Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-2026/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
1 august 2014
Părțile
Catarev Ion vs Guzun Nadejda, Cătărău Stepan
Pe scurt
Legalitatea şi temeinicia hotărîrii, cuprinsul hotărîrii, limitele judecării apelului

2ra-2026/14 — Recunoaşterea legalităţii testamentului, recunoaşterea acceptării succesiunii şi intrarea în posesia patrimoniului succesoral, recunoaşterea nulităţii certificatului de moştenitor legal, recunoaşterea nulităţii contractului de donaţie, recunoaşterea dreptului de proprietate prin intrarea în posesie

prima instanţă: G. Lungu dosarul nr: 2ra-2026/14 instanţa de apel: B. Bîrca, M. Moraru, M. Ciugureanu DECIZIE 01 august 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Iurie Bejenaru Ion Guzun Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de Ion Catarev reprezentat de către avocatul Leonid Popescu în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Catarev împotriva Nadejdei Guzun şi lui Stepan Cătărău cu privire la recunoaşterea legalităţii testamentului, recunoaşterea acceptării succesiunii şi intrarea în posesia patrimoniului succesoral, recunoaşterea nulităţii certificatului de moştenitor legal, recunoaşterea nulităţii contractului de donaţie, recunoaşterea dreptului de proprietate prin intrarea în posesie asupra loturilor de teren cu destinaţie pentru construcţie şi cererea reconvenţională a Nadejdei Guzun şi Stepan Cătărău împotriva lui Ion Catarev cu privire la declararea nulităţii testamentului împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 decembrie 2013 prin care a fost admis apelul declarat de Stepan Cătărău şi Nadejda Guzun, casată hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 09 aprilie 2013 şi adoptată o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii înaintate de Ion Catarev, în rest fiind menţinută hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 09 aprilie 2013 constată: La 18 martie 2011, Ion Catarev,

reprezentat de către Leonid Popescu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Nadejdei Guzun şi lui Stepan Cătărău cu privire la recunoaşterea legalităţii testamentului, recunoaşterea acceptării succesiunii şi intrarea în posesia patrimoniului succesoral, recunoaşterea nulităţii certificatului de moştenitor legal, recunoaşterea nulităţii contractului de donaţie, recunoaşterea dreptului de proprietate prin intrarea în posesie asupra loturilor de teren cu destinaţie pentru construcţie. În motivarea acţiunii a indicat că la 16 aprilie 1994 a decedat Serghei Catarev, care până la deces a domiciliat în s. Puhoi, r-nul. Ialoveni. Menţionează că moştenitori legali de clasa 1, la momentul decesului erau 3 persoane: fiica – Nadejda Guzun şi feciorii Mihail Catarev şi Stepan Cătărău.

1 Susţine că cu câteva zile înainte de deces, Serghei Catarev întocmind testamentul nr. 13 din 07 aprilie 1994 a lăsat toata averea sa şi anume casa de locuit şi pământul aferent cu suprafaţa de 0,3283 ha situate în s. Puhoi, r-nul Ialoveni, fiului său Mihail Catarev. Relevă că din momentul încheierii testamentului şi până în aprilie 2008, Mihail Catarev a posedat bunurile moştenite, iar Nadejda Guzun şi Stepan Cătărău n-au pretins la averea testamentară în tot acest răstimp. Ulterior, după decesul lui Mihail Catarev în aprilie 2008, fiul său Ion Catarev a intrat în posesia bunurilor succesorale nominalizate, fără însă a perfecta careva acte la notar. Susţine că recent a aflat că dreptul de proprietate la terenul de pământ litigios este înregistrat după Nadejda Guzun şi Stepan Cătărău, având fiecare câte un lot de pământ cu suprafaţa de aproximativ 0,16 ha.

În urma unor investigaţii s-a demonstrat că iniţial, dreptul de proprietate pe lotul de pământ cu suprafaţa de0,3283 ha din s. Puhoi, r-nul Ialoveni, a fost înregistrat după Nadejda Guzun în baza certificatului de moştenitor legal, eliberat de către notarul Galina Diaconu la 17 septembrie 2008. Ulterior, la 11 noiembrie 2008 la cererea Nadejdei Guzun lotul de pământ a fost divizat şi în rezultat au fost formate doua bunuri imobile separate cu numere cadastrale diferite ( nr. cad. 5526203.434 şi nr. cad. 5526203.015). Lotul de teren cu nr. cadastral 5526203.434 fiind dăruit de către Nadejda Guzun lui Stepan Cătărău. Consideră că Nadejda Guzun a obţinut nelegitim certificatul de moştenitor legal şi a încălcat drepturile succesorale ale lui Ion Catarev.

Solicită recunoaşterea legalităţii testamentului nr. 13 din 07 aprilie 1994 autentificat şi înregistrat de către Primăria s. Puhoi, r-l.

Ialoveni, recunoaşterea acceptării moştenirii, în urma decesului lui Serghei Caterev în baza testamentului nr. 13 din 07 aprilie 1994 şi prin intrarea în posesiunea patrimoniului succesoral din partea lui Mihail Caterev, recunoaşterea acceptării moştenirii, în urma decesului lui Mihail Caterev, prin intrarea în posesiunea patrimoniului succesoral din partea lui Ion Caterev, cu recunoaşterea dreptului de proprietate asupra loturilor de pământ situate în s. Puhoi, r-l Ialoveni, cu numerele cadastrale 5526203.434 şi 5526203.015, recunoaşterea nulităţii certificatului de moştenitor legal eliberat pe numele Nadejdei Guzun din 17 septembrie 2008 înregistrat de către notarul Galina Diaconu cu nr. 941, recunoaşterea nulităţii contractului de donaţie nr. 12466 din 04 decembrie 2008. Pe parcursul examinării litigiului în prima instanţă, reprezentantul lui Stepan Cătărău şi Nadejda Guzun – Liliana Crîşmari a depus acţiune reconvenţională împotriva lui Ion Caterev cu privire la declararea nulităţii testamentului înregistrat la nr. 13 din 07 aprilie 1994 ca fiind falsificat şi încasarea cheltuielilor de judecată suportate de Stepan Cătărău şi Nadejda Guzun.

În motivarea acţiunii, au invocat că testamentul înregistrat cu nr. 13 din 07 aprilie 1994 reprezintă un act falsificat, deoarece acesta nu a fost semnat de mîna testatorului. Menţionează că acest fapt poate fi confirmat prin înscrisurile făcute în livretul militar şi cartela de evidenţă militară eliberate în anul 1964, unde 2 este stabilit cu certitudine că Serghei Caterev era analfabet şi nicidecum nu putea să semneze careva act şi mai ales în grafie latină, foarte clar şi citeţ. Consideră că este foarte dubios şi faptul, că o persoană care iniţial se numea Catareu, apoi Catariov în baza paşaportului X11-БM nr. 539741 eliberat de raionul Cutuzov, a semnat Catarău. Susţine că potrivit declaraţiei date de Vera Oprea (autentificate notarial de notarul Oleg Chetreanu), testamentul nu era semnat de aceasta în calitatea ei de secretară a comitetului executiv, ci de o persoană neîmputernicită, o altă funcţionară a primăriei – Tamara Botezatu.

Astfel, consideră că această declaraţie confirmă faptul că testamentul pretins a fi ilegal, este unul falsificat. Consideră că la caz au fost încălcate prevederile art. 577 Cod civil redacţia anului 1964 şi art. 41din Legea cu privire la notariatul de stat din 05 iulie 1974. Mai explică că lotul de teren destinat pentru construcţia casei de locuit în mărime de 0,3283 ha, situat în sat. Puhoi, r-l Ialoveni, este proprietatea exclusivă a lui Nadejda Guzun, fiica lui Serghei Catarev, în temeiul certificatului de moştenitor legal nr. 9341, eliberat de notarul Galina Diaconu. Dreptul de proprietate fiind înregistrat în RBI de către ÎS „Cadastru”. Explică că la începutul anului 2011, nepotul Ion Catarev, fiul lui Mihail Caterev, a prezentat testamentul sus nominalizat, în temeiul căruia a solicitat averea.

Prin urmare, consideră că prin înaintarea acţiunii iniţiale se produce o tentativă de deposedare a bunurilor imobile ce aparţin cu drept de proprietate Nadejdei Guzun, încercând să sfideze principiul securităţii raporturilor juridice civile. Solicită respingerea acţiunii iniţiale ca fiind neîntemeiate şi admiterea acţiunii reconvenţionale cu declararea nulităţii testamentului înregistrat cu nr. 13 din 07 aprilie 1994 ca fiind falsificat şi încasarea tuturor cheltuielilor de judecată suportate de Stepan Cătărău şi Nadejda Guzun, în cadrul examinării prezentului litigiu. Ulterior, reprezentantul lui Ion Caterev – Vitalie Enachi, a depus cerere de concretizare a cerinţelor înaintate de Ion Caterev împotriva lui Stepan Cătărău şi Nadejda Guzun, invocând că în urma interpelării instanţei de judecată din 09 septembrie 2011 cu nr. 3/13020/11, oficiul notarial Galina Diaconu situat în or.

Ialoveni, str. Alexandru cel Bun, nr. 92, a expediat în adresa Judecătoriei Ialoveni copia dosarului succesoral cu nr. 783/95-337/08, deschis după decesul lui Serghei Catarău.

Menţionează că făcând cunoştinţă cu materialele dosarului succesoral nominalizat, a constatat că notarul public Galina Diaconu la 31 octombrie 1995 a deschis dosarul succesoral cu nr. 783/95-337/08 în urma decesului lui Serghei Catarau, ce a avut loc la 16 aprilie 1994. Dosarul a fost deschis la cererea fiicei defunctului, Nadejda Guzun depusă la oficiul notarial la aceiaşi data şi anume la 31 octombrie 1995. Tot în aceiaşi zi, la 31 octombrie 1995, notarul public Galina Diaconu a închis dosarul succesoral şi a eliberat Nadejdei Guzun, certificatele de moştenitor legal cu nr. de înregistrare 4476 şi 4477 pentru bunurile succesorale, care constau din cota de pământ în mărime de 1,40 ha în baza titlului funciar cu 3 nr. 1173 de la 06 aprilie 1994 eliberat de Primăria Puhoi şi bonurile patrimoniale în valoare de 672000 în baza B.P.

nr. 1137535 de la 10 februarie 1993. Indică că din foaia de titlu a dosarului succesoral respectiv se vede ca el a fost reluat la 17 septembrie 2008 şi terminat în aceiaşi zi, iar în ziua reluării dosarului notarul public Galina Diaconu a mai eliberat Nadejdei Guzun un certificat de moştenitor legal cu nr. 9341 din 17 septembrie 2008 pentru averea succesorală ce constă din lotul de pământ destinat pentru construcţia casei în mărime de 0,3283 ha, ce se afla în s. Puhoi, r-l Ialoveni, cu nr. cadastral 5526203015, care i-a aparţinut defunctului în baza deciziei Consiliului Comunal Puhoi cu nr. 07-01 din 20 decembrie 2002, înregistrată la Oficiul Cadastral Teritorial Ialoveni, ÎS.

„Cadastru” cu nr. 18049/03, nr. cadastral 5526203015 la data de 06 martie 2003 şi Extrasului din decizia Primăriei Puhoi, r-l Ialoveni nr. 1 din 10 martie 1992, trecut în registrul cadastral al deţinătorilor nr. 1315 din 16 noiembrie 1993. Certificatul respectiv a fost eliberat de către Notarul public Galina Diaconu, în baza declaraţiei Nadejdei Guzun din 17 septembrie 2008. Este de opinia că notarul public Galina Diaconu la eliberarea certificatelor de moştenitor legal, a încălcat flagrant legislaţia cu privire la moştenire şi anume notarul a eliberat iniţial două certificate de moştenitor la 31 octombrie 1995 şi altul la 17 septembrie 2008. În ambele cazuri certificatele au fost eliberate după expirarea termenului de 6 luni după deschiderea moştenirii (peste un an şi 6 luni), ceea ce vine în contradicţie cu prevederile art. 1517 Cod civil.

Explică că în conformitate cu art. 1519 Cod civil, termenul prevăzut de art. 1517 Cod civil poate fi prelungit numai de către instanţa de judecată cu cel mult 6 luni. Indică că notarul nu era în drept să prelungească termenul de acceptare a moştenirii şi nu era în drept să elibereze Nadejdei Guzun certificat de moştenitor legal. Este de opinia că Nadeja Guzun, când s-a adresat la notar cu cerere de acceptare a moştenirii şi de eliberare a certificatelor de moştenitor legal, intenţionat nu a informat notarul despre faptul existenţei altor moştenitori legali şi testamentari, deşi ştia că pe casa de locuit şi pe lotul de pământ destinat pentru construcţia casei în mărime de 0,3283 ha era testament în favoarea fratelui său Mihai Catarev.

Fapt dat se demonstrează şi prin adresarea Nadejdei Guzun la notar cu cerere de eliberare a certificatului de moştenitor legal pe lotul de pământ litigios îndată după ce a decedat fratele ei Mihail Catarev, care avea calitatea de moştenitor testamentar. Cu astfel de cerere Nadejda Guzun s-a adresat la data de 17 septembrie 2008 (peste 14 ani şi 5 luni din momentul decesului lui Serghei Catarev – tatăl ei şi peste 5 luni din momentul decesului lui Mihail Catarev – fratele dânsei). Afirmă că Nadejda Guzun a obţinut nelegitim certificatele de moştenitor legal şi astfel a încălcat drepturile succesorale ale lui Ion Catarev. Totodată, subliniază că argumentele invocate în acţiunea reconvenţională sunt neîntemeiate, deoarece Serghei Catarev în realitate a terminat şcoala primară în perioada când teritoriul Basarabiei se afla în componenţa României (1918- 1940). În această perioadă era obligatoriu pentru toţi copii să frecventeze şcoala primară.

Astfel, indică că acesta putea să scrie şi să citească grafia latină. Acest 4 fapt se confirmă şi prin certificatul de Arhivă nr. 21/53 din 15 martie 2012 şi prin extrasul din Registrul de Gospodării nr. 11 pentru anii 1973-1975 a Sovietului sătesc Puhoi, unde se arată că Serghei Caterev avea studii primare. Referitor la înscrisurile de pe livretul militar, menţionează că Serghei Caterev nu putea scrie în limba rusă şi cu grafie chirilică. Declară că nu este de acord cu afirmaţia pârâţilor precum că prin testamentul nr. 13 din 07 aprilie 1994, testatorul a testat numai casa de locuit fără lotul de pământ aferent, din motivul că atunci când se testează sau se înstrăinează casa de locuit, pământul urmează soarta casei de locuit, cu atât mai mult că în testament se testează toată averea defunctului, inclusiv şi casa de locuit.

Prin încheierea Judecătoriei Ialoveni din 07 mai 2012 a fost atras în proces ca intervenient accesoriu Biroul notarului Galina Diaconu şi pe Vera Oprea. Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 09 aprilie 2013 a fost admisă parţial acţiunea lui Ion Catarev, fiind declarat nul certificatul de moştenitor legal eliberat de Biroul notarial Galina Diaconu cu nr. 9341 din 17 septembrie 2008 prin care Nadejda Guzun a fost recunoscută moştenitor legal asupra terenului destinat construcţiei cu suprafaţa de 0,3283 ha amplasat în s. Puhoi r-nul. Ialoveni după decesul tatălui lui Serghei Caterev în 1994. A fost declarat nul contratul de donaţie cu nr. 12466 din 04 decembrie 2008 conform căruia Nadejda Guzun a donat lui Stepan Cătărău teren cu suprafaţa de 0,16 ha cu nr. cadastral 5526203.434.

A fost recunoscut că Mihail Catarev a acceptat succesiunea prin intrarea în posesie a terenului cu suprafaţa de 0,3283 ha în anul 1994 după decesul tatălui Serghei Catarev. A fost recunoscută acceptarea succesiunii prin intrarea în posesie a masei succesorale a lui Ion Catarev a terenului cu suprafaţa de 0,3283 ha după decesul tatălui Mihail Catarev în anul 2008. A fost recunoscut dreptul de proprietate a lui Ion Catarev asupra loturilor de teren destinate pentru construcţie cu nr. cadastrale 5526203.434 şi 5526203.015 amplasate în sat. Puhoi r-nul Ialoveni. A fost respinsă cererea lui Ion Catarev privind recunoaşterea acceptării succesiunii în anul 1994 în baza testamentului nr. 13 din 07 aprilie 1994 de către tatăl Mihail Catarev.

A fost admisă cererea reconvenţională a lui Stepan Cătărău şi Nadejda Guzun şi declarat nul şi fără efecte juridice testamentul întocmit de Serghei Catarev în numele lui Mihail Catarev, autentificat de Primăria sat. Puhoi, nr. 13 din 07 aprilie 1994. Prin hotărârea suplimentară a Judecătoriei Ialoveni din 27 iunie 2013 a fost încasat de la Nadejda Guzun în beneficiul lui Ion Catarev cheltuieli de judecată suportate pentru achitarea taxei de stat pentru 5 capete de cerere admise în total în sumă de 750 lei. A fost încasat de la Ion Catarev în beneficiul Nadejdei Guzun cheltuieli de judecată suportate pentru achitarea taxei de stat la depunerea cererii reconvenţionale în sumă de 150 lei şi pentru asistenţă juridică în sumă de 2500 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 decembrie 2013 a fost admisă cererea de apel depusă de Stepan Cătărău şi Nadejda Guzun, casată hotărârea primei instanţe şi adoptată o nouă hotărâre prin care s-a respins ca fiind nefondată 5 cererea de chemare în judecată înaintată de Ion Catarev, iar în rest hotărârea primei instanţe fiind menţinută. La 07 mai 2014, Ion Catarev, reprezentat de avocatul Leonid Popescu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea cererii de recurs, recurentul şi-a exprimat dezacordul cu decizia contestată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată.

Îşi întemeiază recursul în baza art. 432 alin. (1) şi (2) CPC. Cu referire la p. 22 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM nr. 5 din 11 noiembrie 2013 privind procedura de judecare a cauzelor civile in ordine de recurs, susţine că instanţa de apel nu şi-a motivat decizia în nici un fel, deşi a făcut referire la norme generale, totuşi nu a făcut referire la norme juridice legate de cauza respectiva. Argumentul principal în motivare deciziei contestate a fost faptul că Nadejda Guzun este unicul moştenitor legal care a depus cerere la notar şi a acceptat moştenirea, primind certificat de moştenitor legal, iar apoi a donat o parte din averea moştenită fratelui sau. Susţine că în prin interpelarea instanţei de judecata din 09 august 2011, nr. 3/13020/11, a fost solicitată copia dosarului succesoral cu nr. 783/95-337/08, deschis după decesul Catarau Serghei de la oficiul notarial Galina Diaconu situat in or.

Ialoveni, str. Alexandru cel Bun, nr. 92. Indică că din aceste materiale rezultă că notarul public Galina Diaconu a deschis dosarul succesoral cu nr. 783/95-337/08 la 31 octombrie 1995 în urma decesului lui Catarau Serghei Demian, ce a avut loc la 16 aprilie 1994. Dosarul a fost deschis la cererea fiicei defunctului, Nadejda Guzun depusă la oficiul notarial la 31 octombrie 1995 şi tot în aceiaşi zi, la 31 octombrie 1995, notarul public Galina Diaconu a închis dosarul succesoral şi a eliberat Nadejdei Guzun certificate de moştenitor legal cu nr. de înregistrare 4476 şi 4477 pentru bunurile succesorale, care constau din cota de pământ în mărime de 1,40 ha în baza titlului funciar cu nr. 1173 de la 06 aprilie 1994 eliberat de Primăria s. Puhoi şi bonurile patrimoniale în valoare de 672000 în baza B.P.

nr. 1137535 de la 10 februarie 1993. Mai indică că din foaia de titlu a dosarului succesoral respectiv se vede ca el a fost reluat la 17 septembrie 2008 şi terminat în aceiaşi zi, în ziua reluării dosarului, notarul public Galina Diaconu eliberând Nadejdei Guzun un certificat de moştenitor legal cu nr. 9341 din 17 septembrie 2008 pentru averea succesorală ce constă din lotul de pământ destinat pentru construcţia casei în mărime de 0,3283 ha, ce se află în s. Puhoi, r-nul Ialoveni, cu nr. cadastral 5526203015, care i-a aparţinut defunctului în baza Deciziei Consiliului Comunal Puhoi cu nr. 07-01 din 20 decembrie 2002, înregistrată la OCT Ialoveni ÎS „Cadastru” cu nr. 18049/03, nr. cadastral 5526203015 la data de 06 martie 2003 şi Extrasului din Decizia Primăriei s. Puhoi, r-nul Ialoveni nr. 1 din 10 martie 1992, trecut în registrul cadastral al deţinătorilor nr. 1315 din 16 noiembrie 1993. Indică că Certificatul respectiv a fost eliberat de către notarul public Galina Diaconu, în baza declaraţiei Nadejdei Guzun din 17 septembrie 2008. 6 Consideră că cele relatate indică la faptul că notarul public Galina Diaconu a încălcat legislaţia cu privire la moştenire.

Susţine că notarul a eliberat doua certificate de moştenitor, unul la 31 octombrie 1995 şi altul la 17 septembrie 2008, acestea fiind eliberate după expirarea termenului de 6 luni, ceia ce intra in contradicţie cu art. 1517 Cod civil. Cu referire la art. 1519 Cod civil, susţine că termenul de 6 luni prevăzut la art. 1517 poate fi prelungit numai de către instanţa de judecată cu cel mult 6 luni, iar notarul nu era in drept sa prelungească termenul de acceptare a moştenirii şi nu era în drept sa elibereze Nadejdei Guzun, certificate de moştenitor legal. Consideră că Nadejda Guzun a obţinut nelegitim certificatele de moştenitor legal şi astfel a încălcat drepturile succesorale ale lui Ion Catarev.

Mai remarcă că instanţa de fond a admis acţiunea reconvenţionala a Nadejdei Guzun şi Stepan Catarau cu privire la declararea nulităţii testamentului nr. 13 din 07 aprilie 1994. Susţine că testamentul a fost declarat nul din vina funcţionarilor Primăriei, în legătură cu nerespectarea procedurii de autentificare a lui. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa recurentului la 03 decembrie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire nr. 79 (f. d. 126), iar recurentul susţine că a luat cunoştinţă de aceasta la data de 07 martie 2014. Prin urmare, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 07 mai 2014, în termen.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

După cum rezultă din materialele pricinii, înaintând acţiunea în instanţa de judecată împotriva Nadejdei Guzun şi lui Stepan Cătărău, Ion Catarev a solicitat recunoaşterea legalităţii testamentului nr. 13 din 07 aprilie 1994 autentificat şi înregistrat de către Primăria s. Puhoi, r-l. Ialoveni, recunoaşterea acceptării moştenirii, în urma decesului lui Serghei Caterev în baza testamentului nr. 13 din 07 aprilie 1994 şi prin intrarea în posesiunea patrimoniului succesoral din partea lui Mihail Caterev, recunoaşterea acceptării moştenirii, în urma decesului lui Mihail Caterev, prin intrarea în posesiunea patrimoniului succesoral din partea lui Ion Caterev, cu recunoaşterea dreptului de proprietate asupra loturilor de pământ situate în s. Puhoi, r-nul.

Ialoveni, cu numerele cadastrale 5526203.434 şi 5526203.015, recunoaşterea nulităţii certificatului de moştenitor legal eliberat pe numele Nadejdei Guzun din 17 septembrie 2008 înregistrat de către notarul Galina 7 Diaconu cu nr. 941, recunoaşterea nulităţii contractului de donaţie nr. 12466 din 04 decembrie 2008. La rândul lor, Nadejda Guzun şi Stepan Cătărău înaintând acţiune reconvenţională împotriva lui Ion Catarev au solicitat declararea nulităţii testamentului înregistrat cu nr. 13 din 07 aprilie 1994 ca fiind falsificat şi încasarea tuturor cheltuielilor de judecată suportate în cadrul examinării prezentului litigiu.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a acţiunii iniţiale, fiind declarat nul certificatul de moştenitor legal eliberat de Biroul notarial Galina Diaconu cu nr. 9341 din 17 septembrie 2008 prin care Nadejda Guzun a fost recunoscută moştenitor legal asupra terenului destinat construcţiei cu suprafaţa de 0,3283 ha amplasat în sat. Puhoi r-nul.

Ialoveni după decesul tatălui lui Serghei Caterev în 1994, declarat nul contratul de donaţie cu nr. 12466 din 04 decembrie 2008 conform căruia Nadejda Guzun a donat lui Stepan Cătărău teren cu suprafaţa de 0,16 ha cu nr. cadastral 5526203.434, a fost recunoscut că Mihail Catarev a acceptat succesiunea prin intrarea în posesie a terenului cu suprafaţa de 0,3283 ha în anul 1994 după decesul tatălui Serghei Catarev, recunoscută acceptarea succesiunii prin intrarea în posesie a masei succesorale a lui Ion Catarev a terenului cu suprafaţa de 0,3283 ha după decesul tatălui Mihail Catarev în anul 2008, recunoscut dreptul de proprietate a lui Ion Catarev asupra loturilor de teren destinate pentru construcţie cu nr. cadastrale 5526203.434 şi 5526203.015 amplasate în sat.

Puhoi r-nul Ialoveni, în rest acţiunea fiind respinsă. Acţiunea reconvenţională a fost admisă integral. Instanţa de apel, judecând apelul declarat de Nadejda Guzun şi Stepan Cătărău, a constatat temeinicia acestuia, casând hotărârea primei instanţe în partea prin care acţiunea înaintată de Ion Catarev a fost admisă, iar în rest menţinând hotărârea primei instanţe. La emiterea soluţiei date, instanţa de apel, cu referire la prevederile art. 321 alin. (2) Cod civil, a reţinut că Ion Catarev nu a adus nicio probă precum că tatăl său, Mihail Catarev ar fi intrat în posesiunea terenului aflat în litigiu, acesta nefiind înregistrat la OCT. Totodată, instanţa de apel a apreciat critic concluzia primei instanţe care a reţinut că probele anexate la dosar atestă că după decesul lui Mihail Catarev, din anul 2008, moştenitor, prin intrarea în posesia masei succesorale, a devenit Ion Catarev, indicând că la materialele dosarului asemenea probe nu sunt anexate.

La caz, instanţa de recurs constată, însă, că contrar prevederilor art. 239 CPC şi art. 241 alin. (5) CPC, decizia instanţei de apel este una nemotivată, iar concluziile instanţei de apel sunt expuse într-o formă evazivă, incertă, neavând putere de convingere, fără a fi dată o apreciere cuvenită pretenţiilor formulate în prezentul litigiu în raport cu materialul probator anexat la dosar, precum normele de drept ce reglementează acest aspect. Or, analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt şi de drept, care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluţii trebuie să fie clară şi simplă, precisă, conchisă şi fermă, să aibă putere de convingere.

Totodată, în conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, 8 legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţa de apel de către participanţii la proces.

Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată şi din specificul obiectului acţiunii în cauză, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţa de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanţelor pricinii şi cadrului legal, fără a da o apreciere concretă şi clară ce ar determina definitiv şi incontestabil certitudinea adoptării soluţiei la care s-a ajuns. La fel, instanţa de recurs constată că decizia instanţei de apel este lipsită de putere de convingere, aceasta fiind bazată pe o apreciere arbitrară a materialului probator, fără a fi constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele ce au importanţă pentru soluţionarea corectă a pricinii.

Astfel, se constată că, deşi prima instanţă a reţinut în speţă că după decesul lui Serghei Caterev la 18 aprilie 1994, succesor al imobilului în litigiu a devenit fiul acestuia Mihail Catarev, prin intrarea în posesie a patrimoniului succesoral, fapt dovedit şi prin Extrasul din Registrul Bunurilor Imobile care atestă că la 06 martie 2003 dreptul de proprietate asupra acestui bun imobil a fost înregistrat după Catarev Tamara - soţia lui Mihail Catarev, instanţa de apel, într-un mod neînţeles, fără a supune verificării circumstanţele şi raporturile juridice stabilite de primă instanţă în hotărârea sa, a constatat netemeinicia acţiunii lui Ion Catarev, reţinând că după decesul lui Serghei Catarev, fiica acestuia Nadejda Guzun în baza cererii din 16 aprilie 1994, a primit certificatul de moştenitor legal eliberat la 31 octombrie 1995. Or, după anul 2008, odată cu decesul lui Mihail Catarev, dreptul de proprietate asupra acestui imobil, într-un mod inexplicabil, a fost din nou înregistrat după Seghei Catarev, anul naşterii 1918, decedat din anul 1994. Soluţia instanţei de apel în sensul adoptat este cu atât mai inexplicabilă cu cât a fost trecut cu vederea faptul că Nadejda Guzun a adresat cererea la notar cu privire la acceptarea moştenirii după decesul tatălui său Serghei Catarev, în privinţa imobilul în litigiu,

peste 14 ani şi 5 luni de la decesului ultimului şi peste 5 luni de la decesul lui Mihail Catarev, nefiind elucidat motivul neadresării acesteia în vederea obţinerii certificatului de moştenitor legal asupra terenului litigios, în perioada anilor 1994-2008, când Mihail Catarev era în viaţă.

În acest context este vădit că decizia instanţei de apel are un caracter contradictoriu faţă de circumstanţele cauzei, în acest sens fiind lăsată incertă împrejurarea că conform Extrasului din Registrul Bunurilor Imobile, după decesul lui Serghei Catarav, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost înregistrat după Tamara Catarev, în baza deciziei nr. 1 din 10 martie 1992, deciziei nr. 7-1 din 20 decembrie 2002 şi extrasului nr. 15 din 17 ianuarie 2003 (f. d. 9-10, vol. I), ca ulterior, în anul 2008, după decesul lui Mihail Catarev, într- un mod neînţeles, acest drept să fie înregistrat din nou după Serghei Catarev, decedat în anul 1994. 9 Este de remarcat că instanţa de apel a mai reţinut, în susţinerea adoptării soluţiei sale, invocarea apelanţilor Nadejda Guzun şi Stepan Cătărău că decedatul Mihail Catarev nu a intrat de fapt în posesia imobilului în litigiu după decesul tatălui său, în acest sens invocând că casa se afla într-o stare deplorabilă, astfel ei fiind nevoiţi să solicite demolarea ei, ca mai apoi aceasta să fie demolată.

Materialele cauzei, şi anume Extrasul din Registrul Bunurilor Imobile, atestă însă, că acest bun imobil a fost radiat la 17 aprilie 2008, demolarea bunului fiind efectuată în baza Actului nr. 1 din 22 noiembrie 2007. Ca urmare, se atestă că actul menţionat a fost întocmit încă în perioada când Mihail Catarev era în viaţă, prin urmare, este neclară reţinerea instanţei de apel precum că casa în litigiu a fost demolată la cererea Tamarei Guzun, or această susţinere nu a fost confirmată prin probe veritabile. Sub aspectul dat, instanţa de recurs conchide că instanţa de apel urma să supună verificării circumstanţele menţionate şi susţinerile invocate în cererea de apel. Or, prin prisma art. 373 alin. (4) CPC este evident că instanţa de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărârii primei instanţe, ci este obligată să verifice legalitatea hotărârii în întregul ei.

În asemenea împrejurări, se reliefează faptul că instanţa de apel a omis de a constata aspectele importante şi nu a stabilit cu certitudine dacă Ion Catarev a intrat în posesia masei succesorale după decesul tatălui său Mihail Catarev, limitîndu-se de a proba doar argumetele unei părţi. În contextul dat, instanţa de recurs reţine că cele descrise incontestabil indică la examinarea superficială a apelului, fără a fi supusă controlului temeinicia şi corectitudinea soluţiei date de prima instanţă prin prisma prevederilor legale. În concluzie şi în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei, instanţa de recurs ţine să menţioneze că instanţele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse examinării.

De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu-şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esenţiale care-i sunt supuse aprecierii. În speţă, prezintă relevanţă şi faptul că folosirea criteriilor pentru determinarea corectă a naturii juridice a litigiului dat, reieşind din specificul acestui, presupune prin sine lămurirea completă şi pe bază de dovezi certe a situaţiei de fapt, care, este diferită de la caz la caz. Sub aspectul celor relatate se constată că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege.

Distinct de cele mai sus arătate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. 10 La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de Ion Catarev reprezentat de către avocatul Leonid Popescu.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 decembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Catarev împotriva Nadejdei Guzun şi lui Stepan Cătărău cu privire la recunoaşterea legalităţii testamentului, recunoaşterea acceptării succesiunii şi intrarea în posesia patrimoniului succesoral, recunoaşterea nulităţii certificatului de moştenitor legal, recunoaşterea nulităţii contractului de donaţie, recunoaşterea dreptului de proprietate prin intrarea în posesie asupra loturilor de teren cu destinaţie pentru construcţie şi cererea reconvenţională a Nadejdei Guzun şi Stepan Cătărău împotriva lui Ion Catarev cu privire la declararea nulităţii testamentului, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Iurie Bejenaru Ion Guzun Ala Cobăneanu 11

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.