- Dosarul nr.
- 2rh-224/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 25 iunie 2014
- Părțile
- Ivan Lungu împotriva SA Perspectiva
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rh-224/14 — Încasarea salariului restant şi repararea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: G. Bivol dosarul nr. 2rh-224/14 instanţa de apel: N. Budăi, M. Guzun, N. Craiu ÎNCHEIERE 25 iunie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii: Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Dumitru Mardari Galina Stratulat examinînd cererea de revizuire depusă de Ivan Lungu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ivan Lungu, Valentina Lungu, Angela Cebotari împotriva Societăţii pe Acţiuni „Perspectiva” cu privire la încasarea salariului pentru absenţă forţată de la lucru, încasarea restanţelor salariale existente pînă la concediere, încasarea diurnelor pentru deplasare, încasarea dobânzii de întârziere, coeficientului de inflaţie, prejudiciului material şi moral, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 13 februarie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Ivan Lungu şi menţinută încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 iunie 2012 c o n s t a t ă La 16 mai 2007 Ivan Lungu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societăţii pe Acţiuni „Perspectiva” cu repunerea în funcţie, achitarea salariului pentru perioada 16.05.2006-16.05.2007, inclusiv şi penalităţilor de întârziere.
În motivarea acţiunii a indicat că, la 16 mai 2006 a fost concediat din funcţia de conducător de şantier din motivul că a lipsit de la locul de muncă fără motive întemeiate. Indică că aceste date însă nu corespund realităţii, deoarece lipsa de la serviciu a fost motivată prin faptul că s-a aflat într-o deplasare la cursuri de perfecţionare, la care a fost trimis de către conducerea SA „Perspectiva”. Mai mult ca atât, nu a primit salariul pe mai multe luni, inclusiv şi pentru deplasări. Solicită anularea ordinului de concediere nr. 14-p din 16 mai 2006 şi restabilirea lui în funcţia de conducător de şantier la SA „Perspectiva”, achitarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru, încasarea restanţelor salariale existente, care nu i-au fost achitate până la concedierea ilegală.
Ulterior, reclamantul Lungu Ivan a depus în numele său şi prin procură în numele reclamantelor Cebotari Angela şi Lungu Valentina cerere de chemare în judecată împotriva SA „Perspectiva” prin care pretinde încălcarea drepturilor sale salariale, fără a formula careva pretenţii (vol. I, f. d. 235-241). Ulterior, în şedinţa de judecată la prima examinare a fondului de până la rejudecare reclamantul a solicitat admiterea integrală a cererii, solicitând, de a 1 încasa salariul pentru absenţa forţată de la lucru şi restanţele salariale până la concediere, ţinând cont de coeficientul de inflaţie şi penalitatea de întârziere şi care în total constituie 626 957 lei 33 bani.
Totodată, prin cererea din 27 iunie 2007, reclamantul a solicitat în loc de restabilire să fie schimbat ordinul de concediere, adică să nu fie concediat din iniţiativa administraţiei, dar din propria dorinţă cu achitarea salariului pentru două luni, astfel avînd posibilitatea căutării unui alt loc de muncă. La 04 septembrie 2008 Ivan Lungu, Cebotari Angela şi Lungu Valentina au depus o cerere suplimentară în care pretind încălcarea drepturilor salariale şi solicită încasarea din contul SA „Perspectiva” a sumei de 301547 lei pentru concediul nefolosit şi daună morală, 152 524 lei cu statut de prejudiciu material şi suma de 122300 lei cu statut de prejudiciu moral, de asemenea suma de 2226012 lei ca prejudiciu în urma factorilor de decizie a societăţii.
Concomitent, Ivan Lungu s-a adresat în ordinea contenciosului administrativ în judecătoria Centru mun. Chişinău cu o cerere către SA „Perspectiva”, prin care a solicitat anularea ordinului de concediere din 16 mai 2006 şi restabilirea lui în funcţie. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 01 ianuarie 2009 a fost dispusă conexarea cauzelor civile pe motiv că au unul şi acelaşi obiect de studiu concedierea lui Ivan Lungu, însă prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2010 încheierea instanţei de fond a fost casată şi a fost dispusă judecarea separată a cauzelor (f. d. 97, vol. II). Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 mai 2010 (f. d. 123, vol. II) cererea de chemare în judecată depusă de Ivan Lungu împotriva SA „Perspectiva” a fost scoasă de pe rol în temeiul art. 267 CPC RM, care ulterior a fost casată prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 septembrie 2010(f. d. 147, vol. II).
Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 20 aprilie 2011 cererea de chemare în judecată depusă de Ivan Lungu în partea unor capete de cereri către SA „Perspectiva” a fost scoasă de pe rol în temeiul art. 267 CPC RM, din motiv că pe rolul instanţei Ivan Lungu a depus cereri similare. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 septembrie 2011 încheierea instanţei de fond a fost menţinută fără modificări. Ulterior, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 mai 2012 a fost admisă cererea de revizuire a lui Lungu Ivan şi a fost casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 septembrie 2011 şi încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 20 aprilie 2011 şi a fost dispusă examinarea ambelor cauze de restabilire în funcţie în proceduri separate (f. d. 165, vol. II).
La 23 noiembrie 2011 Ivan Lungu invocînd prevederile art. 50 alin. (1) lit. d) şi e) CPC a înaintat cerere de recuzare judecătorului Angela Catană. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 23 noiembrie 2011 a fost refuzat în admiterea cererii de recuzare înaintată judecătorului Angela Catană. La 02 decembrie 2011, Ivan Lungu a contestat cu recurs încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 23 noiembrie 2011, solicitînd casarea acesteia şi emiterea unei noi încheieri prin care să fie remisă cauza spre examinare altui judecător. 2 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 iunie 2012 a fost restituită cererea de recurs depusă de către Ivan Lungu, ca fiind depusă împotriva unei încheieri, care în virtutea legii nu poate fi atacată cu recurs.
La 06 august 2012 Ivan Lungu a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 21 iunie 2012, solicitînd casarea acesteia. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 13 februarie 2013 a fost respins recursul declarat de către Ivan Lungu şi menţinută încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 iunie 2012. La 03 mai 2013 reclamantul Ivan Lungu a depus şase cereri suplimentare prin care a solicitat încasarea sumei de 8 071 116 lei, ce constituie restanţa salarială pentru munca prestată şi neachitată în perioada 01 ianuarie 1999 – 31 mai 2013, suma de 7 138 320 lei ce constituia îmbogăţirea fără justă cauză.
Coeficientul de inflaţie pe perioada restantă în mărime de 15 787 966 lei, de asemenea a solicitat încasarea sumei 17 459 280 lei, ce constituie 0,2% zilnic pentru fiecare zi de întârziere, dobânda de întârziere conform prevederilor art. 585, 619 din Codul Civil în mărime de 10 4457 13 lei şi prejudiciul moral în mărime de 15 787 966 lei în temeiul art. 1398-1422 din Codul Civil.
La 20 mai 2013 reclamantul Lungu Ivan a depus 17 cereri suplimentare, prin care solicită în interesul său şi a reclamantelor Cebotari Angela şi Lungu Valentina curmarea tuturor fărădelegilor comise de factorii de decizie a SA „Perspectiva” şi încasarea tuturor prejudiciilor materiale şi morale suportate după concedierea sa în anul 2006, cât şi încasarea tuturor restanţelor salariale pe perioada 1999- 2013. La 03 iunie 2013 reclamantul Lungu Ivan a depus o cerere suplimentară prin care a solicitat în interesul său şi a reclamantelor Cebotari Angela şi Lungu Valentina constatarea laturii penale în acţiunile factorilor de decizia a SA „Perspectiva” şi recuperarea tuturor prejudiciilor. La 26 iunie 2013 Cebotari Angela a depus o cerere suplimentară în care a solicitat încasarea din contul SA „Perspectiva” a restanţelor în plăţile salariale fără a detalia plăţile solicitate.
La 22 august 2013 reclamantul Lungu Ion a depus o cerere suplimentară de generalizare a cerinţelor în care susţine încasarea sumei de 8 071 116 ce constituie restanţa salarială pentru munca prestată şi neachitată perioada 01 ianuarie 1999-31 mai 2013, suma de 7 138 320 lei ce constituia îmbogăţirea fără justă cauză. Coeficientul de inflaţie pe perioada restantă în mărime de 15 787 966 lei, de asemenea a solicitat încasarea a sumei de 17 459 280 lei, ce constituie 0,2% zilnic pentru fiecare zi de întârziere, dobânda de întârziere conform prevederilor art. 585, 619 din Codul Civil RM în mărime de 10 4457 13 lei şi prejudicial moral în mărime de 15 787 966 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 29 august 2013 a fost respinsă ca fiind nefondată şi tardivă acţiunea înaintată de reclamanţii Lungu Ivan, Cebotari Angela şi Lungu Valentina împotriva SA „Perspectiva” cu privire la încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru, încasarea restanţelor salariale existente pînă la concediere, încasarea diurnelor pentru deplasare, încasarea dobânzii de întârziere, coeficientului de inflaţie, prejudiciului material şi moral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 martie 2014 a fost admisă parţial cererea de apel declarată de Ivan Lungu, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 29 august 2013 în partea respingerii ca tardive a acţiunii lui Lungu 3 Ivan, Cebotari Angela şi Lungu Valentina împotriva SA „Perspectiva” cu privire la încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru, încasarea restanţelor salariale existente pînă la concediere, încasarea diurnelor pentru deplasare, încasarea dobânzii de întârziere, coeficientului de inflaţie, prejudiciului material şi moral, şi în rest hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 august 2013 a fost menţinută, iar cererile de apel declarate de Lungu Valentina şi Cebotari Angela au fost restituite ca fiind depuse în afara termenului legal. La 27 septembrie 2013 Ivan Lungu a depus cerere de revizuire împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 13 februarie 2013, solicitînd admiterea acesteia, şi revizuirea încheierii.
Ca temei pentru declararea cererii de revizuire, Ivan Lungu a indicat prevederile art. 449 CPC şi anume că instanţa a emis o hotărîre neîntemeiată şi ilegală. Studiind materialele dosarului, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447 CPC, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC şi anexîndu-se probele ce le confirmă.
În conformitate cu art.449 CPC, revizuirea se declară în cazul în care: a) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în legătură cu pricina care se judecă; b) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii; c) instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces; e) s-a anulat ori s-a modificat hotărîrea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea hotărîrii sau deciziei a căror revizuire se cere; g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova; h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că argumentele expuse de Ivan Lungu, nu pot fi apreciate ca temei de revizuire în sensul art. 449 CPC, ori revizuentul urma să indice şi să prezinte instanţei circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii, de asemenea urmînd a indica drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. 4 Mai mult ca atît, revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare a hotărîrii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărîrii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale.
De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. Prin urmare, admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Avînd în vedere că argumentele invocate de către revizuent, nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art.449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că cererea de revizuire depusă de către Ivan Lungu urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
În conformitate cu art.453 alin. (1) lit. a)CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Ivan Lungu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ivan Lungu, Valentina Lungu, Angela Cebotari împotriva Societăţii pe Acţiuni „Perspectiva” cu privire la încasarea salariului pentru absenţă forţată de la lucru, încasarea restanţelor salariale existente pînă la concediere, încasarea diurnelor pentru deplasare, încasarea dobânzii de întârziere, coeficientului de inflaţie, prejudiciului material şi moral. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Dumitru Mardari Galina Stratulat 5