Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-507/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 aprilie 2014
Părțile
ÎI Sturza Ion împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-507/14 — Cu privire la contestarea actului administrativ

Dosarul nr.3ra-507/14 prima instanţă: S: Papuha instanţa de apel: A. Panov, S. Arnăut, T. Pelin ÎNCHEIERE 23 aprilie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursului declarat de întreprinderea individuală „Sturza Ion” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea individuală „Sturza Ion” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre c o n s t a t ă La 28 ianuarie 2013, întreprinderea individuală „Sturza Ion” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii înaintate, întreprinderea individuală „Sturza Ion” a menţionat că în urma controlului efectuat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a fost întocmit actul de control fiscal nr. 3-512517 din 06 decembrie 2012 conform căruia au fost apreciate ca fiind admise unele încălcări ale legislaţiei fiscale. Prin decizia nr. 349 din 27 decembrie 2012 emisă de şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, în temeiul actului de control enunţat a fost constatată comiterea încălcărilor fiscale de către întreprindere privind corectitudinea reflectării operaţiunilor economice în evidenţa contabilă şi respectiv s-a dispus aplicarea sancţiunilor pentru încălcările menţionate. Cu decizia menţionată întreprinderea nu este de acord şi o consideră ilegală şi nefondată din următoarele considerente.

Actului de control fiscal nr. 3-512517 din 06 decembrie 2012 şi decizia menţionată au fost întocmite de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Susţine că în cazul de faţă este evident că Inspectoratul a efectuat controlul şi a emis decizia enunţată cu depăşirea competenţei prevăzute de lege, fapt ce atrage nulitatea acesteia.

Reieşind din prevederile actului de control din 06 decembrie 2012 rezultă că specialiştii fiscali au efectuat la întreprindere controlul fiscal la faţa locului prin metoda verificării parţiale, în temeiul deciziei privind iniţierea controlului fiscal nr. 10/342 din 05 decembrie 2012, pentru perioada de activitate 01 noiembrie 2012 - 21 noiembrie 2012. Consideră reclamantul că efectuarea controlului fiscal la întreprindere a avut loc în mod ilegal, cu încălcarea competenţei şi a procedurii prevăzute de lege, fapt ce atrage ilegalitatea deciziei emise pe marginea controlului la 27 decembrie 2012. Solicită întreprinderea individuală „Sturza Ion” anularea deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 349 din 27 decembrie 2012 ca fiind ilegală.

Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 30 ianuarie 2013, a fost suspendată executarea deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 349 din 27 decembrie 2012, pînă la examinarea pricinii în fond. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 02 iulie 2013, acţiunea a fost admisă. S-a anulat decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 349 din 27 decembrie 2012. S-a menţinut asigurarea acţiunii aplicate prin încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 30 ianuarie 2013, pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii, după care a anula măsura de asigurare. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013, a fost admisă cererea de apel depusă de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 02 iulie 2013 şi emisă o nouă hotărîre prin care: Acţiunea depusă de întreprinderea individuală „Sturza Ion” a fost respinsă ca neîntemeiată. La 27 februarie 2014, întreprinderea individuală „Sturza Ion” a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea în vigoare a hotărîrii primei instanţe. În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. La 19 decembrie 2013, Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa participanţilor procesului copia deciziei emise la 04 decembrie 2013 (f.d.54).

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus în termen, deoarece potrivit înscrisului anexat de către recurentă la cererea de recurs se atestă faptul că instanţa de apel a expediat decizia contestată, la 27 decembrie 2013. Totodată recurenta susţine în cererea de recurs că copia deciziei a recepţionat-o la 30 decembrie 2013. Întreprinderea individuală „Sturza Ion” în motivarea recursului a indicat că instanţa de apel a aplicat legea care nu urma a fi aplicată şi în consecinţă a emis o decizie ilegală. Examinînd temeiurile admisibilităţii recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 14 martie 2014, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cererea de recurs depusă de întreprinderea individuală „Sturza Ion” cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. Prin referinţa depusă de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat la 16 aprilie 2014, a solicitat ca recursul depus de întreprinderea individuală „Sturza Ion” să fie respins.

În conformitate cu art.439 alin.(3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Colegiul menţionează că, întreprinderea individuală „Sturza Ion”, în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.

În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sînt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către întreprinderea individuală „Sturza Ion”, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de întreprinderea individuală „Sturza Ion” se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecător Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Tatiana Vieru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.