2ra-1552/14 — Repararea prejudiciului material și moral

prima instanţă: Ig.Vornicescu dosarul nr. 2ra-1552/14 instanţa de apel: Gh.Creţu, A.Pahopol, A.Doga, ÎNCHEIERE 14 mai 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Beloconi Mihail, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Beloconi Mihail către SRL „Proiecttehservis” cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral cauzat, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de către Beloconi Mihail şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun.Chişinău din 06 august 2012 c o n s t a t ă La data de 20 aprilie 2012 Beloconi Mihail a depus cerere de chemare în judecată către SRL „Proiecttehservis” privind încasarea forţată a sumei de 4000 lei cu titlu de compensarea concediilor de odihnă anuale nefolosite, a sumei de 480 lei cu titlul de prejudiciu cauzat prin neachitarea în termen a compensării pentru concediile de odihnă anuale nefolosite, obligarea SRL „Proiecttehservis” de a elibera certificatul despre salariu pentru toată perioada de activitate a reclamantului, inclusiv şi perioada absenţei forţate şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în valoare de 400 lei.

În şedinţa instanţei de fond reclamantul şi-a modificat cerinţele iniţiale şi a solicitat încasarea forţată a sumei de 128 lei cu titlu de compensare a concediilor de odihnă anuale nefolosite, a sumei de 9051 lei cu titlu de prejudiciu cauzat prin neachitarea în termen a compensării pentru concediile de odihnă anuale nefolosite, a sumei de 5000 lei cu titlu de pagubă morală, obligarea pârâtului de a elibera certificatul despre salariu pentru toată perioada de activitate a reclamantului, inclusiv şi perioada absenţei forţate şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în valoare de 650 lei. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat, că în legătură cu ieşirea la pensie a depus în adresa pârâtului cerere cu privire la compensarea concediilor de odihnă anuale nefolosite pentru anii 2005-2008 în sumă de 4000 lei, iar prin scrisoarea din 01.03.2012 reclamantului i s-a refuzat admiterea pretenţiilor pe motivul omiterii termenului de prescripţie.

Menţionează reclamantul, că pe parcursul anilor 2003-2011 1 pârâtul de câteva ori a încercat ilegal să-l concedieze, însă acesta a fost restabilit prin hotărârile instanţelor de judecată. Astfel indică, că la 19 iunie 2012 prin ordinul nr. 13 pârâtul i-a achitat compensaţiile pentru concediile de odihnă anuale nefolosite pentru anii 2005-2008 în sumă de 3872 lei, astfel executând parţial obligaţiile sale, fiind rămas dator reclamantului cu 128 lei. Consideră reclamantul, că angajatorul este obligat la sfârşitul fiecărui an, în care n-a folosit concediul de odihnă să-i achite compensaţia pentru acest concediu, această achitare având loc doar la 19.06.2012. În legătură cu aceasta menţionează reclamantul despre necesitatea încasării prejudiciului cauzat, prin neachitarea în termen a acestor compensaţii în virtutea prevederilor alin. (2) art. 330 Codul muncii în suma de 9051 lei conform calculului anexat.

Concomitent remarcă reclamantul, că prin acţiunile ilegale ale pârâtului i-au fost cauzate suferinţe psihice în legătură cu ce solicită încasarea prejudiciului moral în sumă de 5000 lei. Suplimentar, solicită reclamantul încasarea de la pârât a cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 650 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 06 august 2012, a fost respinsă integral acţiunea depusă de către Mihail Beloconi împotriva SRL"Proiecttehservis" privind încasarea prejudiciului cauzat prin neachitarea în termen a compensaţiei pentru concediile anuale nefolosite pentru perioada 2005-2008 în sumă de 9051 lei, încasarea prejudiciului moral în sumă de 5000 lei, obligarea pârâtului de a elibera certificatul despre salariul pentru toată perioada de activitate a reclamantului şi pentru perioada absenţei forţate şi încasarea cheltuielilor pentru asistenţa juridică în sumă de 650 lei, ca fiind nefondată din motivul omiterii termenului de prescripţie.

A fost eliberat Mihail Beloconi de cheltuielile legate de taxa de stat. Ne fiind de acord cu hotărîrea indicată mai sus, Beloconi Mihail la 11.09.2012 a depus cerere de apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărârii instanţei de fond, cu pronunţarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acţiunii motivând, că circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, pe care prima instanţă le-a considerat constatate, nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente, iar concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sânt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, precum şi au fost aplicate eronat normele de drept material. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2012 a fost respins apelul declarat de către Beloconi Mihail şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Râşcani mun.

Chişinău din 06 august 2012. La adoptarea soluţiei instanţa de apel şi prima instanţă au concluzionat că, în conformitate cu prevederile art. 119 alin. 1 Codul muncii R. Moldova, în caz de suspendare (art. 76 lit. e) şi m), art. 77 lit. d) şi e) şi art. 78 alin.(l) lit. a) şi d)) sau încetare a contractului individual de muncă, salariatul are dreptul la compensarea tuturor concediilor de odihnă anuale nefolosite. 2 Astfel, instanţa de fond corect a stabilit, că la 31.01.2012 reclamantul a depus în adresa pârâtului o cerere, prin care a solicitat în legătură cu ieşirea la pensie compensarea concediilor de odihnă anuale nefolosite pentru perioada 2005-2009. Ulterior, la 19.06.2012 prin ordinul nr. 13 pârâtul a achitat reclamantului compensaţiile pentru concediile de odihnă anuale nefolosite pentru anii 2005-2008 în suma totală de 3862 lei.

La 20.06.2012 reclamantul s-a adresat către pârât cu o cerere, prin care în legătură cu plecarea la pensie a solicitat eliberarea certificatului de salariu pentru perioada de activitate, inclusiv şi cea de absenţă forţată de la muncă, iar la 05.07.2012 pârâtul i-a eliberat reclamantului certificat de salariu nr. 10 pentru toată perioada de activitate, inclusiv cea de absenţă forţată de la muncă.

Totodată invocă instanţa de apel că, instanţa de fond întemeiat a menţionat, că în conformitate cu prevederile art. 330 alin. 2 Codul muncii, în caz de reţinere, din vina angajatorului, a salariului (art. 142), a indemnizaţiei de concediu (art. 117), a plăţilor în caz de eliberare (art. 143) sau a altor plăţi (art. 123, 124, 127, 139, 186, 227 lit. j), 228 alin. (8) etc.) cuvenite salariatului, acestuia i se plătesc suplimentar, pentru fiecare zi de întârziere, 0,1 la sută din suma neplătită în termen şi astfel, odată ce în virtutea legii, dreptul la compensarea tuturor concediilor de odihnă anuale nefolosite apare doar în caz de încetare sau suspendare în condiţiile legii a contractului individual de muncă, reclamantul nu poate pretinde nici la repararea prejudiciului cauzat prin neachitarea în termen a compensaţiei pentru concediile de odihnă anuale nefolosite.

Mai mult ca atât, potrivit dispoziţiilor art. 355 alin. 1 lit. b) Codul muncii, cererea privind soluţionarea litigiului individual de muncă se depune în instanţa de judecată în termen 3 ani de la data apariţiei dreptului respectiv al salariatului, în situaţia în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale sau de altă natură, ce i se cuvin salariatului. Potrivit prevederilor art. 271 Cod civil, acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripţia, depusă până la încheierea dezbaterilor în fond. Potrivit art. 272 alin. 1 CC al RM, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune.

Dreptul la acţiune se naşte la data când persoana a aliat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului. Totodată, argumentele invocate în apel au fost obiect de cercetare în şedinţa primei instanţe şi au fost apreciate corect în sensul prevederilor art. 130 din CPC, iar instanţei de apel nu au fost prezentate probe pertinente şi admisibile conform cerinţelor art. 121-122 din CPC ce ar confirma motivele invocate de apelant. La 01 februarie 2013 Beloconi Mihail a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi 3 hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri privind admiterea integrală a acţiunii.

În motivarea recursului Beloconi Mihail a indicat că, consideră hotărîrile judecătoreşti ilegale şi neîntemeiate, deoarece în cadrul examinării cauzei instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a litigiului şi a aplicat şi interpretat eronat normele dreptului material şi procedural, fapt ce a dus la pronunţarea unei decizii ilegale şi neîntemeiate. Mai indică recurentul că, dreptul la acordarea compensaţiei pentru concediile nefolosite începe a curge din momentul devenirii hotărîrii judecătoreşti irevocabile prin care a fost restabilit în funcţie. Totodată, invocă recurentul că instanţele ierarhic inferioare au ignorat prevederile art.89 alin.(1) Codul muncii, art.90 alin.(1), art.128 alin.(1) Codul muncii, art.129 Codul muncii.

La 13 iunie 2013 SRL „Proiecttehservis” a depus prin intermediul cancelariei o referinţă, prin care a invocat dezacordul cu recursul depus de Beloconi Mihail, solicitînd respingerea acestuia cu menţinerea hotărîrilor judecătoreşti. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Beloconi Mihail nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurenţilor se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.

Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Beloconi Mihail, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în 4 verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Beloconi Mihailca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Beloconi Mihail se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5