- Dosarul nr.
- 2rh-57/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 23 aprilie 2014
- Părțile
- APLP 53 345 vs Malitovscaia Nonna, Malitovscaia Cristina
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rh-57/14 — Încasarea datoriilor pentru serviciile comunale
dosar nr:2rh-57/14 Prima instanţă: Curtea de Apel Chişinău judecător :Ala Nogai Instanţa de recurs: Curtea Supremă de Justiţie Judecători: Iulia Sîrcu Valentina Clevadî Tamara Chişca -Doneva Nicolae Clima Vera Macinskaia Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 23 aprilie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil , comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător - Valeriu Doagă Judecătorii – Ala Cobăneanu, Sveatoslav Moldovan Oleg Sternioală, Vera Macinskaia examinând cererea de revizuire depusă de Malitovscaia Nona, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către APLP 54/345 împotriva Cristinei Malitovscaia şi Malitovscaia Nona privind încasarea datoriilor pentru serviciile comunale şi necomunale prestate pentru perioada de timp 01.02.2010-01.09.2011, în sumă totală de 6194, 12 lei, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 20.11.2013, prin care recursul declarat de Malitovscaia Nona a fost considerat ca inadmisibil, c o n s t a t ă La 27 septembrie 2011, APLP 54/345 a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Cristinei Malitovscaia şi Malitovscaia Nona privind încasarea datoriilor pentru serviciile comunale şi necomunale prestate pentru perioada de timp 01.02.2010-01.09.2011.
În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat că, APLP 54/345 în calitate de gestionar a blocului locativ nr.24, situat pe adresa str.Alecu Russo, mun.Chişinău, în baza contractelor încheiate cu prestatorii de servicii respective ( SA ,,Apă – Canal”, SA ,,Termocom”, ÎM ,,Autosolubritate”, ÎCS ,,Gaz Natural Fenosa” şi alţii), a primit şi a prestat în perioada de timp 01.02.2010-01.09.2011, incluisv şi 1 familiei Malitovscaia Cristina şi Malitovscaia Nona următoarele servicii comunale cum ar fi: chiria în sumă de 513 lei; plata pentru ascensor în sumă de 27, 60 lei; plata pentru apă şi canalizare în sumă de 1985, 04 lei; plata pentru încălzire în sumă de 2941, 59 lei; plata pentru transportarea deşeurilor în sumă de 212, 80 lei; plata pentru energia electrică pe scări şi ascensor în sumă de 274, 09 lei.
Menţionează reclamantul că, Malitovscaia Nona şi Malitovscaia Cristina în calitate de locatari ( proprietari) ai apartamentului nr.17 A din str.A.Russo, 24, mun.Chişinău au obligaţia de a achita APLP 54/345 plata lunară pentru servicile comunale prestate. Suplimentar, menţionează reclamantul că părţile nu-şi onorează obligaţiile de achitare a serviciilor comunlae. Cere, reclamantul, încasarea în mod solidar din contul Cristinei Malitovscaia şi Nona Malitovscaia în beneficiul APLP 54/345 a datoriei pentru serviciile comunale şi necomunale prestate pentru perioada de 01.02.2010- 01.09.2011, în sumă totală de 6194, 12 lei, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din 26 ianuarie 2012, acţiunea înaintată de APLP 54/345 a fost admisă.
S-a dispus încasarea în mod solidar din contul Cristinei Malitovscaia şi Nona Malitovscaia în beneficiul APLP 54/345 a sumei de 6194, 123 lei şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 270 lei, în total s-a dispus spre încasare suma de 6464, 12 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2013, apelul depus de către Malitovscaia Cristina şi Malitovscaia Nona a fost respins, fiind menţinută hotărârea primei instanţe. Invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 19 iulie 2013, Malitovscaia Nona, a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărâri de restituire a pricinii spre rejudecare.
Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 20 noiembrie 2013, recursul declarat de Malitovscaia Nona a fost considerat ca inadmisibil. La 26 decembrie 2013, Malitovscaia Nona a depus cerere de revizuire, solicitînd admiterea acesteia, casarea integrală a încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 20 noiembrie 2013, cu dispunerea examinării cererii de recurs. În motivarea cererii de revizuire, revizuienta Malitovscaia Nona a invocat art.449 lit. b) CPC al RM, şi anume că au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale picinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, în timpul judecării anterioare a pricinii, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii.
Menţionează revizuienta că, prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie a fost declarat inadmisibil recursul declarat de către ea din motivul omiterii termenului de declarare a recursului. Indică revizuienta în motivarea cererii de revizuire că, termenul l-a omis din motiv că încheierea Curţii Supreme de Justiţie 2 din 18 iunie 2011, prin care i s-a respins cererea cu privire la scutirea taxei de stat, fiindu-i acordat termen pentru înlăturarea neajunsurilor pînă la 21.06.2013, a primit-o la 24.06.2013, astfel neavînd posibilitate de a înlătura neajunsurile, iar încheierea din 21.06.2013 prin care i-a fost acordat un termen suplimentar pentru înlăturarea neajunsurilor, pînă la 03 iulie 2013, nu a primit-o, şi nu a cunoscut că a fost emisă aşa încheiere pînă la 18 iulie 2013, cînd i-a fost restituită cererea de recurs.
În conformitate cu art.452 alin.(1) şi (3) CPC al RM, instanţa examinează cererea de revizuire în şedinţă publică în conformitate cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor, însă nu împedică examinarea cererii de revizuire. Artticolul 452 alin.(3) CPC al RM, prevede comunicarea participanţilor la proces a locului , dăţii şi orei şedinţei de judecată nu a fost modificat. În conformitate cu art.444 CPC , recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces . Conform art.6 alin.(7) ,,Legea nr.780 din 27.12.2001 privind actele legislative”, în cazul în care între două acte legislative cu aceiaşi forţă juridică apare un conflict de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaş obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior.
Coraborînd prevederile art.452 alin.(1) CPC al RM cu art.444 CPC , care este modificat printr-o Lege posterioară ce promovează soluţii diferite privitor la citarea şi participarea părţilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie examinează cererea de revizuire în lipsa participanţilor potrivit regulilor de examinare a recursului. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lăgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente. În conformitate cu art.453 alin.(1) lit.a) CPC, după ce se examinează cererea de revizuire , instanţa emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.
Temeiurile declarării revizuirii sunt expres prevăzute în art. 449 CPC, care poartă un caracter exhaustiv. Conform art. 451 al. (1) CPC, cererea de revizuire trebuie să conţină, în mod obligatoriu, temeiurile consemnate la art. 449 CPC, cu anexarea probelor ce le confirmă. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că, la depunerea cererii de revizuire, revizuienta, Malitovscaia Nona nu a specificat nici unul din temeiurile prevăzute de art.449 CPC, în baza căreia se poate solicita revizuirea hotărârii, nu a invocat nici o circumstanţă nouă apărută ulterior examinării litigiului. Prin urmare argumentele invocate de revizuientă în cererea de revizuire nu au relevanţă, deoarece nu se încadrează în temeiurile legale ale revizuirii, respectiv urmează a fi respinse ca fiind inadmisibile.
Instanţa de recurs menţionează că, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu poate fi criticată raportat la materialele cauzei existente la data 3 pronunţării acestei hotărâri, dar numai în baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la data pronunţării. Este important, la caz, de remarcat că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare a hotărîrii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărîrii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate.
Unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că procedura de revizuire nu trebuie folosită de către instanţele naţionale într-o manieră incompatibilă cu principiul securităţii juridice (cauza „Sfinx-Impex” SA c. Moldovei, nr. 28439/05 din 25 septembrie 2012). Principiul securităţii raporturilor juridice presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat (res judecata). Sub acest aspect, se va menţiona şi faptul că, admiterea cererii de revizuire în împrejurările reţinute va constitui incontestabil o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice (Popov (2) contra Moldovei, E. Duca contra Moldovei ş.a), prin urmare aceasta urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă.
În susţinerea opiniei enunţate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.
Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci cînd este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Faţă de cele ce preced şi avînd în vedere că temeiurile invocate de revizuienta Malitovscaia Nona în cererea de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 449 lit. b) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către Malitovscaia Nona împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 20 noiembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de APLP 54/345 împotriva Cristinei Malitovscaia şi Malitovscaia Nona privind 4 încasarea datoriilor pentru serviciile comunale şi necomunale prestate pentru perioada de timp 01.02.2010-01.09.2011, în sumă totală de 6194, 12 lei. Încheiere nu este supusă nici unei căi de atac. Preşedinte, judecător Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Sveatoslav Moldovan Oleg Sternioală Vera Macinskaia 5