- Dosarul nr.
- 2rc-285/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 aprilie 2014
- Părțile
- ÎM Agropiese TGR Grup SRL vs SRL Mavarcon
- Pe scurt
- Cazurile în care nu se dă curs cererii de apel, impunerea cu taxă de stat, scutirile de taxă de stat
2rc-285/14 — Încasarea datoriei, penalităţii, dobînzii de întîrziere şi a prejudiciului cauzat
prima instanţă: L. Brînza dosarul nr. 2rc-285/14 instanţa de apel: N. Budăi, V. Pruteanu, I. Muruianu DECIZIE 09 aprilie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druță Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Mavarcon”, în pricina civilă la cererea la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte „Agropiese TGR GRUP” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Mavarcon” cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobînzii de întîrziere și a prejudiciului cauzat prin evoluția indicilor prețurilor de consum, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 februarie 2014, prin care nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de către Societatea cu Răspundere Limitată „Agropiese TGR GRUP” și Societatea cu Răspundere Limitată „Mavarcon”, a c o n s t a t a t: La 13 ianuarie 2011, ÎM „Agropiese TGR GRUP” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Mavarcon” cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobînzii de întîrziere și a prejudiciului cauzat prin evoluția indicilor prețurilor de consum.
În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că în baza contractului de vînzare- cumpărare nr. 17k/06/09 din 17 iunie 2009, a vîndut SRL „Mavarcon” combina agricolă „CASE IH-2388” nr. de serie JJC 0270558 şi secerătorul „CASE IH-1020” nr. de serie JJC 0225271, valoarea totală a bunurilor fiind estimată la prețul de 200000 dolari SUA. Conform pct. 1.2 al contractului de vînzare-cumpărare, cumpărătorul obţine dreptul de dispoziţie asupra bunurilor în momentul în care efectuează ultima plată contractuală, a cărei termen de scadenţă a fost stabilit conform modului de plată la care s-a obligat cumpărătorul și anume: la scurgerea a 180 de zile calendaristice de la data semnării contractului pentru virarea a 40% din preţ iar la data de 30 noiembrie 2010 pentru plata a 60% din costul bunurilor.
Cu titlu de penalităţi contractuale părţile au stabilit că pentru nevirarea la timp a plăţilor contractuale, SRL „Mavarcon” se obligă faţă de SRL „Agropiese TGR GRUP” la compensarea anticipată a prejudiciului în mărime de 0,1% din totalul restanţei pentru fiecare din cele 15 zile iniţiale de întârziere şi 0,3% pentru fiecare zi ulterioară. La 23 martie 2010, în conformitate cu prevederile pct. 2.3 din contract SRL „Agropiese TGR GRUP” i-a livrat cumpărătorului marfa achiziţionată în volum de 100%, fapt ce se confirmă prin factura fiscală nr. KX4460765, astfel onorîndu-şi pe deplin datoriile contractuale însă, SRL „Mavarcon” nu și-a executat obligaţiile de plată a preţului pentru bunurile achiziţionate, deşi a fost somată în repetate rînduri, inclusiv şi în scris, privind necesitatea stingerii datoriilor sale pecuniare conform contractului de vînzare-cumpărare.
Menţionează reclamantul că la 14 decembrie 2010 a expediat în adresa pîrîtului reclamaţia nr. 607, prin care l-a atenționat despre suma datoriei de 2804822,47 lei, inclusiv și valoarea clauzei penale calculate pentru perioada august - decembrie 2010, însă reclamaţia, a rămas fără răspuns. Solicită încasarea din contul SRL „Mavarcon” în beneficiul său a datoriei în mărime de 2134 649,05 lei, a clauzei penale în mărime de 670173, 42 lei şi a dobînzii de întîrziere în mărime de 38365,2 lei. La 24 decembrie 2012, ÎM „Agropiese TGR GRUP” SRL, a depus o cerere de concretizare a cuantumului pretenţiilor prin care a solicitat încasarea din contul SRL „Mavarcon” a datoria în mărime de 2134 649,05 lei, penalitatea contractuală în mărime de 1152710 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 63548 dolari SUA, prejudiciului cauzat prin evoluţia indicilor preţurilor de consum (inflaţia) în mărime de 241215 lei şi cheltuielile de judecată.
Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 30 decembrie 2013, acțiunea a fost admisă parțial fiind încasat de la SRL „Mavarcon” în beneficiul SRL „Agropiese TGR Grup” datoria în mărime de 2134649,05 lei, penalitatea în mărime de 1088 670,73 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 87098 dolari SUA și taxa de stat în mărime de 50000 lei, în rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 10 ianuarie 2014, ÎM „Agropiese TGR GRUP” SRL a depus cerere de apel împotriva hotărîrii primei instanțe, solictînd admiterea apelului, modificarea hotărîrii primei instanțe și admiterea integrală a acțiunii. La 29 ianuarie 2014, SRL „Mavarcon” a depus cerere de apel împotriva hotărîrii primei instanțe, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanțe cu restituirea ricinii spre rejudecare în prima instanță.
Totodată, apelantul SRL „Mavarcon” a solicitat scutirea integral de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 februarie 2014, s-a respins demersul SRL „Mavarcon” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de către ÎM „Agropiese TGR GRUP” SRL și SRL „Mavarcon”, comunicîndu-li-se apelanților despre necesitatea prezentării cererilor de apel cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelurile, iar SRL „Mavarcon” fiindu-i comunicat şi despre necesitatea prezentării a dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 37500 lei pentru depunerea cererii de apel pînă la data de 26 martie 2014, fiindu-le explicat apelanților că în cazul nelichidării neajunsurilor menţionate cererile de apel vor fi restituite.
Totodată s-a comunicat apelanților că chestiunea privind restituirea cererii de apel va fi soluționată în ședința de judecată din 27 martie 2014 ora 10.00. La data de 20 martie 2014, SRL „Mavarcon” a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi încheieri cu privire la scutirea integrală de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel. În motivarea recursului recurentul SRL „Mavarcon” a invocat că instanța de apel nu a dat apreciere motivelor invocate în susținerea cererii cu privire la scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel și nu s-a expus asupra probelor prezentate în confirmarea imposibilității achitării taxei de stat din motivul blocării conturilor bancare.
Astfel, instanța de apel nu a adat apreciere certificatului BC „Moldova Agroindbank” SA filiala 1 Chișinău din 27 ianuarie 2014 prin care se confirmă că soldurile conturilor bancare ale SRL „Mavarcon” este zero, încheierea de intentare a procedurii de executare din 14 ianuarie 2011 prin care a fost aplicat sechestru pe conturile ce se află la BC „Moldindconbank” SA filiala Centru Chișinău și la BC „Unibank” SA filiala Chișinău. Totodată, a fost lăsată fără apreciere încheierea executorului judecătoresc din 11 februarie 2011 prin care a fost dispusă aplicarea sechestrului pe bunurile societății ce sunt la depozitele SRL „Mavarcon” precum și Raportul Financiar al societății pentru anul 2002, care atestă că starea financiară a întreprinderii este în minus.
Menționează recurentul că prin refuzul nejustificat de la scutirea achitării taxei de stat i se îngrădește dreptul de acces la justiție și o cale de atac prevăzut de art. 20 al Constituției, art. 5 CPC și art. 6 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele dosarului rezultă că copia încheierii recurate a fost expediată părților la data de 03 martie 2014, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire (f. d. 162) însă date care ar confirma şi recepţionarea acesteia de către recurentul SRL „Mavarcon” la materialele cauzei lipsesc.
Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la data de 20 martie 2014, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel. În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
În conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Din materialele cauzei rezultă că odată cu înaintarea cererii de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 30 decembrie 2013, apelantul SRL „Mavarcon” a solicitat scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel, invocînd starea financiară precară.
În confirmarea faptului că nu dispune de mijloace pentru achitarea taxei de stat pentru depunerea apelului, apelantul a prezentat încheierea executorului judecătoresc din 14 ianuarie 2011, prin care se confirmă că conturile SRL „Mavarcon” ce se află la BC „Moldinconbank” SA, BC „Unibank” SA şi BC „Moldova Agroindbank” SA sunt sechestrate, certificatului eliberat de BC „Moldova Agroindbank” SA filiala 1 Chișinău din 27 ianuarie 2014, prin care se confirmă că soldurile conturilor bancare ale SRL „Mavarcon” este zero, precum şi o copie a raportului financiar al societății pentru anul 2012, care atestă că starea financiară a întreprinderii este în minus (f. d. 57). Conform art. 84 CPC RM, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (iniţială şi reconvenţională), cererea intervenientului principal, cererea vizând pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărârilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum şi cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătoreşti.
Iar, dispoziţiile art. 85 alin (4) CPC acordă dreptul judecătorului (instanţei de judecată), să scutească persoana fizică sau juridică, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei. Instanţa de recurs relevă că instanţa de apel corect, prin prisma normelor enunţate, a stabilit că înscrisurile prezentate de apelantul SRL „Mavarcon” sunt insuficiente pentru a considera că ultimul este în imposibilitatea de a achita taxa de stat în cuantumul prevăzut de lege pentru cererea de apel, la caz fiind în mărime de 37500 lei.
Or, SRL „Mavarcon”, ca persoană juridică, în susţinerea acestor afirmaţii, urma să prezinte o informaţie deplină de la organul fiscal cu privire la deţinerea conturilor bancare, pe când doar informaţia cu privire la sechestrarea conturilor la BC „Moldinconbank” SA, BC „Unibank” SA şi BC „Moldova Agroindbank” SA, nu denotă şi faptul că apelantul nu deţine şi alte conturi bancare şi nu dispune de alte mijloace băneşti care ar permite achitarea taxei de stat. În contextul celor expuse, susţinerile recursului cu referire la faptul că prin încheierea contestată recurentei i-a fost îngrădit accesul la justiţie prevăzut de art. 6 alin.1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este neîntemeiat şi, prin urmare, nu poate fi reţinut.
Faţă de cele ce preced, se constată că toate criticile formulate în recurs sunt nejustificate, ca urmare Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Chișinău din 20 februarie 2014. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Mavarcon”. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chișinău din 20 februarie 2014, în pricina civilă la cererea la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte „Agropiese TGR GRUP” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Mavarcon” cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobînzii de întîrziere și a prejudiciului cauzat prin evoluția indicilor prețurilor de consum.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druță Tamara Chișca-Doneva