2ra-167/14 — Repararea prejudiciului material şi încasarea dobânzii de întârziere

prima instanţă: I. Dutca 2ra-167/14 instanţa de apel: V. Pruteanu, M. Guzun, I. Cimpoi DECIZIE 12 februarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Ion Vîlcov Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de către Ion Breazu în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Breazu împotriva lui Andrei Secară cu privire la repararea prejudiciului material şi încasarea dobânzii de întârziere împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Ion Breazu şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 14 mai 2013,prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 27noiembrie 2012, Ion Breazu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Andrei Secară cu privire la repararea prejudiciului material. În motivarea acţiunii a indicat că de către organul de urmărire penală pârâtul a fost învinuit de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.190 alin.(4) Cod penal şi art.361 alin.(2) lit. c) Cod penal. Menţionează că prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2012 au fost admise parţial apelurile procurorului şi a părţii vătămate Ion Breazu, casată sentinţa Judecătoriei Ciocana, mun.

Chişinău din 06 ianuarie 2011 şi pronunţată o hotărâre nouă, fiind dispusă:încetarea procesului penal pe art.361 alin.(2) Cod penal în privinţa lui Andrei Secară în legătură cu intervenirea termenului de prescripţie de tragere la răspundere penală în conformitate cu art. 60 alin.(1) lit. b) Cod penal, Andrei Secară a fost recunoscut vinovat în comiterea infracţiunii prevăzute de art.190 alin.(4) Cod penal, stabilindu-i pedeapsa de 7 ani închisoare, în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere materială pe termen de 2 ani, iar acţiunea civilă în partea prejudiciului material a fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului să se expună instanţa civilă.

Afirmă că Andrei Secară a fost condamnat pentru faptul că urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, intenţionat a comis escrocheria şi confecţionarea, deţinerea şi folosirea unui document oficial fals. Susţine că cuantumul total al prejudiciilor materiale cauzate de către pârât prin acţiunile sale infracţionale constituie suma de 729660,33 lei. Indică că conform art.619 alin.(2) Cod civil, obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi de pe perioada întârzierii. Dobânda de întârziere, în cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, reprezintă 9% peste rata dobânzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Menţionează că la 25 august 2008 el a fost recunoscut în calitate de parte civilă şi de la această dată pârâtul cunoştea pretenţiile lui având obligaţia de a-i restitui contravaloarea automobilului în sumă de 473045,85 lei, cât şi taxa vamală în sumă de 81236,76 lei, iar în total suma de 554282,61.

Mai indică că pârâtul datorează o dobândă în sumă de 404026,4 lei, calculată la suma datorată de 554282,61 lei din 25 august 2008. Solicită încasarea de la Andrei Secară în beneficiul lui a sumei prejudiciului material - 729660,33 lei şi dobânzii de întârziere - 404026,4 lei, iar în total suma de 1133686,73 lei, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată. În cadrul susţinerilor verbale Ion Breazu a solicitat încasarea de la Andrei Secară în beneficiul lui Ion Breazu a sumei prejudiciului material - 729660,33 lei şi dobânzii de întârziere - 428832,01 lei, iar în total suma de 1158492,34 lei cu restituirea automobilului de model BMW X5 3.0 D caroseria nr. WBAFB71050LV41200, n/î CMD530 pârâtului, după achitarea sumei datorate şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 14 mai 2013a fost admisă parţial acţiunea, încasat de la Andrei Secară în beneficiul lui Ion Breazu suma de 4000 Euro, care urmează a fi convertită în valută naţională a Republicii Moldova la rata de schimb din momentul plăţii şi dobânda de întârziere în sumă de 3040, 67 lei şi încasat de la Andrei Secară taxa de stat în beneficiul statului în sumă de 2018,03 lei, în rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2013 a fost respins apelul declarat de către Ion Breazu şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 28 octombrie 2013 Ion Breazu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea parţială a hotărârilor judecătoreşti şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie admisă integral.

În motivarea recursului a invocat ilegalitatea hotărârilor judecătoreşti, susţinând că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, au judecat pricina, doar prin prisma existenţei unor raporturi de ordin civil între el şi intimat, fără a ţine cont de infracţiunea de escrocherie, pentru care intimatul a fost condamnat la 7 ani privaţiune de libertate, prin ce au ignorat mai multe prevederi legale, nu au aplicat o lege care trebuia să fie aplicată, au interpretat eronat legea şi au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată.

Afirmă că instanţele de judecată au ignorat prevederile art. 123 alin. (2) şi (3) CPC, conform cărora faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sunt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane; sentinţa pronunţată de instanţa judecătorească într- o cauză penală, rămasă irevocabilă, este obligatorie pentru instanţa chemată să se pronunţe asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa, a reinventat starea de fapt şi a ignorat probatoriul ce a stat la baza condamnării penale a lui Andrei Secară.

Consideră că instanţele nu au luat în consideraţie actul anexat al defecţiunilor tehnice întocmit la aducerea automobilului în Moldova, întocmit de firmele licenţiate şi autorizate SRL „Impex-Grup” (f. d. 25-27) şi SRL „Autobealina” (f. d 35-36) unde este stipulată starea tehnică şi necesitatea schimbării pieselor cât şi costul acestora,îndată după introducerea în Republica Moldova a automobilului.

Susţine că instanţele de judecată au conchis în mod eronat că el nu a respectat prevederile art. art. 117, 118, 119 CPC în coroborare cu art.121 şi 122 CPC, deoarece a prezentat copii autentificate, ale documentelor şi actelor din dosarul penal, care au fost puse la baza hotărârii de condamnare a intimatului, indicând că probele date au fost verificate deja de către organul de urmărire penală, de către procuror, de către 17 judecători, care au judecat cauza penală în prima instanţă, în apel (de 2 ori), în recurs (de 2 ori), cât şi în recurs în anulare, iar în baza acestor probe a fost atât obţinută condamnarea infractorului cât şi admiterea în principiu a acţiunii civile. De asemenea, consideră că instanţele erau obligate să aplice prevederile art. art. 219-220 Cod civil, menţionând că instanţele de judecată au încercat să denatureze adevărul şi să-i impută faptul că nu a solicitat expres anularea contractului ce confirma raporturile între el şi intimat.

Indică că în virtutea faptului că prezenta cauză are tangenţă directă cu procedura penală, fiind vorba despre săvârşirea de către Andrei Secară a unei infracţiuni, instanţele de judecată erau obligate să aplice şi prevederile art. 219 CPP, reieşind din care persoanele fizice cărora le-a fost cauzat prejudiciu nemijlocit prin acţiunile interzise de legea penală pot înainta o acţiune civilă privitor la despăgubire prin restituirea contravalorii bunurilor, compensarea cheltuielilor de restabilire a calităţii acestora şi repararea prejudiciului moral. Deoarece, norma menţionată valabilă în prezenta cauză îi acordă posibilitatea de a pretinde toate cheltuielile avute cu automobilul livrat de intimat, restituirea contravalorii lui în sumă de 28500 Euro, dar şi determină necesitatea restituirii automobilului intimatului.

Invocă că nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu au dat deplinătate prevederilor art. 1398 alin.(1) Cod civil. Instanţele de judecată au denaturat cadrul legal şi cel de fapt şi în privinţa calculării dobânzilor de întârziere,fiind invocate prevederile art.619 alin.(2) Cod civil, care nu au fost aplicate la justa valoare. Afirmă că aici instanţele au admis o eroare şi, pentru a diminua cuantumul acestei dobânzi, au dispus calcularea ei începând cu data când decizia de condamnare penală a lui Andrei Secară a devenit definitivă, considerând că acest fapt nu este legal, deoarece încă cel puţin din 25 august 2008 intimatul a cunoscut despre toate pretenţiile financiare ale recurentului.

Menţionează că la baza hotărârii primei instanţe şi deciziei instanţei de apel sunt indicate probe, stări de lucru inventate de magistraţi, superficiale,care n-au existat în mod real. Susţine că Andrei Secară şi avocatul său Ion Bosîi nu au contestat niciodată probele prezentate de el în cadrul examinării prezentei cauze civile, nici la ancheta preliminară nici în şedinţele de judecare a dosarului penal. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 28 octombrie 2013, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârii primei instanţe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Pe parcursul examinării cauzei s-a constatat cu certitudine că între Ion Breazu şi Andrei Secară a avut loc o înţelegere, prin care ultimul s-a obligat să-i aducă lui Ion Breazu din Germania un autoturism de model „BMW X5” asupra cărui s-a convenit în prealabil, iar ultimul la rândul său s-a obligat să-i achite retribuţia convenită pentru serviciul acordat.

La fel la caz s-a stabilit că în urma acestei înţelegeri la 04 iulie 2007 Ion Breazu i-a transmis lui Andrei Secară mijloace băneşti în sumă totală de 28500 Euro, dintre care pentru automobil 26500 Euro şi pentru serviciile prestate 2000 Euro. De asemenea este incontestabil şi faptul că la 08 iulie 2007Ion Breazu a intrat în posesia automobilului de model „BMW X5”, care i-a fost adus de către Andrei Secară. Din materialele dosarului rezultă că prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2012 a fost admise apelurile procurorului şi a părţii vătămate Ion Breazu, casată sentinţa Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 06 ianuarie 2011 şi pronunţată o nouă hotărâre potrivit ordinii stabilite pentru prima instanţă, dispusă încetarea procesului penal pe art. 361 alin. (2) lit. d) Cod penal în legătură cu intervenirea termenului de prescripţie de tragere la răspundere penală conform art. 60 alin. (1) lit. b) Cod penal.

A fost recunoscut Andrei Secară vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsă de 7 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere materială pe termen de 2 ani. Acţiunea civilă în partea prejudiciului material a fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului acestuia să se expusă instanţa civilă. La fel a fost admisă parţial acţiunea în partea prejudiciului moral, fiind dispusă încasarea de la Andrei Secară în beneficiul lui Ion Breazu a sumei de 5000 lei.

Înaintând acţiunea în judecată împotriva lui Andrei Secară, Ion Breazu a solicitat încasarea de la Andrei Secară a prejudiciului material în sumă totală de 729660,33 lei şi dobânzii de întârziere în mărime de 428832,01 lei,în total suma de 1158492,34 lei cu restituirea lui Andrei Secară a automobilului de model „BMW X5 3.0 D” caroseria nr. WBAFB71050LV41200, n/î CMD 530 după achitarea sumei datorate. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a acţiunii, încasând de la Andrei Secară în beneficiul lui Ion Breazu suma de 4000 Euro, care urmează a fi convertită în valută naţională a Republicii Moldova la rata de schimb din momentul plăţii şi dobânda de întârziere în sumă de 3040, 67 lei, iar în rest respingând acţiunea.

Judecând apelul declarat de către Ion Breazu, instanţa de apel, reieşind din temeiurile şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale, stabilind circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii şi având la bază cumulul de probe administrate la caz, corect a ajuns la concluzia legalităţii hotărârii primei instanţe. În susţinerea opiniei enunţate instanţa de recurs reţine prevederile art. 1398 Cod civil, care indică că cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune.

În sensul normei enunţate, este de înţeles că temeiul răspunderii delictuale este componenţa delictului civil, care constituie o totalitate de elemente esenţiale formulate de legiuitor ca necesare şi suficiente pentru angajarea răspunderii delictuale şi care include următoarele elemente (condiţii): prejudiciul, fapta ilicită, raportul cauzal dintre faptă, prejudiciu şi vinovăţia, iar lipsa unei condiţii, potrivit regulii generale, exclude răspunderea delictuală, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege când răspunderea delictuală se poate angaja şi în lipsa unor condiţii.

Raportând la caz prevederile normei enunţate şi având în susţinere dispoziţiile art. 123 alin. (3) CPC, care indică că sentinţa pronunţată de instanţa judecătorească într-o cauză penală, rămasă irevocabilă, este obligatorie pentru instanţa chemată să se pronunţe asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa numai dacă aceste acte au avut loc şi numai în măsura în care au fost săvârşite de persoana în cauză, instanţa de recurs conchide că instanţele de judecată ierarhic inferioare justificat au ajuns la concluzia de a admite parţial pretenţia lui Ion Breazu cu privire la repararea prejudiciului material.

În acest context, instanţa de recurs reţine că din conţinutul deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2012 direct rezultă că la 06 iulie 2007, Andrei Secară s-a deplasat cu avionul din Republica Moldova în Germania, unde conform planului criminal a procurat un alt automobil, asemănător modelului „BMW X-5”asupra căruia au convenit părţile,achitând pentru acesta doar suma de 22500 euro, automobil care a fost importat în Republica Moldova, convingându-l pe Ion Breazu că este automobilul pe care l-a dorit la suma de 26500 euro.

Prin aceiaşi decizie a fost constatat că în rezultatul acţiunilor sale ilegale, Andrei Secară, prin înşelăciune şi abuz de încredere a însuşit diferenţa de bani în sumă de 4000 euro, utilizându-i în scopuri personale, prin ce i-a pricinuit părţii vătămate o daună materială în proporţii mari, care, conform cursului oficial al BNM la data săvârşirii infracţiunii de 16,5981 lei faţă de 1 euro, constituia 66392,4 lei, echivalent a 3319,62 unităţi convenţionale şi i-a predat lui Ion Breazu un alt automobil decât cel scontat.

Drept urmare, reieşind din faptul că Andrei Secară a fost recunoscut vinovat şi a fost condamnat pentru excrocherie şi anume pentru dobândirea ilicită,prin înşelăciune şi abuz de încredere, a bunurilor lui Ion Breazu în mărime de 4000 Euro, instanţele de judecată justificat au considerat necesar de a încasa de la Andrei Secară în beneficiul lui Ion Breazu cu titlu de prejudiciu material cauzat această sumă, care se încadrează în raportul cauzal dintre faptă, prejudiciu şi vinovăţia stabilită la caz. Totodată, instanţa de recurs conchide că justificat instanţele de judecată, cu referire la prevederile art. 619 alin. (1) din Codul civil, care statuează că obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii, au ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a pretenţiei lui Ion Breazu cu privire la încasarea dobânzii de întârziere.

În acest context se va remarca că, la caz, dobânda de întârziere urmează a fi calculată din data când vinovăţia lui Andrei Secară a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, adică de la 20 noiembrie 2012, data când a fost emisă decizia Curţii de Apel Chişinău de condamnare.

În raport de considerentul mai sus menţionat, se constată că, stabilind corect extinderea perioadei de întârziere, întemeiat a fost încasat de la Andrei Secară în beneficiul Ion Breazu cu titlu de dobânda de întârziere suma de 3040,67 lei, calculată din suma prejudiciului cauzat de 4000 Euro pentru perioada 20 noiembrie 2012 – 28 martie 2013. Prin urmare, nu pot fi reţinute argumentele recurentului cu privire la faptul că instanţele de judecată au denaturat cadrul legal în privinţa calculării dobânzii de întârziere pentru suma de 4000 Euro, susţinând că dobânda urma a fi calculată cel puţin de la 25 august 2008, când el a fost recunoscut în calitate de parte civilă, adică de când Andrei Secară cunoştea despre pretenţiile financiare.

Aceasta deoarece la 25 august 2008, când recurentul a fost recunoscut ca parte civilă în procesul penal, nu exista o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, prin care ar fi fost demonstrat incontestabil că Andrei Secară a acţionat în mod ilicit şi cu vinovăţie faţă de Ion Breazu, astfel pe perioada dată intimatul se bucura de prezumţia nevinovăţiei, garantată de lege. Cât priveşte pretenţia reclamantului cu privire la încasarea sumei de 81236,76 lei, ce constituie taxa vamală şi de import achitată la trecerea automobilului peste frontieră, instanţa de recurs relevă că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel temeinic au respins-o ca neîntemeiată,deoarece suma dată a fost achitată de către recurent în beneficiul statului pentru importul automobilului, respectiv nu poate angaja răspunderea intimatului, în sensul art. 1398 alin. (1) Cod civil, pentru suportarea acestor cheltuieli.

La fel, corect de către instanţele de judecată a fost respinsă şi pretenţia lui Ion Breazu ce ţine de încasarea din contul lui Andrei Secară a cheltuielilor suportate pentru reparaţia automobilului, pentru lucrările de vopsire şi înlocuirea turbinei în sumă totală de 171994,1 lei, în acest sens corect fiind remarcat că la caz nu a fost făcută dovada legăturii cauzale între acest prejudiciu şi acţiunile ilicite ale lui Andrei Secară, care a fost condamnat pentru escrocherie. Aici, instanţa de recurs ţine să menţioneze şi faptul că cheltuielile avute de către Ion Breazu pentru reparaţia automobilului au fost suportate de ultimul din propria iniţiativă şi pe propriul risc, respectiv acesta nu poate pretinde la încasarea acestor cheltuieli din contul lui Andrei Secară.

Or,depistând că automobilul necesita efectuarea unor lucrări de reparaţie impunătoare, care conform actului de defectare întocmit de către SRL „Impex-grup” acestea au fost constatate încă la 08 august 2007, Ion Breazu nu a fost lipsit de dreptul de a-i solicita,de îndată,lui Andrei Secară restituirea mijloacelor băneşti achitate pentru cumpărarea automobilului şi înapoierea automobilului, iar în caz de refuz, de a formula o acţiune în acest sens în instanţa de judecată. Ion Breazu, însă, a binevoit să repare automobilul pentru a-l putea exploata, împrejurare recunoscută chiar de el însuşi în recurs,fapt ce respinge argumentele invocate în acest sens, cât şi susţinerea că aceste cheltuieli sunt în legătură cauzală directă cu acţiunile ilicite ale lui Andrei Secară, stabilite prin sentinţa judecătorească.

Respectiv, nu pot fi reţinute nici afirmaţiile recurentului precum că cheltuielile pentru reparaţia automobilului au fost suportate şi din cauza asigurărilor lui Andrei Secară, care permanent garanta că va prelua automobilul înapoi şi va recupera de la partea germană toate cheltuielile suportate, deoarece aceste afirmaţii poartă un caracter declarativ, lipsite de suport probatoriu. La fel corect, instanţele de judecată ierarhic inferioare au considerat ca neîntemeiată şi cerinţa lui Ion Breazu ce ţine de restituirea către Andrei Secară a automobilului de model BMW X5 3.0 D cu n/î CMD 530, după achitarea de către ultimul a sumei datorate.

Aceasta deoarece, Ion Breazu în susţinerea cerinţei date a invocat prevederile art. 217 Cod civil, art. 219 şi art. 220 Cod civil, care reglementează nulitatea absolută a actului juridic, efectele nulităţii actului juridic şi, respectiv nulitatea actului juridic ce contravine legii, ordinii publice sau bunelor moravuri, însă odată ce între dânsul şi Andrei Secară nu a existat un act juridic încheiat în condiţiile legii,la caz nu pot fi aplicate nici prevederile menţionate, ce reglementează nulitatea actului juridic. Mai mult că o pretenţie cu privire la declararea nulităţii unui careva act juridic în speţă nu a fost formulată. În acelaşi timp este de menţionat că din susţinerile lui Ion Breazu în cadrul dezbaterilor judecătoreşti restituirea automobilului este condiţionată de încasarea prejudiciului material solicitat în prezenta cauză.

De altfel, corect instanţele de judecată la acest capitol au remarcat şi faptul că Andrei Secară nu poate fi obligat de a primi mijlocul de transport şi din considerentul că automobilul de model „BMW X5” cu numărul de înmatriculare CMD 530 se află în folosinţa lui Ion Breazu din anul 2007, perioadă în care automobil în litigiu a suferit şi uzura respectivă.

La acest segment se va ţine cont şi de invocarea lui Ion Breazu în propunerea de recuzare înaintată de ultimul la data de 07 februarie 2014 judecătorului Curţii Supreme de Justiţie, în care însuşi recurentul indică la existenţa unui litigiu apărut între dânsul şi ÎM Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” SA şi Alexandru Maslennikov cu privire la încasarea prejudiciului material, în care obiect al acţiunii este repararea prejudiciului material şi moral cauzat ca urmare a deteriorării autoturismului de model „BMV-X5” n/î CDM 530, condus de el personal, în rezultatul unui accident rutier produs la 04 noiembrie 2009. Or, această circumstanţă în plus respinge argumentul recurentului precum că el nu s-a folosit de automobilul în litigiu, ci doar l-a pregătit pentru a fi restituit lui Andrei Secară.

Reclamantul a mai solicitat cu titlu de despăgubiri materiale şi sumele de 200 Euro pentru deplasarea lui Andrei Secară cu avionul în Germania, a sumei de 64 lei pentru întocmirea procurii pe numele ultimului, cât şi a sumei de 2000 Euro achitate pentru serviciile prestate, cerinţe care la fel temeinic au fost respinse, or şi aceste cheltuieli au fost acceptate şi suportate de către Ion Breazu în legătură cu aducerea automobilului în litigiu.

În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, unde Curtea a menţionat că „... art. 6 § 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes”, consideră necesar de a respinge şi alte argumente invocate în recurs în sensul celor descrise. Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că decizia instanţei de apel este întemeiată, iar temeiurile invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de către Ion Breazu. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 14 mai 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Breazu împotriva lui Andrei Secară cu privire la repararea prejudiciului material şi încasarea dobânzii de întârziere. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Ion Vîlcov Ala Cobăneanu