2ra-1034/14 — Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea termenului rezonabil a cauzei

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 18 iulie 2013 a fost admisă parţial acţiunea. S-a constatat încălcarea dreptului lui Gordaş Igor la examinarea în termeni rezonabili a cauzei civile la acţiunea acestuia către Ministerul Finanţelor al RM cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la executarea în termeni rezonabili a hotărîrii judecătoreşti şi repararea prejudiciului moral. S-a încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiţiei al R. Moldova cu titlul de prejudiciu moral în sumă de 1000 lei. În rest acţiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2013 a fost respins apelul declarat de către Ministerul Justiţiei al RM, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 18 iulie 2013.

Litigiul în cauză a fost obiect de examinare în mai multe instanţe judecătoreşti.

La data de 31 ianuarie 2014, recurentul Ministerul Justiţiei al RM a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. 1

În motivarea recursului, recurentul Ministerul Justiţiei al RM a declarat că instanţa de apel şi prima instanţă la emiterea hotărîrilor au interpretat eronat normele dreptului material şi procedural.

La fel, instanţele de judecată nu au dat o apreciere justă a argumentelor de fapt şi de drept. Mai mult ca atît, încasarea prejudiciului moral în mărime de 1000 lei de la Ministerul Justiţiei al R. Moldova este neîntemeiată şi nejustificată, în condiţiile în care, instanţele ierarhic inferioare nu au ţinut cont de prevederile Legii nr.87 din 21 aprilie 2011, prin care urma să menţină echilibrul între interesele individuale ale persoanei şi interesele generale ale întregii societăţi.

Analizînd modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit. f) CPC,cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizînd în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat.

Colegiul constată că, argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi ar putea fi încadrate în temeiul prevăzut de art.386 alin.(1) lit.b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel, însă asemenea, temei nu se regăseşte în art. 432 CPC aplicabil recursului.

Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs.

Prin prisma art.432, alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că, instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcînd în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.130 CPC.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Cu referire la argumentele recurentului precum că instanţa de apel nu a dat o apreciere cuvenită circumstanţelor cauzei cu încălcarea eronată a normelor de drept material, nu poate constitui temei pentru recurs în Secţiunea a II-a. Mai mult ca atît, aceste argumente poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă 2 determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Ministerul Justiţiei al R. Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiţiei al R. Moldova împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2013. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Galina Stratulat Iurie Bejenaru 3