Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-468/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
14 mai 2014
Părțile
Voicova Natalia vs Ministerul Finanţelor al RM
Pe scurt
Termenul de declarare a apelului

2r-468/14 — Repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii

prima instanţă: A. Us 2r-468/14 instanţa de apel: L. Bulgac, N. Craiu, M. Guzun DECIZIE 14 mai 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Oleg Sternioală Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Nataliei Voicova împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi repararea prejudiciului material şi moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2014, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, ca fiind depusă cu omiterea termenului, constată: La 22 august 2012, Voicova Natalia a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor al RM cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii a indicat că prin sentinţa judecătoriei Rîşcani din 27 februarie 2003 Alexandru Iurchin a fost recunoscut vinovat în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 177 alin. (3) Codul Penal (în redacţia veche), dosar penal în care dînsa avea calitate de parte vătămată, însă acţiunea civilă în acest proces a fost lăsată fără examinare din motivul neconcretizării pretenţiilor acţiunii. Menţionează că prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 17 septembrie 2003, sentinţa judecătoriei Rîşcani din 27 februarie 2003 a fost casată parţial şi emisă o nouă hotărîre, prin care a încasat de la Alexandru Iurchin în beneficiul său prejudiciul în sumă de 54044,97 lei. Invocă că în baza deciziei Curţii de Apel Bălţi din 17 septembrie 2003Judecătoria Rîşcani la 18 septembrie 2003 a emis titlu executoriu nr. 1-75/2003, care a fost expediat pentru executare la Oficiul de Executare raionul Rîşcani.

Afirmă că din ziua trimiterii documentului executoriu spre executare şi pînă la înaintarea acţiunii respective, hotărîrea judecătorească privind încasarea de la debitorul Iurchin Alexandru David a pagubei în mărime de 54 044, 97 lei, nu a fost 1 executată şi după nenumăratele adresări la oficiul de executare raionului Rîşcani, nu a primit nici un răspuns despre locul aflării a titlului executoriu nr. 1-75/2003. Mai invocă că ulterior, executorul judecătoresc i-a comunicat că titlul executoriu a fost trimis prin poştă la domiciliul ei fără executare, însă careva dovezi care confirmă acest fapt nu a prezentat. Prin urmare, la 03 mai 2010 la solicitarea sa, judecătoria Rîşcani a eliberat duplicatul titlului executoriu nr. 1-75/2003 din 18 septembrie 2003, astfel primind pentru prima data documentul executoriu şi din motivul că originalul acestui document a fost pierdut de către oficiul de executare, a depus repetat spre executare silită documentul executoriu.

Susţine că la 24 mai 2010 de către executorul judecătoresc Lidia Gheorghiţă, a fost intentată procedura executorie nr.203 pentru executarea documentului executoriu nr. 1-75/2003 din 27 februarie 2003, însă în legătură cu faptul că debitorul nu locuieşte în raionul Rîşcani, prin încheierea din 15 iunie 2010, documentul executoriu a fost strămutat spre executare la locul de trai a debitorului în raionul Edineţ.

Mai menţionează că nefiind de acord cu acţiunile executorului judecătoresc în privinţa primirii spre executare silită a documentului executoriu, debitorul Iurchin Alexandru a contestat cu recurs încheierea executorul judecătoresc Lidia Gheorghiţă din 24 mai 2010, iar prin hotărîrea judecătoriei raionului Rîşcani din 28 iulie 2010, recursul lui Iurchin Alexandru a fost admis şi a fost casată încheierea contestată, totodată fiindu-i explicat că termenul de prezentare a documentului executoriu spre executare, la cererea creditorului, poate fi repus în termen de către instanţa judecătorească.

Invocă că pe parcursul examinării i-a devenit cunoscut faptul că, prin încheierea judecătoriei raionului Rîşcani din 10 decembrie 2003, s-a dispus acceptarea prezentării executorului judecătoresc a OEDJ raionului Rîşcani cu privire la restituirea titlului executoriu nr.1-75 din 17 septembrie 2003, creditorului din motivul imposibilităţii executării acestuia, însă nefiind prezentate careva probe care să confirme că titlul executoriu nr.1-75 din 17.09.2003 a fost restituit creditorului, conform procedurii de executare a deciziilor judecătoreşti.

Declară că la 13 ianuarie 2011 a înaintat împotriva lui Iurchin Alexandru o cerere de chemare în judecată privind repunerea în termenul de prezentare spre executare a titlului executoriu 1-75/03 emis de către Judecătoria raionului Rîşcani la 18 septembrie 2003, iar prin încheierea judecătoriei raionului Rîşcani din 15 august 2011 cerea sa a fost admisă integral şi a fost repusă în termen de prezentare spre executare a titlului executoriu nr. 1-75/03 din 18 septembrie 2003 şi prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 10 noiembrie 2011, încheierea respectivă a fost menţinută. Relevă reclamanta că pe parcursul anilor 2003 - 2012, debitorul Iurchin Alexandru nu a întreprins careva măsuri pentru repararea prejudiciul cauzat, mai mult, fiind angajat în cîmpul muncii peste hotarele republicii, pe parcursul acestor ani de zile şi-a îmbunătăţit starea materială, cu toate acestea nu i-a restituit suma încasată prin hotărîrea judecătorească irevocabilă.

Solicită constatarea faptului încălcării dreptului său la executarea în termen rezonabil a deciziei Curţii de Apel Bălţi din 17 septembrie 2003 şi încasarea din contul statului prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM prejudiciul material în sumă de 54044,97 lei şi prejudiciul moral în sumă de 500 000 lei. 2 Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 05 octombrie 2012, în proces, în calitate de pîrît a fost atras Ministerul Justiţiei al RM. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 ianuarie 2013 acţiunea a fost admisă parţial, constatat faptul încălcării dreptului Nataliei Voicova la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti irevocabile şi încasat din contul bugetului de Stat al Republicii Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova în beneficiul Nataliei Voicova suma de 50 000 lei cu titlu de prejudiciul moral şi 500 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică.

În rest acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 19 aprilie 2013, Ministerul Finanţelor al RM a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri de respingerea acţiunii integral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013, a fost admis apelul declarat de Ministerul Finanţelor al RM, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre prim care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 ianuarie 2014, a fost admis recursul declarat de Voicova Natalia, casată decizia instanţei de apel şi restituită pricina la rejudecare în instanţa de apel.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2014 a fost restituită cererea de apel depusă de către Ministerul Finanţelor al RM, ca depusă în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen. La 01 aprilie 2014, Ministerul Finanţelor al RM a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii recurate şi restituirea pricinii spre rejudecare în ordine de apel. În motivarea recursului a indicat că hotărârea instanţei de judecată s-a pronunţat fără participarea recurentului, şi fără a fi comunicată de către prima instanţă în termen de 5 zile conform prevederilor art. 236 CPC, prin ce a fost încălcat principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în proces, lipsindu-l Ministerul de posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, acordînd prioritate procesuală unei singure părţi, şi anume reclamantului.

Menţionează că din motivul multitudinii dosarelor în care era implicat Ministerul Finanţelor în perioada respectivă şi luînd în consideraţie factorul uman existent, reprezentantul Ministerului a luat cunoştinţă cu hotărîrea primei instanţe la data de 08 aprilie 2013 fapt confirmat prin inscripţia de pe dosar, efectuînd ulterior la data de 11 aprilie 2013 cerere de apel cu nr. 19-09/284, fapt confirmat prin ştampila Cancelariei Ministerului Finanţelor.

Mai invocă că ulterior recepţionării încheierii, la data de 08 aprilie 2013, instanţa a expediat în adresa Ministerului hotărîrea emisă din 25 ianuarie 2013, indicînd data de expediere cea de 26 februarie 2013, atunci cînd data recepţionării, cît şi data de pe plic este cea de 08 aprilie 2013. Insistă că instanţa de apel incorect a apreciat faptul că Ministerul Finanţelor nu a solicitat repunerea în termen, or explicaţiile şi argumentele aduse referitor la faptul depunerii în termen a cererii de apel este deja un motiv că apelantul a avut intenţia de a solicita repunerea în termen, pe cînd comportamentul instanţei prin faptul că nu a acordat timp reprezentantului Ministerului Finanţelor pentru a-şi expune solicitările 3 verbal, a fost motiv care nu a permis ca după argumentele invocate privind depunerea în termen, să solicite repunerea propriu zisă.

Consideră că instanţa de apel a favorizat intimata prin faptul că nu a acordat suficient timp părţii adverse de a se expune or, în cadrul raporturilor juridice civile participanţii nu se află în raporturi de subordonare, astfel încălcîndu-i- se principiul egalităţii participanţilor la raporturile juridice civile, iar favorizînd drepturile uneia dintre părţi, instanţa de apel, a admis situaţia care a dus la prejudicierea bugetului cu o sumă considerabilă într-o speţă în care obiectul acesteia era deja epuizat. Afirmă că în circumstanţele menţionate instanţă de apel a omis crearea posibilităţilor egale, suficiente şi adecvate de folosire a tuturor mijloacelor procedurale pentru susţinerea poziţiei asupra circumstanţelor de fapt şi de drept, astfel încît nici una dintre părţi să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă.

De asemenea invocă că în cadrul şedinţei de examinare a apelului din data de 10 iulie 2013, reprezentantul lui Voicova Natalia nu s-a expus şi nu a invocat în cadrul şedinţei omiterea termenului de depunere a apelului de către Ministerul Finanţelor, intimatul solicitînd doar respingerea motivelor invocate de către apelant, dar nu s-a expus asupra încălcărilor procedurale. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 01 aprilie 2014, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. La caz, se constată că prin încheierea din 18 martie 2014, Curtea de Apel Chişinău a dispus restituirea cererii de apel înaintată de către Ministerul Finanţelor al RM împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 ianuarie 2013, ca fiind depusă în afara termenului legal.

La adoptarea acestei soluţii, instanţa de apel şi-a fundamentat concluziile pe dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Instanţa de recurs reţine că concluzia instanţei de apel cu privire la depunerea apelului de către Ministerul Finanţelor al RM în afara termenului legal este justificată. 4 În conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

După cum denotă actele dosarului, hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău, prin care a fost admisă parţial acţiunea Nataliei Voicova, a fost emisă şi pronunţată la 25 ianuarie 2013. Cu toate acestea, Ministerul Finanţelor al RM a depus cererea de apel împotriva acestei hotărâri numai la 19 aprilie 2013, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut de lege, fără a solicita repunerea în termen a acestuia, în ordinea stabilită la art. 116 CPC. Instanţa de recurs reţine ca lipsită de suport susţinerea recurentului referitor la faptul că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată în lipsa reprezentantului Ministerului Finanţelor al RM, astfel a luat cunoştinţă cu aceasta ulterior, din care motive considerând că apelul nu este tardiv.

Aceasta deoarece, după cum a fost menţionat mai sus, termenul de 30 zile acordat pentru contestarea hotărârii, conform prevederilor art. 362 CPC, începe să curgă din momentul pronunţării dispozitivului hotărârii, iar alte excepţii legislaţia nu prevede. Mai mult, din materialele cauzei rezultă că Ministerul Finanţelor al RM, a fost înştiinţat despre locul, data şi ora examinării cauzei care a avut loc la 25 ianuarie 2013, fapt confirmat prin avizul de recepţie a citaţiei (f. d. 42), însă reprezentantului ultimului nu s-a prezentat la această şedinţă. Drept urmare, este lipsit de suport argumentul recurentului cu privire la faptul că hotărârea primei instanţe a fost recepţionat doar la 08 aprilie 2013, deoarece, cum s-a menţionat, art. 362 alin. (1) CPC, expres stabileşte termenul în care participanţii la proces trebuie să îndeplinească actul de procedură prevăzut de această normă.

În acest context, instanţa de recurs consideră necesar de menţionat şi faptul că reprezentantul Ministerului Finanţelor al RM având la cunoştinţă despre existenţa prezentului litigiu şi examinarea lui, trebuia să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanţă (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), fapt, însă, ignorat de aceasta, ce a generat omiterea termenului prescris la depunerea apelului.

Nu constituie temei de admitere a recursului nici afirmaţia recurentului precum că în cadrul şedinţei de examinare a apelului din 10 iulie 2013, reprezentatul intimatei nu a invocat omiterea termenului de depunere a apelului de către Ministerul Finanţelor al RM, deoarece la caz urmează a fi diferenţiat termenul de prescripţie stipulat la Titlul IV capitolul II a Codului civil, care reglementează prescripţia extinctivă în interiorul căruia persoana poate să-şi apere dreptul încălcat, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată şi termenul de procedură reglementat de Capitolul IX a Codului de Procedură Civilă, care la art. 110 indică direct că termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte, iar potrivit art. 113 alin.(1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează o dată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa judecătorească (judecător).

5 Sub acest aspect, nu pot fi reţinute nici susţinerile recursului cu referire la faptul că explicaţiile şi argumentele aduse referitor la faptul depunerii în termen a cererii de apel este deja un motiv că apelantul a avut intenţia de a solicita repunerea în termen a apelului, deoarece, în sensul art. 116 CPC, persoanele, care din motive întemeiate au omis termenul de apel, pot fi repuse în termen de către instanţa de apel, în baza unei cererii cu anexarea probelor care dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului de procedură în termen, de altfel, prin prisma jurisprudenţei CEDO, nemotivarea de către instanţa de apel a temeiurilor de repunere a apelului în termen sau repunerea neîntemeiată în termenul de apel reprezintă prin sine o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Nataliei Voicova împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi repararea prejudiciului material şi moral.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Oleg Sternioală Tamara Chişca-Doneva 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.