2ra-985/14 — Anularea datoriei şi obligarea reconectării la reţeaua de gaz

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 30 august 2013 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a reclamantului Luca Alexandru împotriva SRL „Chişinău-Gaz” privind anularea datoriei şi obligarea reconectării la reţeaua de gaz şi respinsă ca tardivă acţiunea reconvenţională depusă de SRL „Chişinău-Gaz” împotriva lui Luca Alexandru privind încasarea datoriei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013 au fost respinse apelurile declarate de Luca Alexandru şi SRL „Chişinău-Gaz”, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 30 august 2013.

La 17 februarie 2014 recurentul Luca Alexandru a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013 şi hotărîrii Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 30 iulie 2013 în partea respingerii acţiunii iniţiale, 1 solicitînd casarea acestora cu emiterea în această parte a unei noi hotărîri de admitere a acţiunii iniţiale.

În motivarea recursului recurentul a indicat că, nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, fiind aplicate şi interpretate eronat normele de drept material. În opinia recurentului, prin probele prezentate şi anexate la materialele pricinii se confirmă inexistenţa datoriei la plata pentru gazul natural consumat.

Analizând modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Consecvent art. 432 prevede exhaustiv temeiurile de declarare a cererii de recurs, iar invocarea altor încălcări ale normelor procedurale, a altor norme de drept material, aprecierea incorectă a circumstanţelor de fapt în susţinerea recursului, pornind de la specificul acestei faze a procesului, nu poate avea loc.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit.f) CPC „cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizînd în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat. Colegiul constată că argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii instanţei de fond şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

De asemenea, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcînd în mod flagrant regulile de apreciere a probelor 2 stabilite în art. 130 CPC. Pe cînd, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Prin urmare, Colegiul reţine că argumentele invocate de Luca Alexandru poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).

Avînd în vedere cele expuse, recursul declarat de Luca Alexandru nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit.a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e : Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de către Luca Alexandru împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Valentina Clevadî 3