Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-310/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
14 mai 2014
Părțile
SRL Sorinlux vs Biroului Vamal Chişinău
Pe scurt
Clasificarea mărfurilor, modificarea declaraţiei vamale

3ra-310/14 — Anularea deciziei de regularuzare şi recuperarea prejudiciului

prima instanţă: S. Dimitriu 3ra-310/14 instanţa de apel: N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruţă, DECIZIE 14 mai 2014 mun. Chişinău Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Guzun Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Sorinlux”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Sorinlux” împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Sorinlux” și menținută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 31 iulie 2013, prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 28 decembrie 2012, SRL „Sorinlux” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că în baza declarațiilor vamale de import nr. 3027 I 47015 din 11 noiembrie 2009, nr. 3027 I 21831 din 23 iunie 2010, nr. 3027 I 31752 din 01 septembrie 2010, nr. 3027 I 383383382 din 10 septembrie 2010, nr. 3027 I 11488 din 04 aprilie 2011 și nr. 3027 I 24346 din 27 iunie 2011, a importat din Bulgaria spumă poliuretanică.

Susţine că la perfectarea declarațiilor vamale SRL „Sorinlux” a prezentat colaboratorilor vamali toate actele necesare pentru efectuarea devamării, marfa introdusă fiind vămuită la poziția tarifară „3909” pentru care este prevăzută aplicarea unei taxe vamale de 0 %. Ulterior, însă în urma verificării de către colaboratorii vamali a legalității întocmirii documentelor vamale s-a stabilit că spuma poliuretanică urma să fie vămuită la poziția tarifară „ 3214” pentru care este prevăzută aplicarea taxei vamale de 6,5%. Menţionează că la 02 noiembrie 2012, în urma revendicării selective a declarațiilor vamale de import, prin care au fost recalculate drepturile de import anterior calculate a mărfii importate de către SRL „Sorinlux”, în perioada anilor 2009- 2011 în baza prețurilor tranzacțiilor efectuate cu marfă similară, Biroul Vamal Chişinău a întocmit decizia de regularizare nr.457 prin care a stabilit o diferență privind drepturile de import în sumă de 155940,81 lei.

Invocă că la 21 noiembrie 2012, s-a adresat pîrîtului cu o cerere prealabilă privind anularea deciziei de regularizare nr.457 din 02 noiembrie 2012, însă până în prezent nu a primit nici un răspuns. Consideră reclamantul SRL „Sorinlux” Decizia de regularizare nr. 457 din 02 noiembrie 2011, ilegală deoarece la perfectarea declarațiilor vamale au fost prezentate toate actele necesare devamării și calculării drepturilor de importa, iar colaboratorii Biroului Vamal Chișinău verificînd codul mărfii au validat declarațiile vamale și au acordat liberul de vamă fără a solicita acte suplimentare. Solicită anularea Deciziei de regularizare nr.457 din 02 noiembrie 2012 şi obligarea Biroului Vamal Chișinău să restituie suma de 1555940,81 lei încasată în baza Deciziei de regularizare nr.457 din 02 noiembrie 2012. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 31 iulie 2013, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 27 noiembrie 2013, a fost respins apelul declarat de către SRL „Sorinlux” și menținută hotărârea primei instanțe. La 17 ianuarie 2014, SRL „Sorinlux” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă integral. În motivarea recursului recurentul SRL „Sorinlux” a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel susținând că au fost încălcate esențial și aplicate eronat normele de drept material şi anume nu a fost aplicată legea care trebuie să fie aplicată, a fost aplicată o lege care nu trebuia să fie aplicată şi a fost interpretat în mod eronat legea.

Susţine că conform Hotărârilor Guvernului nr.1525 din 29 decembrie 2012, spuma poliuretanică poate fi privită sub diferite aspecte atât la poziția tarifară „3214” cât și la poziția tarifară „3909”. La fel invocă că la 13 iulie 2012, a intrat în vigoare Ordinul Serviciului Vamal nr.310 din 27 iunie 2012, referitor la clasificarea produsului „spumă poliuretanică”, în „tub aerosol”. Conform prevederilor art.7 şi 9 din Legea nr. 780 din 27 decembrie 2001, privind actele legislative, Codul vamal şi Hotărâri ale Guvernului sunt legi organice şi au aceeași forță juridică, Codul vamal fiind act legislativ general, iar Hotărârea nr.1525 din 29 decembrie cu privire la aprobarea Nomenclatorului mărfurilor al Republici Moldova, Ordinul Serviciului Vamal nr. 310 din 27 iunie 2012 fiind acte legislative speciale.

Menţionează că în conformitate cu prevederile art. 6 Cod civil, legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică nici suprimă condițiile de constituire a unei situații juridice constituite anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică și nu desființează efectele deja produse a unei situații juridice stinse sau în curs de realizare. Pe când în Ordinul Serviciului Vamal nr. 310 din 27 iunie 2012, pct. 5 este indicat expres că prezentul ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al RM. De asemenea invocă că în conformitate cu prevederile art. 45 din Legea nr.780 din 27 decembrie 2001, privind actele legislative, actul legislativ de interpretare nu are efecte retroactive, cu excepția cazurilor când prin interpretarea normelor de sancționare se creează o situație mai favorabilă subiectelor de drept.

Astfel, conform alin. (4) al Ordinului Serviciului Vamal nr. 310 din 27 iunie 2012, clasificarea produsului „spumă poliuretanică, în tub aerosol” poate fi privită sub diferite aspecte: la poziția tarifară „3214” în baza caracteristicii acesteia, fiind mastică complet formată pe baza de materiale plastice, iar la poziţia tarifară „3909” conform componenței chimice de bază. Afirmă recurentul că până la emiterea acestui ordin „spuma poliuretanică, în tub” se califică la poziţia „3909”, iar în perioada anilor 2009-2011 când a fost importată această marfă organul vamal a verificat declarațiile vamale și a acceptat liberul de vamă. Consideră că decizia de regularizare a fost întocmită doar pe motiv că ulterior a fost interpretat altfel nomenclatorul, însă în cazul dat legea prevede expres neretroactivitatea.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia decizie instanţei de apel din 27 noiembrie 2013 a fost recepţionată de către reprezentantul recurentului, Natalia Covaliov la data de 15 ianuarie 2014, fapt ce se confirmă prin menţiunea ultimei aplicată la cererea de eliberare a copiei deciziei (f.d. 79). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 17 ianuarie 2013 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Studiind materialele dosarului în raport cu motivele recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre. După cum denotă actele cauzei la prin decizia de regularizare a Biroului Vamal Chişinău nr. 457 din 02 noiembrie 2012, s-a dispus încasarea din contul Societăţii cu Răspundere Limitată „Sorinlux” a diferenţei drepturilor de import neachitate la momentul vămuirii în sumă de 155940,81 lei.

Drept temei pentru întocmirea acestei decizii a constituit faptul clasificării incorecte a mărfurilor importate de către SRL „Sorinlux”, în special spuma de poliuretani (Valconi, Creat sruf pro), ce a fost constatat în urma efectuării reverificării declaraţiilor vamale nr. 3027I47018 din 11 noiembrie 2009, nr. 3027I21831 din 23 iunie 2010, nr. 3027I31752 din 01 septembrie 2010, nr. 3027I33382 din 10 septembrie 2010, nr. 3027I11488 din 04 aprilie 2011, nr. 3027I33279 din 27 august 2011, 3027I47270 din 25 noiembrie 2011, nr.3027I35639 din 14 septembrie 2011, nr. 3027I24346 din 27 iunie 2011, asupra tranzacţiei economice externe efectuată de către SRL „Sorinlux”. Înaintând cererea de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chişinău, SRL „ Sorinlux” a solicitat anularea deciziei Biroului vamal Chişinău nr. 457 din 02 noiembrie 2012 şi obligarea Biroului Vamal Chișinău să-i restituie suma de 1555940,81 lei încasată în baza acestei decizii.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii, respingând aceasta ca neîntemeiată, soluţia, care de altfel, a fost menţinută şi de instanţa de apel.

În susţinerea concluziei date, atît prim instanţă, cît şi instanţa de apel au reţinut că la depunerea declaraţiilor vamale, declarantul nu a respectat prevederile imperative ale art. 1412 alin.(1) Cod vamal şi a admis clasificarea eronată a mărfurilor importate, prin ce au fost expuse la risc cota de taxare prin atribuirea codului tarifar vulnerabil, în urma căruia nu au fost percepute în mărime deplină drepturile de import, astfel reţinînd că SRL „Sorinlux” a importat „Spuma poliuretanică” ca un produs finit, care poate fi imediat utilizat pentru destinaţii multiple, în recipiente aerosolice, cu compoziţie specială conform descrierii pe ambalajul produsului, declarîndu-le la poziţia tarifară 3909509000 (taxa vamală 0%), iar conform sistemului Armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor şi potrivit prevederilor Nomenclatorului mărfurilor al RM aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1525 din 29 decembrie 2007, aceste mărfuri urmau a fi clasificate la poziţia tarifară 321410100 (taxa vamală 6.5).

Instanţa de recurs consideră, însă, că instanţele ierarhic inferioare nu au dat o apreciere corectă raportului juridic în litigiu, prin prisma cadrului legal aplicabil în speţă, în coroborare cu probele materiale existente, fapt ce a dus la emiterea unei hotărâri ilegale.

După cum denotă actele cauzei, în temeiul art. art. 1 (211) şi 1811 din Codul vamal, inspectorul Secţiei control ulterior şi postvămuire, Mihail Tanasiev a efectuat reverificarea declaraţiilor vamale nr. 3027I47018 din 11 noiembrie 2009, nr. 3027I21831 din 23 iunie 2010, nr. 3027I31752 din 01 septembrie 2010, nr. 3027I33382 din 10 septembrie 2010, nr. 3027I11488 din 04 aprilie 2011, nr. 3027I33279 din 27 august 2011, 3027I47270 din 25 noiembrie 2011, nr.3027I35639 din 14 septembrie 2011, nr. 3027I24346 din 27 iunie 2011 de import a Biroului Vamal Chişinău, asupra tranzacţiilor economice externe efectuate de către SRL „Sorinlux”, în urma căruia a fost întocmit procesul-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale nr. 84-R din 02 noiembrie 2012. În urma analizei şi a verificării concordanţei dintre documentele de însoţire cu cele întocmite la declarare, în ceea ce priveşte denumirea mărfurilor importate de către SRL „Sorinlux”, în special spuma de poliuretani (Valconi, cReat sruf pro), organul vamal a stabilit cazuri de clasificare tarifară eronată, unde s-au expus la risc cota de taxare prin atribuirea codului tarifar vulnerabil în urma căruia nu au fost percepute în mărime deplină drepturile de import.

Conform examinării caracteristicilor mărfii „Spumă poliuretanică”, organul vamal a constatat că „Spuma poliuretanică” se utilizează în construcţii pentru montarea uşilor şi ferestrelor în pereţi, umplerea golurilor, izolaţii termice şi fonice. Produsul este ambalat în tub aerosol. La ieşirea din tub acesta devine spumos, ce sub influenţa condiţiilor atmosferice se întăreşte şi prezintă un poliuretan rigid. Baza chimică a spumei poliuretanice o constituie prepolimeri de poliolă şi izocianat (odată cu finalizarea reacţiei de legătură a acestora este format un nou produs numit poliuretan), gaz propulsor, catalizatori (acceleratori de procese chimice), agenţi de suprafaţă activi, ce îmbunătăţesc rezistenţa de legătură şi substanţe de rezistenţă la foc.

Clasificarea produsului „Spumă poliuretanică, în tub aerosol” poate fi privită sub diferite aspecte: la poziţia tarifară 3214 în baza caracteristicii acesteia, fiind mastică complet formată pe bază de materiale plastice şi la poziţia tarifară 3909 conform componenţei chimice de bază (poliuretan).

La fel, în acelaşi context s-a reţinut că notele explicative la sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, aprobate de Organizaţia Mondială a Vămilor, stipulează următoarele: - consideraţiile generale de la Capitolul 32 „Extracte tanante sau colorante; tanini şi derivaţii lor; pigmenţi şi alte substanţe colorante; vopsele şi lacuri; masticuri; cerneluri” stipulează că în cazul anumitor masticuri de la poziţia 3214, amestecarea sau adăugarea diferiţilor constituenţi (de exemplu întăritoare) se efectuează în momentul întrebuinţării; - poziţia tarifară 3214 „Chit pentru geamuri, chit pentru îmbinări, cimenturi de răşină şi alte masticuri; glet pentru zugrăvit; gleturi nerefractare de tipul celor utilizate în construcţii la faţade, pereţi interiori, podele, tavane şi similare" cuprinde masticuri bazate pe materiale plastice (cum ar fi poliesteri, poliuretani, siliconi şi răşină epoxidică) aditivitate într-o proporţie mare (pînă la 80 %) cu materiale de umplutură foarte diverse cum sunt argile, nisipul sau alţi silicaţi, dioxidul de titan, pulberile metalice.

Unele dintre masticuri nu se întăresc şi rămân lipicioase după aplicare (de exemplu etanşări acustice). Altele se întăresc prin evaporarea solventului, sub influenţa condiţiilor atmosferice sau prin reacţia diferitelor componente amestecate. Mas ticurile sunt utilizate în special pentru sigilarea unor componente în construcţii, obturarea fisurilor, pentru asigurarea etanşeităţii sau, în anumite cazuri, pentru asigurarea fixării sau aderenţei pieselor; - poziţia tarifară 3909 „Răşini aminice, răşini fenolice şi poliuretani, sub forme primare” cuprinde poliuretani prezenţi sub mai multe forme, dintre care cele mai importante sunt spumele, elastomerii şi acoperirile şi căptuşelile. Sunt utilizaţi în egală măsură ca adezivi, compuşi de formare şi fibre.

Cu toate că componenta de bază a produsului „Spumă poliuretanică” este poliuretanul, caracterul principal al produsului este oferit de caracteristicile lui ca un mastic finisat şi de destinaţia acestuia ca o etanşare pe bază de materiale plastice. Conform deciziei Comitetului pentru Sistemul Armonizat al Organizaţiei Mondiale a Vămilor, poziţia tarifară 3214 nu se limitează doar la produsele cu un procent mare de umplutură.

De asemenea, s-a mai constatat că produsul „Spumă poliuretanică, în tub aerosol” conţine şi alţi aditivi, cum ar fi cele ignifuge (neinflamabile) şi gaze propulsoare, care îl face potrivit pentru o utilizare specifică (ca o mastica de la poziţia 3214). Din acest motiv, produsul „Spumă poliuretanică, în tub aerosol” urmează a fi clasificat la poziţia tarifară 3214 (sub poziţia 3214 10) prin aplicarea regulii nr. 1 ce prevede că pentru scopuri juridice clasificarea mărfurilor în Nomenclator se realizează reieşind din textul poziţiilor mărfurilor şi a notelor corespunzătoare referitoare la secţiuni sau capitole” şi regulii nr. 6 de interpretare a Nomenclatorului mărfurilor al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 1525 din 29 decembrie 2007. Ca urmare a celor constatate, organul vamal a stabilit că conform declaraţiilor vamale menţionate, SRL „Sorinlux” a importat „spumă poliuretanică” ca un produs finit, care poate fi imediat utilizat pentru destinaţii multiple, în recipiente aerosolice, cu compoziţie specială conform descrierii pe ambalajul produsului, declarându-le la poziţia tarifară 3909509000 (taxa vamală 0%), dar conform Sistemului Armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor (note explicative), potrivit prevederilor Nomenclatorului mărfurilor, aceste mărfuri urmau a fi clasificate la poziţia tarifară 321410100 (taxa vamală 6,5%),

în consecinţă fiind emisă decizia de regularizare nr. 457 din 02 noiembrie 2012, prin care s-a dispus încasarea de la societate a diferenţei drepturilor de import neachitate la momentul vămuirii. Verificând legalitatea actului administrativ contestat în baza materialului probator anexat la dosar, prin prisma cadrului legal aplicabil în speţă, instanţa de recurs constată că prima instanţă greşit a ajuns la concluzia legalităţii deciziei contestate. În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs relevă că acţiunile organului vamal de reverificare a declaraţiilor vamale şi de recalculare a drepturilor de import în privinţa recurentei SRL „Sorinlux” au fost întreprinse în conformitate cu prevederile art. 1811 şi 1412 din Codul vamal.

Conform art. 1412 din Codul vamal, clasificarea mărfurilor se efectuează de către declarant. Ea constă în stabilirea, pentru mărfurile declarate organelor vamale, a unui cod conform Nomenclatorului mărfurilor. În caz de clasificare incorectă a mărfurilor, organele vamale au dreptul să efectueze de sine stătător clasificarea lor în corespundere cu Nomenclatorul mărfurilor. Serviciul Vamal este împuternicit să emită pentru unele tipuri de mărfuri norme metodologice cu privire la clasificarea lor, asigurând publicarea acestor norme. Decizia Serviciului Vamal cu privire la clasificarea mărfurilor este obligatorie. Declarantul este în drept să conteste decizia în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

Conform art. 1811 din Codul vamal, organul vamal are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală. În termenul prevăzut la alin.(1), organul vamal verifică orice document, registru şi evidenţă referitoare la mărfurile vămuite sau la operaţiunile comerciale ulterioare aferente acestor mărfuri. Controlul poate fi efectuat la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate, direct sau indirect, din punct de vedere profesional, în operaţiunile menţionate, sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte sau deţine informaţii în legătură cu acestea. De asemenea, poate fi făcut şi controlul fizic al mărfurilor dacă acestea mai există.

Dacă, după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior, rezultă că dispoziţiile ce reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete, organul vamal ia măsuri pentru regularizarea situaţiei, ţinînd seama de noile informaţii obţinute. Organul vamal stabileşte modelul documentului necesar regularizării situaţiei, precum şi instrucţiunile de completare a acestui document. în cazul în care se constată că a luat naştere o obligaţie vamală sau că au fost plătite sume în plus, organul vamal ia măsuri pentru încasarea diferenţelor în minus sau pentru rambursarea sumelor plătite în plus, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare. Dacă, la controlul ulterior al declaraţiilor, stabileşte, potrivit alin.(3), diferenţe în plus sau în minus şi la alte taxe şi impozite datorate statului în cadrul operaţiunilor vamale, organul vamal va lua măsuri pentru încasarea diferenţelor în minus constatate.

Sumele plătite în plus la aceste taxe şi impozite se restituie potrivit normelor legale care le reglementează. Dacă încălcarea reglementărilor vamale constituie, după caz, contravenţie sau infracţiune, autoritatea vamală este obligată să aplice sancţiuni contravenţionale ori să sesizeze organele de urmărire penală.

Reieşind din prevederile legale menţionate, cît şi din materialul probator, se constată că organul vamal, prin emiterea actului administrativ contestat, de fapt a modificat din oficiu şi unilateral declaraţiile vamale de import nr. 3027I47018 din 11 noiembrie 2009, nr. 3027I21831 din 23 iunie 2010, nr. 3027I31752 din 01 septembrie 2010, nr. 3027I33382 din 10 septembrie 2010, nr. 3027I11488 din 04 aprilie 2011, nr. 3027I33279 din 27 august 2011, 3027I47270 din 25 noiembrie 2011, nr.3027I35639 din 14 septembrie 2011, nr. 3027I24346 din 27 iunie 2011, prezentate de către declarantul SRL „Sorinluhx”, la compartimentul poziţiei tarifare a mărfii „Spumă poliuretanică”, fiind modificat codul declarat de către SRL „Sorinlux” din 3909509000 în 321410100, având ca consecinţă regularizarea situaţiei prin recalcularea drepturilor de import şi încasarea penalităţilor, deoarece conform anexei nr. 1 la Legea cu privire la tariful vamal nr.1380 din 20 noiembrie 1997, taxa vamală pentru mărfurile de la codul 3909509000 este 0%, iar pentru mărfurile de la codul 321410100 este de 6,5 %. În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs remarcă că deşi art. 1811 alin. (3) din Codul vamal, oferă dreptul incontestabil al organului vamal să purceadă la modificarea din oficiu al declaraţiilor vamale şi efectuarea recalculării drepturilor de import,

însă acest drept este oferit doar într-un singur caz, dacă, după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior, rezultă că dispoziţiile ce reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete. Pe cînd la prezentarea declaraţiilor vamale de către SRL „Sorinlux”, vizate în controlul efectuat de către Biroul Vamal Chişinău, nu au fost reflectate sau depistate careva informaţii inexacte sau incomplete.

Dimpotrivă, la importul acestor mărfuri, organul vamal a verificat declaraţiile vamale menţionate şi a acceptat liberul de vamă cu codul de clasificare indicat, şi anume 3909. Or, prin informaţii inexacte sau incomplete, în sensul prevederilor art. 1811 alin. (3) din Codul vamal, este de înţeles existenţa datelor false, denaturate, imprecise, care se pot conţine în documentele însoţitoare sau în declaraţia vamală propriu zisă prezentată de declarant, însă în speţă, avînd sarcina probaţiunii, intimatul Biroul Vamal Chişinău nu a demonstrat în nici un fel existenţa unor astfel de informaţii false şi inexacte referitoare la regimul vamal de import a mărfii „Spuma poliuretanică”.

Mai mult, din explicaţiile reprezentantului intimatului Biroul Vamal Chişinău, care, de altfel, au fost reţinute şi de instanţele judecătoreşti, rezultă că la întocmirea actului administrativ contestat s-a ghidat nemijlocit şi exclusiv de ordinul Serviciului Vamal nr. 310 din 27 iunie 2012 referitor la clasificarea produsului „Spumă poliuretanică, în tub aerosol”, care a fost publicat în Monitorul Oficial al RM la 13 iulie 2012 şi care conţine date concrete referitor la caracteristicile fizice şi chimice ale produsului „Spumă poliuretanică”, însă cu indicarea în mod expres că acest produs urmează a fi clasificat la poziţia tarifară 3214. De altfel, anume, prin ordinul Serviciului Vamal nr. 310 din 27 iunie 2012 referitor la clasificarea produsului „Spumă poliuretanică, în tub aerosol”, în vigoare din 13 iulie 2012, pentru produsul „Spumă poliuretanică, în tub aerosol”, au fost emise norme metodologice, cu privire la clasificarea acestui produs, la emiterea cărora Serviciul Vamal a aplicat Notele explicative, precum şi decizii emise de Comitetul Sistemului armonizat şi aprobate de Consiliul de cooperare vamală conform Convenţiei internaţionale privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983. Or, anume, Serviciul Vamal este unica autoritate competentă să emită astfel de norme metodologice,

prin intermediul actelor sale normative sub formă de ordine, care ulterior urmează a fi aplicate de către organele vamale, însă conform prevederilor art. 1412 alin. (3) din Codul vamal şi prevederilor Legii privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, aceste ordine în mod obligatoriu se publică în Monitorul Oficial al RM şi produc efecte juridice anume din momentul publicării, neavând caracter retroactiv.

În confirmarea netemeiniciei deciziei de regularizare a Biroului Vamal Chişinău nr. 457 din 02 noiembrie 2012 se reţine şi faptul că din acelaşi ordin a Serviciului Vamal nr. 310 din 27 iunie 2012, rezultă că clasificarea produsului „Spumă poliuretanică în tub aerosol” poate fi privită sub diferite aspecte la poziţia tarifară 3214 în baza caracteristicii acesteia, fiind mastică complet formată pe baza de materiale plastice şi la poziţia tarifară 3909, conform componenţei chimice de bază (poliuretan), fapt ce indică că pînă la emiterea ordinului menţionat, „Spumă poliuretanică, în tub aerosol” se califica şi la poziţia 3909. Prin urmare, autoritatea vamală la acordarea liberului de vamă a mărfurilor importate de SRL „Sorinlux” a acceptat anume poziţia tarifară 3909509000, fără a atenţiona că codul este indicat greşit.

Sub acest aspect, instanţa de recurs reţine că cele relatate atestă faptul că marfa importată de către SRL „Sorinlux” – „Spumă poliuretanică, în tub aerosol”, corect a fost clasificată la poziţia tarifară – 3909509000 al Nomenclatorului mărfurilor al Republicii Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 1525 din 29 decembrie 2007, fapt ce indică la temeinicia acţiunii şi ilegalitatea deciziei de regularizare. Astfel fiind, în mod cert se impune anularea deciziei de regularizare a Biroului Vamal Chişinău nr. 457 din 02 noiembrie 2012, precum şi admiterea pretenţiei cu privire la restituirea sumei de 4155940,81 lei încasate de la SRL „Sorinlux”.

Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că circumstanţele pricinii au fost stabilite de către instanţele judecătoreşti, însă normele de drept material au fost aplicate eronat, iar verificarea suplimentară a cărorva dovezi nu este necesară, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa hotărârea primei instanţe şi de a emite o nouă hotărâre, prin care a admite acţiunea SRL „Sorinlux” împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se admite recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Sorinlux”.

Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2013 şi hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 31 iulie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Sorinlux” împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului material şi se emite o nouă hotărâre prin care: Se admite acţiunea Societăţii cu Răspundere Limitată „Sorinlux” împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului material. Se anulează decizia de regularizare a Biroului Vamal Chişinău nr. 457 din 02 noiembrie 2012, prin care s-a impus spre încasare din contul Societăţii cu Răspundere Limitată „Sorinlux” a sumei drepturilor de import şi penalităţilor de întîrziere în mărime de 155940 (una sută cinzeci şi cinci mii nouă sute patruzeci) lei şi 81 bani.

Se obligă Biroul Vamal Chişinău să restituie Societăţii cu Răspundere Limitată „Sorinlux” suma de 155940 (una sută cinzeci şi cinci mii nouă sute patruzeci) lei, 81 bani. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Guzun Tamara Chişca-Doneva

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.