Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-558/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
21 mai 2014
Părțile
Focsa Anatolie vs Ministerul Justitiei, Ministerul Finantelor, Primaria Causeni
Pe scurt
Depunerea cererii de apel in afara termenului prevazut de lege

2r-558/14 — Repararea prejudiciului material prin încălcarea dreptului la executare în termen rezonabil

prima instanţă: Judecătoria Buiucani mun. Chișinău (jud. L. Pruteanu) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. Sv. Caitaz, A Nogai, A. Doga) dosarul nr. 2r-558/14 DECIZIE 21 mai 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Ala Cobănenau Judecătorii Vera Macinskaia, Dumitru Mardari examinînd recursul declarat de Focșa Anatolie în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Focșa Anatolie împotriva Ministerul Justiției al Republicii Moldova, Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, Primăria or.

Căușeni privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executare în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești, împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 03 aprilie 2014, prin care s-a restituit cererea de apel declarat de Focșa Anatolie, c o n s t a t ă: La 24 februarie 2012 Focşa Anatolie a depus o cerere de chemare în judecată către Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, Primăria or. Căușeni privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executare în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești devenite irevocabile, solicitînd compensarea prejudiciului material pe care urma să-l concretizeze şi moral în mărime de 250 000 lei (f.d. 3-5).

In motivarea cererii de chemare în judecată Focşa Anatolie a indicat că, prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 19 iulie 2011, de la Primăria or. Căuşeni în beneficiul său s-au încasat 1200 lei - salariul neplătit conform contractului, 240 lei - nivelul inflaţiei, 184,80 lei - penalitatea de întîrziere, iar în total 1624,80 lei şi 1200 lei cu titlu de prejudiciu moral. Hotărîrea a fost dispusă spre executare imediat. La 20 iulie 2011 Titlu executoriu şi dispozitivul hotărîrii din 19 iulie 2011 au fost prezentate spre executare Primăriei or. Căuşeni. La 02 august 2011 la contul său au fost transferaţi 1009,98 lei - echivalentul salariului cu toate reţinerile, restul sumei nefiind achitată. La 23 ianuarie 2011 s-a adresat executorului judecătoresc cu cerere privind executarea titlului executoriu, cu excepţia salariului achitat.

Pînă la intentarea prezentei acţiuni hotărîrea n-a fost executată. La 01 martie 2012 Focşa Anatolie a depus în instanţă o cerere suplimentară, prin care solicită încasarea din contul statului a prejudiciului material cauzat ca urmare a încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărîrii Judecătoriei Căuşeni din 19 iulie 2011 în sumă totală de 139,96 lei (f.d. 19). Prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 22 octombrie 2012 acţiunea înaintată de Focşa Anatolie a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d. 50-52). La 24 octombrie 2012 Focşa Anatolie a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Căuşeni din 22 octombrie 2012, care a fost admis prin decizia Curţii de Apel Bender din 22 ianuarie 2013, cu restituirea pricini spre rejudecare în prima instanță în alt complet de judecată, după competență, la Judecătoria Buiucani mun.

Chișinău (f.d.66-69). În procesul rejudecării pricinii în proces a fost atras în calitate de pîrît Ministerul Justiției al Republicii Moldova. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 11 iunie 2013 cererea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d.88). La 06 decembrie 2013 Focșa Anatolie a declarat apel împotriva hotărîrii instanţei de fond, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe, pronunțînd o hotărîre nouă, de admitere integrală a pretențiilor. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2014 cererea de apel depusă de Focșa Anatolie a fost restituită, ca fiind depusă în afara termenului legal. La 29 aprilie 2014 Focșa Anatolie a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2014 de restituire a cererii de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii recurate și remiterea pricinii spre judecare în instanţa de apel.

Recurentul în motivarea recursului a invocat ilegalitatea încheierii recurate, făcînd referire asupra dreptului oricărei persoane de acces la justiție; a menționat că a depus apelul în termenul legal prevăzut de lege, deoarece anterior, la 22 mai 2013, a expediat cu aviz recomandat o cerere de examinare a cauzei în lipsa sa. Avînd în vedere, că pe dosarul dat, nu a primit nici un act procedural, la 19 noiembrie 2013, iarăși s-a adresat Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău cu o cerere privind prezentarea informației asupra stadiului de examinare a dosarului. La 02 decembrie 2013 Judecătoria Buiucani mun. Chișinău a expediat în adresa sa dispozitivul hotărîrii Judecătoriei Buiucani din 11 iunie 2013, iar la 03 decembrie 2013 a declarat apel împotriva hotărîrii instanței de fond.

Deci, consideră recurentul, că termenul de apel de 30 zile începe a curge începînd cu data de 02 decembrie 2013, data recepționării dispozitivului hotărîii. În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele dosarului atestă că, Curtea de apel Chișinău a expediat părților copia încheierii de restituire la 10 aprilie 2014. Dovada recepționării încheierii la materialele dosarului lipsește. Declarînd recurs la 29 aprilie 2014, recurentul Focșa Anatolie s-a conformat prevederilor legale, astfel recursul se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 426 al. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins, cu menţinerea încheierii instanţei de apel din 10 aprilie 2014 din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.

După cum denotă actele cauzei, prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 11 iunie 2013 cererea de chemare în judecată a lui Focșa Anatolie a fost respinsă, ca fiind nefondată (f.d.88). Conform mențiunilor din procesul-verbal al ședinței de judecată din 11 iunie 2013, rezultă că dispozitivul hotărîrii a fost pronunțat în absența părților, iar reclamantul/recurentul la data de 27 mai 2013 a depus cerere de examinare în lipsă (f.d.86-87). La 14 iunie 2013, conform scrisorii de însoțire anexată la dosar, Judecătoria Buiucani mun. Chișinău a expediat recurentului dispozitivul hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 11 iunie 2013 (f.d.35) La 19 noiembrie 2013, recurentul a adresat Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău o cerere privind prezentarea informației asupra stadiului de examinare a dosarului, iar conform scrisorii de însoțire anexată la dosar, din 25 noiembrie 2013 Judecătoria Buiucani mun. Chișinău a expediat repetat în adresa lui Focșa Anatolie dispozitivul hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 11 iunie 2013 (f.d.90-91). La 06 decembrie 2014, recurentul Focșa Anatolie a depus cerere de apel (f.d 92). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2014 cererea de apel depusă de Focșa Anatolie a fost restituită, ca fiind depusă în afara termenul legal. Prin prisma prevederilor art. 362 alin. (1) Cod de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel, indiferent de faptul dacă partea a fost sau nu prezentă la pronunţarea dispozitivului hotărîrii.

Conform art.236 Cod de procedură civilă, participanţii care nu au fost prezenţi la pronunţarea dispozitivului hotărîrii primesc copia hotărîrii în decurs de 5 zile. Apelantul care, din motive întemeiate, a omis termenul de apel poate fi repus în termen, dacă prezintă probele care dovedesc imposibilitatea depunerii apelului (art. 116 alin.(1), (3) Cod de procedură civilă). Astfel, recurentul/apelant urma a declara apel în termen de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărîrii, chiar dacă nu a fost prezent la pronunțarea acestuia, adică pînă la data de 11 iulie 2013, apelul fiind declarat la data de 06 decembrie 2013, cu omiterea neîntemeiată a acestuia, fapt care conchide că, încheierea Curţii de Apel Chișinău din 03 aprilie 2014 este una legală şi întemeiată.

Tot odată, se reține că apelantul/recurent Focșa Anatolie nu a solicitat repunerea în termen. Instanţa de recurs denotă că, apelul a fost depus în afara termenului legal stabilit de lege, astfel că, depăşirea lui atrage decăderea părţii din dreptul de a-şi mai exercita obligaţiunile. Recurentul Focșa Anatolie a dat dovadă de un formalism excesiv în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, constatînd eronat că termenul de depunere a apelului permis prin lege nu s-a împlinit, şi că poate să depună apelul, ulterior la 06 decembrie 2013, acest fapt neputînd echivala cu îndeplinirea procedurii. Raţionamentul este justificat de respectarea principiului echităţii și a stabilirii unui just echilibru între măsura coercitivă, gravitatea acesteia pe de o parte și necesitatea absolută a aplicării în atingerea unui scop.

Prin urmare, recurentul în cazul, cînd contrar prevederilor art. 112 alin.3, art.115 Codul de procedură civilă al RM, nu a solicitat repunerea în termen de depunere a apelului, este ţinut să suporte consecinţele nefavorabile, rezultate din necunoaşterea ori interpretarea viciată a prevederilor legale. În afară de aceasta, în conformitate cu art. 56 alin. (3) şi 61 alin. (1) Codul de procedură civilă, părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă a reiterat că ţine de obligaţia părţilor de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanţă (a se vedea cauzele Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că, partea interesată în soarta soluţionării prezentului litigiu era anume recurentul Focșa Anatolie, care însă nu s-a interesat, la intervale rezonabile, de stadiul procesului despre care era în cunoştinţă de cauză, iar afirmația sa precum că a făcut cunoștință abia la 03 decembrie 2013 cu dispozitivul hotărîrii instanței de fond, este una eronată, deoarece legea procesual civilă prescrie expres, că termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel, indiferent de faptul dacă partea a fost sau nu prezentă la pronunţarea dispozitivului hotărîrii.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chișinău din 03 aprilie 2014. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de Focșa Anatolie. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chișinău din 03 aprilie 2014 de restituire a cererii de apel, împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 11 iunie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Focșa Anatolie împotriva Ministerul Justiției al Republicii Moldova, Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, Primăria or. Căușeni privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executare în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.