2ra-1105/14 — Repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral, încasarea dobânzii de întârziere şi penalităţii

prima instanţă: O. Melniciuc dosarul nr: 2ra-1105/14 instanţa de apel: A. Panov, T. Pelin, S. Arnaut ÎNCHEIERE 02 aprilie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acţiuni în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Sergiu Busuioc împotriva Întreprinderii Mixte Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acţiuni cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral, încasarea dobânzii de întârziere şi penalităţii împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acţiuni, modificată hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun.

Chişinău din 29 martie 2013 prin micşorarea prejudiciului material şi a dobânzii de întârziere, în rest hotărârea a fost menţinută constată: La 01 octombrie 2012, Sergiu Busuioc a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral, încasarea dobânzii de întârziere şi penalităţii.

În motivarea acţiunii a indicat că la 06 octombrie 2011 s-a adresat către pârât cu o cerere prin care a solicitat plata despăgubirilor de asigurare provocate automobilului său de model BMW 530d cu n/î CSQ 001, cauzate în rezultatul accidentului rutier din 04 octombrie 2011 cu automobilul Mercedes Benz GL 420 cu n/î KBI 001. Menţionează că conform raportului întocmit de colaboratorii de poliţie, vinovat de producerea accidentului rutier a fost recunoscut conducătorul automobilului Mercedes Benz GL 420 cu n/î KBI 001, care era asigurat prin poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă seria BU nr. 0092835, asigurator ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA. 1 Indică că la 11 octombrie 2011, SRL „Construcţia” a evaluat costul lucrărilor de reparaţie a automobilului de model BMW 530d cu n/î CSQ 001 în sumă totală de 65000 lei.

Prin scrisoarea nr. 3446/11 din 07 noiembrie 2011 pârâtul l-a informat pe Sergiu Busuioc despre faptul că examinează cererea sa din 6 octombrie 2011 şi că aceasta urmează să fie soluţionată în conformitate cu legislaţia în vigoare. Ulterior, la data de 9 noiembrie 2011 de către ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a fost depusă o cerere la Procuratura sectorului Rîşcani, mun. Chişinău, prin care s-a solicitat intentarea urmăririi penale în privinţa lui Sergiu Busuioc cu referire la circumstanţele accidentului din data de 04 octombrie 2011, ca motiv servind faptul că la întocmirea dosarului de daune au apărut dubii cu privire la circumstanţele accidentului rutier. La 23 ianuarie 2012, prin ordonanţa procurorului sectorului Rîşcani, mun.

Chişinău a fost dispusă neînceperea urmăririi penale din motiv că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale fracţiunii. Prin ordonanţa Procurorului ierarhic superior din data de 02 aprilie 2012, a fost anulată ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale din 23 ianuarie 2012 şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale din motiv că nu există fapta infracţiunii.

Prin încheierea judecătorului de instrucţie din 12 iunie 2012 a fost recunoscută legală ordonanţa procurorului din 02 aprilie 2012. Consideră reclamantul Sergiu Busuioc că pârâtul s-a eschivat cu rea credinţă de la plata despăgubirilor rezultate din accidentul din 04 octombrie 2011. Astfel, afirmă că la 06 ianuarie 2012, a expirat termenul în care asigurătorul ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA urma să soluţioneze şi să achite despăgubirea de asigurare prevăzută la art. 19 alin. (2) a Legii nr. 414 din 22 decembrie 2006. Susţine că este îndreptăţit să solicite şi o penalitate în mărime de 0,1 % prevăzută la art. 6 alin. (6) a Legii nr. 407 din 21 decembrie 2006, care urmează să fie încasată pe un termen de 178 de zile calendaristice în sumă de 11440 lei, calculată la data depunerii cererii, care urmează să fie ajustată de instanţa de judecată în dependenţă de data emiterii hotărârii.

Cu referire la art. 619 alin. (1) Cod civil, consideră că este îndreptățit de a solicita şi dobânda de întârziere în sumă de 3270 lei cu titlu de dobândă de întârziere pentru o perioadă de 178 de zile calendaristice, calculată la data depunerii cererii şi care urmează să fie ajustată de instanţa de judecată în dependenţă de data emiterii hotărârii. Pretinde şi la repararea prejudiciului moral cauzat, în mărime de 50000 lei. Îşi întemeiază pretenţiile în baza prevederilor art. art. 514, 585, 1301, 1315, Cod civil, art. 6 alin. (6) al Legii nr. 407 din 21 decembrie 2006 şi prevederile Legii nr. 414 din 22 decembrie 2006. Solicită încasarea din contul ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA în beneficiul lui Sergiu Busuioc a sumei de 79710 lei cu titlu de despăgubiri materiale, dobândă şi penalităţi şi a sumei de 50000 lei cu titlu de prejudiciu moral, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 29 martie 2013 acţiunea a fost admisă parţial, încasat de la ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA în 2 beneficiul lui Sergiu Busuioc prejudiciul în mărime de 65000 lei şi dobânda de întârziere în mărime de 3270 lei, în rest pretenţiile au fost respinse. La fel, a fost încasat de la ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA în beneficiul statului cheltuielile de judecată sub formă de cheltuieli pentru taxa de stat în mărime de 2048 lei. Prin hotărârea suplimentară a Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 02 mai 2013 a fost încasat de la Sergiu Busuioc în beneficiul statului cheltuielile de judecată sub forma taxei de stat neachitate în mărime de 343,20 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2013 a fost admis apelul declarat de reprezentantul ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA, modificată hotărârea primei instanţe prin micşorarea prejudiciului material de la 65000 lei până la 47709 lei şi a dobânzii de întârziere de la 3270 lei până la 2995 lei, iar în total suma de 50704 lei, în rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută. Totodată, a fost încasat de la ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 1521 lei. La 28 ianuarie 2014, ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, cu trimiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, încasarea de la Sergiu Busuioc în beneficiul ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a taxei de stat în mărime de 760,56 lei.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile judecătoreşti contestate, menționând că la emiterea acestora instanţa nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat eronat legea iar aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară. Afirmă că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel nu a dat apreciere şi nu a aplicat normele prevăzute de art. 15 alin. (1) al Legii nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, care prevede că asigurătorul acordă despăgubiri dacă prejudiciile s-au produs din culpa asiguratului sau a utilizatorului de autovehicul. Relevă că în cadrul examinării dosarului s-a constatat cu certitudine din explicaţiile expertului că caracteristicile specifice circumstanţelor coliziunii invocate lipsesc şi deteriorările constatate nu sunt în legătură cauzală cu circumstanţele invocate.

Relatează că instanţa de apel, cu referire la raportul nr. 674 din 17 octombrie 2011 a menţionat că acesta este o probă care necesită să fie dată apreciere la momentul stabilirii vinovăţiei, dar nicidecum la stabilirea prejudiciului, şi nu a fost admisă ca probă la stabilirea cuantumului prejudiciului, însă consideră că o asemenea interpretare nu rezistă criticii, or obiectul litigiului nu constă în stabilirea vinovăţiei ci determinarea cuantumului despăgubirii de asigurare şi constatarea faptului dacă deteriorările autovehiculului păgubit sunt consecinţa accidentului rutier din 04 octombrie 2011 sau sunt produse în alte circumstanţe. Invocă că în concluzia raportului nr. 674 din 17 octombrie 2011 este cert constatat că deteriorările capotei autovehiculului BMW 530d cu n/î CSQ 001 au fost cauzate nu ca urmare a contactului cu autovehiculul Mercedes GL 420 CD, ci cu totul în alte circumstanţe.

3 Cu referire la hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în domeniul asigurărilor obligatorii şi facultative a transportului auto nr. 11 din 16 decembrie 2013, pct. 26 a indicat că „Drept temei pentru plata despăgubirilor de asigurare atât în contractele CASCO, cât şi în contractele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, constituie survenirea cazului asigurat, vinovăţia persoanei răspunzătoare de cauzarea prejudiciului, legătura cauzală între accidentul de circulaţie produs şi prejudiciul cauzat.” Totodată afirmă că instanţa nu luat în consideraţie nici prevederile art. 23 alin. (1) lit. a) Legea nr. 414 care prevede că despăgubirea pentru avarierea sau distrugerea autovehiculului nu poate depăşi valoarea pagubei real suportate, iar alin. (2) prevede că valoarea pagubei pricinuite autovehiculului este egală costului reparaţiei părţilor componente sau a pieselor avariate ori costului de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, pentru lucrările de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate.

Remarcă că contrar prevederilor art. 130 CPC întinderea prejudiciului a fost fundamentată de către reclamant pe probe impertinente, iar circumstanţele producerii accidentului nu au fost determinate fiind constatate numeroase nereguli şi necorespunderi cu explicaţiile părţilor implicate la presupusul accident. La fel, consideră că instanţa de judecată nu a dat apreciere faptului că schiţa accidentului din speţă a fost întocmită de părţi, iar reprezentantul Poliţiei Rutiere nu s-a deplasat şi nu a examinat locul şi circumstanţele producerii accidentului, dosarul administrativ fiind întocmit reieşind doar din declaraţiile subiecţilor implicaţi în accident.

Mai adaogă că în cadrul examinări cauzei în instanţa de apel, ultima a stabilit că proba prezentată de reclamant, factura pentru suma de 65000 lei nu poate fi pusă la baza unei hotărâri judecătoreşti, deoarece include devieri şi poziţii suplimentare decât cele indicate în procesul-verbal de constatare a pagubelor, întocmit de asigurător şi semnat fără obiecţii de reclamant. Circumstanţele constatate în cadrul regularizării dosarului de daună nu au servit ca temei pentru a lua decizie de plată, deopotrivă concluzia expertului este certă că prejudiciile cauzate automobilului în speţă nu au apărut drept consecinţă la cazul declarat iar probele anexate, analizate în ansamblu confirmă acest fapt.

Totodată, în cadrul şedinţei de judecată a fost invocat şi reiterat faptul că accidentul rutier a avut loc cu descrierea unor circumstanţe dubioase, iar deteriorările rezultate denotă cu certitudine că nu pot fi urmarea coliziunii dintre autovehiculele din speţă în virtutea particularităţilor lor, culorii şi natura loviturii. Susţine că cercetând locului tamponării, specialiştii asigurătorului nu au depistat careva urme caracteristice tamponării deşi prezenţa acestora era firească şi inevitabilă, or expertul Melnicenco cu experienţă în domeniu de peste 29 ani, fiind avertizat de răspundere penală conform art. 312 CP al RM a întocmit cercetarea tehnico-ştiinţifice nr. 674 din 17 octombrie 2011 care determină cert că „Capota automobilului BMW-530 D” n/î CSQ 001 a fost deteriorată în alte condiţii nu în urma coliziunii pe data 04 octombrie 2011 pe adresa mun.

Chişinău, str. M. 4 Viteazul, cu automobilul „Mercedes GL 420” n/î KBI-001 care vira spate”. Prin cercetare s-a constat că pe capotă precum şi pe suprafaţa farului “BMW-530D” au fost depistate urme de vopsele alb-cenuşii, în formă de dungi, pe când automobilul „MERCEDES GL 420 CD” n/î KBI-001 este de culoare neagră. Cu referire la Raportul de expertiză nr. 1706 din 02 octombrie 2013, consideră că el nu răspunde la întrebările privind legătura cauză - efect dintre accidentul rutier din speţă şi deteriorările cauzate, constituind astfel doar o evaluare ca urmare a contrapunerii a două documente: factura nr. 38 din 11 octombrie 2011 eliberată de SRL „Construcţia” şi procesul-verbal de constatare a pagubelor nr. R/l 1/383, raport care confirmă doar faptul costurilor exagerate şi arbitrare invocate de reclamant prin factura SRL „Construcţia”.

Cu referire la art. 158 alin. (4) şi (6) CPC a indicat că „Raportul de expertiză este examinat în şedinţa de judecată şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe” „Raportul de expertiză nu este obligatoriu pentru instanţa judecătorească şi se apreciază conform art. 130”. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la 10 decembrie 2013, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire nr. 5140 (f. d. 187). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul prin poştă la 28 ianuarie 2014, în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. 5 Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acţiuni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 6