- Dosarul nr.
- 2ra-1069/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 aprilie 2014
- Părțile
- Guţu Petru vs Primăria com. Băcioi, Ministerul Finanţelor
- Pe scurt
- Restituirea bunurilor, recuperarea valorii acestora prin achitarea de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice
2ra-1069/14 — Încasarea valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice
prima instanţă: L. Gafton dosarul nr. 2ra-1069/14 instanţa de apel: N. Budăi, A. Nogai, I. Muruianu DECIZIE 30 aprilie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Iurie Bejenaru Oleg Sternioală, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Ministerul Finanţelor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Petru Guţu împotriva Primăriei comunei Băcioi şi Ministerului Finanţelor cu privire la încasarea valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Petru Guţu, casată hotărârea Judecătoriei Botanica municipiul Chişinău din 14 noiembrie 2013 în partea respingerii pretenţiei cu privire la încasarea compensaţiilor băneşti pentru casa de locuit cu construcţiile auxiliare şi emisă în această parte o nouă hotărâre cu privire la admiterea pretenţiei menţionate, iar în rest hotărârea a fost menţinută, c o n s t a t ă: La 21 aprilie 2005, Petru Guţu a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei com.
Băcioi şi Ministerului Finanţelor cu privire la încasarea valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că este fiul lui Ion Guţu, născut în anul 1920 şi al Vasilisei Guţu, născută în anul 1923. Menţionează că în anii 1941-1949, toată familia sa, care locuia în satul Băcioi, r-nul Ialoveni, din motive politice, a fost arestată şi escortată în lagărele de detenţie sovietice. Astfel, 1a 13 iunie 1941, a fost arestat şi deportat bunelul său, Gheorghe Guţu, născut în anul 1888, împreună cu bunica sa, Iulita Guţu, născută în anul 1894, iar în anii 1945-1946, au fost deportaţi tatăl Ion Guţu şi mama Vasilisa Guţu împreună cu fratele mai mare, Gheorghe Ion Guţu.
Susţine că la 16 ianuarie 1989, prin decretul Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM, Gheorghe Guţu împreună cu familia sa au fost reabilitaţi, iar la 22 iunie 1990, a fost reabilitată mama cu fratele mai mare. Afirmă că pînă în anul 1949, familia sa dispunea de o casă de locuit cu construcţiile auxiliare, 8 ha de pămînt, 0,25 ha de viţă de vie şi altă avere. Casa cu construcţiile auxiliare la moment se află în folosinţa familiei Donciu. Invocă că el este moştenitorul legal al persoanelor represate şi are dreptul, conform art. 12 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, la restituirea averii naţionalizate, însă în legătură cu faptul că nu poate fi restituită averea în natură, deoarece se află în folosinţa altor persoane, consideră că are dreptul de a primi o compensaţie bănească egală cu costul real al casei de locuit şi al anexelor, care s-au păstrat, precum şi o compensaţie bănească pentru restul averii menţionate.
Mai invocă că Primăria com. Băcioi refuză benevol să restituie averea naţionalizată. Prin urmare, solicită încasarea de la Primăria com. Băcioi a compensaţiei băneşti pentru averea confiscată în urma represiunilor politice. De asemenea, solicită restabilirea termenului de prescripţie, motivînd omiterea acestuia prin faptul că ambii părinţi erau în etate, grav bolnavi, dînsul, neavînd surse de existenţă, a fost nevoit să plece la lucru peste hotarele Republicii Moldova, unde s-a aflat pînă nu demult, iar organele administraţiei publice locale i-au promis de mai multe ori faptul că îi vor restitui averea confiscată. Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 16 mai 2005 a fost atras în proces Consiliul com.
Băcioi în calitate de copârât. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 02 februarie 2006 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 martie 2006 a fost admis apelul declarat de către Petru Guţu, casată hotărârea primei instanţe şi restituită pricina spre rejudecare în primă instanţă, de un alt complet de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 15 decembrie 2006 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 mai 2007 a fost admis apelul declarat de către Petru Guţu, casată hotărârea primei instanţe şi restituită pricina spre rejudecare în primă instanţă, de un alt complet de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun.
Chişinău din 11 iunie 2009 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 octombrie 2009 a fost respins apelul declarat de către Petru Guţu şi menţinută hotărârea primei instanţe. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 mai 2010 a fost admis recursul declarat de către Petru Guţu, casată integral decizia instanţei de apel şi restituită pricina spre rejudecare în instanţa de apel, de un alt complet de judecată.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 noiembrie 2010 a fost admis apelul declarat de către Petru Guţu, casată hotărârea primei instanţe în partea respingerii pretenţiei cu privire la încasarea compensaţiilor băneşti pentru casa de locuit cu construcţiile auxiliare şi emisă în această parte o nouă hotărâre, prin care a fost admisă pretenţia menţionată şi a fost încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Petru Guţu costul casei de locuit cu construcţiile auxiliare în sumă de 1425500 lei. În rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 15 iunie 2011 a fost admis recursul declarat de către Ministerul Finanţelor, casată integral decizia instanţei de apel şi restituită pricina spre rejudecare în instanţa de apel, de un alt complet de judecată.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2013 a fost admis apelul declarat de către Petru Guţu, casată hotărârea primei instanţe în partea respingerii pretenţiei cu privire la încasarea compensaţiilor băneşti pentru casa de locuit cu construcţiile auxiliare şi emisă în această parte o nouă hotărâre, prin care a fost admisă pretenţia menţionată şi a fost încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Petru Guţu costul casei de locuit cu construcţiile auxiliare în sumă de 1425500 lei. În rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 11 septembrie 2013 a fost admis recursul declarat de către Ministerul Finanţelor, casată decizia instanţei de apel şi restituită pricina spre rejudecare în instanţa de apel, de un alt complet de judecată.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2013 a fost admis apelul declarat de către Petru Guţu, casată hotărârea primei instanţe în partea respingerii pretenţiei cu privire la încasarea compensaţiilor băneşti pentru casa de locuit cu construcţiile auxiliare şi emisă în această parte o nouă hotărâre, prin care a fost admisă pretenţia menţionată şi a fost încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Petru Guţu costul casei de locuit cu construcţiile auxiliare în sumă de 1425500 lei. În rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută. La 28 ianuarie 2014, în termenul prevăzut de lege, Ministerul Finanţelor a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recurentul Ministerul Finanţelor, în motivarea recursului, a indicat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată şi ilegală, deoarece la emiterea deciziei, instanţa de apel neîntemeiat a aplicat în mod retroactiv prevederile Legii nr. 186- XVI din 29 iunie 2006 privind modificarea şi completarea Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice. Menţionează că prezenta acţiune a fost depusă de către intimat la 21 aprilie 2005, iar art. 12 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice (în redacţia nouă) a fost introdusă prin Legea nr. 186-XVI din 29 iunie 2006, care a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2007. Susţine că conform art. 46 din Legea nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, actul legislativ produce efecte numai în timpul cît este în vigoare şi nu poate fi retroactiv şi ultraactiv.
Afirmă că instanţa de apel, ajungând la concluzia privind necesitatea admiterii parţiale a acţiunii, urma să aplice prevederile normelor materiale, care erau în vigoare la momentul depunerii cererii de chemare în judecată. Invocă că în asemenea cazuri, orice persoană, care se consideră moştenitor şi pretinde la recuperarea valorii bunurilor confiscate, urmează să prezinte certificatul de moştenitor, însă intimatul nu dispune de un certificat de moştenitor, care ar conţine dreptul acestuia la recuperarea valorii bunurilor confiscate. În afară de aceasta, tatăl intimatului, Ion Guţu nu dispune de un act de reabilitare, motiv din care consideră că intimatul, în lipsa unui asemenea act, nici nu dispune de dreptul de a solicita recuperarea contravalorii bunurilor, ce au fost eventual confiscate de la Ion Guţu.
Mai invocă că la emiterea deciziei, instanţa de apel a depăşit limitele judecării apelului şi a pretenţiilor din acţiune şi, anume, prin cererea de chemare în judecată intimatul a solicitat încasarea din contul Primăriei com. Băcioi a contravalorii bunurilor confiscate, iar prin apelul declarat, acesta a solicitat casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. Astfel, se constată că atît în acţiune, cît şi în cererea de apel, intimatul a formulat pretenţii exclusiv faţă de Primăria com. Băcioi. Menţionează că instanţa de apel eronat a dispus încasarea contravalorii casei de locuit în lipsa unor probe, care ar confirma incontestabil faptul că ar fi avut loc confiscarea acesteia, precum şi faptul că această casă ar fi fost amplasată anume pe str. Salcîmilor,9 din com.
Băcioi. La materialele dosarului nu există nici o probă, care ar confirma faptul confiscării averii, precum şi faptul că casa confiscată este anume acea casă situată pe str. Salcîmilor,9, mun. Chişinău. Mai mult ca atît, la materialele cauzei nu sunt probe, care ar confirma că părinţii intimatului ar fi avut în proprietate casa de locuit. Susţine că instanţa de apel în mod prematur a admis pretenţia intimatului privind încasarea din contul bugetului de stat a contravalorii casei de locuit, deoarece contravaloarea unor bunuri confiscate se acordă exclusiv în cazurile cînd este imposibilă restituirea acestor bunuri în natură. În cererea de chemare în judecată intimatul a invocat faptul că casa de locuit se află în folosinţa familiei Donciu.
Prin urmare, instanţa de apel, în vederea stabilirii cu certitudine a faptului imposibilităţii restituirii bunului imobil intimatului, urma să verifice temeiurile legale de instalare a familiei Donciu în această casă de locuit, precum şi faptul dacă această casă aparţine cu drept de proprietate sau numai în folosinţa acestei familii, fapt care nu a fost realizat. Afirmă că instanţa de apel a ignorat prevederile art. 12 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, conform căruia valoarea bunurilor imobiliare se evaluiază în baza calculelor efectuate de oficiul cadastral teritorial, conform preţurilor de piaţă în vigoare la data examinării cererii. Astfel, prin prisma acestei norme legale, unicul organ investit cu dreptul de a determina valoarea bunurilor imobile confiscate este oficiul cadastral teritorial, însă în speţă, evaluarea a fost efectuată de către Centrul naţional de expertize judiciare.
Mai mult ca atît, raportul de expertiză, pe care a fost întemeiată decizia instanţei de apel, conţine o serie de erori, şi, anume, raportul de expertiză stabileşte că valoarea de piaţă a casei individuale de locuit cu construcţii auxiliare din str. Salcîmilor,9, com. Băcioi, mun. Chişinău constituie suma de 1365400 lei, iar la concluzii, acelaşi de expertiză conţine deja o altă valoare a acestui imobil – 1425500 lei. Invocă că în speţă, a fost omis termenul general de prescripţie la depunerea cererii de chemare în judecată. Conform art. 74 din Codul civil (în redacţia Legii din 26 decembrie 1964), termenul general pentru apărarea printr-o acţiune a drepturilor încălcate ale unei persoane este de trei ani.
Mama intimatului Vasilisa Guţu a fost reabilitată prin actul Procuraturii RSSM din 22 iunie 1990, iar acţiunea a fost depusă de către intimat abia la 21 aprilie 2005. Mai invocă că însuşi intimatul, printr-o cerere, a solicitat restabilirea termenului de prescripţie, asupra căreia instanţa de apel nici măcar nu s-a pronunţat. În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 16 aprilie 2014 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi trimiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Conform art. 12 din Legea nr. 1225-XII din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, cetăţenilor Republicii Moldova supuşi represiunilor politice şi ulterior reabilitaţi li se restituie, la cererea lor sau a moştenitorilor lor, bunurile confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesia lor.
În cazul în care bunurile nu s-au păstrat sau nu pot fi restituite în natură, fiind privatizate în condiţiile legii, se recuperează valoarea lor în formă de compensaţie bănească sau de valori materiale, luîndu-se ca bază preţurile de piaţă în vigoare la data examinării cererii. Pe parcursul judecării pricinii s-a constatat că la 13 iunie 1941, Gheorghe Guţu, născut în anul 1888, originar şi fost locuitor al s. Băcioi, r-nul Ialoveni, din motive politice a fost arestat şi escortat în lagărul din or. Ivdel, regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă, unde a decedat la 18 martie 1942, iar prin decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 16 ianuarie 1989 Gheorghe Guţu a fost reabilitat.
Ca membri de familie în documentele dosarului au fost indicaţi soţia Iulita Guţu şi fiul Ion Guţu, fapt confirmat prin adeverinţa nr. G-78 din 12 mai 1999, eliberată de către Ministerului Securităţii Naţionale al RM (f. d. 3, vol. I). Conform certificatului nr. 12-1098/04 din 21 decembrie 2004, eliberat de către Procuratura Generală, Vasilisa Guţu, născută în anul 1923 şi Gheorghe Guţu, născut în anul 1942 (1941), ilegal, din motive politice, au fost escortaţi prin hotărârea organelor extrajudiciare din 18 octombrie 1949 şi reabilitaţi la 22 iunie 1990 de către Procuratura RSSM în baza decretului Prezidiului Sovietului Suprem URSS din 16 ianuarie 1989 (f. d. 4, vol. I) Conform certificatului nr. 8/4-G-1 din 10 ianuarie 2005, eliberat de către Direcţia informaţii şi evidenţă operativă, Ion Guţu, născut în anul 1920, a locuit în s. Băcioi pînă în anul 1949, având în componenţa averii 8 ha de pământ, 0,25 ha de viţă de vie şi casă de locuit cu construcţii auxiliare (f. d. 6, vol. I). De asemenea, din materialele pricinii rezultă şi faptul că Petru Guţu este fiul lui Ion Guţu şi al Vasilisei Guţu.
Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, Petru Guţu a solicitat încasarea compensaţiei băneşti pentru averea confiscată în urma represiunilor politice, compusă din casa de locuit cu construcţiile auxiliare, 8 ha de pămînt, 0,25 ha de viţă de vie şi altă averea din com. Băcioi, mun. Chişinău. Prima instanţă, fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii.
Ulterior, instanţa de apel, fiind investită cu judecarea apelului declarat de către Petru Guţu, a ajuns la concluzia temeiniciei acestuia, casând hotărârea primei instanţe în partea respingerii pretenţiei cu privire la încasarea compensaţiilor băneşti pentru casa de locuit cu construcţiile auxiliare şi pronunţând în această parte o nouă hotărâre, prin care a admis pretenţia menţionată şi a încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Petru Guţu costul casei de locuit cu construcţiile auxiliare în sumă de 1425500 lei, iar în rest menţinând hotărârea primei instanţe. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că instanţa de apel eronat a interpretat normele de drept material, ce guvernează raportul juridic litigios, din care considerente a emis o decizie ilegală, prin neaplicarea directă a Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice.
La caz, instanţa de recurs remarcă faptul că instanţa de apel, încasând din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Petru Guţu costul casei de locuit cu construcţiile auxiliare în sumă de 1425500 lei, a determinat valoarea casei de locuit cu construcţiile auxiliare în baza raportului de expertiză nr. 2276 din 08 noiembrie 2008, întocmit de către Centrul naţional de expertize judiciare (f. d. 184-193, vol. I). Conform art. 12 din Legea menţionată, bunurile imobiliare se evaluează în baza calculelor efectuate de oficiul cadastral teritorial, conform preţurilor de piaţă în vigoare la data examinării cererii.
Ţinând cont de norma de drept citată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel eronat a dispus încasarea costului casei de locuit cu construcţiile auxiliare, evaluate în baza raportului de expertiză întocmit de către Centrul naţional de expertize judiciare, deoarece la examinarea unei asemenea pricini, evaluarea o efectuează oficiul cadastral teritorial şi prin urmare, instanţa de apel urma să dispună efectuarea evaluării de către oficiul cadastral teritorial. În consecinţă, instanţa de recurs ajunge la concluzia că instanţa de apel eronat şi contrar legii a dispus examinarea apelului în lipsa expertizei solicitate, care este obligatorie speţei menţionate.
Această circumstanţă este apreciată de către Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie drept o eroare judiciară, care nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral decizia instanţei de apel şi de a trimite pricina spre rejudecare în instanţa de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Ministerul Finanţelor.
Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Petru Guţu împotriva Primăriei comunei Băcioi şi Ministerului Finanţelor cu privire la încasarea valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice, cu trimiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Svetlana Novac judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Ion Corolevschi