Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1963/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 iunie 2014
Părțile
Palii Eugen vs Instituţia Medico-Sanitară Publică Centrul Medicilor de Familie Căuşeni
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-1963/14 — Încasarea indemnizaţiei de concediere, penalităţii şi repararea prejudiciului moral

prima instanţă – M. Tertea dosarul nr. 2ra-1963/14 instanţa de apel – I. Guzun, A. Parpalac, S. Leu ÎNCHEIERE 25 iunie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Instituţia Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Căuşeni în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Eugen Palii împotriva Centrului Medicilor de Familie Căuşeni cu privire la încasarea indemnizaţiei de concediere, penalităţii şi repararea prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 16 ianuarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Instituţia Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Căuşeni şi menţinută hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 17 iulie 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 26 decembrie 2012 Eugen Palii a depus cerere de chemare în judecată împotriva Centrului Medicilor de Familie Căuşeni cu privire la încasarea indemnizaţiei de concediere şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii a indicat că în perioada 31 iulie 1978-30 noiembrie 2012 a activat în diferite funcţii de medic la Spitalul Raional Căuşen, iar prin ordinul nr. 2 c din 02 ianuarie 2008 a fost concediat prin transfer la IMSP CMF Căuşeni. Menţionează că prin ordinul nr. 163-A din 30 noiembrie 2012 a fost eliberat din funcţia de vice-director AMM şi C Căuşeni în baza art. 86 alin. (1) lit. c) a Codului muncii. Cu referire la art. 186 alin. (1) lit. a) Codul muncii, afirmă că referitor la acordarea indemnizaţiei în legătură cu reducerea numărului de state la CMF Căuşeni şi anume a funcţiei de vice-director s-a adresat cu cerere către directorul CMF Căuşeni.

Susţine că prin procesul-verbal de evaluare a îndeplinirii pct. 2 a ordinului nr. 163 din 30 noiembrie 2012 „Cu privire la concedierea salariatului” s-a hotărât ca indemnizaţia de concediere să i se achite de la 05 martie 2003 până la momentul de faţă, motivând prin faptul, că anterior a primit indemnizaţie în timpul activităţii lui la Direcţia Sănătăţii a fostului judeţ Tighina. Consideră neîntemeiat refuzul de a-i achita indemnizaţia în legătură cu concedierea pentru perioada 31 iulie 1978-30 decembrie 2012 cu excepţia perioadei 28 septembrie 1999- 09 iulie 2003, deoarece pârâtul nu dispune de nici de o probă ce ar confirma refuzul. Invocă că neachitarea indemnizaţiei i-a cauzat şi un prejudiciu moral ce s-a manifestat prin suferinţe morale, psihologice, deoarece timp îndelungat a activat în domeniul medicinii şi în final neîntemeiat i se refuză achitarea indemnizaţiei, cuantumul prejudiciului moral estimându-l la 20000 lei.

Solicită încasarea de la Centrul Medicilor de Familie Căuşeni în beneficiul lui a indemnizaţiei în legătură cu reducerea numărului statelor în mărime de un salariu mediu lunar pe perioada anilor 1978-2012 cu excepţia perioadei 28 septembrie 1999- 09 iulie 2003 şi încasarea cu titlu de prejudiciul moral a sumei de 20000 lei cauzat în legătură cu neachitarea indemnizaţiei de concediere. La 19 februarie 2013 Eugen Palii a depus cerere de concretizare a pretenţiilor, prin care a solicitat încasarea de la pârât în beneficiul lui cu titlu de prejudiciu moral a sumei de 50000 lei.

În susţinerea pretenţiilor sale a menţionat că la 05 ianuarie 2013 a fost internat în Secţia de Cardiologie a Spitalului raional Căuşeni cu diagnoza: acces de cord şi s-a aflat la tratament staţionar la Institutul de Cardiologie a Ministerului Ocrotirii Sănătăţii până la 02 februarie 2013. Consideră că accesul de cord este consecinţă a suferinţelor şi retrăirilor morale şi sufleteşti ce au fost generate de comportamentul CMF Căuşeni privind refuzul neîntemeiat de achitare a îndemnizaţiei în legătură cu reducerea numărului de state, motiv din care îşi modifică cuantumul prejudiciului moral cauzat de la 20000 lei la 50000 lei.

În cadrul susţinerilor orale, Eugen Palii, reprezentat de către avocatul Petru Grumeza a solicitat încasarea de la CMF a indemnizaţiei unice în legătură cu reducerea funcţiei, adică salariul sumat pentru fiecare an, perioada 31 iulie 1978 - 31 noiembrie 2012 cu excepţia când a activat la Consiliul Tighina, a sumei de 52000 lei ce constituie 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere pentru suma neachitată, cu titlu de prejudiciul moral 50000 lei şi cheltuielile de tratament în sumă de 790 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 17 iulie 2013 acţiunea a fost admisă parţial şi încasat din contul Instituţiei Medico-Sanitare Publice Centrului Medicilor de Familie Căuşeni în beneficiul reclamantului Eugen Palii suma de 44790,62 lei ce constituie indemnizaţia de concediere în legătură cu reducerea statelor de personal pentru perioada anilor deplini lucraţi 1978-1998, 2004-2011, suma de 8868,54 lei cu titlul de penalitate pentru întârzierea achitării în termen a indemnizaţiei în legătură cu reducerea numărului statelor de personal în mărime de 0,1% pentru fiecare zi întârziere pentru perioada 01 ianuarie 2013 - 17 iulie 2013 şi suma de 7000 lei cu titlul de prejudiciu moral, în rest acţiunea a fost respinsă.

Totodată, a fost menţionat că în temeiul prevederilor art. 256 alin. (1) lit. b) CPC, prezenta hotărâre urmează a fi executată imediat. Prin încheierea Judecătoriei Căuşeni din 17 iulie 2013 a fost corectată eroarea din hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 17 iulie 2013, cu indicarea în dispozitivul hotărârii participarea reprezentantului intervenientului accesoriu, Ministerul Sănătăţii a RM, Ion Ciochină, în bază de procură.

Prin încheierea Judecătoriei Căuşeni din 20 august 2013 a fost admisă cererea debitorului, Centrul Medicilor de Familie Căuşeni privind eşalonarea executării hotărârii Judecătoriei Căuşeni din 17 iulie 2013 şi eşalonată executarea hotărârii privind încasarea indemnizaţiei în legătură cu reducerea numărului statelor de personal, a penalităţii şi a prejudiciului moral pe un termen de 5 luni, obligând debitorul să achite integral plăţile adjudecate până în luna ianuarie 2014. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 04 decembrie 2013 a fost respinsă propunerea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bender înaintată de către Eugen Palii, respinsă cererea lui Eugen Palii cu privire la strămutarea pricinii în altă instanţă, în legătură cu recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bender şi restituită pricina pentru examinare la Curtea de Apel Bender.

Prin decizia Curţii de Apel Bender din 16 ianuarie 2014 a fost respinsă cererea de apel declarată de Instituţia Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Căuşeni şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 22 aprilie 2014 Instituţia Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Căuşeni a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei recurate şi hotărârii primei instanţe, emiterea unei hotărâri noi prin care acţiunea să fie respinsă integral. În motivarea recursului, cu referire la art. 373 alin. (5) CPC, a invocat că majoritatea motivelor invocate în cererea de apel din 16 august 2013, cererea de apel suplimentară din 29 octombrie 2013, cât şi motivele expuse verbal în şedinţa instanţei de apel din 16 ianuarie 2014 au fost ignorate şi nu şi-au găsit nici o reflectare în decizia instanţei de apel.

Afirmă că a fost ignorat şi nu i s-a dat nici o apreciere juridică argumentului că în hotărârea din 17 iulie 2013 instanţa de judecată a făcut un calcul amănunţit şi detailat al mărimii sumei indemnizaţiei de concediere care a fost încasată în beneficiul lui Eugen Palii, din care se vede clar că în indemnizaţia de concediere în sumă totală de 44790,62 lei a fost inclusă şi perioada anilor 2004-2011 (f. d. 185), adică a fost inclusă şi perioada anilor 2008-2012 (3 ani şi 11 luni) perioada pentru care Instituţia îi plătise lui Eugen Palii până la adresarea în judecată o indemnizaţie în sumă de 7789,08 lei. Indică că în pofida faptului dat, instanţa de judecată a încasat încă o dată indemnizaţia pentru anii 2009-2011 şi astfel rezultă că a avut loc o încasare dublă pentru această perioadă.

Susţine că instanţa de apel nu s-a expus în nici un fel asupra încălcării invocate în punctele 2, 3 ale cererii de apel suplimentare din 29 octombrie 2013 în ceea ce priveşte executarea imediată a hotărârii din 17 iulie 2013 deşi constituie o încălcare evidentă a art. 256 alin (1) lit. b) care admite executarea imediată doar în mărimea unui salariu mediu. Consideră că Curtea de Apel de asemenea nu a dat nici o apreciere argumentului expus în pct. 1 al cererii de apel suplimentare şi anume că din materialele dosarului este imposibil de concluzionat de partea cui (a reclamantului sau pârâtului) a fost admis în proces intendentul Ion Ciochină.

De asemenea, indică că atât prima instanţă cât şi Curtea de Apel n-a dat absolut nici o apreciere scrisorii nr. 01-5163 din 17 ianuarie 2013 a vice-ministrului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al RM, S. Sainciuc (f. d. 24). Consideră că instanţa judecătorească a interpretat în mod eronat legea, corect au fost determinate normele juridice aplicabile, însă din cauza înţelegerii incorecte a sensului acestora au fost trase concluzii greşite. Menţionează că conform art. 186 alin. (1) lit. a) Codul muncii, indemnizaţia de concediere se plăteşte pentru fiecare an lucrat la unitatea în cauză. Astfel, indică că „unitatea în cauză” nu poate fi decât IMSP CMF Căuşeni şi nicidecum IMSP Spitalul Raional Căuşeni, aşa cum s-a considerat la caz.

Afirmă că este important de reţinut în acest sens şi faptul că conform normei citate „dacă unitatea a fost succesorul de drept” al unei unităţi reorganizate anterior şi contractul individual de munca cu salariatul nu a încetat anterior (art. 81) se vor lua în calcul toţi anii de activitate. Deci o condiţie indispensabilă ca să fie luaţi în calcul toţi anii de activitate este ca contractul individual cu salariatul să nu fi încetat anterior (art. 81), condiţie care în speţă lipseşte.

Susţine că după cum rezultă din pct. 2 al Hotărârii Guvernului nr. 426 din 26 aprilie 2004, indemnizaţia de eliberare din serviciu se plăteşte pentru numărul de ani deplini lucraţi la întreprindere de la data ultimei angajări (f. d. 105). La caz data ultimei angajări a lui Eugen Palii în Instituţia Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Căuşeni a fost 02 ianuarie 2008 (f. d. 83). Prin urmare, instituţia urma să-i plătească intimatului indemnizaţia de concediere doar pentru perioada de 02 ianuarie 2008 – 30 noiembrie 2012, ceea ce s-a şi făcut. Consideră că încasarea prejudiciului moral nu este legală şi contravine prevederilor punctelor 9, 30 a Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 9 din 09 octombrie 2006 „Cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează repararea prejudiciului moral”.

Menţionează că afirmaţia din decizia atacată precum că în perioada 01 octombrie 1999 - 03 martie 2003 a activat în calitate de medic în cadrul Spitalului Judeţean Tighina, nu este corectă, deoarece în această perioadă Eugen Palii a lucrat în cadrul Direcţiei Sănătate a Consiliului Judeţean Căuşeni având statutul de funcţionar public. Indică că în decizia recurată se menţionează că conform art. 70 alin. (3) Cod civil, în cazul divizării persoanei juridice drepturile şi obligaţiile ei trec la noile persoane juridice (nu doar la una din persoanele juridice) în conformitate cu bilanţul de repartiţie. Afirmă că referirile instanţei de apel la prevederile alin. (3) art. 70 Cod civil, alin. (3) art. 64 Codul muncii nu sunt de neglijat, doar că acestora li s-a dat o interpretare eronată.

Astfel, consideră că aceste norme se atribuie exclusiv la IMSP Spitalul Raional Căuşeni. În acest context menţionează că reorganizarea IMSP Spitalul Raional Căuşeni s-a înfăptuit în baza deciziei 8/14 din 13 decembrie 2007 a Consiliului Raional Căuşeni (f. d. 130), care a decis reorganizarea prin divizare a IMSP Spitalul Raional Căuşeni în: IMSP Spitalul Raional Căuşeni şi IMSP Centrul Medicilor de Familie Căuşeni. Prin urmare, la 02 ianuarie 2008 când a avut loc concedierea prin transfer a intimatului, IMSP Spitalul Raional Căuşeni era deja o instituţie nouă, reorganizată şi anume IMSP Spitalul Raional Căuşeni era succesorul principal care a preluat de rând cu IMSP CMF Căuşeni drepturile şi obligaţiile de la persoana juridică recent reorganizată prin divizare - de la IMSP Spitalul Raional Căuşeni.

Consideră că în decizia recurată prin invocarea art. 70 alin. (3) Cod civil şi art. 64 alin. (3) Codul muncii, se insinuează greşit, că unicul succesor în speţă ar fi Instituţia Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Căuşeni, fapt cu care nu este de acord. Menţionează că conform art. 70 al. (3) Cod civil, succesorul principal a fost IMSP Spitalul Raional Căuşeni. Remarcă că un aspect foarte important decurge din ultima parte a art. 64 alin. (3) Codul muncii, în care se menţionează că concedierea salariaţilor în aceste cazuri este posibilă numai cu condiţia reducerii numărului sau a statelor de personal din unitate. Astfel, consideră că IMSP Spitalul Raional Căuşeni n-a avut dreptul să-l concedieze pe Eugen Palii la 02 ianuarie 2008 decât în temeiul art. 86 lit. c) Codul muncii cu plata corespunzătoare a indemnizaţiei de concediere conform normelor art. 186 alin. (1) lit. a) Codul muncii.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 16 ianuarie 2014 a fost expediată în adresa recurentului la 14 februarie 2014, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire nr. 6-2/1593 (f. d. 251), care a fost recepţionată la 19 februarie 2014, ce se atestă prin ştampila de intrare aplicată pe copia scrisorii de însoţire (f. d. 258). Astfel, prin prisma prevederilor art. 112 alin. (2) CPC, având în vedere că zilele de 19, 20 şi 21 aprilie 2014 au fost zile nelucrătoare, termenul de depunere a recursului împotriva deciziei instanţei de apel expiră în următoarea zi lucrătoare – 22 aprilie 2014. Prin urmare, la caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 22 aprilie 2014, în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Instituţia Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Căuşeni nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Instituţia Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Căuşeni, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Instituţia Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Căuşeni ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Instituţia Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Căuşeni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.