de acord cu hotărîrea menţionată, Gordaş Igor şi ziarul ,,Газета” MD au contestat-o cu apel. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 29 aprilie 2014 nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de Gordaş Igor şi ziarul ,,Газета” MD, acordîndu-i-se termen pînă la 29 mai 2014 ora 9.00 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 2 475 lei fiecare şi prezentarea apelurilor motivate. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 12 iunie 2014 apelul declarat de ziarul ,,Газета” MD a fost restituit. La 28 mai 2014 Gordaş Igor a declarat recurs împotriva încheierea Curţii de Apel Bălţi din 29 aprilie 2014, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii instanţei de apel în parte şi anume punctele 3 şi 6 privind acordarea termenului pînă la 29 mai 2014 2 ora 9.00 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 2 475 lei şi prezentarea apelului motivat.
În susţinerea recursului s-a invocat că instanţa de apel nu a elucidat şi constatat pe deplin circumstanţele pricinii, încheierea contestată a fost emisă fără a fi examinate sub toate aspectele probele ce demonstrează că este invalid grupa II şi nu i-a acordat posibilitatea să depună cerere de scutire de la plata taxei de stat. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele cauzei atestă că, copia încheierii motivate a instanţei a fost expediată părţilor de către Curtea de Apel Bălţi la 05 mai 2014 şi recepţionată de recurent la 06 mai 2014. Astfel, recursul se consideră depus în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea. Potrivit art. 368 alin. (1) şi (3) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 CPC şi 365 CPC şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat şi fără prezentarea cererii de apel cu indicarea motivelor de fapt şi de drept, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Încheierea instanţei de apel de a nu se da curs cererii poate fi atacată cu recurs.
În conformitate cu art. 84 şi art. 86 alin. (1) CPC, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (iniţială şi reconvenţională), cererea intervenientului principal, cererea vizînd pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărîrilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum şi cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătoreşti. Judecătorul sau instanţa judecătorească este în drept să decidă amînarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat pentru una sau pentru ambele părţi, ţinînd cont de situaţia lor materială.
Conform art. 3 alin. (1) lit.a) şi j) al Legii taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992, pentru cererile de chemare în judecată privitor la litigiile cu caracter patrimonial, taxa de stat se stabileşte în cuantum de 3% din valoarea acţiunii, dar nu mai puţin de 150 lei şi nu mai mult de 25 000 lei; iar pentru cererile de apel împotriva hotărîrilor instanţelor judecătoreşti se stabileşte taxa de stat în cuantum de 75 % din taxa calculată din suma contestată.
Din materialele dosarului s-a stabilit cu certitudine că Gordaş Igor la 26 decembrie 2013 a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Bălţi din 20 decembrie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 29 aprilie 2014 nu s-a dat curs cererilor de apel declarate de către Gordaş Igor şi ziarul ,,Газета” MD, fiind acordat apelanţilor termen pînă la 29 mai 2014 ora 9.00 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 2 475 lei fiecare, depunerea apelurilor motivate pînă la 29 mai 2014, explicându-l-i-se 3 că, în caz că nu vor lichida neajunsurile menţionate, cererile de apel nu vor fi considerate depuse şi împreună cu actele anexate vor fi restituite (f.d.240-241). Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 12 iunie 2014 apelul declarat de ziarul ,,Газета” MD a fost restituit.
La caz, instanţa de recurs constată că, încheierea Curţii de Apel Bălţi din 29 aprilie 2014 a fost contestată cu recurs de către Gordaş Igor, în partea pct. 3 şi pct. 6, prin care a fost obligat să achite taxa de stat, în sumă de 2 475 lei şi să prezinte apelu motivat. Astfel, în circumstanţele stabilite Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acţiunile instanţei de apel au fost efectuate potrivit dispoziţiilor legale şi întemeiat prin încheierea din 29 aprilie 2014 s-a dispus de a nu da curs cererii de apel depuse de Gordaş Igor, stabilindu-i un termen rezonabil pentru înlăturarea neajunsurilor şi anume prezentarea dovezii de plată a taxei de stat şi depunerea cererii de apel cu indicarea motivelor de fapt şi de drept.
Conform art. 56 alin. (2) CPC participanţii la proces se bucură de drepturi procesuale egale şi au obligaţii procesuale egale, cu unele excepţii stabilite de lege în dependenţă de poziţia pe care o ocupă în proces. Participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Reţine Colegiul că, art. 364, 365 CPC, enunţate supra, conţin reglementări şi cu privire la conţinutul, cuprinsul cererii de apel, documentele şi copiile care urmează a fi anexate, inclusiv obligativitatea apelantului de a expune motivele de fapt şi de drept pe care î-şi întemeiază apelul. La materialele cauzei este anexată o cerere de apel fără indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul (f.d.
211). Din însăşi conţinutul cererii de apel rezultă că apelantul şi-a expus disponibilitatea de a prezenta argumentele apelului printr-o cerere separată şi posibilitatea de a înainta cereri şi demersuri.
Prin încheierea contestată din 29 aprilie 2014 instanţa de apel a sesizat apelantul asupra necesităţii depunerii apelului motivat, acordîdu-i-se în acest scop un termen pînă la 29 mai 2014 pentru a exercita actele de procedură legale şi obligatorii, încheierea fiind recepţionată de recurent la 06 mai 2014. Menţionează Colegiul că, argumentul invocat de recurent precum că, nu s-a acordat termen rezonabil pentru depunerea cererii privind scutirea de la plata taxei de stat şi cererii de apel motivate, contravine circumstanţelor stabilite în pricină şi urmează a fi respins, iar la caz, recurentul-apelant Gordaş Igor nu a solicitat scutirea de la plata taxei de stat prin cererea de apel nemotivată, ultimul însă ultimul nefiind lipsit de dreptul de a adresa instanței de apel o astfel de cerere, cu anexarea probelor în acest sens.
Nu poate fi reţinut şi se respinge argumentul formulat în recurs şi cu referire la faptul că litigiul dedus judecăţii este un litigiu nepatrimonial, deoarece se bazează pe interpretarea eronată a normelor de drept material şi procedural şi nu împiedică îndeplinirea de către instanţa de apel a cerinţelor ce urmează a fi respectate la depunerea cererii de apel de către apelant, ţinînd cont şi de prevederile Legii nr. 64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare (art. 19 şi 32). 4 În această ordine de idei Colegiul reţine că neprezentarea apelului motivat de către Gordaş Igor indică direct la nerespectarea drepturilor sale procedurale, în măsura stabilită de normele de drept procedural, de aceea instanţa de apel în temeiul legii a dispus obligarea apelantului de a depune apelul motivat în termenul stabilit, or înaintând cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii primei instanţe şi cunoscând despre necesitatea depunerii apelului motivat, trebuia să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează jurisprudenţa CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanţă, fapt, însă, ignorat de aceasta.
Totodată, Colegiul remarcă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cazul Kreuz contra Poloniei, nr. 28249/95, cazul Golder şi Z contra Marii Britaniei, cazul Malahov contra Moldovei, nr. 32268/02), dreptul la un tribunal nu este absolut. Acesta prin natura sa poate fi supus limitărilor, deoarece dreptul de acces la justiţie, prin sine, cere reglementare din partea statului. La caz, Colegiul reţine că, o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Luînd în consideraţie cele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că instanţa de apel a aplicat corect normele de drept material şi procedural, iar argumentele invocate în recurs sunt neîntemeiate, fapt pentru care recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Gordaş Igor.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 29 aprilie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gordaş Igor împotriva societăţii pe acţiuni ,,Cet-Nord” şi Galagan Ion, intervenient accesoriu ziarul ,,Газета” MD privind încasarea prejudiciului moral şi cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” şi Galagan Ion împotriva ziarului ,,Газета” MD privind apărarea demnităţii profesionale şi dezminţirea informaţiei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Valentina Clevadî 5