- Dosarul nr.
- 2ra-1304/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 23 aprilie 2014
- Părțile
- Savca Olesea vs Savca Roman
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1304/14 — Încasarea pensiei de întreţinere pentru copii minori
Prima instanță: Judecătoria Căușeni Dosarul nr. 2ra-1304/14 Judecător: M. Țurcan Instanța de apel: Curtea de Apel Bender Judecător: E. Secrieru, A. Parpalac, Sv. Leu ÎNCHEIERE 23 aprilie 2014 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Nicolae Clima Judecători Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Savca Roman, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Savca Olesea împotriva lui Savca Roman cu privire la încasarea pensiei de întreținere pentru copiii minori, împotriva deciziei Curții de Apel Bender din 16 ianuarie 2014, prin care a fost casată integral hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 10 octombrie 2013 şi emisă o nouă hotărîre, c o n s t a t ă : La 13 septembrie 2013, Savca Olesea a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Savca Roman privind încasarea pensiei de întreținere a copiilor minori.
În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că cu pîrîtul Savca Roman au înregistrat căsătoria la 17.10.2004 la Primăria s. Ermoclia r-nul Ştefan-Vodă, trecută în registrul actelor de stare civilă la nr.25. Din viaţa în comun au 3 copii minori,fiul Stanislav, născut la 26.05.2005, fiul Maxim, născut la 26.08.2008 şi fiica Gloria, născută la 29.04.2011. Mai mult de 2 ani soţul a părăsit familia, concubinează cu altă femeie. Cînd a plecat din familie a promis că v-a acorda ajutor la întreţinerea copiilor, însă nu-şi onorează această obligaţiune. În prezent el a înaintat o acţiune în judecată privind desfacerea căsătoriei, motivînd prin condiţiile insuportabile create în familie. Menţionează reclamanta nu poate să se angajeze la lucru, deoarece îngrijeşte de fiica minoră, care încă n-a împlinit vîrsta de 3 ani.
Pîrîtul se ocupă cu confecţionarea porţilor, gardurilor şi altor obiecte din metale şi are un venit lunar de minimum 5000 lei. Solicită reclamanta să fie încasat de la Savca Roman pensia de întreţinere pentru copiii minori Maxim, Stanislav şi Gloria în mărime de 2 500 lei, începînd cu data depunerii cererii şi pînă la majoratul copilului.
Prin hotărîrea Judecătoriei Căușeni din 10 octombrie 2013, corectată prin încheierea din 20 noiembrie 2013, acțiunea a fost admisă integral, s-a încasat de la Roman Savca în beneficiul Olesei Savca pensia de întreținere a copiilor minori: fiul Savca Stanislav, născut la 26.05.2005, fiul Savca Maxim, născut la 6.08.2008 şi fiica Savca Gloria, născută la 29.04.2011, într-o sumă bănească fixă, cîte 1 000 lei pentru fiecare copil, începînd cu data de 13.09.2013 pînă la atingerea de către copii a majoratului; s-a încasat de la Savca Roman în beneficiul Olesei Savca 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a încasat de la Savca Roman taxa de stat în beneficiul statului în sumă de 1080 lei.
Prin decizia Curții de Apel Bender din 16 ianuarie 2014, a fost admis apelul declarat de Savca Roman, a fost casată hotărîrea Judecătoriei Căușeni din 10 octombrie 2013, s-a pronunțat o nouă hotărîre prin care s-a dispus încasarea de la Savca Roman în beneficiul Olesei Savca a pensiei de întreținere pentru copii minori: fiul Savca Stanislav, născut la 26.05.2005, fiul Savca Maxim, născut la 6.08.2008 şi fiica Savca Gloria, născută la 29.04.2011 într-o sumă bănească fixă în mărime de 2 500 lei pentru toți copiii, lunar, începînd cu data de 13.09.2013 pînă la atingerea de către copii a majoratului; s-a încasat de la Savca Roman în beneficiul Olesei Savca 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a încasat de la Savca Roman taxa de stat în beneficiul statului în sumă de 900 lei.
La 17 februarie 2014, Savca Roman a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bender din 16 ianuarie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărîrii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunea privind încasarea pensiei de întreţinere într- o sumă bănească fixă să fie respinsă, încasînd de la Savca Roman pensia de întreţinere pentru copiii minori în mărime de ½ din salariu şi alte venituri. În motivarea recursului a indicat că atît decizia instanței de apel cît și hotărîrea primei instanțe sunt ilegale și neîntemeiate, fiind bazate pe aplicarea eronată a normelor de drept material. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Savca Roman nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Savca Roman ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de către Savca Roman se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii: Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă