2ra-1101/14 — Repararea prejudiciului material și moral

La data de 21 iunie 2012 reclamantul Ciobanu Iurie s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată către Dorogan Andrei, solicitînd încasarea prejudiciului material cauzat prin vătămarea integrităţii corporale şi deteriorarea bunului material în sumă de 10230 lei, încasarea prejudiciului moral în sumă de 20 000 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 12 aprilie 2013 a fost admisă parţial acţiunea. S-a dispus încasarea de la Dorogan Andrei în beneficiul lui Ciobanu Iurie suma de 1441, 37 lei cu titlul de prejudiciu material, suma de 3000 lei cu titlul de prejudiciu moral şi 1500 lei cheltuieli de judecată, în total suma de 5941,37 lei. S-a încasat de la Dorogan Andrei în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 250 lei. În rest pretenţiile au fost respinse ca fiind neîntemeiate.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembre 2013 a fost respinse apelurile declarat de către Ciobanu Iurie şi Dorogan Andrei ca neîntemeiate, cu menţinerea hotărîrii contestate. 1

La data de 22.01.2014, recurentul Ciobanu Iurie a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2013, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel şi parţial a hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii.

În motivarea recursului, recurentul Ciobanu Iurie a declarat că, instanţele judecătoreşti ierarhic inferioare au aplicat legea care nu urma a fi aplicată, urmînd a aplica prevederile art. 1416 alin.(2) Cod civil.

Analizînd modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit. f) CPC, cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizînd în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat.

Colegiul constată că, argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi ar putea fi încadrate în temeiul prevăzut de art.386 alin.(1) lit.b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel, însă asemenea, temei nu se regăseşte în art. 432 CPC aplicabil recursului.

Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs.

Prin prisma art.432, alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că, instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcînd în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.130 CPC.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Cu referire la argumentele recurentului precum că instanţa de apel nu a dat o apreciere cuvenită circumstanţelor cauzei cu încălcarea eronată a normelor de drept material, nu poate constitui temei pentru recurs în Secţiunea a II-a. Mai mult ca atît, aceste argumente poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. 2

În ce priveşte argumentul invocat că instanţele judecătoreşti au aplicat legea care nu urma a fi aplicată, urmînd a fi aplicate prevederile art. 1416 alin.(2) Cod civil, este neîntemeiat neavînd careva relevanţă la speţa dată.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Ciobanu Iurie nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de Ciobanu Iurie împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2013. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Galina Stratulat Iurie Bejenaru 3