Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-607/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
11 iunie 2014
Părțile
Silvestru Petru împotriva Victoriei Zgardan
Pe scurt
Recurs declarat peste termen; nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel şi nu a înlăturat neajunsurile

2r-607/14 — Executarea silită a dreptului de gaj prin vînzarea bunurilor ipotecate, evacuarea locatarilor din bunul imobil cu bunurile acestora şi încasarea cheltuielilor de judecată

prima instanţă: I. Bulhac dosarul nr. 2r-607/14 instanţa de apel: M. Anton, A. Panov şi Iu. Cotruţă DECIZIE 11 iunie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iuliana Oprea şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către Zgardan Victoria, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Silvestru Petru împotriva Victoriei Zgardan cu privire la executarea silită a dreptului de gaj prin vînzarea bunurilor ipotecate, evacuarea locatarilor din bunul imobil cu bunurile acestora şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2014, prin care nu s-a dat curs cererii de apel declarată de Zgardan Victoria, s-a acordat termen pentru înlăturarea neajunsurilor şi încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014, prin care s-a restituit cererea de apel c o n s t a t ă La 03 mai 2012 Silvestru Petru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Victoriei Zgardan cu privire la executarea silită a dreptului de gaj prin vînzarea bunurilor ipotecate, evacuarea locatarilor din bunul imobil cu bunurile acestora şi încasarea cheltuielilor de judecată (f.d.

2-4). În motivarea acţiunii Silvestru Petru a indicat că în baza contractului nr. 7340 din 16 martie 2009 a acordat Victoriei Zgardan împrumut în sumă de 8000 Euro pe termen de un an care a expirat la 16 martie 2010. Prin contractul nr. 5203 şi acordul adiţional nr. 5204 din 26 februarie 2010 a acordat Victoriei Zgardan împrumut în sumă de 4800 Euro pe termen de un an care a expirat la 26 februarie 2011. În baza contractului nr. 8244 şi acordul adiţional nr. 8245 din 10 martie 2011 a mai acordat Victoriei Zgardan împrumut în sumă de 5400 Euro pe termen de un an care a expirat la 10 martie 2012. În total a acordat Victoriei Zgardan împrumut în sumă de 18200 Euro. Pentru asigurarea rambursării în termen a împrumutului Zgardan Victoria a ipotecat terenul pentru construcţii cu suprafaţa de 0,1022 ha şi casa de locuit cu suprafaţa de 88,1 m.p.

situate în mun. Chişinău, or. Vadul lui Vodă, str. Pădurii nr. 3b, evaluat de părţi la suma de 8000 Euro. Zgardan Victoria nu-şi onorează obligaţiile asumate prin contractele de împrumut acumulîndu-se datoria în sumă de 18200 Euro. Prin notificarea din 12 martire 2012 expediată Victoriei Zgardan a solicitat achitarea datoriei informînd că în caz contrar va recurge la executarea dreptului de ipotecă. La 22 martie 2012 a înregistrat preavizul de executare a dreptului de ipotecă în Registrul gajurilor bunurilor imobile a Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău acordînd pîrîtei termen de 20 de zile pentru transmiterea benevolă a bunului ipotecat. Cere Silvestru Petru executarea silită a dreptului de gaj prin vînzarea bunurilor ipotecate teren pentru construcţii cu suprafaţa de 0,1022 ha şi casă de locuit cu suprafaţa de 88,1 m.p.

situate în mun. Chişinău, or. Vadul lui Vodă, str. Pădurii nr. 3b cu evacuarea locatarilor din bunul imobil, a bunurile acestora şi încasarea cheltuielilor de judecată. 1 Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 27 noiembrie 2012 s-a admis integral acţiunea lui Silvestru Petru. S-a transmis în posesia lui Silvestru Petru terenul pentru construcţii cu suprafaţa de 0,1022 ha număr cadastral 3158204212 şi casa de locuit cu suprafaţa de 88,1 m.p. număr cadastral 315820421201 situate în mun. Chişinău, or. Vadul lui Vodă, str. Pădurii nr. 3b pentru a fi vîndute în mod forţat, cu evacuarea Victoriei Zgardan şi a membrilor familiei şi bunurilor acestora. S-a încasat de la Zgardan Victoria în beneficiul lui Silvestru Petru cheltuielile de judecată în sumă de 5702 lei şi în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 100 lei (f.d.53-57).

Prin mandatul nr. 0435755 din 13 februarie 2013 avocatul Vladislav Roşca a fost împuternicit de Zgardan Victoria să-i acorde asistenţă juridică cu dreptul de a semna şi depune cerere de chemare în judecată, să atace hotărîrea judecătorească, etc (f.d.88). La 13 februarie 2013 Zgardan Victoria a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 27 noiembrie 2012 (f.d. 63-65). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 18 iunie 2013 a admis apelul declarat de Zgardan Victoria, a casat hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 27 noiembrie 2012 şi a trimis pricina la rejudecare în prima instanţă, în alt complet de judecată (f.d.92-95). Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 14 noiembrie 2013 s-a admis integral acţiunea lui Silvestru Petru. S-a transmis în posesia lui Silvestru Petru terenul pentru construcţii cu suprafaţa de 0,1022 ha număr cadastral 3158204212 şi casa de locuit cu suprafaţa de 88,1 m.p. număr cadastral 315820421201 situate în mun. Chişinău, or. Vadul lui Vodă, str. Pădurii nr. 3b pentru a fi vîndute în mod forţat, cu evacuarea Victoriei Zgardan şi a membrilor familiei şi bunurilor acestora. S-a încasat de la Zgardan Victoria în beneficiul lui Silvestru Petru cheltuielile de judecată în sumă de 5702 lei şi în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 100 lei şi 13,90 lei pentru citarea părţilor (f.d.111, 114-115). La 12 decembrie 2013 Zgardan Victoria a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 14 noiembrie 2013 (f.d. 117). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău 20 februarie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel şi s-a acordat termen Victoriei Zgardan pentru prezentarea apelului motivat şi achitarea taxei de stat în sumă de 418,16 lei pînă la 13 martie 2014 (f.d. 126-128). La 13 martie 2014 Colegiul Civil al Curţii de Apel Chişinău a admis demersul Victoriei Zgardan şi a amînat examinarea pricinii pentru 03 aprilie 2014 acordîndu-i termen suplimentar pentru depunerea cererii de apel motivată şi achitarea taxei de stat (f.d. 131). Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 03 aprilie 2014 a restituit Victoriei Zgardan apelul declarat pe motiv că nu a îndeplinit în termenul şi termenul suplimentar acordat neajunsurile indicate în încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2014 (f.d.

137- 141). La 10 aprilie 2014 Zgardan Victoria a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2014 şi încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014, solicitînd repunerea în termen de contestare cu recurs a primei, casarea acestora şi restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel (f.d. 144). În motivarea recursului Zgardan Victoria a invocat că instanţa de apel neîntemeiat a dispus restituirea apelului, deoarece despre încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2014 a aflat doar la 27 martie 2014 şi nu a cunoscut despre stabilirea termenului pînă la 13 martie 2014 pentru înlăturarea neajunsurilor. La 27 martie 2014 prin intermediul Cancelariei Curţii de Apel Chişinău a depus cerere privind amînarea şedinţei din 03 aprilie 2014 invocînd situaţia financiară precară şi starea de sănătate ce nu-i permite să se prezinte în şedinţă de judecată stabilită la acea dată.

2 A mai indicat că a avut motive întemeiate să lipsească la şedinţa de judecată a instanţei de apel din 03 aprilie 2014 şi că în aceiaşi zi a angajat un alt avocat care însă nu a reuşit să se prezinte. Consideră că astfel i se îngrădeşte dreptul la un proces echitabil. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Examinînd argumentele recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este neîntemeiat şi urmează a fi respins din următoarele motive.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din actele pricinii rezultă că la 03 mai 2012 Silvestru Petru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Victoriei Zgardan cu privire la executarea silită a dreptului de gaj prin vînzarea bunurilor ipotecate, evacuarea locatarilor din bunul imobil cu bunurile acestora şi încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 2-4). Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 14 noiembrie 2013 s-a admis integral acţiunea lui Silvestru Petru (f.d.111, 114-115). La 12 decembrie 2013 Zgardan Victoria a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 14 noiembrie 2013 (f.d. 117). În conformitate cu art. 368 alin. (1) Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. În conformitate cu art. 110 Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău 20 februarie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel şi s-a acordat termen Victoriei Zgardan pentru prezentarea apelului motivat şi achitarea taxei de stat în sumă de 418,16 lei pînă la 13 martie 2014 (f.d. 126-128). Zgardan Victoria a fost prezentă în şedinţa de judecată a instanţei de apel la care s-a emis încheierea Curţii de Apel Chişinău 20 februarie 2014 de a nu da curs apelului, fiind dat citire dispozitivului încheierii şi explicîndu-se calea de atac (f.d. 123, 125). În termenul acordat de instanţa de apel pînă la 13 martie 2014 Zgardan Victoria nu a achitat taxa de stat pentru depunerea apelului şi nu a prezentat apelul motivat neîndeplinind astfel neajunsurile indicate de instanţa de judecată, iar în şedinţa de judecată din acea dată a solicitat acordarea unui termen suplimentar pentru înlăturarea neajunsurilor (f.d.

131). În conformitate cu art. 115 Codul de procedură civilă, la cererea participanţilor la proces, instanţa judecătorească (judecătorul) poate prelungi termenul de procedură. La 13 martie 2014 Colegiul Civil al Curţii de Apel Chişinău a admis demersul Victoriei Zgardan şi a amînat examinarea pricinii pentru 03 aprilie 2014 acordîndu-i termen suplimentar pentru depunerea cererii de apel motivată şi achitarea taxei de stat (f.d. 131). În conformitate cu art. 56 alin. (3) Codul de procedură civilă, participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă.

Articolul 61 alin. (1) Codul de procedură civilă expres prevede că părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt 3 oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Contrar acestor prevederi legale, Zgardan Victoria nu a dat dovadă de diligenţă, nu a manifestat interes de soarta dosarului şi în termenul acordat nu a prezentat apelul motivat şi dovada achitării taxei de stat.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă a reiterat că ţine de obligaţia părţilor de a se interesa, la intervale rezonabile, de stadiul procesului de care ele au cunoştinţă, a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanţă (a se vedea hotărîrea Ponomaryov vs Ucraina nr.3236/03 din 03 aprilie 2008 ). În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Dat fiind că Zgardan Victoria nu a îndeplinit indicaţiile din încheierea judecătorească de a nu da curs cererii de apel şi nu a prezentat cererea de apel motivată, dovada achitării taxei de stat în termenul acordat şi termenul suplimentar stabilit, Curtea de Apel Chişinău legal a restituit cererea de apel.

Argumentele Victoriei Zgardan că din cauză stării sănătăţii, situaţiei financiare nu a reuşit să achite taxa de stat şi să contracteze un alt avocat pentru întocmirea apelului motivat în termenul acordat de instanţa de apel nu pot fi reţinute. Or, Zgardan Victoria nu a prezentat probe justificative privind situaţia financiară grea care ar fi împiedicat-o sa îndeplinească indicaţiile instanţei de apel privind achitarea taxei de stat impuse, iar perioada de 4 luni de la data depunerii apelului nemotivat pînă la termenul acordat de instanţă pentru prezentarea motivelor de fapt şi de drept al apelului este suficient pentru angajarea unui avocat şi întocmirea cererii de apel motivată.

Cererea Victoriei Zgardan depusă la 27 martie 2014 de amînare a examinării pricinii pe motiv de sănătate întemeiat a fost respinsă, deoarece recurenta era obligată să îndeplinească în termen indicaţiile instanţei de apel şi să prezinte în termen apelul motivat şi dovada achitării taxei de stat, apoi să solicite amînarea şedinţei de judecată. În afară de aceasta, în cererea de recurs Victoria Zgardan solicită repunerea în termen a recursului declarat împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău 20 februarie 2014 prin care nu s-a dat curs cererii de apel. Argumentele Victoriei Zgardan că despre încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2014 a aflat doar la 27 martie 2014 şi nu a cunoscut despre stabilirea termenului pînă la 13 martie 2014 pentru înlăturarea neajunsurilor sunt declarative şi nu pot fi reţinute.

În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. În conformitate cu art. 116 alin. (1) şi (3) Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Contrar normei legale enunţate, Zgardan Victoria nu a prezentat probe privind imposibilitatea îndeplinirii actului de procedură în termen. Or, din procesul-verbal al şedinţei de judecată rezultă că aceasta a fost prezentă în şedinţa instanţei de apel din 20 februarie 2014 la care s-a emis încheierea de a nu da curs apelului, în care s-a dat citire dispozitivului încheierii şi s-a explicat calea de atac (f.d.

123, 125). Mai mult, în procesul-verbal al şedinţei de judecată din 13 martie 2014 la fel este indicat că Zgardan Victoria a fost prezentă în şedinţa de judecată solicitînd acordarea unui termen suplimentar pentru depunerea cererii de apel motivată şi achitarea taxei de stat, demers care a fost admis de instanţa de apel fiind prelungit termenul pînă la 03 aprilie 2014 (f.d. 131). 4 Aşadar, din actele pricinii rezultă că apelanta Zgardan Victoria cunoştea despre neajunsurile la cererea de apel declarată de ea, termenul acordat pentru lichidarea acestora, precum şi consecinţele neîndeplinirii indicaţiilor instanţei de apel.

În conformitate cu art. 275 alin. (6) Codul de procedură civilă, participanţii la proces şi reprezentanţii lor au dreptul să ia cunoştinţă de procesul-verbal al şedinţei de judecată şi, în decursul a 5 zile de la data semnării acestuia, să prezinte în scris observaţii asupra lui, indicînd inexactităţile şi motivele pentru care îl consideră incomplet. Zgardan Victoria nu a prezentat observaţii la procesul-verbal al şedinţelor de judecată respective.

Astfel, având în vedere că încheierea de a nu da curs este legală şi instanţa de apel corect a restituit Victoriei Zgardan cererea de apel, iar argumentele invocate în cererea de recurs poartă caracter declarativ, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că demersul privind repunerea în termen de contestare a încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2014 urmează a fi respins ca neîntemeiat şi recursul în această parte al respinge ca tardiv fără a se pronunţa în fond, iar recursul în partea contestării încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014 este neîntemeiat şi necesită să fie respins cu menţinerea încheierii contestate.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge demersul Victoriei Zgardan de repunere în termen a recursului declarat împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2014. Se respinge ca tardiv recursul declarat de către Zgardan Victoria împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2014. Se respinge recursul declarat de către Zgardan Victoria împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Silvestru Petru împotriva Victoriei Zgardan cu privire la executarea silită a dreptului de gaj prin vînzarea bunurilor ipotecate, evacuarea locatarilor din bunul imobil cu bunurile acestora şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.