- Dosarul nr.
- 2ra-1556/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 14 mai 2014
- Părțile
- Chiriac Gheorghe vs Chiriac Valentina
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1556/14 — Recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului şi partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie
prima instanţă – V. Movilă dosarul nr. 2ra-1556/14 instanţa de apel – G. Vavrin, T. Dimitriadi, I. Dănăilă ÎNCHEIERE 14 mai 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Valentina Chiriac, reprezentată de avocatul Paulian Popa în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gheorghe Chiriac împotriva Valentinei Chiriac cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului şi partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 19 decembrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de Gheorghe Chiriac, casată parţial hotărârea Judecătoriei Cahul din 05 iulie 2013 în partea pretenţiei cu privire la partajarea mijloacelor băneşti şi emisă o nouă hotărâre în partea dată, în rest hotărârea a fost menţinută constată La 02 septembrie 2011 Gheorghe Chiriac a depus cerere de chemare în judecată împotriva Valentinei Chiriac cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului şi partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie.
În motivarea acţiunii a indicat că la 30 iulie 1996 de primăria Andruşul de Jos, r-nul Cahul a fost înregistrată căsătoria dintre el şi pârâtă, iar la moment, din spusele pârâtei căsătoria este desfăcută. Afirmă că au un copil minor Liliana Chiriac născută la 23 mai 1996, care locuieşte cu Valentina Chiriac şi pentru întreţinerea căreia reclamantul achită pensie alimentară regulat. Susţine că el împreună cu familia mulţi ani consecutivi s-au aflat în Italia la muncă. Mai indică că în prezent pârâta a schimbat lacătul de la uşa apartamentului, fapt ce-i împiedică accesul în imobil. La fel, menţionează că în timpul vieţii în comun au agonisit următoarele bunuri imobiliare: apartament dobândit prin privatizare şi înregistrat pe numele pârâtei, amplasat în or.
Cahul, str. Griviţei 9, ap. 39 cu nr. cadastral 170100032901039 în care ½ cotă-parte deţine fiica lor minoră, sector de teren cu construcţie veche (demolată) în sat. Andruşul de Jos, r-nul Cahul, cu nr. cadastral 1710217006 procurat la 01 iunie 2004 şi teren pentru grădină în sat. Andruşul de Jos, r-nul Cahul, cu nr. cadastral 1710220179 procurat la 01 iunie 2004. Afirmă că bunurile mobiliare procurate în căsătorie sunt următoarele: boiler de 8000 lei, cabină de duş de 4000 lei, divan de 2000 lei, maşină automată de spălat rufele „LG” de 5000 lei, calorifere (2 complete) de 2000 lei fiecare, set de mobilă pentru bucătărie de 4000 lei, set de mobilă pentru „Dormitor”de 4000 lei, set de mobilă „Perete” de 5000 lei, frigider de 3500 lei, televizor „Sony” 5000 lei Susţine că în timpul căsniciei au fost puşi pe numele pârâtei la conturi depozitare sume mari de bani câştigaţi de ei în străinătate, despre soarta banilor nu cunoaşte, iar banca informaţie nu-i furnizează.
La privatizarea apartamentului din or. Cahul, str. Griviţei 9, ap. 39 au participat 2 persoane: fiica Liliana Ghiriac şi pârâta. Consideră că partea pârâtei este averea comună a soţilor. Solicită partajarea imobilului cu atribuirea reclamantului a sectoarelor de teren amplasate în sat. Andruşul de Jos, r-nul Cahul, iar averea imobiliară indicată în acţiune să fie atribuită pârâtei, precum şi recunoaşterea după reclamant a dreptului de proprietate la ¼ cotă-parte din apartament amplasat în or. Cahul, str. Griviţei 9, ap. 39. La 30 septembrie 2011 Gheorghe Chiriac a depus cerere de majorare a cuantumului pretenţiilor, prin care a solicitat partajarea sumelor băneşti depozitate pe numele Valentinei Chiriac în BC „Moldindconbank” SA a câte ½ fiecărui.
În susţinerea pretenţiilor menţionează că include în lista bunurilor supuse partajării şi sumele de bani depuse pe conturile bancare pe numele Valentinei Chiriac, o parte din care pârâtă i-a ridicat în mod tainic în lipsa lui. La 13 ianuarie 2012 Gheorghe Chiriac, reprezentat de către Marina Galupa a depus cerere de majorare a cuantumului pretenţiilor în legătură cu faptul că au devenit cunoscute conturi bancare cu depuneri financiare, solicitând partajarea sumelor băneşti depozitate pe numele Valentinei Chiriac din alte bănci, inclusiv şi SA „Banca de finanţe şi comerţ” în sumă de 7600 Euro şi din BC „Moldindconbank” SA – 32209 Euro, cu revendicarea sumelor adjudecate.
Prin încheierea Judecătoriei Cahul din 05 noiembrie 2012 a fost antrenată persoana fizică Liliana Chiriac născută la 23 mai 1996, în calitate de intervenient accesoriu la examinarea pricinii civile la cererea de chemare în judecată a Gheorghe Chiriac împotriva Valentinei Chiriac cu privire împărţirea bunurilor proprietate comună. În cadrul susţinerilor orale reprezentantul lui Gheorghe Chiriac – avocat Valeriu Negoiţă a solicitat partajarea averii comune între Gheorghe Chiriac şi Valentina Chiriac, atribuirea lui Gheorghe Chiriac a următoarelor bunuri: recunoaşterea după Gheorghe Chiriac a dreptului de proprietate la ¼ (1/2 din 1/2) din cotă-parte din apartamentul cu numărul cadastral 170100032901039 amplasat în or.
Cahul, str. Griviţei 9. ap. 39, ½ din lotul de teren cu numărul cadastral 1710217006 amplasat în sat. Andruşul de Jos, r-nul Cahul, ½ din lotul de teren cu numărul cadastral 17102202179 amplasat în sat. Andruşul de Jos, r-nul Cahul, 1/2 din depozitul bănesc nr. 2374097827890 în sumă de 32209,10 Euro pe numele Valentinei Chiriac în BC „Moldindconbank” SA cu revendicarea sumei adjudecate de la Valentina Chiriac, ½ din depozitul bănesc nr. 237490800001260/978 în sumă de 7600 Euro pe numele Valentinei Chiriac în BC „Banca de Finanţe şi Comerţ” SA cu revendicarea sumei adjudecate de la Valentina Chiriac, încasarea de la Valentina Chiriac în beneficiul lui Gheorghe Chiriac a cheltuielilor de judecată în sumă de 2150 lei şi atribuirea Valentinei Chiriac a următoarelor bunuri: recunoaşterea după Valentina Chiriac a dreptului de proprietate la ¼ din cotă-parte din apartamentul cu numărul cadastral 170100032901039 amplasat în or.
Cahul, str. Griviţei 9, ap. 39, ½ din lotul de teren cu numărul cadastral 1710217006 amplasat în sat. Andruşul de Jos, r-nul Cahul, ½ din lotul de teren cu numărul cadastral 17102202179 amplasat în sat. Andruşul de Jos, r-nul Cahul, ½ din depozitul bănesc nr. 2374097827890 în sumă de 32209,10 Euro, pe numele Valentinei Chiriac în BC „Moldindconbank” SA şi ½ din depozitul bănesc nr. 237490800001260/978 în sumă de 7600 Euro pe numele Valentinei Chiriac în BC „Banca de Finanţe şi Comerţ” SA. Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 05 iulie 2013 a fost admisă parţial acţiunea, recunoscut dreptul de proprietate a lui Gheorghe Chiriac asupra a ¼ cotă-parte din apartamentul nr. 39, amplasat în or.
Cahul, str. Griviţei, nr. 9, cu numărul cadastral 1701119.038.01.039, din contul coproprietarei Valentina Chiriac, a cărei cotă-parte devine ¼, împărţite bunurile proprietate comună în devălmăşie ale coproprietarilor Gheorghe Chiriac şi Valentina Chiriac, în cote-părţi a câte ½ fiecăruia, după cum urmează: din terenul cu destinaţie pentru construcţii cu suprafaţa 0,2133 ha, nr. cadastral 1710217.006, amplasat în intravilanul sat. Andruşul de Jos, r-nul Cahul, atribuit reclamantului Gheorghe Chiriac şi pârâtei Valentina Chiriac câte ½ cotă-parte ideală; din terenul cu destinaţie agricolă cu suprafaţa 0,09 ha, nr. cadastral 1710220179, amplasat în sat.
Andruşul de Jos, r-nul Cahul, atribuit reclamantului Gheorghe Chiriac şi pârâtei Valentina Chiriac câte ½ cotă-parte ideală; din mijloacele băneşti 10000 Euro, plasate la contul bancar al pârâtei Valentina Chiriac de la BC „Moldindconbank” SA filiala Cahul, atribuit reclamantului Gheorghe Chiriac şi pârâtei Valentina Chiriac fiecăruia câte 5000 Euro, în rest pretenţiile reclamantului Gheorghe Chiriac au fost respinse. La fel, a fost încasat de la Gheorghe Chiriac în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 5078,78 lei şi încasat de la Valentina Chiriac în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 3065,90 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 19 decembrie 2013 a fost admis apelul declarat de Gheorghe Chiriac, casată parţial hotărârea primei instanţe în capătul pretenţiilor privind partajarea mijloacelor băneşti şi pronunţată o nouă hotărâre, după cum urmează: partajat între Gheorghe Chiriac şi Valentin Chiriac în cote-părţi egale mijloacele băneşti în suma totală de 39209,10 Euro, atribuind fiecăruia din părţi a câte 19904,55 Euro, dintre care din mijloacele băneşti de 10000 Euro, plasate la contul bancar nr. 23752978354762 pe numele Valentinei Chiriac de la BC „Moldindconbanc” SA, filiala Cahul, atribuit lui Gheorghe Chiriac şi Valentinei Chiriac a câte 5000 Euro, cu obligarea Valentinei Chiriac să restituie lui Gheorghe Chiriac în contul cotei-părţi egale atribuite din mijloacele băneşti suma de 14904,55 Euro sau echivalent în lei moldoveneşti conform cursului oficial la data executării hotărârii, majorată suma taxei de stat încasate de la Valentina Chiriac de la 3065,9 lei până la 10664,9 lei, încasat de la Valentina Chiriac în beneficiul lui Gheorghe Chiriac cheltuielile judiciare suportate pentru achitarea taxei de stat la depunerea acţiunii în judecată în sumă de 2150 lei, pentru achitarea taxei de stat la depunerea cererii de apel - 3809 lei, pentru asistenţa juridica - 2000 lei, în total suma de 7959 lei, în rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută.
La 21 martie 2014 Valentina Chiriac, reprezentată de avocatul Paulian Popa a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând casarea deciziei recurate în partea în care a fost admisă cererea de apel a intimatului Gheorghe Chiriac şi pronunţarea în această parte a unei hotărâri noi prin care să se partajeze suma bănească proprietate comună în devălmăşie a recurentei şi intimatului în mărime totală de 39209,10 Euro, ţinându-se cont de prevederile art. 26 pct. 2 Codul Familiei al RM şi anume de faptul că la întreţinerea Valentinei Chiriac se află fiica minoră Liliana Chiriac, născută la 23 mai 1996, la întreţinerea căreia începând cu 17 mai 2013 Gheorghe Chiriac nu mai participă, ce se confirmă prin certificatului executorului judecătoresc R. Iuraşco cu nr. 199 din 17 martie 2014, atribuindu-se Valentinei Chiriac din suma de 39209,10 Euro, 29209,10 Euro, intimatului Gheorghe Chiriac - suma de 10000 Euro plasate pe contul bancar 23752978354762 pe numele Valentinei Chiriac de la BC „Moldindconbank” SA filiala Cahul, în rest cerinţele lui Gheorghe Chiriac cu privire la mijloacele băneşti să fie respinse.
Afirmă că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că după desfacerea căsătoriei dintre Valentina Chiriac şi Gheorghe Chiriac, ultimul din motiv că nu avea altă gazdă circa un an de zile a continuat să locuiască cu Valentina Chiriac în aceiaşi locuinţă, în Italia, astfel o parte şi din banii la care pretinde intimatul au fost cheltuiţi de către Valentina Chiriac împreună cu Gheorghe Chiriac pentru achitarea chiriei locuinţei închiriate în Italia, serviciilor comunale consumate împreună, întreţinerea familiei inclusiv întreţinerea fiicei comune Liliana Chiriac, născută la 23 mai 1996 care este încă minoră şi pentru care recurenta achită taxa la instituţia de învăţământ unde face studii, taxa pentru antrenamente, cheltuieli care cu mult depăşesc contribuţia intimatului ce de mai mult timp neachitând nici pensia de întreţinere a fiicei comune dispusă a fi încasată prin hotărâre judecătorească, contribuţie la care în cel mai bun caz intimatul va fi nevoit să achite doar până la împlinirea de către fiică a vârstei de 18 ani, ori necesitatea de a achita taxele pentru studiile fiicei, întreţinerea ei materială până la absolvirea unei instituţii superioare de învăţământ nu dispar odată cu împlinirea de către fiica lor a vârstei de 18 ani,
cum nu se sting nici obligaţiunile părinteşti faţă de fiică de a continua să întreţină material copilul până la absolvirea studiilor sau chiar şi după. Susţine că intimatul începând cu 17 mai 2013 nu a mai achitat nici un ban pentru întreţinerea fiicei, ce se confirmă prin certificatul cu nr. 199, nu s-a mai interesat nici de necesităţile materiale ale fiicei lor şi nici de sănătatea ei, toate obligaţiunile părinteşti de a întreţine şi educa fiica rămânând exclusiv doar în seama recurentei. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa recurentei la 22 ianuarie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 212). Astfel, la caz se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel în termen.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Valentina Chiriac, reprezentată de avocatul Paulian Popa nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Valentina Chiriac, reprezentată de avocatul Paulian Popa, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Valentina Chiriac, reprezentată de avocatul Paulian Popa ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Valentina Chiriac, reprezentată de avocatul Paulian Popa se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari