- Dosarul nr.
- 2ri-94/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 23 iulie 2014
- Părțile
- SA Boris Glavan vs SRL Irmano
- Pe scurt
- Revendicarea de către proprietar a bunurilor sale, bunul principal şi bunul accesoriu
2ri-94/14 — Revendicarea bunurilor şi încasarea contravalorii bunurilor
prima instanţă: T.Duca dosarul nr. 2ri-94/2014 DECIZIE 23 iulie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Corolevschi Iurie Bejenaru, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Irmano”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni „Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate) împotriva societăţii cu răspundere limitată ,,Irmano” privind revendicarea bunurilor şi încasarea contravalorii bunurilor, împotriva hotărîrii Curții de Apel Bălţi din 12 februarie 2014 prin care a fost admisă parţial cererea privind revendicarea bunurilor şi încasarea contravalorii bunurilor, c o n s t a t ă La 05 decembrie 2012, SA „Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate) s-a adresat în instanţa de judecată (Judecătoriei Drochia) cu cerere de chemare în judecată împotriva SRL ,,Irmano” privind revendicarea bunurilor şi încasarea contravalorii bunurilor.
În motivarea acţiunii s-a indicat că potrivit contractelor de vînzare-cumpărare din 08 decembrie 2011, încheiate între BC ,,Victoriabank” SA, care a acţionat din numele SA „Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate) fiind în calitate de vînzător şi SRL ,,Irmano” în calitate de cumpărător, ultima a cumpărat construcţia de producere cu suprafaţa de 28,2 m.p., nr. cadastral 3641221.321.01; construcţie cu suprafaţa de 217,8 m.p., nr. cadastral 3641221.321.02; construcţie cu suprafaţa de 6,8 m.p., nr. cadastral 3641221.321.05; construcţie-depozit cu suprafaţa de 552,8 m.p., nr. cadastral 3641221.321.06; construcție de producere cu suprafaţa de 375,2 m.p., nr.cadastral 3641221.321.07, amplasate pe terenul aferent din satul Ţarigrad, raionul Drochia şi următoarele bunuri mobile depozitate în satul Ţarigrad, raionul Drochia, compuse din: fîntînă arteziană secţie de conservare – 1buc., pompa FG-5158 – 1 buc., CI-50 ,,Raduga” – 1 buc., Spălător CUM- 2.25 – 1 buc., Transportator de inspecţie – 1buc., ştergător – 2 buc., agregat de şters – 2 buc., maşină de spălat – 2buc., transportator de ambalare – 4 buc., maşină de mărunţit tomate – 1 buc., conveer de ambalaj – 4 buc., agregat de ambalare – 1 buc., cazan de fiert 1 – 4 buc., maşină de ambalat – 1buc., transportator de bandă – 1 buc., maşină de ambalat TWIST-OF-G – 1 buc., staţie diesel -1 buc., maşină pentru bucătăire – 1 buc.,
autoclav – 6 buc., vas – 6buc., umplutură DN-1/16 – 1 buc., maşină de mărunţit – 1 buc., bloc de vase – 1buc., maşină de spălat fructe – 1 buc., maşină de ambalat – 1 buc., transportator A8-Ac – 1buc., Telifer 1t – 2 buc., conveer de ambalat – 1 buc., rezervor RPS – 25 – 1 buc., rezervor de metal 50 3 – 2 buc., umplutură S-18 – 1 buc., maşină de ambalat CZS – 100 – 1 buc., răcitor de lapte Tom – 2 – 2 buc., linia de mazăre – 1 buc., dosală la linia de mazăre – 1buc., dosală la secţia de conserve – 2 buc., cărucior PT – 0862 – 1 buc., cărucior PT-1263 – 1buc., încărcător – 1buc., umplutură – 1buc., maşină de tăiat – 1 buc., maşină de tocat legume – 1 buc., maşină de ambalat – 1 buc., transformator 250 – 1 buc., pompa 1ATV-10-185 – 1 buc.
Susţine că după semnarea contractelor de vînzare-cumpărare din 08 decembrie 2011 şi a actelor de transmitere – predare, SRL ,,Irmano” unilateral a preluat bunurile mobile şi imobile.
Menţionează că prin contractele de vînzare-cumpărare din 08 decembrie 2011, încheiate între SA ,,Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate) , din numele căreia a acţionat BC ,,Victoriabank” SA şi SRL ,,Irmano”, au fost vîndute doar bunurile gajate băncii conform contractului de ipotecă nr. 877 din 26 februarie 2009 şi contractului de gaj nr. 245 din 25 februarie 2009, însă întreprinderea mai deţine cu drept de proprietate anexe la bunurile imobile şi bunuri mobile care nu au fost gajate băncii şi nu au fost incluse ca obiecte al contractului, după cum urmează: maşina de spălat sticle – 1 buc., în sumă de 1 000 lei; maşină pentru apă gazoasă – 1 buc., în sumă de 2 000 lei; autoclav – 1 buc., în sumă de 11 671 lei; autoclav – 1 buc., în sumă de 11 671 lei; autoclav – 1 buc., în sumă de 11 671 lei; seccorezca – 1 buc., în sumă de 2 870 lei; masa conducătorului – 1 buc., în sumă de 500 lei; mobilă moale Farmec– 1 buc., în sumă de 1 000 lei; garnitură Viorica – 1 buc., în sumă de 1 000 lei; destilator – 1 buc., în sumă de 121.66 lei; Şcaf-SUV – 1 buc., în sumă de 200 lei; masa pentru laborator – 1 buc., în sumă de 150 lei; centrifugă – 1 buc., în sumă de 197 lei; termostat– 1 buc., în sumă de 197 lei; scuturător AVU 6C – 1 buc., în sumă de 200 lei; refractometr RL -3 – 1 buc., în sumă de 148 lei; microscop – 1 buc., în sumă de 200 lei; frigider Atlant – 1 buc.,
în sumă de 530 lei; ionomer – 1 buc., în sumă de 182 lei; cîntar VLP-200– 1 buc., în sumă de 177 lei; tăietor de legume– 1 buc., în sumă de 5 000 lei; aparat de stropit STR - 1200 – 1 buc., în sumă de 33 600 lei; Plug 7PHX-1H – 1 buc., în sumă de 129 600 lei; automobil UAZ - 31502 – 1 buc., în sumă de 2 500 lei; reconstrucţia cazangeriei – 1 buc., în sumă de 230 584.88 lei; cazan cu aburi – 1 buc., în sumă de 362 958.41 lei; instalarea fabric.
Peliculei UPP -70 – 1 buc., în sumă de 61 904 lei; maşină pentru capace la sticle– 1 buc., în sumă de 1 000 lei; contor de gaz RG - 100 – 1 buc., în sumă de 45 lei; contor RG- 600 – 1 buc., în sumă de 77 lei; contor industrial – 1 buc., în sumă de 167 lei; sistemă de irigare – 1 buc., în sumă de 185 188.50 lei; teren asfaltat secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 283 559.99 lei; gard de metal secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 7 490 lei, poartă secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 4 801 lei; gard din beton armat sec. conserve – 1 buc., în sumă de 102 434 lei; fîntîna cu şopron secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 16 068 lei; veceu secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 10 227 lei; teren asfaltat secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 60 616 lei, iar în total suma de 1 543 506.45 lei.
2 Afirmă că în rezultatul inventarierii bunurilor din masa debitoare la 16 iunie 2010, la fabrica de conserve au fost stocate următoarele bunuri: prize cu 3 faze – 34 buc., în sumă de 34 lei; prize – 180 buc., în sumă de 350 lei; contacte – 21 buc., în sumă de 420 lei; cutii electrice 196 – 54 buc., în sumă de 192.54 lei; cutii electrice – 192 buc., în sumă de 204.44 lei; bloc prize – 57 buc., în sumă de 171 lei; suport prize – 394 buc., în sumă de 78.80 lei; iluminator HB-47 – 41 buc., în sumă de 1 752 lei; sticlă iluminator HB – 88 – 95 buc., în sumă de 2 405.10 lei; rulmenţi – 12 buc., în sumă de 276 lei; întrerupător pachet – 8 buc., în sumă de 361.54 lei; contor de gaz – 5 buc., în sumă de 2 664 lei; contor de gaz 610 – 1 buc., în sumă de 2 072.15 lei; contor de gaz 64 am – 1 buc, în sumă de 613 lei., contor de apă 50 – 4 buc., în sumă de 3 750 lei; contor de apă 100 – 1 buc., în sumă de 600 lei; contor de apă 80 – 1 buc., în sumă de 400 lei; pompa – 2 buc., în sumă de 6 930 lei; dispozitiv disc - 250 – 6 buc., în sumă de 21 000 lei; pompă ATV – 165 – 3 buc., în sumă de 11 718 lei; sită pentru autoclav – 7 buc., în sumă de 4 592 lei; covoare moldoveneşti – 2 buc., în sumă de 720 lei; DVP – 1 535 m.p., în sumă de 32 748.14 lei; tros – 9 000 m.l.
în sumă de 2 315.70 lei; lanţug cu 3 capete 20 m.l. –în sumă de 901.06 lei; butoi de fier – 20 buc., în sumă de 1 836.55 lei; podoane – 150 buc., în sumă de 8 028.31 lei; butoaie de plastic – 107 buc., în sumă de 10 140.08 lei; borcane 0.650 – 7 500 buc., în sumă de 4 987.53 lei; borcane 0.500 sco – 15000 buc., în sumă de 11 265 lei; borcane 0.900 – 6074 buc., în sumă de 16 805.85 lei; borcane 0.720 – 17540 buc., în sumă de 18 425.87 lei; hîrtie 380 kg, în sumă de 1 900 lei; borcane 0.580 – 1715 buc., în sumă de 1 680.70 lei; borcane 0.520 tvist/off – 12675 buc., în sumă de 10 338.05 lei; cutii N 1.000 – 500 buc., în sumă de 1 495 lei; sticla parbriz VOLGA – 5 buc., în sumă de 42.97 lei; rulment 3182112 – 3 buc., în sumă de 300 lei; ţapfa caretchi podv.
– 6 buc., în sumă de 500 lei; golovca gardana DT - 75 – 2 buc., în sumă de 283.50 lei; spirale – 6 buc., în sumă de 161.50 lei; inele de scindare – 13 buc., în sumă de 98 lei; hvostovic planet YAZ - 2buc., în sumă de 500 lei; rulment 215 – 27 buc., în sumă de 1 134.56 lei; rulment 315 – 2 buc., în sumă de 137.49 lei; rulment 314 – 5 buc., în sumă de 25.56 lei; crestovina T-150 – 2 buc., în sumă de 141.65 lei; rulment 2710 – 5 buc., în sumă de 158.30 lei; rulment 1207 – 3 buc., în sumă de 6701 lei; rulment 201 – 2 buc., în sumă de 16.30 lei; rulment 202 – 2 buc., în sumă de 19 lei; vcladisi D -144 coren – 31 buc., în sumă de 2 115.96 lei; vcladisi D – 144 sat – 12 buc., în sumă de 842.28 lei; spirală pentru resoare – 8 buc., în sumă de 866.70 lei; colector CMD - 14 – 2 buc., în sumă de 250 lei; cardan T-150 – 4 buc., în sumă de 1000 lei; cesternă raspred.vala – 1 buc., în sumă de 66.58 lei; trampler YUZ – 1 buc., în sumă de 183.30 lei; reductor BM – 1 buc., în sumă de 2 083.30 lei; tentralinii reductor 2 – 2 buc., în sumă de 2 666.70 lei; uglovoi reductor – 2 buc., în sumă de 2 666.70 lei; reductor KC-6 – 1 buc., în sumă de 1 833.70 lei; pompa de apă ЮМЗ – 1 buc., în sumă de 425 lei; reductor KC – 1 buc., în sumă de 1 842.73 lei; rulment 110 – 10 buc., în sumă de 234.03 lei; rulment 304 – 19 buc., în sumă de 431.53 lei; rulment 310 – 32 buc., în sumă de 1 518.05 lei;
rulment 405 – 3 buc., în sumă de 75 lei; osi katka – 41 buc., în sumă de 2 238.53 lei; kolita – 89 buc., în sumă de 1 878.06 lei; curea transmisie 1900 – 1 buc., în sumă de 55.85 lei; curea transmisie 3750 – 8 buc., în sumă de 1 211.23 lei; metal uzat – 2 800 kg, în sumă de 7 191.90 lei; rulment 204 – 12 buc., în sumă de 216.67 lei; rulment – 1 buc., în sumă de 16.90 lei; vkladisi D - 37 – 4 buc., în sumă de 766.68 lei; curea transmisie 1180 1320 – 3 2 buc., în sumă de 49.09 lei; curea transmisie 7100 – 2 buc., în sumă de 166.67 lei; curea transmisie 5300 – 1 buc., în sumă de 171.53 lei; cuţite – 6 buc., în sumă de 2 782.25 lei; segmenţi – 160 buc., în sumă de 668.95 lei; rulment 1680207 – 2 buc., în sumă de 120.12 lei; rulment 1680204 – 12 buc., în sumă de 493.28 lei; rulment 180506 – 4 buc., în sumă de 156.67 lei; curea transmisie 50005 – 4 buc., în sumă de 466.67 lei; curea transmisie 2360 – 4 buc., în sumă de 309.18 lei; spirale podb – 208 buc., în sumă de 1 937.02 lei; curea transmisie 2000 – 2 buc., în sumă de 215.28 lei; rulment 580206 – 4 buc., în sumă de 166.67 lei; grablina – 2 buc., în sumă de 114.54 lei; rulment 80610 – 2 buc., în sumă de 444.45 lei; perehod 57x40 – 19 buc., în sumă de 19 lei; kontragaiki – 44 buc., în sumă de 5.43 lei; mufti 15-12 – 354 buc., în sumă de 77.88 lei; întrerupător 10 – 10 buc., în sumă de 20 lei; fir de telefon 2505 m.l.,
în sumă de 150.30 lei; lentă pentru izolare – 36 buc., în sumă de 1 620 lei; uşi din fier – 4 buc., în sumă de 2 529.25 lei; vopsea uscată – 542 kg., în sumă de 3 290.36 lei; parket – 92 m.p., în sumă de 502.14 lei; titine – 1618 buc., în sumă de 325.42 lei; plită de linoleum – 34.400 m.p., în sumă de 9116.48 lei; JBI – 56 buc., în sumă de 5657.80 lei; plită fasadă – 257 310 m.p., în sumă de 6 003.81 lei; plita oblitovocinaia – 517 m.p., în sumă de 14 618.79 lei; mastica – 65 kg., în sumă de 7 583.33 lei; halate albe – 40 buc., în sumă de 1 833.20 lei; spălător – 20 buc., în sumă de 880 lei; lavoar – 30 buc., în sumă de 1 080 lei; sifon – 15 buc., în sumă de 240 lei; greble – 2 buc., în sumă de 20.18 lei; najdacinîi crug – 370 buc., în sumă de 1 047.87 lei; mese – 50 buc., în sumă de 2 920 lei; scaune – 124 buc., în sumă de 2 403.03 lei; dulap – 5 buc., în sumă de 393.15 lei; cazan electric – 1 buc., în sumă de 229 lei; mese cu 2 tumbe – 19 buc., în sumă de 2 566.10 lei; padoane – 5 4buc., în sumă de 1 890 lei; secţie de sticlă – 2 buc., în sumă de 93 lei; fololii – 6 buc., în sumă de 1 681 lei; mese cu o tumbă – 3 seturi în sumă de 165 lei; tumbă – 6 buc., în sumă de 265.84 lei; mese pentru elevi – 7 buc., în sumă de 76.25 lei; safeu – 2 buc., în sumă de 415 lei; covor – 1 buc., în sumă de 355 lei; utilaj de tîrguială – 10 buc., în sumă de 4 706.45 lei;
mese de nuntă – 27 buc., în sumă de – 4 000.02 lei; scaune de nuntă – 64 buc., în sumă de – 1 414.96 lei; garnitură de mobilă – 1 set., în sumă de 762.50 lei; fotoliu BISMBL – 5 buc., în sumă de 1125.56 lei; cusetci – 10 buc., în sumă de 2 849.47 lei; stativ de laborator – 3 buc., în sumă de 255 lei; magnit meşalca – 1 buc., în sumă de 200 lei; contor de energie electrică – 1 buc., în sumă de 325 lei; plită de gaz cu 2 fursunci (de masă) – 2 buc., în sumă de 215 lei; ardei iuţi 0.900 – 3985 borcane – în sumă de 15 842.36 lei; ardei iuţi 3L – 622 borcane, în sumă de 5 379.37 lei; ardei iuţi 0.72 – 989 borcane în sumă de 5 095.86 lei; mazăre verde conservată 0.480 – 2597 borcane, în sumă de 10 777.56 lei, iar în total suma de 342 882.68 lei.
La 17 septembrie 2012 s-a adresat pîrîtului cu somaţie privind preluarea bunurilor în termen de 10 zile de la data primirii somaţiei, dar nu mai tîrziu de 01 octombrie 2012 să stabilească data la care reprezentantul SA ,,Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate) să se prezinte pentru a prelua bunurile, însă somaţia a rămas fără răspuns. Consideră reclamantul că, în cazul în care se va stabili lipsa bunurilor se va considera în drept să solicite încasarea contravalorii lor şi anume în total suma în mărime de 1 886 389.13 lei.
Solicită reclamantul, obligarea SRL ,,Irmano” să restituie următoarele bunuri din fonduri fixe: maşina de spălat sticle – 1 buc., în sumă de 1 000 lei; maşină pentru apă 4 gazoasă – 1 buc., în sumă de 2 000 lei; autoclav – 1 buc., în sumă de 11 671 lei; autoclav – 1 buc., în sumă de 11 671 lei; autoclav – 1 buc., în sumă de 11 671 lei; seccorezca – 1 buc., în sumă de 2 870 lei; masa conducătorului – 1 buc., în smă de 500 lei; mobilă moale Farmec– 1 buc., în sumă de 1 000 lei; garnitură Viorica – 1 buc., în sumă de 1 000 lei; destilator – 1 buc., în sumă de 121.66 lei; Şcaf-SUV – 1 buc., în sumă de 200 lei; masa pentru laborator – 1 buc., în sumă de 150 lei; centrifugă – 1 buc., în sumă de 197 lei; termostat– 1 buc., în sumă de 197 lei; scuturător AVU 6C – 1 buc., în sumă de 200 lei; refractometr RL -3 – 1 buc., în sumă de 148 lei; microscop – 1 buc., în sumă de 200 lei; frigider Atlant – 1 buc., în sumă de 530 lei; ionomer – 1 buc., în sumă de 182 lei; cîntar VLP-200– 1 buc., în sumă de 177 lei; tăietor de legume– 1 buc., în sumă de 5 000 lei; aparat de stropit STR - 1200 – 1 buc., în sumă de 33 600 lei; Plug 7PHX-1H – 1 buc., în sumă de 129 600 lei; automobil UAZ - 31502 – 1 buc., în sumă de 2 500 lei; reconstrucţia cazangeriei – 1 buc., în sumă de 230 584.88 lei; cazan cu aburi – 1 buc., în sumă de 362 958.41 lei; instalarea fabric.
Peliculei UPP -70 – 1 buc., în sumă de 61 904 lei; maşină pentru capace la sticle– 1 buc., în sumă de 1 000 lei; contor de gaz RG - 100 – 1 buc., în sumă de 45 lei; contor RG- 600 – 1 buc., în sumă de 77 lei; contor industrial – 1 buc., în sumă de 167 lei; sistemă de irigare – 1 buc., în sumă de 185 188.50 lei; teren asfaltat secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 283 559.99 lei; gard de metal secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 7 490 lei, poartă secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 4 801 lei; gard din beton armat sec. conserve – 1 buc., în sumă de 102 434 lei; fîntîna cu şopron secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 16 068 lei; veceu secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 10 227 lei; teren asfaltat secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 60 616 lei, iar în total suma de 1 543 506.45 lei şi următoarele bunuri de mică valoare: prize cu 3 faze – 34 buc., în sumă de 34 lei; prize – 180 buc., în sumă de 350 lei; contacte – 21 buc., în sumă de 420 lei; cutii electrice 196 – 54 buc., în sumă de 192.54 lei; cutii electrice – 192 buc., în sumă de 204.44 lei; bloc prize – 57 buc., în sumă de 171 lei; suport prize – 394 buc., în sumă de 78.80 lei; iluminator HB-47 – 41 buc., în sumă de 1 752 lei; sticlă iluminator HB – 88 – 95 buc., în sumă de 2 405.10 lei; rulmenţi – 12 buc., în sumă de 276 lei; întrerupător pachet – 8 buc., în sumă de 361.54 lei; contor de gaz – 5 buc.,
în sumă de 2 664 lei; contor de gaz 610 – 1 buc., în sumă de 2 072.15 lei; contor de gaz 64 am – 1 buc, în sumă de 613 lei., contor de apă 50 – 4 buc., în sumă de 3 750 lei; contor de apă 100 – 1 buc., în sumă de 600 lei; contor de apă 80 – 1 buc., în sumă de 400 lei; pompa – 2 buc., în sumă de 6 930 lei; dispozitiv disc - 250 – 6 buc., în sumă de 21 000 lei; pompă ATV – 165 – 3 buc., în sumă de 11 718 lei; sită pentru autoclav – 7 buc., în sumă de 4 592 lei; covoare moldoveneşti – 2 buc., în sumă de 720 lei; DVP – 1 535 m.p., în sumă de 32 748.14 lei; tros – 9 000 m.l. în sumă de 2 315.70 lei; lanţug cu 3 capete 20 m.l.
–în sumă de 901.06 lei; butoi de fier – 20 buc., în sumă de 1 836.55 lei; podoane – 150 buc., în sumă de 8 028.31 lei; butoaie de plastic – 107 buc., în sumă de 10 140.08 lei; borcane 0.650 – 7 500 buc., în sumă de 4 987.53 lei; borcane 0.500 sco – 15000 buc., în sumă de 11 265 lei; borcane 0.900 – 6074 buc., în sumă de 16 805.85 lei; borcane 0.720 –17540 buc., în sumă de 18 425.87 lei; hîrtie 380 kg, în sumă de 1 900 lei; borcane 0.580 – 1715 buc., în sumă de 1 680.70 lei; borcane 0.520 tvist/off – 12675 buc., în sumă de 10 338.05 lei; cutii N 1.000 – 500 buc., în sumă de 1 495 lei; sticla parbriz VOLGA – 5 buc., în sumă de 42.97 lei; rulment 3182112 – 3 buc., în sumă 5 de 300 lei; ţapfa caretchi podv.
– 6 buc., în sumă de 500 lei; golovca gardana DT - 75 – 2 buc., în sumă de 283.50 lei; spirale – 6 buc., în sumă de 161.50 lei; inele de scindare – 13 buc., în sumă de 98 lei; hvostovic planet YAZ - 2buc., în sumă de 500 lei; rulment 215 – 27 buc., în sumă de 1 134.56 lei; rulment 315 – 2 buc., în sumă de 137.49 lei; rulment 314 – 5 buc., în sumă de 25.56 lei; crestovina T-150 – 2 buc., în sumă de 141.65 lei; rulment 2710 – 5 buc., în sumă de 158.30 lei; rulment 1207 – 3 buc., în sumă de 6 701 lei; rulment 201 – 2 buc., în sumă de 16.30 lei; rulment 202 – 2 buc., în sumă de 19 lei; vcladisi D -144 coren – 31 buc., în sumă de 2 115.96 lei; vcladisi D – 144 sat – 12 buc., în sumă de 842.28 lei; spirală pentru resoare – 8 buc., în sumă de 866.70 lei; colector CMD - 14 – 2 buc., în sumă de 250 lei; cardan T-150 – 4 buc., în sumă de 1000 lei; cesternă raspred.vala – 1 buc., în sumă de 66.58 lei; trampler YUZ – 1 buc., în sumă de 183.30 lei; reductor BM – 1 buc., în sumă de 2 083.30 lei; tentralinii reductor 2 – 2 buc., în sumă de 2 666.70 lei; uglovoi reductor – 2 buc., în sumă de 2 666.70 lei; reductor KC-6 – 1 buc., în sumă de 1 833.70 lei; pompa de apă ЮМЗ – 1 buc., în sumă de 425 lei; reductor KC – 1 buc., în sumă de 1 842.73 lei; rulment 110 – 10 buc., în sumă de 234.03 lei; rulment 304 – 19 buc., în sumă de 431.53 lei; rulment 310 – 32 buc., în sumă de 1 518.05 lei;
rulment 405 – 3 buc., în sumă de 75 lei; osi katka – 41 buc., în sumă de 2 238.53 lei; kolita – 89 buc., în sumă de 1 878.06 lei; curea transmisie 1900 – 1 buc., în sumă de 55.85 lei; curea transmisie 3750 – 8 buc., în sumă de 1 211.23 lei; metal uzat – 2 800 kg, în sumă de 7 191.90 lei; rulment 204 – 12 buc., în sumă de 216.67 lei; rulment – 1 buc., în sumă de 16.90 lei; vkladisi D - 37 – 4 buc., în sumă de 766.68 lei; curea transmisie 1180 1320 – 2 buc., în sumă de 49.09 lei; curea transmisie 7100 – 2 buc., în sumă de 166.67 lei; curea transmisie 5300 – 1 buc., în sumă de 171.53 lei; cuţite – 6 buc., în sumă de 2 782.25 lei; segmenţi – 160 buc., în sumă de 668.95 lei; rulment 1680207 – 2 buc., în sumă de 120.12 lei; rulment 1680204 – 12 buc., în sumă de 493.28 lei; rulment 180506 – 4 buc., în sumă de 156.67 lei; curea transmisie 50005 – 4 buc., în sumă de 466.67 lei; curea transmisie 2360 – 4 buc., în sumă de 309.18 lei; spirale podb – 208 buc., în sumă de 1 937.02 lei; curea transmisie 2000 – 2 buc., în sumă de 215.28 lei; rulment 580206 – 4 buc., în sumă de 166.67 lei; grablina – 2 buc., în sumă de 114.54 lei; rulment 80610 – 2 buc., în sumă de 444.45 lei; perehod 57x40 – 19 buc., în sumă de 19 lei; kontragaiki – 44 buc., în sumă de 5.43 lei; mufti 15-12 – 354 buc., în sumă de 77.88 lei; întrerupător 10 – 10 buc., în sumă de 20 lei; fir de telefon 2505 m.l.,
în sumă de 150.30 lei; lentă pentru izolare – 36 buc., în sumă de 1 620 lei; uşi din fier – 4 buc., în sumă de 2 529.25 lei; vopsea uscată – 542 kg., în sumă de 3 290.36 lei; parket – 92 m.p., în sumă de 502.14 lei; titine – 1618 buc., în sumă de 325.42 lei; plită de linoleum – 34.400 m.p., în sumă de 9116.48 lei; JBI – 56 buc., în sumă de 5657.80 lei; plită fasadă – 257 310 m.p., în sumă de 6 003.81 lei; plita oblitovocinaia – 517 m.p., în sumă de 14 618.79 lei; mastica – 65 kg., în sumă de 7 583.33 lei; halate albe – 40 buc., în sumă de 1 833.20 lei; spălător – 20 buc., în sumă de 880 lei; lavoar – 30 buc., în sumă de 1 080 lei; sifon – 15 buc., în sumă de 240 lei; greble – 2 buc., în sumă de 20.18 lei; najdacinîi crug – 370 buc., în sumă de 1 047.87 lei; mese – 50 buc., în sumă de 2 920 lei; scaune – 124 buc., în sumă de 2 403.03 lei; dulap – 5 buc., în sumă de 393.15 lei; cazan electric – 1 buc., în sumă de 229 lei; mese cu 2 tumbe – 19 buc., în sumă de 2 566.10 lei; padoane – 54 buc., în sumă de 1 890 lei; secţie de sticlă – 2 buc., în sumă de 93 lei; fololii 6 – 6 buc., în sumă de 1 681 lei; mese cu o tumbă – 3 seturi în sumă de 165 lei; tumbă – 6 buc., în sumă de 265.84 lei; mese pentru elevi – 7 buc., în sumă de 76.25 lei; safeu – 2 buc., în sumă de 415 lei; covor – 1 buc., în sumă de 355 lei; utilaj de tîrguială – 10 buc., în sumă de 4 706.45 lei;
mese de nuntă – 27 buc., în sumă de – 4 000.02 lei; scaune de nuntă – 64 buc., în sumă de – 1 414.96 lei; garnitură de mobilă – 1 set., în sumă de 762.50 lei; fotoliu BISMBL – 5 buc., în sum de 1125.56 lei; cusetci – 10 buc., în sumă de 2 849.47 lei; stativ de laborator – 3 buc., în sumă de 255 lei; magnit meşalca – 1 buc., în sumă de 200 lei; contor de energie electrică – 1 buc., în sumă de 325 lei; plită de gaz cu 2 fursunci (de masă) – 2 buc., însumă de 215 lei; ardei iuţi 0.900 – 3985 borcane – în sumă de 15 842.36 lei; ardei iuţi 3L – 622 borcane, în sumă de 5 379.37 lei; ardei iuţi 0.72 – 989 borcane în sumă de 5 095.86 lei; mazăre verde conservată 0.480 – 2597 borcane, în sumă de 10 777.56 lei, iar în total suma de 342 882.68 lei şi în cazul în care se va stabili lipsa bunurilor, încasarea de la SRL ,,Irmano” în beneficiul SA ,,Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate) contravaloarea bunurilor, iar în total suma de 1 886 389.13 lei.
Prin încheierea Judecătoriei Drochia din 03 mai 2013, pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate) împotriva SRL ,,Irmano” privind revendicarea bunurilor şi încasarea contravalorii bunurilor, a fost strămutată după competenţă la Curtea de Apel Bălţi (f.d. 72-73). Prin hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 12 februarie 2014 cererea de chemare în judecată depusă de SA „Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate) împotriva SRL ,,Irmano” privind revendicarea bunurilor şi încasarea contravalorii bunurilor, a fost admisă parţial.
S-a obligat SRL ,,Irmano” să transmită SA ,,Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate) următoarele bunuri: maşina de spălat sticle – 1 buc., în sumă de 1 000 lei; maşină pentru apă gazoasă – 1 buc., în sumă de 2 000 lei; autoclav – 1 buc., în sumă de 11 671 lei; autoclav – 1 buc., în sumă de 11 671 lei; autoclav – 1 buc., în sumă de 11 671 lei; Şcaf-SUV – 1 buc., în sumă de 200 lei; centrifugă – 1 buc., în sumă de 197 lei; tăietor de legume– 1 buc., în sumă de 5 000 lei; automobil UAZ - 31502 – 1 buc., în sumă de 2 500 lei; instalarea fabric.
peliculei UPP -70 – 1 buc., în sumă de 61 904 lei; cazan cu aburi – 1 buc., în sumă de 362 958.41 lei; sticlă iluminator HB – 88 – 95 buc., în sumă de 2 405.10 lei; contor de gaz 64 am – 1 buc, în sumă de 613 lei., sită pentru autoclav – 7 buc., în sumă de 4 592 lei; DVP – 1 535 m.p., în sumă de 32 748.14 lei; podoane – 150 buc., în sumă de 8 028.31 lei; borcane 0.650 – 7 500 buc., în sumă de 4 987.53 lei; borcane 0.500 sco - 15000 buc., în sumă de 11 265 lei; borcane 0.520 tvist/off – 12675 buc., hvostovic planet YAZ - 2buc., în sumă de 500 lei; cesternă raspred.vala – 1 buc., în sumă de 66.58 lei; metal uzat – 2 800 kg, în sumă de 7 191.90 lei; cuţite – 6 buc., în sumă de 2 782.25 lei; vopsea uscată – 542 kg., în sumă de 3 290.36 lei; mastica – 65 kg., în sumă de 7 583.33 lei; lavoar – 30 buc., în sumă de 1 080 lei; najdacinîi crug – 370 buc., în sumă de 1 047.87 lei; padoane – 54buc., în sumă de 1 890 lei; contor de energie electrică – 1 buc., în sumă de 325 lei.
S-a încasat de la SRL ,,Irmano” în benenficiul SA ,,Boris Glavan” valoarea bunurilor care nu pot fi revendicate în sumă de 715 780.88 lei, din care: reconstrucţia cazangeriei – 1 buc., în sumă de 230 584.88 lei; terenul asfaltat secţia de conserve – 1 buc., în sumă totală de 344 176 lei; gard din beton armat sec. conserve – 1 buc., în sumă de 102 434 lei; fîntîna 7 cu şopron secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 16 068 lei; veceu secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 10 227 lei; poartă secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 4 801 lei; gard de metal secţia de conserve – 1 buc., în sumă de 7 490 lei. În rest acţiunea s-a respins. S-a încasat de la SRL ,,Irmano” taxa de stat în beneficiul statului în mărime de 39 058.75 lei.
La 12 mai 2014 SRL ,,Irmano” a depus recurs împotriva hotărîrii Curţii de Apel Bălţi din 12 mai 2014, solicitînd casarea acesteia şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În susținerea recursului s-a invocat dezacordul cu hotărîrea contestată prin faptul că au fost aplicate eronat normele de drept material și procedural, fiind aplicată o lege care nu trebuia să fie aplicată. Susține că prin aprecierea arbitrară a circumstanțelor pricinii, Curtea de Apel Bălţi la adoptarea hotărîrii nu a identificat proprietarul terenului pe care sunt amplasate bunurile imobile, regimul juridic al dreptului de proprietate şi nu a stabilit faptul dacă intimatul a acţionat cu bună-credinţă sau cu rea-credinţă.
De asemenea indică că bunurile mobile şi imobile solicitate pentru a fi transmise şi revendicate de către SA ,,Boris Glavan”, nefiind supuse înregistrării în Registrul bunurilor imobile, denotă că cerinţele ultimului sunt de rea-credinţă. Menţionează că în actul de inventariere din 16 iunie 2010 s-a indicat faptul că maşina de spălat sticle, centrifuga şi maşina pentru apă gazoasă lipsesc, deoarece nefiind depistate în clădirile care îi aparţin şi nu au fost incluse în lista de inventariere, astfel nu rezultă nici obligaţia transmiterii către intimat a bunurilor care de fapt nu există. Mai indică că actul de inventariere din 16 iunie 2010 la care instanța de judecată face referire, nu poate fi luat în considerare, deoarece nu reflectă situația de fapt existentă la moment.
A mai menționat recurentul că în Raportul de evaluare din 09 noiembrie 2010 şi în hotărîrea de judecată au fost indicate şi apreciate diferit valoarea bunurilor transmise către SA ,,Boris Glavan”, însă instanţa de fond nu a luat în considerare că toate aceste bunuri au fost uzate şi ulterior excluse din folosință, iar valoarea indicată nu corespunde realității.
Afirmă recurentul că nu au fost prezentate probe pertinente care ar demonstra cu certitudine faptul că bunurile solicitate de SA ,,Boris Glavan” i-ar aparține cu drept de proprietate şi i-ar permite să solicite revindecarea acestora, deoarece potrivit Acordului nr. 1 privind executarea benevolă a dreptului de ipotecă din 23 noiembrie 2009 încheiat între BC ,,Victoriabank” SA şi SA „Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate), ultimul s-a obligat să evacueze de pe teritoriul bunului imobil personalul şi alte bunuri care-i aparțin cu drept de proprietate sau aflate în clădirile de producere şi care nu ar constitui obiect al prezentului acord sau obiect al gajului constituit în folosul creditorului ipotecar, ceea ce denotă că pînă la transmiterea lor în proprietatea SA ,,Boris Glavan”, intimatul şi-a evacuat toate bunurile sale.
Mai mult, a invocat recurentul că la moment a expirat termenul de adresare în judecată şi acţiunea urmează a fi respinsă şi ca tardivă. Consideră că nefiind proprietar al terenului pe care sunt amplasate bunurile imobile, nu poate fi obligat la achitarea despăgubirilor în folosul intimatului. 8 În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că copia hotărîrii motivate a instanţei de apel a fost expediată părţilor de către Curtea de Apel Bălţi la 19 martie 2014. Astfel, recursul se consideră depus în termen. Prin referinţa din 04 iulie 2014, SA ,,Boris Glavan” a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărîrii Curţii de Apel Bălţi din 12 februarie 2014, considerînd-o întemeiată şi legală.
Judecînd recursul declarat de către SRL ,,Irmano” împotriva hotărîrii primei instanţe, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de SA ,,Boris Glavan”, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa hotărîrea Curții de Apel Bălţi din 12 februarie 2014 cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.
Verificînd legalitatea şi temeinicia hotărîrii judecătoreşti, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că concluzia instanţei de judecată contravine circumstanţelor pricinii, iar litigiul a fost soluţionat cu interpretarea eronată a normelor de drept material. Conform art. 429 alin. (1) CPC, pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate de curţile de apel în calitatea lor de instanţe de apel, cât şi hotărârile pronunţate de curţile de apel în procedura de insolvabilitate. Potrivit art. 5 alin. (2) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoare din 14 martie 2013, instanţa de insolvabilitate dispune de competenţă exclusivă la judecarea, în cadrul procesului de insolvabilitate, a litigiilor ce ţin de masa debitoare.
Dacă partea interesată invocă existenţa unui litigiu de drept referitor la masa debitoare, instanţa de insolvabilitate va judeca această cauză într-un proces separat, în procedură contencioasă, conform Codului de procedură civilă. Din materialul probator al dosarului rezultă cu certitudine că la 05 decembrie 2012, SA „Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate) s-a adresat Judecătoriei Drochia cu cerere de chemare în judecată împotriva SRL ,,Irmano” privind revendicarea bunurilor şi încasarea contravalorii bunurilor. Prin încheierea Judecătoriei Drochia din 03 mai 2013, pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate) împotriva SRL ,,Irmano” privind revendicarea bunurilor şi încasarea contravalorii bunurilor, a fost strămutată după competenţă la Curtea de Apel Bălţi (f.d.
72-73 VOL I). Instanța de recurs a mai constatat că la 25 februarie 2009, între SA ,,Boris Glavan” şi BC ,,Victirabank” SA a fost încheiat contractul de credit nr. 1169, prin care creditorul ipotecar s-a obligat să acorde debitorului ipotecar, credit în tranşe în sumă de 720 000 lei cu scadenţa la 25 noiembrie 2010 şi contractul de credit nr. 1009 din 31 octombrie 2008 deja acordat debitorului ipotecar credit ordinar în sumă de 2 300 000 lei cu scadenţă la 31 decembrie 2010. 9 Mai mult, că bunurile mobile şi imobile care aparţin cu drept de proprietate SA ,,Boris Glavan” au fost gajate la BC ,,Victoriabank” SA în baza contractului de ipotecă nr. 877 din 26 februarie 2009 şi contractului de gaj nr. 245 din 25 februarie 2009, ulterior fiind vîndute către SRL ,,Imano” în baza contractelor enunţate supra (24-26;32-34 Vol I). La 23 noiembrie 2009 au fost întocmite şi semnate Acordul nr. 1 privind executarea benevolă a dreptului de ipotecă, anexa nr. 1 la acordul privind transmiterea benevolă în posesie a bunului imobil, Acordul nr. 2 privind executarea benevolă a dreptului de gaj, inclusiv şi anexa nr. 1 la acordul privind transmiterea benevolă în posesie a bunurilor gajatede către SA ,,Boris Glavan” şi BC ,,Victoriabank” SA, (f.d.
27-28; 35-36 Vol I). Prin contractul de vînzarea-cumpărarea nr. 27238 din 08 decembrie 2011, încheiat între SA ,,Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate), din numele căruia a acţionat BC ,,Victoriabank” SA şi SRL ,,Irmano”, SA ,,Boris Glavan” a vîndut, iar SRL ,,Irmano” a cumpărat bunurile imobile nr. cadastral 3641221.321.01, cu suprafaţa de 28.2 m.p., ce constituie construcţia (clădire de producere), nr. cadastral 3641221.321.02, cu suprafaţa de 217.8 m.p, ceea ce constituie construcţie, nr. cadastral 3641221.321.03, cu suprafaţa de 6.8 m.p., ceea ce constituie construcţie, nr. cadastral 3641221.321.04, cu suprafaţa de 1870.1m.p., ceea ce constituie construcţie (clădire de producere), nr. cadastral 3641221.321.05, cu suprafaţa de 551.8 m.p., ceea ce constituie depozit, nr. cadastral 3641221.321.06, cu suprafaţa de 552.8 m.p., ceea ce constituie depozit, nr. cadastral 3641221.321.07, cu suprafaţa de 375.2 m.p., ceea ce constituie construcţie (clădire de producere) amplasate în satul Ţarigrad, raionul Drochia, (f.d.
18-20-Vol –I).
Totodată, la 08 decembrie 2011 între SA ,,Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate), din numele căruia a acţionat BC ,,Victoriabank” SA în calitate de vînzător şi SRL ,,Irmano” în calitate de cumpărător a fost încheiat contractul f/n privind vînzarea- cumpărarea bunurilor mobile, depozitate în satul Ţarigrad, oraşul Drochia, compuse din: fîntînă arteziană secţie de conservare – 1buc., pompa FG-5158 – 1 buc., CI-50 ,,Raduga” – 1 buc., Spălător CUM-2.25 – 1 buc., Transportator de inspecţie – 1buc., ştergător – 2 buc., agregat de şters – 2 buc., maşină de spălat – 2buc., transportator de ambalare – 4 buc., maşină de mărunţit tomate – 1 buc., conveer de ambalaj – 4 buc., agregat de ambalare – 1 buc., cazan de fiert – 4 buc., maşină de ambalat – 1buc., transportator de bandă – 1 buc., maşină de ambalat TWIST-OF-G – 1 buc., staţie diesel -1 buc., maşină pentru bucătăire – 1 buc., autoclav – 6 buc., vas – 6buc., umplutură DN-1/16 – 1 buc., maşină de mărunţit – 1 buc., bloc de vase – 1buc., maşină de spălat fructe – 1 buc., maşină de ambalat – 1 buc., transportator A8-Ac – 1buc., Telifer 1t – 2 buc., conveer de ambalat – 1 buc., rezervor RPS – 25 – 1 buc., rezervor de metal 50 3 – 2 buc., umplutură S-18 – 1 buc., maşină de ambalat CZS – 100 – 1 buc., răcitor de lapte Tom – 2 – 2 buc., linia de mazăre – 1 buc., dosală la linia de mazăre – 1buc.,
dosală la secţia de conserve – 2 buc., cărucior PT – 0862 – 1 buc., cărucior PT-1263 – 1buc., încărcător – 1buc., umplutură – 1buc., maşină de tăiat – 1 buc., maşină de tocat legume – 1 buc., maşină de ambalat – 1 buc., transformator 250 – 1 buc., pompa 1ATV-10-185 – 1 buc (f.d. 21-22 Vol I). La 12 decembrie 2011 între SA ,,Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate), din numele căruia a acţionat BC ,,Victoriabank” SA şi SRL ,,Irmano” a fost întocmit actul de predare – primire (f.d. 23 Vol I). 10 Prin hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 12 februarie 2014 cererea de chemare în judecată depusă de SA „Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate) împotriva societăţii cu răspundere limitată ,,Irmano” privind revendicarea bunurilor şi încasarea contravalorii bunurilor, a fost admisă parţial (f.d.
32-41). În conformitate cu art. 374 alin. (1) Cod civil, proprietarul este în drept să-şi revendice bunurile aflate în posesiunea nelegitimă a altuia. Din sensul normei de drept enunţate rezultă că prin apărarea dreptului de proprietate proprietarul tinde să înlăture atingerile ce sunt aduse dreptului său şi asigură exercitarea lui în condiţii normale, deoarece bunul se află în posesia altor persoane. Înaintarea acţiunii în revendicare presupune următoarele condiţii: pierderea de către proprietar a posesiei asupra bunului, determinarea individuală a bunului şi aflarea bunului în posesie străină şi neapărat ilegală. Conform art. 118 alin. (1) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel.
Reţine colegiul că potrivit contractelor de vînzare-cumpărare din 08 decembrie 2011, încheiate între SA ,,Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate), din numele căreia a acţionat BC ,,Victoriabank” SA şi SRL ,,Irmano”, au fost vîndute bunurile gajate BC ,,Victoriabank” SA conform contractului de ipotecă nr. 877 din 26 februarie 2009 şi contractului de gaj nr. 245 din 25 februarie 2009, iar mijloacele obţinute din comercializarea bunului fiind înaintate spre stingerea datoriei SA ,,Boris Glavan” faţă de BC ,,Victoriabank” SA.
Totodată, Colegiul consideră că bunurile care au constituit obiectul contractelor de vînzare-cumpărare, ipotecă şi gaj menţionate, au fost transmise SA ,,Boris Glavan” de către BC ,,Victoriabank” SA în temeiul Acordului nr. 1 privind executarea benevolă a dreptului de ipotecă din 23 noiembrie 2009 cu anexa nr. 1 şi Acordului nr. 2 privind executarea benevolă a dreptului de gaj din 23 noiembrie 2009 cu anexa nr. 1. În circumstanţele indicate mai sus, raporatate la prevederile legale menţionate, Colegiul constată că printre bunurile comercializate se regăsesc şi bunuri accesorii, incorporate în bunul imobil, transmise în posesie şi ulterior vîndute de BC ,,Victoriabank” SA către SRL ,,Irmano”.
La acest capitol instanţa de recurs menţionează că potrivit art. 292 alin. (1) şi alin.(3), art. 291 alin. (3) CC, bunul destinat în mod permanent întrebuinţării economice unui alt bun (principal) şi legat de acesta prin destinaţie comună este un bun accesoriu atîta timp cît satisfice această întrebuinţare. Bunul accesoriu urmează situaţia juridică a bunului principal dacă părţile nu convin altfel. Dacă mai multe bunuri formează un tot întreg care este destinat folosinţei comune atribuite de natura unificării, ele sunt considerate un singur bun (bun complex). Efectele actului juridic încheiat în legătură cu un bun complex se răsfrîng asupra tuturor părţilor componente ale bunului.
Din sensul normei citate, consideră Colegiul că bunurile accesorii urmează soarta bunului principal şi sunt necesare pentru exploatarea complexă a acestuia, care se construiește, instalează şi/sau incorporează în scopul folosirii unităţilor economice a bunului principal şi în rezultat bunurile solicitate de a fi revindecate şi încasată contravaloarea lor, sunt bunuri accesorii care constituie părţi inseparabile a bunului imobil, obiect al ipotecii şi gajului, ca efect al contractelor de vînzare-cumpărare încheiat 11 între BC ,,Victoriabank” SA, care a acţionat din numele SA ,,Boris Glavan” şi SRL ,,Irmano”, au fost transmise în proprietatea celei din urmă.
Colegiul, analizînd cele expuse supra, concluzionează că obiectul de producere din s. Ţarigrad, raionul Drochia, este un bun complex, destinat unei folosinţe comune, pe care SRL ,,Irmano” l-a cumpărat de la BC ,,Victoriabank” SA, care a acţionat din numele SA ,,Boris Glavan”, conform contractelor de vînzare-cumpărare nr. 27238 din 08 decembrie 2011 şi contractul de vînzare-cumpărare f/n din 08 decembrie 2011, dreptul de proprietate trecînd la recurent, nu numai asupra bunurilor imobile şi mobile menţionate expres în contracte dar şi asupra accesoriilor şi ameliorărilor bunului gajat, după cum a fost stipulat la pct. 1.3 al contractului de ipotecă din 25 februarie 2009, încheiat între BC ,,Victoriabank” SA şi SA ,,Boris Glavan”.
Astfel, în pct. 1.3 al contractului de ipotecă din 25 februarie 2009, încheiat între BC ,,Victoriabank” SA şi SA ,,Boris Glavan”, prevede că ipoteca se extinde asupra accesiunilor natural şi artificiale, fructului, precumşi asupra bunurilor incorporate în obiectul ipotecii sau legate de acesta prin destinaţie comună (accesorii): utilităţile interioare, care sunt necesare pentru exploatarea lui: sistemul termic din interior, inclusive instalaţia de cazane pentru încălzit (dacă acesta se află în interiorul obiectului ipotecii), reţeaua interioară de alimentare cu apă, gaze şi de canalizare cu toate dispozitivele, reţeaua electrică interioară de forţă şi de iluminare cu toată armătura de iluminat, reţelele interioare telefonice şi de semnalizare, instalaţiile de ventilare cu destinaţie sanitară, contoarele de gaz, electrice, termice şi de apă, uşile şi ferestrele şi alte articole de tîmplărie, pardoseală, construcţiile incorporate etc, ce conformă art. 7 alin. (4), (7) şi (8) şi art. 46 al Legii cu privire la ipotecă şi art. 8 alin. (3) al Legii cu privire la gaj (f.d.
24 – verso- Vol I). În rezultatul celor expuse, toate obiectele ipotecate şi gajate la BC ,,Victoriabank” SA, şi ulterior vîndute către SRL ,,Irmano” compuse din: reconstrucţia cazangeriei, terenurile asfaltate, gardul din metal, poarta, gardul din beton, fîntîna cu şopron, veceul, constituie bunuri accesorii bunului principal şi nu pot fi vîndute în calitate de bunuri mobile sau imobile separate, deoarece nu au fost date în exploatare şi nu au fost supuse înregistrării la organele cadastrale. Ca urmare, instanţa de recurs consideră că nu poate fi admisă cerinţa reclamantului SA ,,Boris Glavan” privind revendicarea bunurilor din posesie străină nelegitimă a SRL ,,Irmano”, deoarece în prezenta pricină obiectul litigiului nu constituie recunoaşterea dreptului reclamantului asupra bunurilor, dar revendicarea bunurilor din posesie străină nelegitimă.
În această ordine de idei şi raportînd prevederile enunţate la speţa examinată, Colegiul conchide că Curtea de Apel Bălţi greşit a ajuns la concluzia de a transmite bunurile şi a încasa valoarea bunurilor care nu pot fi revendicate în sumă de 715 780 lei, concluziile fiind neobiective şi rezultate din interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi aprecierea incorectă a probelor din dosar.
Mai mult ca atît, după cum rezultă din pretenţiile SA ,,Boris Glavan” privind solicitarea de a obliga SRL ,,Irmano” să restituie bunurile care fac parte din fondurile fixe în mărime de 1 543 506.45 lei şi bunurile de mică valoare în mărime de 342 882.68 lei, ultimele sunt invocate faţă de pîrîtul necorespunzător, deoarece conform Acordului nr. 1 12 privind executarea benevolă a dreptului de ipotecă din 23 noiembrie 2009, încheiat între BC ,,Victoriabank” SA şi SA ,,Boris Glavan”, ultimul urma să-şi evacueze bunurile în termen de 10 zile din momentul solicitării, iar în caz de apariţie a litigiului, intimatul era în drept să se adreseze cu pretenţii faţă de BC ,,Victoriabank” SA şi nu faţă de SRL ,,Irmano”.
Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, circumstanţele pricinii au fost stabilite de către prima instanţă, însă normele de drept material au fost aplicate eronat şi nu este necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de SRL ,,Irmano”, de a casa hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 12 februarie 2014 şi de a emite o nouă hotărâre de respingere a acţiunii. În conformitate cu art.445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către societatea cu răspundere limitată ,,Irmano”.
Se casează hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 12 februarie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni „Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate) împotriva societăţii cu răspundere limitată ,,Irmano” privind revendicarea bunurilor şi încasarea contravalorii bunurilor şi se emite o nouă hotărâre prin care: Se respinge acţiunea societăţii pe acţiuni „Boris Glavan” (în proces de insolvabilitate) împotriva societăţii cu răspundere limitată ,,Irmano” privind revendicarea bunurilor şi încasarea contravalorii bunurilor. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Corolevschi Iurie Bejenaru Valentina Clevadî 13