- Dosarul nr.
- 2ra-1314/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 mai 2014
- Părțile
- Graur Eugeniu, Graur Vladimir vs Ivancov Alexei, Ivancov Natalia
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1314/14 — Încasarea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: O.Gangal dosarul nr. 2ra-1314/14 instanţa de apel: L.Popova, A.Doga, Sv.Caitaz ÎNCHEIERE 07 mai 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Graur Eugeniu şi Graur Vladimir, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Graur Eugeniu şi Graur Vladimir către Ivancov Alexei, Ivancova Natalia cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral cauzat, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Graur Eugeniu şi Graur Vladimir şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rezina din 15 august 2012 c o n s t a t ă La data de 02 aprilie 2012 Graur Eugeniu şi Graur Vladimir au depus cerere de chemare în judecată către Ivancov Alexei, Ivancova Natalia solicitînd încasarea prejudiciului material în sumă de 7185 lei, a prejudiciului moral în sumă de 10 000 lei şi a cheltuielilor de judecată suportate.
În motivarea acţiunii reclamanţii au invocat că, pe data de 25.05.2011 în sat. Piscăreşti, r-1 Rezina a avut loc un accident rutier, în rezultatul căruia a fost tamponat automobilul de model „Peugeot 206" cu n/î RZ AH 612, la volanul căruia se afla Graur Vladimir, de către o bicicletă condusă de minorul Ivancov Alexei, a.n.26.09.1996. Pe faptul dat în privinţa lui Graur Vladimir a fost întocmit procesul - verbal cu privire la contravenţie prevăzută de art.242 al.(1) Cod contravenţional şi aplicată sancţiunea sub formă de amendă. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 01.11.2011 procesul verbal cu privire la contravenţie prevăzută de art.242 al.(1) Cod contravenţional şi decizia agentului constatator privind sancţionarea lui Graur Vladimir au fost anulate cu încetarea procedurii contravenţionale în privinţa lui Graur Vladimir din motivul lipsei faptului contravenţiei în acţiunile acestuia.
Au mai menţionat reclamanţii că, ulterior de către Graur Vladimir a fost depusă o cerere la CPR Rezina, prin care dînsul a solicitat să fie atras la răspundere contravenţională minorul Ivancov Alexei a.n.26.09.1996, care prin încheierea IPR a SPR a CPR Rezina din 14.12.2011 a fost recunoscut vinovat de producerea 1 accidentului rutier, însă în baza art.16 Cod contravenţional nu a fost atras la răspundere contravenţională, deoarece la momentul producerii accidentului rutier avea vîrsta de 15 ani. Faptul cauzării prejudiciului material şi dovada deteriorării automobilului de model ,Peugeot 206” cu n/î RZ AH 612, care aparţine cu drept de proprietate lui Graur Eugeniu, se confirmă prin raportul de evaluare a pagubei nr.9 din 19.03.2012, întocmit de Secţia tehnico-criminalistică a CGP a MAI, conform căruia prejudiciul material cauzat constituie 7185 lei.
Dat fiind faptului că, automobilul a fost deteriorat de către minorul Ivancov Alexei în urma tamponării, vinovăţia căruia fiind dovedită, iar reieşind din faptul că, minorul la momentul săvîrşirii faptei avea vîrsta de 15 ani, îi revine obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat lui Graur Eugen şi Graur Vladimir. Reclamanţii au mai invocat precum că , în urma producerii accidentului rutier, în urma acţiunilor delictuale ale pîrîtului Ivancov Alexei lui Graur Vladimir, care se afla la volanul automobilului deteriorat , i s-a cauzat prejudiciul moral, exprimat prin suferinţe psihice retrăite în momentul accidentului rutier, care a pus în pericol sănătatea lui Graur Vladimir , starea de şoc, stres şi frică de acest accident, care are un impact negativ asupra sănătăţii, sustragerea de la activitate de muncă, pierderea timpului în instanţa de judecată.
Consideră că suma de 10 000 lei ar constitui o compensaţie echitabilă pentru dauna morală cauzată lui Graur Vladimir. Prin hotărîrea Judecătoriei Rezina din 15 august 2012 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, Graur Eugeniu şi Graur Vladimir au depus cererea de apel, prin care au solicitat casarea integrală a hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă integral.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013 a fost respins apelul declarat de către Graur Eugeniu şi Graur Vladimir şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rezina din 15 august 2012. La adoptarea soluţiei instanţa de apel şi prima instanţă au concluzionat că nu va reţine ca probă încheierea emisă de către IPR a SPR CPR Rezina din 14.12.2011, dat fiind faptul că, în încheierea dată se specifică că în acţiunile lui Ivancov Alexei „se prevăd careva semne contravenţionale prevăzute de Codul contravenţional al RM” , fără a fi concretizat care anume faptă contravenţională este comisă de către Alexei Ivancov, în baza la care lege sunt încadrate acţiunile lui. Astfel, constatările expuse de colaboratorul de poliţie Ceban Iurie în încheierea nominalizată, pe care îşi întemeiază pretenţiile apelantul Graur Vladimir poartă un caracter de presupuneri, ce nu dovedesc faptul vinovăţiei nemijlocite a minorului Ivancov Alexei la comiterea accidentului rutier.
Reieşind din cele constatate, instanţa de apel a reţinut prevederile art. 1398 alin. (1) din Codul Civil al RM, cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune. 2 Mai mult ca atît, instanţa de apel a considerat că Raportul de constatare tehnico - ştiinţifică nr.09. din 19.03.2012 nu are careva putere probantă, deoarece datele din raportul de constatare referitor la piesele deteriorate nu coincid cu cele indicate în schiţa accidentului rutier din 25.05.2011, semnată de conducătorul auto Graur Vladimir personal. (f. d. 21 - 23). Astfel, instanţa de apel a menţionat că la materialele dosarului lipsesc careva probe concludente ce ar dovedi vinovăţia lui Ivancov Alexei în comiterea accidentului rutier.
La 24 februarie 2014 Graur Eugeniu şi Graur Vladimir a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri privind admiterea integrală a acţiunii. În motivarea recursului Graur Eugeniu şi Graur Vladimir au indicat că, consideră hotărîrile judecătoreşti ilegale şi neîntemeiate, deoarece în cadrul examinării cauzei instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a litigiului şi a aplicat şi interpretat eronat normele dreptului material şi procedural, fapt ce a dus la pronunţarea unei decizii ilegale şi neîntemeiate.
Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Graur Eugeniu şi Graur Vladimir nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurenţilor se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei. Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Graur Eugeniu şi Graur Vladimir, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.
3 Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Graur Eugeniu şi Graur Vladimirca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Graur Eugeniu şi Graur Vladimir se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul semnătura Svetlana Filincova Judecătorii semnătura Galina Stratulat semnătura Iurie Bejenaru Copia corespunde originalului Judecător Iurie Bejenaru 4