- Dosarul nr.
- 2rac-228/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 iunie 2014
- Părțile
- SRL Infraservice vs SRL Chişinău Gaz, intervenienţi accesorii SRL Steviprod, ÎCS OEM Bike Prodactions, ÎCS Compagnia Textile Service, ÎM BMB Wood, SRL Codru Market, SRL Mobi Art, SRL Map Geo Grup, SRL Conluxart
- Pe scurt
- Garantarea dreptului de proprietate. Racordarea instalaţiei de utilizare a solicitantului
2rac-228/14 — Încetarea exploatării conductei de gaz şi obligarea încheierii contractelor privind acordul la racordarea instalaţiilor
prima instanţă: V. Mihaila dosarul nr. 2rac-228/14 instanţa de apel:V. Pruteanu, M. Guzun, Iu. Cimpoi DECIZIE 11 iunie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Iuliana Oprea Ion Druţă Vladimir Timofti Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Infraservice” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz”, intervenienți accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „Steviprod”, Întreprinderea cu Capital Străin „OEM Bike Prodactions” Societate cu Răspundere Limitată, Întreprinderii cu Capital Străin „Compagnia Textile Service” Societate cu Răspundere Limitată, Întreprinderea Mixtă „BMB Wood” Societate cu Răspundere Limitată, Societatea cu Răspundere Limitată „Codru Market”, Societatea cu Răspundere Limitată „Mobi Art”, Societatea cu Răspundere Limitată „Map-Geo-Grup” și Societatea cu Răspundere Limitată „Conluxart” cu privire la încetarea exploatării conductei de gaze, obligarea instalării ventilului la granița divizării conductei de gaze și obligarea de a încheia contracte privind acordul la racordarea la instalația ce-i aparține cu drept de proprietate, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2013,
prin care a fost admis apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Infraservice” casată hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 28 iunie 2013, și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă La 21 mai 2010, SRL „Infraservice” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Chișinău-Gaz”, intervenienți accesorii SRL „Steviprod”, ÎCS „OEM Bike Prodactions”, ÎCS „Compagnia Textile Service”, ÎM „BMB Wood”, SRL „Codru Market”, SRL „Mobi Art”, SRL „Map-Geo-Grup” și SRL „Conluxart” cu privire la încetarea exploatării conductei de gaze, obligarea instalării ventilului la granița divizării conductei de gaze și obligarea de a încheia contracte privind acordul la racordarea la instalația ce-i aparține cu drept de proprietate.
În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că deţine cu drept de proprietate terenul conductei de gaze, la care sunt conectaţi agenţii economici situaţi pe teritoriul fostei SA „Codru”. Susţine, că terenul respectiv l-a procurat de la SA „Codru” în proces de lichidare, la licitaţia ce a avut loc la data de 12 iulie 2005. În perioada anilor 1999-2005 administratorul procesului de lichidare SA „Codru” a permis agenţilor economici temporar să se conecteze la conducta de gaze ce-i aparținea pînă la comercializarea infrastructurii inginereşti. Însă, în prezent SRL „Chișinău Gaz” utilizează conducta de gaze, ce aparţine cu drept de proprietate SRL „Infraservice” ca fiind a sa proprie, iar intervenienții se folosesc de conductă fără acordul său, neavînd careva contracte pentru folosirea bunului şi fără a achita plata pentru folosinţa acestuia şi cheltuielile legate de exploatarea şi deservirea tehnică.
Afirmă, că intervenienţii accesorii ÎCS „OEM Bike Prodactions” SRL, ÎCS „Compagnia Textile Service” SRL şi ÎM „BMB Wood” SRL au semnat scrisori de garanţie, prin care s-au obligat de a încheia contracte corespunzătoare şi de a efectua achitarea corespunzătoare, însă primind acordul de conectare la mecanismul de cuplare s-au eschivat de la încheierea contractelor. Totodată SRL „Steviprod” a încheiat contract pentru folosirea conductei, însă în decursul ultimilor ani refuză să-şi îndeplinească obligaţiile sale contractuale. Menționează că în legătură cu circumstanțele create s-a adresat către SRL „Chișinău-Gaz” solicitînd readucerea situației în corespundere cu prevederile legislației în vigoare, sau răscumpărarea terenului conductei de gaze, însă toate adresările au fost respinse pe temeiuri formale.
Consideră reclamantul, că este înlăturat de la controlul stării conductei de gaze de pe terenul său și respectarea regulilor de exploatare de către persoanele terțe, iar prin ordinea stabilită a folosirii conductei de gaze de către SRL „Chișinău-Gaz” i se încalcă dreptul de proprietate. În susținerea cerințelor înaintate reclamantul invocă prevederile art.art.62,64 din Regulamentul cu privire la livrarea şi folosirea gazului natural, aprobat prin Hotărîrea consiliului administrativ al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.304 din 07 august 2008. Solicită încetarea exploatării conductei de gaze şi obligarea SRL „Chişinău-gaz” să instaleze din contul SRL „Infraservice” ventil la graniţa divizării conductei de gaze care trebuie să fie în proprietatea și sub controlul SRL „Infraservice”.
La 11 iunie 2012, SRL „Infraservice” a depus o cerere suplimentară prin care suplimentar la cerințele invocate în acțiunea inițială a solicitat obligarea SRL „Chișinău- Gaz” să încheie cu SRL „Infraservice” contracte privind acordul la racordarea la instalația ce-i aparține cu drept de proprietate altor consumatori cît şi privind cheltuielile de exploatare și deservire tehnică şi consumul tehnologic (f.d. 129 Vol.I). Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 28 iunie 2013, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin Decizia Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2013, a fost admis apelul declarat de către SRL „Infraservice” casată hotărîrea primei instanțe și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost admisă parțial, fiind obligat SRL „Chișinău-Gaz” să încheie cu SRL „Infraservice” contracte privind acordul SRL „Infraservice” la racordarea la instalația ce-i aparține cu drept de proprietate, a altor agenți economici cît și stabilirea cheltuielilor de exploatare, deservire tehnică și consumul tehnologic, în rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 25 februarie 2014, SRL „Chișinău Gaz” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărîrii primei instanțe.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerînd-o neîntemeiată şi emisă cu încălcarea esențială a normelor de drept material și procedural. Menționează recurentul că prima instanță corect a reţinut că SRL „Chişinău- gaz” este o unitate de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale licenţiată şi autorizată teritorial. Activitatea SRL „Chişinău-gaz” se încadrează în exigenţele actelor normative care reglementează piaţa furnizării gazelor naturale. Susţine că în conformitate cu art. 8 pct. 41 din Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător nr. 451 din 30 iulie 2001 transportul gazelor naturale; distribuţia si/sau furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate sau nereglementate reprezintă un gen de activitate licenţiat iar autoritate împuternicită în eliberarea licenţelor este Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.
Cadrul legal pentru funcţionarea eficientă a pieţei gazelor naturale şi desfăşurarea activităţilor sectorului de gaze naturale, în condiţii de accesibilitate, disponibilitate, fiabilitate, continuitate, competitivitate, transparenţă, cu respectarea normelor de calitate, de securitate şi de protecţie a mediului este instituit prin Legea cu privire la gazele naturale nr. 123 din 23 decembrie 2009, act legislativ aplicabil genurilor de activitate licenţiate, de transportare, distribuţie a gazelor naturale; furnizarea gazelor naturale; importul şi exportul gazelor naturale. Iar, conform Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale aprobat prin Hotărârea ANRE furnizarea gazelor naturale se efectuează numai în baza contractului de furnizare a gazelor naturale, încheiat între consumator şi furnizor, calitatea celui din urmă fiind obținută doar prin licenţă.
Totodată,invocă că potrivit actului normativ menţionat, raporturile de furnizare a gazelor naturale nu instituie vre-o calitate de sub-consumator, fapt care din start exclude posibilitatea încheierii contractului de furnizare a gazelor naturale cu altcineva decât furnizorul. Prin prisma celor evocate, afirmă că raporturile dintre distribuitorul/ furnizorul de gaze naturale şi consumator sunt exercitate direct şi nemijlocit de către aceştia şi nu poate să intervină careva terţe persoane, sau intermediari.
Mai menționează recurentul că în conformitate cu Regulamentul privind modul de transmitere a reţelelor de gaze întreprinderilor de gaze ale SA „Moldovagaz” la deservire tehnică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 683 din 18 iunie 2004 „reţelele de gaze, indiferent din ce surse financiare au fost construite, se transmit, în bază de contract, întreprinderilor de gaze ale SA „Moldovagaz” la deservire tehnică, cu condiţia respectării modului stabilit în prezentul Regulament. Deservirea tehnică a reţelelor de gaze, în scopul menţinerii lor în starea tehnică, conform cerinţelor actelor normative în vigoare, se efectuează de către întreprinderile de gaze ale SA „Moldovagaz”.
Consideră neîntemeiate afirmaţiile SRL „Infraservice” în vederea înlăturării acestuia de la controlul stării conductei de gaze, deoarece la data de 06 februarie 2004 a fost încheiat Contractul nr. 175 la deservirea tehnică a obiectelor sistemului de gazificare prin care SA „Codru” (proprietarul la acel moment a conductei de gaze) a transmis, iar SRL „Chişinău-Gaz” a recepţionat la deservirea tehnică obiectele sistemului de gazificare din str. Munceşti, nr. 799. Din momentul aprobării Hotărârii Guvernului nr. 683 din 18 iunie 2004 deservirea tehnică se efectuează cu titlu gratuit şi prin urmare dorinţa intimatului de a impune careva plată (intervenienţilor accesorii) pentru exploatarea şi deservirea tehnică este neîntemeiată şi ilegală, iar argumentele instanței de apel în acest sens fiind eronate.
De asemenea invocă recurentul că, SRL „Infraservice” urma conform prescripţiei pct. 7/12 al Hotărârii Guvernului nr. 683 din 18 iunie 2004, să înainteze o cerere pentru reîncheierea contractului la deservirea tehnică, iar referirea intimatului la prevederile pct. 62, 64 din Regulamentul nr. 304 din 07 august 2008, constituie o interpretare eronată a normelor respective, care statuează că consumatorul noncasnic care a finanţat montarea instalaţiei de racordare este în drept să obţină rambursări, dacă la instalaţia respectivă de racordare vor fi conectate ulterior, cu acordul consumatorului noncasnic, instalaţiile de utilizare ale altor solicitanţi.
Fiecare solicitant/potenţial consumator este obligat să achite consumatorului care a finanţat montarea instalaţiei de racordare, suma calculată conform următoarei expresii: SUM = (L x C + B) x k - mu cu explicarea formulei în textul regulamentului Insistă că cerinţa intimatului şi concluzia instanţei de apel privind plata pentru folosirea conductei de gaze este ilegală, nereglementată de către legislaţie, or, conform normei invocate acesta dispunea de dreptul restituirii cheltuielilor suportate prin redistribuirea costului conductei de gaze construite din surse proprii între ultimul și noii solicitanţi la conectare.
Argumentele invocate de către instanţa de apel ca temei al acţiunii le consideră neîntemeiate şi rezultate din interpretării eronate a actelor normative, or SRL „Chişinău-Gaz” conform competenţelor ce derogă din legislaţia în vigoare a eliberat condiţiile tehnice pentru racordarea noilor solicitanţi cu acordul proprietarului gazoductului de racord, iar afirmaţia privind obţinerea acestora prin dol, urmează a fi apreciată critic dat fiind lipsa probelor în acest sens. La data de 27 februarie 2014, SRL „Chișinău-Gaz” a depus o cerere de completare a recursului în care a invocat că SRL „Chişinău Gaz”, este un furnizor de servicii de interes şi utilitate publică, ceea ce califică litigiul de contencios administrativ, iar în sensul art. 85 alin.(1) lit. i) CPC şi art. 4 alin.(1) pct. 7, sunt scutite de la achitarea taxei de stat pricinile în ordine de contencios administrativ.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 27 decembrie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 63 vol. II). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 25 februarie 2014 în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel. Înaintând prezenta acţiunea în instanţa de judecată împotriva SRL „Chișinău-Gaz”, intervenienți accesorii SRL „Steviprod”, ÎCS „OEM Bike Prodactions”, ÎCS „Compagnia Textile Service”, ÎM „BMB Wood”, SRL „Codru Market”, SRL „Mobi Art”, SRL „Map-Geo-Grup” și SRL „Conluxart”, SRL „Infraservice” a solicitat încetarea exploatării conductei de gaze şi obligarea SRL „Chişinău-gaz” să instaleze din contul SRL „Infraservice” ventil la graniţa divizării conductei de gaze care trebuie să fie în proprietatea și sub controlul SRL „Infraservice”, cît şi obligarea SRL „Chișinău-Gaz” să încheie cu SRL „Infraservice” contracte privind acordul la racordarea la instalația ce- i aparține cu drept de proprietate altor consumatori cît şi privind cheltuielile de exploatare și deservire tehnică şi consumul tehnologic.
Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii şi respingerii acesteia. Judecând apelul declarat de către SRL „Infraservice” instanţa de apel motivat şi amplu argumentat, pronunţându-se asupra tuturor aspectelor importante pentru soluţionarea pricinii, temeinic a ajuns la concluzia admiterii apelului, ilegalităţii hotărârii primei instanţe şi corect a emis o nouă hotărâre cu privire la admiterea parţială a acţiunii, obligînd-o SRL „Chișinău-Gaz” să încheie cu SRL „Infraservice” contracte privind acordul SRL „Infraservice” la racordarea la instalația ce-i aparține cu drept de proprietate, a altor agenți economici cît și stabilirea cheltuielilor de exploatare, deservire tehnică și consumul tehnologic, în rest respingând acţiunea.
În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs reţine că din materialele dosarului rezultă cu certitudine faptul că potrivit procesului verbal nr. 05/R-1 din 03 august 2004, a fost vîndut la licitaţie lotul nr. 45, Complexul infrastructurii SA „Codru”, cumpărător fiind SRL „Infraservice” (f.d. 5). Tot materialul probator atestă că la 25 august 2004, între SA „Codru”, în proces de lichidare şi SRL „Infraservice” a fost încheiat contract de vînzare-cumpărare al Complexului de fonduri fixe ale infrastructurii SA „Codru”, în proces de lichidare, situat în mun. Chişinău, şos. Munceşti 799, respectiv, SRL „Infraservice” devenind proprietar al Conductei de gaze situată pe adresa menţionată (f.d.
6-7). Aici, instanţa de recurs ţine să menţioneze că la conducta de gaze menţionată sunt racordaţi agenţi economici, care se află pe teritoriul fostei societăţi „Codru” însă în lipsa acordului proprietarului şi în lipsa cărorva contracte încheiate cu acesta privind folosirea conductei. Conform art. 315 alin. (1) Cod civil, care indică că proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului, precum şi dispoziţiile art. 316 alin. (1)-(2) Cod civil, care statuează că proprietatea este, în condiţiile legii, inviolabilă. Dreptul de proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică pentru o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Exproprierea se efectuează în condiţiile legii. Cu referire la prevederile citate, corect instanţa de apel a remarcat că prin utilizarea conductei de gaze în lipsa cărorva contracte se încalcă dreptul de proprietate a SRL „Infraservice”. Totodată în speţă prezintă relevanţă şi prevederile pct. 62 al Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 304 din 07 august 2008, care reglementează că onsumatorul noncasnic care a finanţat montarea instalaţiei de racordare este în drept să obţină rambursări, dacă la instalaţia respectivă de racordare vor fi conectate ulterior, cu acordul consumatorului noncasnic, instalaţiile de utilizare ale altor solicitanţi.
Fiecare solicitant/potenţial consumator este obligat să achite consumatorului care a finanţat montarea instalaţiei de racordare, suma calculată conform următoarei expresii: SUM = (L × C + B) × k, mu unde: L – lungimea porţiunii de instalaţie de racordare, utilizată în comun (m); C – costul mediu aferent unui metru de conductă din instalaţia de racordare mu (lei/m); B – costul altor elemente din instalaţia de racordare utilizate în comun, instalate din contul consumatorului care a finanţat montarea instalaţiei de racordare (lei); k – raportul dintre sarcina instalaţiei de utilizare a consumatorului racordată ulterior şi capacitatea instalaţiei de racordare.
Potrivit pct. 64 al Regulamentului menţionat, în cazul în care la instalaţia de racordare a unui consumator noncasnic sînt conectate instalaţiile de utilizare ale altor consumatori, cheltuielile de exploatare, deservire tehnică şi consumul tehnologic sînt suportate de consumatorii în cauză proporţional volumului de gaze naturale consumat. Ponderea cheltuielilor de exploatare, deservire tehnică şi a consumului tehnologic revenită consumatorilor casnici, conectaţi la instalaţiile consumatorilor noncasnici, este atribuită unităţii de distribuţie.
Cu referire la normele enunţate şi având în susţinere stipulările art. 374 alin. (1) Cod civil, care indică că proprietarul este în drept să-şi revendice bunurile aflate în posesiunea nelegitimă a altuia, instanţa de recurs constată că instanţa de apel, examinând pricina just a concluzionat şi despre necesitatea admiterii acţiunii iniţiale formulate de către Mihail Popa împotriva lui Nicolae Fistican, Elenei Fistican, Adrianei Fistican, Ion Iaţişin şi Svetlanei Iaţişin cu privire la înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate şi evacuarea acestora din casa de locuit, or proprietarului îi aparţine din totdeauna dreptul de posesie asupra bunurilor sale, cât şi dreptul de folosinţă şi dispoziţie.
Este apreciată critic referirea recurentului la contractul nr. 175 privind deservirea tehnică a obiectelor sistemului de gazificare din 06 februarie 2004, prin care SA „Codru” (proprietarul la acel moment a conductei de gaze) a transmis, iar SRL „Chişinău-Gaz” a recepţionat la deservirea tehnică obiectele, sistemului de gazificare din str. Munceşti 799, mun. Chişinău, or ,instanţei un astfel de contract nu a fost prezentat. Pe cale de consecinţă se va preciza că, potrivit art. 121 CPC, instanţa judecătorească reţine spre examinare şi cercetare numai probele pertinente care confirmă, combat ori pun la îndoială concluziile referitoare la existenţa sau inexistenţa de circumstanţe, importante pentru soluţionarea justă a cazului.
În această ordine de idei, temeinic instanţa de apel a respins şi susţinerile SRL „Chişinău-Gaz” precum că a eliberat condiţiile tehnice pentru racordarea noilor ,solicitanţi în limitile competenţei şi cu acordul proprietarului gazoductului de racord, deoarece în acest sens nu au fost prezentate careva probe pertinente şi concludente. Sub aspectul celor descrise, instanţa de recurs conchide că decizia instanţei de apel a fost adoptată în limitele competenţei, reieşind din temeiul şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, iar în cadrul judecării pricinii au fost create condiţii obiective participanţilor la proces, întru realizarea drepturilor sale procedurale.
Alte argumente invocate de recurentă, în susţinerea poziţiei sale, se combat cu cele invocate mai sus şi se axează asupra circumstanţelor, care au fost constatate şi elucidate pe deplin în cadrul dezbaterilor judiciare. În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, unde s-a menţionat că „... art. 6 § 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes”, consideră necesar de a respinge şi alte argumente invocate în recurs.
Astfel fiind instanţa de recurs reţine că instanţa de apel în situaţia dedusă judecării corect au ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii şi admiterii acesteia parţial. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspunderea Limitată „Chişinău-Gaz”.
Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Infraservice” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz”, intervenienți accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „Steviprod”, Întreprinderea cu Capital Străin „OEM Bike Prodactions” Societate cu Răspundere Limitată, Întreprinderii cu Capital Străin „Compagnia Textile Service” Societate cu Răspundere Limitată, Întreprinderea Mixtă „BMB Wood” Societate cu Răspundere Limitată, Societatea cu Răspundere Limitată „Codru Market”, Societatea cu Răspundere Limitată „Mobi Art”, Societatea cu Răspundere Limitată „Map-Geo-Grup” și Societatea cu Răspundere Limitată „Conluxart” cu privire la încetarea exploatării conductei de gaze, obligarea instalării ventilului la granița divizării conductei de gaze și obligarea de a încheia contracte privind acordul la racordarea la instalația ce-i aparține cu drept de proprietate.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Druţă Vladimir Timofti Tamara Chişca-Doneva