2rac-87/14 — Recunoaşterea calităţii de debitor şi încasarea penalităţii

prima instanţă – G. Lungu dosarul nr. 2rac-87/14 instanţa de apel – M. Anton, B. Bîrca, I. Secrieru ÎNCHEIERE 12 februarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „BENOVA NNP” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „BENOVA NNP” împotriva Întreprinderii de Stat Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici” cu privire la recunoaşterea calităţii de debitor şi încasarea penalităţii împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 octombrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „BENOVA NNP” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 28 iunie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 03 ianuarie 2013, SRL „BENOVA NNP” a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici” cu privire la recunoaşterea calităţii de debitor şi încasarea penalităţii.

În motivarea acţiunii a indicat că la 21 martie 2012, între SRL „BENOVA NNP” şi ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici” a fost încheiat un contract de prestări servicii, cu nr. 51-s/12, potrivit căruia SRL „BENOVA NNP” s-a obligat să efectueze lucrări de restaurare a 58 scaune, iar ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici” s-a obligat de a transfera în termen de două zile din momentul semnării contractului, în contul SRL „BENOVA NNP”, mijloacele băneşti în măsura prevăzută de clauzele contractuale, pentru materia primă necesară şi 50% din costul lucrărilor, ceia ce constituie suma de 19952 lei. Suma contractului fiind stabilită de comun acord, în cuantum de 25520 lei. Menţionează, că pârâtul a transferat cu o întârziere de 7 zile, numai suma de 3440 lei, în loc de 19950 lei, fapt care a generat imposibilitatea onorării obligaţiunilor asumate de SRL „BENOVA NNP”, în vederea executării lucrărilor sus menţionate.

Totodată indică, că datoria debitorială acumulată de ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici”, este estimată la suma de 16512 lei. Susţine că la 27 martie 2012, debitorul a transportat la depozitul ce aparţine SRL „BENOVA NNP” doar 10 scaune din 58, fiind recepţionate baza Actului de predare-primire, Anexa nr.2 a contractului. Tot la 27 martie 2012, din cauza stării deplorabile a scaunelor, cu acordul ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici” a fost întocmit un act adiţional, în temeiul căruia a fost majorat costul lucrărilor, care iniţial nu au fost incluse în contract. Astfel, potrivit acestui contract adiţional, ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici” urma să mai achite suplimentar 1350 lei.

În contextul acţiunii a mai indicat că în contractual dat au fost stipulate şi clauze referitoare la penalităţi. La 18 mai 2012, a fost expediat în adresa ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici” un aviz, prin care i-a fost comunicat faptul încălcării condiţiilor contractuale, aviz care a fost ignorat, datoria nefiind achitată. Indică că în corespundere cu pct.5.3 al contractului, penalitatea pentru întârzierea transferului mijloacelor băneşti la 18 mai 2012, constituia 941,2 lei, iar compensarea cotei de refinanţare este apreciată la 330,24 lei, fapt indicat în Pretenţia- aviz. Ulterior, la 27 iunie 2012, SRL „BENOVA NNP” a expediat în adresa ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici” pretenţia, suplimentul şi modificările la contractul din 21 martie 2012 cu nr. 51-s/12, solicitând în acest sens achitarea datoriei şi propunând de a semna acordul adiţional cu modificările procesate de SRL „BENOVA NNP”, solicitare care a fost ignorată.

Susţine că potrivit pct. 5.3 din contractul încheiat între părţi, dobânda de întârziere a transferului bănesc, la 17 decembrie 2012, constituia suma de 6864, 88 lei. De asemenea, afirmă SRL „BENOVA NNP” că din cauza reţinerii transferului mijloacelor băneşti, societatea a avut de suportat anumite daune, care au constat în suspendarea executării lucrărilor de restaurare a scaunelor precum şi în urma reţinerii plăţii pentru arendă, deoarece scaunele aflându-se în secţie ocupau o suprafaţă de 8 m.p., respectiv societatea s-a aflat în imposibilitate de a mai prelua alte comenzi din lipsă de suprafaţă liberă. Afirmă că atât acţiunile, cât şi inacţiunile pârâtului au provocat o întrerupere a activităţii societăţii şi reţinerii plăţii pentru arenda achitată de către acesta în baza contractului din 10 ianuarie 2011, încheiat între Întreprinderea ÎI „CACICA” şi SRL

„BENOVA NNP” .

La fel a indicat că societatea arendează o suprafaţă de 140 m.p., preţul pentru un metru pătrat fiind stabilit în sumă de 3,93 dolari SUA, respectiv suprafaţa de 8 m.p., pe care au ocupat-o scaunele, care urmau a fi supuse restaurării, lunar costă 31,44 dolari SUA. Indică că prejudiciul cauzat doar pentru arendarea suprafeţei la 17 decembrie 2012 constituia 270,4 dolari SUA, (31,44 dolari SUA x 8,6 luni pentru perioada 30 martie 2012 până la 17 decembrie 2012) şi penalitatea pentru întârzierea plăţii pentru arendă conform contractului 1% pentru fiecare zi de întârziere, constituie 398,2 dolari SUA. În total, 668,72 dolari SUA, ce constituie 8094, 12 lei. Solicită recunoaşterea ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici” ca debitor, încasarea din contul ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici” în beneficiul SRL „BENOVA NNP” a penalităţii în mărime de 14959 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată.

La data de 17 mai 2013, SRL „BENOVA NNP” a înaintat cerere de concretizare a pretenţiilor solicitând recunoaşterea pârâtului în calitate de debitor în legătură cu neonorarea obligaţiilor asumate prin contractul nr. 51-s/12 din 21 martie 2012, încasarea din contul ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici” în beneficiul SRL „BENOVA NNP”, a penalităţii în legătură cu neonorarea obligaţiilor contractuale în mărime a câte 16,512 lei, ce constituie 0,1% din suma restantă de 16512 lei, pentru fiecare zi de întârziere începând cu 27 martie 2012 şi până la data emiterii hotărârii judecătoreşti, încasarea prejudiciului în valoare de 8094 lei, apărut drept urmare a faptului ocupării neîntemeiate a suprafeţei de 8 m.p., din spaţiul de lucru a SRL „BENOVA NNP” de bunurile ce aparţin ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici”, în perioada de la 30 martie 2012 şi până la 17 decembrie 2012 şi cheltuielilor de judecată în mărime de 3300 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 28 iunie 2013 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 octombrie 2013, apelul declarat de SRL „BENOVA NNP” a fost respins şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 10 decembrie 2013, SRL „BENOVA NNP” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor instanţelor de judecată cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie admisă cererea de chemare în judecată. În motivarea recursului a invocat ilegalitatea deciziei instanţei de apel, considerând că la emiterea hotărârilor recurate, nu au fost aplicate normele de drept care urmau a fi aplicate, au aplicat o lege care nu trebuia aplicată precum şi au interpretat în mod eronat legea, circumstanţele pe care le apreciază ca fiind temeiuri de casare a hotărârilor adoptate la caz.

Consideră că instanţele ierarhic inferioare, neîntemeiat au concluzionat precum că antreprenorul urma să rezoluţioneze contractual, deoarece consideră că rezoluţiunea este un drept şi nu o obligaţie. Totodată, menţionează recurentul că societatea urmărea scopul realizării unui profit şi dorea ca contractul încheiat între părţi să producă efecte juridice, dar nu să fie rezolvit. Indică că instanţa de apel eronat a menţionat că plata urma a fi efectuată ulterior îndeplinirii lucrărilor de reparaţie de către antreprenor, făcând referire la prevederile art. 946 alin.(1) şi (2) Cod civil, deoarece această normă nu este imperativă, iar din momentul ce a existat înţelegerea părţilor stabilită prin contract, ce diferă de norma legală, aceasta era obligatorie pentru părţile contractante şi urma a fi aplicată în mod prioritar de către instanţele de judecată.

Afirmă că instanţele de judecată nu au ţinut cont de clauzele contractuale, convenite de părţi şi obligatorii în raporturile dintre acestea, aplicând neîntemeiat prevederile legii. Menţionează recurentul că prima instanţă eronat a conchis că la caz nu au fost prezentate careva probe pertinente şi concludente ce ar rezulta din clauzele contractului, referitoare la faptul că ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici”, era obligat imediat să transmită sumele pentru procurarea tuturor materialelor şi 50% din costul lucrărilor, deoarece acestea sunt contrare circumstanţelor pricinii, pe când instanţa de apel nici nu s-a expus pe marginea acestui argument.

Indică că instanţa de apel neîntemeiat a concluzionat că obligaţia de reparare şi de restituire a bunurilor nu a fost executată de antreprenor, invocând că aceasta personal urmează să suporte cheltuielile legate de păstrarea bunurilor în depozit, fapt pe care recurentul îl apreciază contrar clauzelor stipulate în contract, unde este prevăzută obligaţia clientului de a achita o plată preventivă până la începutul lucrărilor. Astfel, invocă că la soluţionarea litigiului au fost aplicate eronat normele de drept material, fapt ce constituie temei de casare prevăzut de art. 432 alin. (2) lit. b) CPC motiv pentru care se impune rejudecarea cazului. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „BENOVA NNP” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „BENOVA NNP”, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „BENOVA NNP” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „BENOVA NNP” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov